2,821 matches
-
da, în sine, importanța cuvenită. Vatican II, în adevărata sa dimensiune, a fost un Conciliu eminamente patristic, documentele adoptate la capătul celor trei ani de întruniri și dezbateri (1962-1965) constituindu-se într-o pledoarie pentru reîntoarcerea Bisericii la rădăcinile ei dogmatice, spirituale și liturgice. Neafișând nici o intenție polemică și cu atât mai puțin „novatoare” (în acest sens a fost deformat ulterior), Conciliul încheie totuși o perioadă nefastă (dar necesară, întrucât era impusă de contextul vremii), dominată de un tomism dogmatizat, steril
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu istoria lumii noastre, deschizându-se, în același duh patristic, atât spre celelalte religii, cât și spre curentele pe care până atunci le tratase cu un radicalism neîngăduitor: mă refer în primul rând la ateism și la marxism. Fără compromisuri dogmatice, dar renunțând la morga autosuficienței pedagogice, magisteriul catolic încearcă o nouă împăcare cu „veacul acesta”, gest ale cărui consecințe încă nu s-au epuizat. Vatican II nu trebuie să rămână o poveste cantonată în spațiul catolic. Așa cum voi încerca să
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
și-au trăit traiul.” E timpul ca teologia să-și regăsească vocația holistică, pentru a împrumuta un termen din filozofia științei, adică să nu se mai lase fragmentată între o episteme seacă, scolastică și un pietism sentimental, lipsit de susținerea dogmatică. Cum ar trebui să răspundă Biserica celor trei exigențe? „Să-L trateze pe Dumnezeu ca Dumnezeu, nu ca pe un obiect, ci ca pe Subiectul prin excelență”; „să țină cont de dimensiunile noi pe care știința le-a conferit timpului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Daniélou, o primă trăsătură a gândirii religioase a epocii o constituie restabilirea legăturii cu sursele esențiale: Biblia, Părinții și liturghia. Până în secolul al XIII-lea, amintește el, teologia „fusese în principal comentariu al Bibliei”. Teologia Părinților rămâne o exegeză kerygmatică, dogmatică, spirituală. Începând cu secolul al XIII-lea însă, teologia se constituie în știință autonomă, printr-un proces de abstracție din ce în ce mai elaborat, fapt care antrenează o ruptură cu efecte catastrofale între exegeză și spiritualitate, pe de o parte, și teologie, pe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
anistorică, dacă o putem numi „perspectivă”, merge mână în mână cu o ideologie paseistă, pe care cei trei „mușchetari” lyonezi o resping categoric și, în opinia mea, pe bună dreptate. Patristica în versiunea Stăniloae se arată deosebit de fecundă la nivel dogmatic, liturgic și, firește, duhovnicesc, dar se ascunde cu lașitate dinaintea provocărilor Istoriei. Aș spune că, în cazul de față, avem de-a face cu un fel de „scolastică orientală”, care subminează ortodoxia de la căderea Bizanțului încoace, îndepărtând-o, poate fără
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pe care-l biruiește maculându-l. El ascunde trupul lui Isus coborât de pe cruce și li-l arată apostolilor atunci când aceștia încep să împrăștie vestea că Isus a înviat. Iuda apare așadar ca un adevărat erou evreu, care demontează întreg edificiul dogmatic creștin. În fine, amintesc, foarte pe scurt, de celebrul eseu al lui Thomas De Quincey, Judas Iscariot, publicat în 1852. De Quincey propune o interpretare în cheie hamletiană a personajului evanghelic. După el, Iuda e un bun patriot evreu, care
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
între textul LXX și noi înșine. Datorită lor, acest text și-a traversat mereu proaspăt și incitant epocile. S.M.: Traducerea Bibliei făcută de un grup de laici este cu atât mai grăitoare cu cât de-a lungul istoriei, pe teren dogmatic, Biserica nu s-a identificat niciodată cu ierarhia, cu clerul, ci cu „poporul creștin”. Autoritatea bisericească este mai întâi parte a „poporului creștin”. Traducerea Septantei nu poate însemna pentru limba română ceea ce a însemnat traducerea lui Luther pentru limba germană
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
doi băieți și o fetiță, își făceau temele fiecare în câte un ungher al camerei lor, ceea ce l-a determinat pe Ghiță să renunțe la orice replică, ca semn al împăcării cu situația dată. Da, desigur, negreșit nebun, obsedat, incapabil, dogmatic, rebel, cu apucături belicoase!.. A încercat apoi să ia măcar o mică gustare, dar a rămas cu prima îmbucătură în esofag, așa că a renunțat la intenție și s-a întins pe pat, fără să pună geană pe geană până către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
compromisuri. Acționând cu fruntea plecată, sfârșești, aproape întotdeauna, cu a te lovi. Pe de altă parte a acționa cu indiferență nu este tocmai semnul unui caracter onest. Eu am încercat, unde a fost posibil, să găsesc o cale între încăpățânarea dogmatică și moliciunea oportunistă, să unesc stabilitatea cu capacitatea de adaptare. Sunt totuși situații critice care cer omului o decizie în viață, dificilă și cu consecințe serioase. O vreme se vorbea despre "Hercule la răscruce"; antica legendă povestește cum tânărul erou
