308 matches
-
pentru Unu și Runa. Cât despre burțile de apă, nu mai erau de găsit nicăieri. N-am mai spus niciunul nimic. Hârciogul ăla blestemat... Știuse dar nu zisese nimic! Ticălosul! Măcar pentru Unu s-o fi făcut! Soarele nu mai dogorea la fel de tare, dar căldura era parcă și mai aprigă decât În zilele trecute. Nisipul frigea. Nu se auzea nimic. Nu se vedea nimic. Am Început să-i cântăm pe rând lui Unu. - Nani pui, nani pui... Unu a fost primul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
grabă și alergară cu el la vale. Nu știam unde, căci Încă nu vedeam nimic. Runa mormăi ceva, iar oamenii aceia o scoaseră și pe ea din adăpost și-o târâră iute prin nisip... ... m-am trezit din cauza durerilor - soarele dogorea din nou, iar eu zăceam pe burtă Într-o luntre ce luneca pe o apă care curgea mereu. Când și când, adia o boare răcoroasă. După cât de lânced era mirosul din jur, cred că apa era verde și mâloasă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
pământul... Unde sunt? — În drum spre Santa Marta. Și de acolo, la Santa Cruz. Lucrările au fost suspendate pentru moment... — Și ce-i cu minunea asta? — E o poveste lungă... Mai bine să căutăm unde să ne adăpostim, soarele ăsta dogorește. José Correcaminos se alătură grupului, salutându-i pe noii veniți. Luară loc în jurul mesei mari din bucătărie și Inti Ávila începu să pregătească micul-dejun pentru părintele Carlos și jurnalist. — Mă temeam că nu vom ajunge la timp, spuse preotul, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
care observă cum se apropie de el un popândău uriaș, îmbrăcat în uniformă de camuflaj, cu automatul la piept, leșină... Alături de el, întinsă pe pat, Lucia îi auzi suspinele prin întuneric. Îi puse o mână pe frunte și simți cum dogorea. Alături de ei, în picioare, lângă marginea patului, Magicianul făcu o reverență până la pământ, apoi merse liniștit în debara și se așeză pe geamantanul cu bani. Își trase jobenul pe ochi și surâse. Bărbatul se zbătu în somn, iar pieptul i
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
l-a sărutat. El a închis ochii, dar vedea mai departe acel surâs care trecea de el și îl lumina ca o făclie. O netezi pe creștet... părul ei mirosea a busuioc și levănțică. Ea aștepta tulburată. Trupul ei tânăr dogorea sub dezmierdările lui. ta ca un zid peste care nu se trece. Oare, ce taină... te întrebi ?! De ce, oare, sub zâmbetul ei se ascunde o inimă frântă?!... De ce?!... Valuri de amintiri și gânduri, ca niște nori negri mânați de furtună
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
întreagă lume hâdă năvăli spre el. Cu o încordare a întregii sale ființe se cutremură, în somn... A intrat în întuneric, nu-și mai vedea trupul de la brâu în jos... Hohote sinistre luară locul corului fecioarelor. Căldura din adâncuri îl dogorea, îl sufoca. Vru să se trezească, dar nu putea, se simțea legat fedeleș și cu căluș în gură. Trupul parcă nu era al lui... fața lui, nu era a lui, nu avea barbă, pomeții nu-i ieșeau afară, îi veni
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
Era o zi de vară fierbinte, din luna lui Cuptor. Căldura decolora văzduhul... Nici undă de vânt nu adia. Toropeala se așternuse peste sat încă de dimineață. Nu mai plouase de înainte de Sânt-Ilie. Trecuse puțin de amiază și razele soarelui dogoreau. Neculai Antoniu, megieșul bunicii lui, gard în gard, îl aducea cu căruța de la Iași la Zahorna. Când au ajuns pe hudița umbroasă, în dreptul casei bătrânei Zotoaia, bunica lui, Neculai Antoniu, om voinic, strigă din tot plămânul: ”- Mătușă Ileana, iaca... ț-
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
vară foarte călduroasă, o arșiță, că nu îți venea să mergi pe stradă, te topea căldura. Se terminase și secerișul grâului. Frusina auzise că se adusese rația de produse alimentare, la magazin. Își propusese, după serviciu, când soarele nu mai dogorea așa de tare, să meargă la magazinul sătesc să mai cumpere câteva mărunțișuri de care avea nevoie în casă și să ridice și rația de ulei, zahăr, orez. Înăuntru era aglomerație, se stătea la coadă. Ca de obicei, lumea se
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
până la urmă să meargă măcar la repetițiile care începeau în toamnă, la dansurile populare, poate, această schimbare s-o scoată din starea în care se afla. Zilele începuseră să se micșoreze, semn că se apropie toamna. Soarele nu mai dogorea așa de puternic iar culorile toamnei se așternuseră pe frunzele pomilor, ale viței de vie. Pe lotul pe care i se atribuise de la CAP, de o jumătate de hectar de pământ, așa cum avea toată lumea, Gheorghe semănase porumb. Anul acela a
