709 matches
-
se adunară în jurul lui Ukon, pentru a reîncepe să discute despre planuri. Dar Tokichiro, privind încruntat spre spatele lui Ukon, nu schiță nici o mișcare de a pleca. Unul dintre oamenii lui Ukon spuse: Am terminat cu tine, Kinoshita. — Ai fost dojenit. Ține bine minte, adăugă altul. — Gata, du-te-acasă, îl trimise și al treilea. Păreau dispuși să-l calmeze și să scape de el, dar Tokichiro nu-i luă în seamă. Continua să țintuiască din ochi spinarea lui Ukon. În acel timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
la șantierul de la zidurile exterioare. — Ați și aflat, stăpâne? Nobunaga își forță un zâmbet. Tokichiro nu părea omul care să fi rostit acele cuvinte mari; acum se pleca în fața lui, cu o expresie rușinată. — De azi înainte, abține-te, îl dojeni Nobunaga. Yamabuchi Ukon a venit la mine azi dimineață, plângându-se în gura mare de proasta ta creștere. L-am calmat fiindcă, după cum spun alții, se pare că vorbele tale erau foaret chibzuite. — Îmi pare nespus de rău. — Du-te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Destul, Maimuță! Te lași dus de val. Du-te și te culcă imediat! Am înțeles, stăpâne. Tokichiro ridică din umeri. „Am învățat o lecție,” își spuse el. „E ușor să dai greș în împrejurări favorabile. Nu mă mir că mă dojenește când e bine dispus. Încă nu am destulă experiență. M-am lăsat dominat de fericire și am mers prea departe. Trebuie să recunosc că încă îmi lipsește experiența.” După ce împărți recompensa muncitorilor, încă nu plecă acasă să se culce, ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
supremație. Mustrările lui Sessai erau luate în râs ca simptome ale ramolismentului său și rămâneau neluate în seamă. Yoshimoto considera că deja ținea țara în mâinile lui. „Trebuie să pun capăt cât mai repede acestei situații.” Sessai nu-l mai dojenea. În schimb, la fiecare consfătuitre, punea accentul pe maxima prudență. — Ce fel de dificultăți voi întâmpina în marșul spre Kyoto, cu toate forțele mele și cu marile armate din Suruga, Totomi și Mikawa? întrebă din nou Yoshimoto. Plănuia un marș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
petrecută la castel și starea de spirit a seniorului lor. Involuntar, Mataemon se îndreptă de spate, răspunzând: — Ei, trebuie să fi avut o zi grea. Prin asta, spunea exact contrariul a ceea ce intenționase, lăudându-l pe Tokichiro în loc de a-l dojeni. Tokichiro se întreținu cu oaspeții, stând și bând cuei până noaptea târziu. Chiar și după plecarea musafirilor, mai erau câteva rude care locuiau atât de departe, încât trebuia să rămână peste noapte. Nene nu mai reușea să scape de la bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
putea fi prilejul ideal. Te rog, lasă relația dintre unchi și nepot să fie la fel de armonioasă cum a fost înainte și privește spre un viitor prosper. În timp ce Tokichiro mijlocea de pe margine, nici lui Koroku nu-i mai venea să-și dojenească nepotul pentru faptele lui rele din urmă cu zece ani. Și, când Koroku începu să-și deschidă inima, Tokichiro nu lăsă ocazia să scape. — Tenzo, ai adus înăuntru aurul și argintul? Evident, când îi vorbea lui Tenzo, o făcea pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
spre el rugător: — Domnu', vă rog, nu plecați, măcar azi. A spus că avusese febră noaptea, fiindcă a vorbit mult cu dumneavoastră. Chiar și azi dimineață a fost într-o dispoziție groaznică și m-a certat. Nu fi grosolan, îl dojeni Oyu și-i prezentă scuzele lui Hideyoshi, cerându-i pe ocolite să nu vină în vizită. Nu se poate spune că fratele meu s-ar fi îmbolnăvit pentru că a vorbit cu dumneavoastră, dar se pare că a cam răcit. Azi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Nu, nu cred că situația ne cere să mergem atât de departe. Când vor sosi unitățile noastre în retragere, putem deschide porțile, lăsându-le să intre. Cu siguranță, nu e nevoie să le așteptăm cu porțile castelului