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
în totalitate pe Biblie și trata istoria Bisericilor, conciliilor și chiar a papilor menținând mereu perspectiva istorică. Din cauza manuscrisului, în acea zi, la München, avusesem o discuție foarte aprinsă despre definiția primatului și infailibilității în cadrul Conciliului Vatican I (1870) cu dogmaticul catolic de vârf al Germaniei, iezuitul Karl Rahner, pe care îl veneram. Eu însă aveam nevoie de o părere pozitivă din partea lui pentru a putea să o public la editura catolică Herder, dar și pentru a obține imprimatur-ul ecleziastic
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
a lui Cristos, a profesiunii de credință, a conciliilor perioadei elenistice și a mozaicurilor bizantine: Isus Cristos pe tron ca "Fiul lui Dumnezeu", "Salvatorul" umanității, iar pentru tineri "Cristos Rege". În timpul orelor de catehism învățam o lungă serie de formule dogmatice, fără a le înțelege: Isus Cristos este "a doua persoană a Sfintei Treimi", "o persoană divină în două naturi", umană și divină. La Roma urmasem pentru un întreg semestru cursuri de "cristologie", dar studiasem și toate ereziile împotriva cărora se
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
Studiul aprofundat al exegezei catolice și protestante pe care îl concretizam în cursurile mele, în seminarii și diverse publicații, era alimentat de dorința imensă de a-l cunoaște pe acest Isus "necunoscut". Într-adevăr, esența creștinismului nu este abstractă și dogmatică, nici o doctrină generală, ci dintotdeauna a fost o figură istorică vie: Isus din Nazaret. Astfel, de-a lungul anilor, am reconstruit profilul extraordinar al Nazarineanului pe baza unei bogate cercetări biblice din ultimii două sute de ani, am reflectat mult asupra
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
lui Dostoievski l-ar întreba: de ce te-ai întors ca să ne deranjezi? În consecință, lucrul cel mai urgent și eliberator pentru spiritualitatea noastră creștină constă nu atât în a ne orienta din punct de vedere teologic și practic către formulele dogmatice tradiționale și normele juridice ale Bisericii, ci în direcția persoanei extraordinare care a dat creștinismului numele său. Desigur, poate fi recunoscut doar depășind "groapa murdară a istoriei" (Lessing), doar așa poate fi văzut totdeauna într-un nou context. Criteriul pentru
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
a scolasticii baroce din Spania: persoana nu există nici în faza vegetativă, nici în cea senzitivă a fătului uman, ci doar în a treia fază, cea condusă de sufletul spiritual. Astăzi, dimpotrivă, se susține mai mult pe baza argumentelor teologico- dogmatice decât a celor medico-biologice că și celula ou fecundată este ființă, concepție ce a avut ca și consecință o înăsprire în ce privește problema avortului. Astfel, Fecioara Imaculată, simbol al castității asexuate, devine diferită de toate celelalte femei, pătate de păcatul moștenit
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
și în cadrul structurilor sinodale și conciliare; fundamentalismul biblicist, tendințele separatiste și provincialismul regional de natură protestantă vor fi respinse în favoarea unei Bisericii responsabile față de lume și a unei "libertăți a creștinului" iluminate, care nu manifestă nici orgoliu moralizator, nici intoleranță dogmatică; de asemenea, tradiționalismul ortodox oriental și liturghia sa vor fi depășite. Va fi transformat într-un creștinism cu o mai mare referință spre origini, dar în același timp contemporan, care să poată acționa ușor în noua organizare a politicii și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
prezenta într-o lumină laudativă. Autorul sublinia faptul că opțiunea sa cremaționistă nu era una antireligioasă, punându-l drept gaj pentru o asemenea afirmație: Aceste rânduri trebuie văzute ca venind din partea unui creștin ortodox, nefamiliarizat profund și perfect cu partea dogmatică a adâncului religiunii ortodoxe, dar care vede și judecă prin interesul imensei majorității turmei anonime a credincioșilor. În privința tratării părții doctrinare, pur dogmatice și canonice a acestei probleme, P.C. Arhimandrit C. I. P. Șerboianu, unul dintre preoții culți care s-au
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
afirmație: Aceste rânduri trebuie văzute ca venind din partea unui creștin ortodox, nefamiliarizat profund și perfect cu partea dogmatică a adâncului religiunii ortodoxe, dar care vede și judecă prin interesul imensei majorității turmei anonime a credincioșilor. În privința tratării părții doctrinare, pur dogmatice și canonice a acestei probleme, P.C. Arhimandrit C. I. P. Șerboianu, unul dintre preoții culți care s-au emancipat de prejudecățile ce nu pot servi nimănui și nici Bisericii, va arăta în mod documentat și amănunțit, în studiul său "Cremațiunea și