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mult, nu-i venea să creadă ce văzu; cei doi făceau dragoste pe jos, în lanul de porumb. Fugi repede să nu o bănuiască cei doi că i-a văzut. Frunzele uscate care căpătaseră rigiditate din cauza razelor soarelui care dogoreau la prânz, o zgâriară pe față în așa fel încât i-a dat sângele. După câteva minute bune sosi și cei doi. Erau aprinși la față. - Ia-uite, poftă bună, noi nu am auzit când ne-ai strigat la masă! Am
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
nene Mitică, o vreme ca asta, criglă... Înfloriseră pomii, und' te uitai, frumusețe... A mea, în rochie albă... Și lui Dumitru i se păru o clipă că împrejur înfloriseră pomii, că în crengile lor cântau păsările cerului și că-l dogorea soarele. Nu mai simțea frigul. Din tălpi urcau arsuri plăcute, ca și când cineva i-ar fi plimbat o flacără de-a lungul picioarelor și le-ar fi dezmorțit. Așa-i ținea iarna țiganca lui picioarele toată noaptea în brațele ei, ca să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ar fi sfărmat de durere auzindu-le, orașul înflacărat prin foc și vânt se unise cu cerul, căci între cer și pământ nu mai era deosebire. Flacăra zbura piezișă după îndreptarea vântului... aerul ardea cu fum cu tot, cerul se dogorise, astfel încît albastra lui boltă amenința a se [a] prinde și a se nărui. Prin nori de fum roșii vedeai amestecate, ca ochi de aur, stelele timide și tremurătoare. Pământ, aer și cerul asupră-le erau coprinse de același foc
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de pe mobile și dușumele. Primind acest neașteptat ajutor, florile de cârpă își întinseră limbile de foc, coborâră pe tulpinile muiate, cuprinseră ghiveciul de lemn și sâsâiră de jur împrejur, ca o colcăială de șerpi. Maca strigă a izbândă, fața îi dogorea, dar nu mai era căldura trupului său din tinerețe, preschimbat în cenușă, era o putere nouă care îl lăsa să-l îmbrățișeze pe Maca cel tânăr, să intre, la rândul lui, în fotografie, acolo unde se regăseau tuspatru, privind lumea
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mișcările cele mai sfinte ale inimei noastre. Și e plină de străini, Ca iarba de mărăcini; Și e plină de dușmani Ca râul de bolovani. Iar mila străinului E ca umbra spinului: Când vrei ca să te umbrești, Mai tare te dogorești. De aceea când știm pentru ce a căzut voevodul moldovenesc nu trebuie să-l plângem. Ce mă plângeți pe mine, că nu sânt de plâns. Mie s-au hotărât bucuria drepților, cari n-au făcut lucruri vrednice de lacrămi". De
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
mai suculentă, fără pic de zăpadă deasupra ei. Se afla sus de tot, pe cel mai mare dintre toate igluurile din jur. Chiar deasupra capului, mult mai mic și mult mai fierbinte, pe un cer senin fără urmă de nori, dogorea Soarele. Din cauza căldurii excesive care îl înnebunea, transpirase în prostie. Cu alte cuvinte, era ud leoarcă. Se gândea numai la zăpadă. Un singur bulgăre cu care să se frece l-ar fi salvat măcar pentru început. Dar de unde bulgăre, de unde
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
psihice. Cezar Petrescu vede, si aici7, orașul că un hibrid monstruos, ca un spațiu al destrămării și al solitudinii generalizate, expuse fără mască: "... o vară întreaga în infernul de aici... Tot timpul durase o secetă încropita, o arșiță uscată care dogorea din ziduri, încingea tablă acoperișurilor, stăruia până spre miezul nopții. Țocurile se înfundau în asfaltul de gumă... într-o vreme, tot orașul păruse pustiu. Câțiva trecători, furișați pe langă ziduri, cu batistele în mână, tamponându-și frunțile cu batistele. Seară
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
Taïaut, dar era un excelent câine de vânătoare. Un beagle, devenit maestru în arta de a fugări vânatul și de a-i ține urma (adică mirosul, împrăștiat de cea mai ușoară adiere sau ploaie), indiferent dacă pământul era uscat, dacă dogorea soarele, dacă bătea vântul sau cădea ploaia; maestru în arta dezlegării semnelor încâlcite lăsate de salturilor iepurilor un câine dintr-aceia de care țăranii nu s-ar despărți pentru tot aurul din lume, după cum jură cu mâna pe inimă: Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1526_a_2824]