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
cazul progresului, în ciuda faptului că creștinismul era "cea mai ideală și perfectă religie în principii"132. Spiritul "excesiv conservator", mai ales al conducătorilor bisericii, determina o atare situație, care în aparență nu-i părea una complet greșită, atâta timp cât se manifesta dogmatic și nu în calitatea bisericii de "trupul viu și sufletul credincioșilor din societate"133. În opinia sa, deși Biserica era mama tuturor, reprezentanții săi greșeau oprindu-se la lucruri de prea mică importanță, cum ar fi cremațiunea, "ce nu atinge
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
mulțime de curente distructive, dintre care, cel mai de seamă a fost acela a lui Luther (în 1519) și al lui Calvin (în 1536), plus nenumăratele secte desprinse din protestantismul lui Luther și Calvin, care secte, nu au o orientare dogmatică și nici scopuri definite, ci sunt, mai degrabă, nuclee de-nvrăjbiri confesionale și naționale între popoare. Biserica creștină respectiv reprezentanții ei uitând spusele Mântuitorului: "Casa, care se dezbină între sine, se pustiește", a-ncercat o tristă și dureroasă experiență, căreia
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
X) Printre multele critici ce s-au adus cremațiunii, de către fețele și scriitorii bisericești din țara noastră, în revistele și periodicele lor clericale, s-a insinuat nu fără răutate că arderea ar atinge, dacă nu direct, cel puțin tangențial, doctrina dogmatică despre "Învierea morților" și că atât cei ce au înființat și susțin instituția cremațiunii, cât și preoții ce oficiază servicii religioase celor ce se incinerează, sunt "păgâni" și "idolatri". Mai adăugând la acestea mătrăguna imaginației unor capete înfierbântate și dornice
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
fi rămas viu?" (Deut. Cap V 24-27) Aceste citate din Sf. Scriptură ne-nfățișează, lămurit spiritualitatea lui Dumnezeu, Care, ca Să-și învedereze puritatea Sa, Se arată totdeauna prin foc și totuși Biserica creștină nu a crezut niciodată, că atinge doctrina dogmatică a spiritualității Sale, când a permis prin legiferare canonic, generală, și a tolerat de a zugrăvi chipul Lui, ca unchiaș, de a ne face icoane și a le venera etc. Biserica creștină, deci a fost "vie" chiar de la-nceputul ei
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
fost "vie" chiar de la-nceputul ei, îngăduind să acomodăm simțirile noastre omenești, aceia ce era mai presus de rațiunea noastră, și care corespundea vremilor de atunci și culturii respective a credincioșilor săi. Sfântul Ioan Damaschin meditând asupra acestei aparente încălcări dogmatice zice "Iară, fiindcă multe la Dumnezeu trupește aflăm, zise întru dumnezeiasca Scriptură cu închipuire, se cuvine a ști, că oameni fiind noi și cu acest trup gros îmbrăcați, cu neputință este a înțelege sau a grăi lucrările Dumnezeirii cele dumnezeiești
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
coșciugul la locul de înmormântare, îl coboară în groapă, iar asistenții se-ntorc la casele lor. (Flacăra Sacră, V, 11, 1938, pp. 3-4) Credința în viața viitoare și incinerarea (IV) Făcând expunerea comparativă a câtorva religiuni vechi, al căror fond dogmatic este credința într-o viață viitoare și-n nemurirea sufletului, am căutat să evidențiez circulația ideilor de la o epocă la alta evoluția lor, cum și felul de manifestare externă, pe care noi îl numim astăzi "cult" și "ritual". După cum se
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
o viață viitoare și de nemurirea sufletului, pe care le-am îmbrăcat în haina imaginației noastre și le-am dat putere de viață prin așa numitul "ritual", care a fost alcătuit de promotorii fiecărei religii, în concordanță însă cu fondul dogmatic moștenit din moși-strămoși. Paralel cu acest ritual oficial, ca să-i zicem astfel, majoritatea indivizilor fiecărei națiuni și-a creat aparte încă un ritual, în care superstițiile cele mai fantastice și imoralitatea cea mai crasă se îmbină adeseori cu o pietate
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]
-
și Neonila Onofrei, Editura Academiei, București, 1969. Răducă, Vasile, Ghidul creștinului ortodox de azi, Humanitas, București, 1998. Rotar, Marius, Eternitate prin cenușă: O istorie a crematoriilor și incinerărilor umane în România secolelor XIX-XXI, Institutul European, Iași, 2011. Stăniloae, Dumitru, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. III, carte tipărită cu binecuvântarea Preafericitului părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ed. III, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, 2003. Ștrempel, Gabriel, Catalogul Manuscriselor Românești, vol. III: B.A.R. 3103-4413, Edit
Cremaţiunea şi religia creştină by Calinic I. Popp Şerboianu [Corola-publishinghouse/Administrative/933_a_2441]