-
tăcere o vreme/ Și doar apoi voi adormi și eu) ci pe înfruntarea fățișă, aproape sfidătoare a morții: "iubită moarte, cu pași de panteră de-ai merge,/ și tot știu că ești pe urmele mele. panteră roz/ de culoarea sângelui dogorind din stomac/ mă umflă râsul la gândul cum o să te/ sinucizi tu hăpăindu-mă.// (...)// uniune decăzută,/ ordură înfloritoare,/ nisip umblător,/ resemnează-te, ai răbdare. viața ți-a/ demonstrat că dreptatea e întotdeauna de partea/ ta că răbdarea te duce întotdeauna
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
doua zi, pe la ora 12, pentru că peștele mușca mai rar, m-am apucat să fac o saramură. Am curățat de solzi mai mulți bibani, fiecare cam de jumătate de kilogram, i-am spălat bine, am pus tabla pe cărbunii care dogoreau puternic și pe tablă am presărat sare din aceea mașcată. Am așezat pe sare bibanii și mirosul de pește prăjit se întinsese până la nasul lui Tarzan. - Hm, am apă în gură și-mi ghiorăie mațele și asta nu-i decât
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
cu glas scăzut vorbeau despre politică, cum la fel făcuseră tot drumul, și deodată amuțirea însoțitorilor lui l-a făcut să-și concentreze privirile. Sala cu pereții albi străpunși de ferestre înguste prin care pătrundea doar lumina, soarele rămânând să dogorească afară, era decorată cu icoane zugrăvite pe lemn. Cât de mult ar fi vrut să facă și el la fel ca însoțitorii lui, să se închine pios bătând mătănii în fața Fecioarei sau întinzânduse pe jos în fața gânditorului sfânt Pantelimon, atât
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
suflet de om atâta vreme? — Speram, visam adică, să ispășesc păcatul trufiei și să mă învrednicească vlădica Varlaam să ajung undeva la o mânăstire de la Sfântul Munte. Doar din când în când mai răsărea câte o vâlvătaie, în rest jeraticul dogorea roșu, lungind umbrele celor doi pe peretele din spatele lor. Se uitau amândoi în vatră și revedeau scena din trecut. — Niciodată nu am fost mai fericit. — Ba da, măria ta. Atunci la Cotroceni, când am sfințit biserica mânăstirii. — O nu, nici
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu seara iar soarele se tranformă Într-o minge de culoare roșie și dispare Încet, la orizont, lăsând locul lunii, crăiasa nopții, să se răsfețe printre stele. Tocmai se copseseră cireșele pietroase. Într-o după amiază, când soarele nu mai dogorea așa puternic, mama lui Gigilică se Îndreptă spre piață, să facă mici cumpărături. Mai avea vreo două săptămâni pînă la naștere. Drumul spre piață era pe lângă o livadă cu cireși care aparținea unei intreprinderi dintr-un cartier mărginaș. Îi lăsă
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
liniștită de până acum. Dincolo de zid, calul sforăi și lovi cu copita în dușumea. Daru privea pe fereastră. Vremea se îmbunătățea, cerul se lumina văzând cu ochii deasupra podișului nins. Când zăpada se va fi topit, soarele va stăpâni iarăși, dogorind ca și mai înainte, câmpiile de piatră. Și iarăși, zile de-a rândul, o lumină uscată se va revărsa, din cerul încremenit, peste întinderea pustie, unde nimic nu amintea de oameni. - Ce-a făcut? spuse el întorcându-se către Balducci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
palme pe spatele rănit, apoi și pe pulpe, în jos, până la glezne. Masaj delicat, ațâțător. Refuză să-și întoarcă fața, primi doar vocea plină, încărcată, ritmările trupului svelt, încetinit de-o lene grea și fierbinte, dar proaspăt și mătăsos. Pielea dogorea, îl strângea... totuși simți când Lucian, parcă lovit, se ridicase. Reuși să-l vadă depărtându-se, încovoiat, singur, până la dunga apei. Trase una din revistele de alături. Manole lipsea, și sora, acum Vera parcă dormita, întinsă pe spate, cu brațele
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
cadă. „Îl cunoști pe Gigi, frate-miu, doctorul ?“, se aude vocea Luminiței. „Acum, și pentru un zâmbet, doctorul primește bacșiș. Nu se mai dau țigări sau băuturi, ci carne, brânză. Auzi, mâncare !“ Somnambulul nu mai aude, doborât de arșița care dogorește planșetele, ferestrele, tranzistoarele, dulapurile. Lotomanul calculează unghiurile conductei, Vera primește din mâna osoasă a lui Caropol tema proiectului de automatizare a drenajelor și Programul de societate multilaterală al omului nou, și Nalbandu lucrează, Stork și Cornea la fel, dereglările sunt
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]