deschise. Ieyasu râse, dojenindu-i pentru că-l înțeleseseră greșit: N-o facem pentru oamenii care se întorc cu întârziere. Este o pregătire pentru cei din Takeda care vin ca un val arogat, siguri pe victoria lor. Și nu vreau doar să se deschidă porțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Poți aduce și „persoana” cu tine. Acestea fură ultimele cuvinte ale lui Nobunaga către Hideyoshi, în timp ce se întorcea să plece. Pusese degetul drept pe rană, își spuse Hideyoshi, înapoindu-se la han. Se simțea din nou ca și cum ar fi fost dojenit, dar aceasta era, iarăși, eleganța lui Nobunaga. Oblojea rana cu decorațiuni artistice, aproape făcând-o nici să nu se mai observe. A doua zi, veni la castel cu Oyu, dar acest lucru nu cree nici o situație penibilă. Nobunaga se mutase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
înfumurat. Cred că ar fi mai bine ca toată lumea să se retragă! Folosindu-se de pretextul acestui reproș, Nobunaga suspendă conferința. Rușinat, Tadatsugu plecă împreună cu ceilalți. Dpă retragerea oamenilor, însă, Nobunaga îi spuse lui Ieyasu: — Iartă-mă că l-am dojenit așa de aspru pe curajosul Tadatsugu în fața tuturor celorlalți. Găsesc că planul lui e excelent, dar mă temeam să nu ajungă la urechile inamicului. Ai să-l consolezi, mai târziu? — Nu, a fost o indiscreție clară din partea lui Tadatsugu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Hideyoshi, cu adânc respect. „Întotdeauna are răspunsul cel mai potrivit,” își spuse Nobunaga. Îi era tot mai greu să rămână supărat. Trebuia să vorbească rar, ca și cum ar fi mestecat cuvintele și acum le scuipa. Cum adică, ai venit să fii dojenit? Credeai că toată afacerea asta se va termina cu o scuză? Ai comis o mare greșeală care nu mă afectează numai pe mine, ci și întreaga armată. — Ați și citit scrisoarea pe care v-am trimis-o? — Am citit-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-și toate energiile spre a pregăti medicamentele acelui omși a-i satisface toate necesitățile. Și astfel, Shojumaru venise în fugă și se prosternase la pământ, înlăcrimat. Intuitiv, Hideyoshi avu senzația că primise o lovitură în piept. — De ce plângi, Shojumaru? îl dojeni el. — Vă rog să mă iertați, se șterse la ochi Shojumaru. Seniorul Hanbei este aproape prea slăbit ca să mai vorbească; s-ar putea să n-o mai ducă până la miezul nopții. Dacă vă sacrificați puțin timp din luptă, n-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
să jelim. Veniți aici să mă ajutați cu pregătirile. Femeia aceea încă nu avea douăzeci de ani, și totuși nu-și pierdea simțul bunei cuviințe, nici chiar în ghearele morții. Era senină ca apa unui eleșteu, iar Katsuyori se simți dojenit de calmul ei. Servitoarele plecară, dar se întoarseră curând cu o ceașcă nesmălțuită și o ploscă de sake, pe care le puseră în fața lui Katsuyori și a fiului său. Se părea că soția lui fusese destul de prevăzătoare ca să se pregătească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
-mi încă două, trei scrisori după aceea. Nici vorbă, e încăpățânat. Refuză s-o primești și expediază-l. — Am înțeles, stăpâne. Cu aceste cuvinte, mesagerul plecă grăbit, continuând să țină petiția în mână. Arăta de parcă el însuși ar fi fost dojenit. Imediat ce omul ieși, Mitsuhide i se adresă vărului său: — Este vorba cumva de Abatele din Yokawa de pe Muntele Hiei? — Întocmai. Cu ani în urmă, mi s-a ordonat să iau parte la pârjolirea Muntelui Hiei. Atunci, ne-am războit nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
misionarilor! — Ce fel de pasăre e aceea? Ce-aveți în cutie? — Dacă-i prăjitură, dați-ne și nouă! — Dați-ne, misionarilor! Copiii de pe Strada Lăturilor se apropiară, tăindu-le drumul. Cei trei misionari nu păreau deloc supărați ci, zâmbind, îi dojeniră din mers, într-o japoneză stricată: — Acestea sunt pentru Seniorul Nobunaga. Nu fiți necuviincioși. Vă vom da toate prăjiturile, când veniți cu mamele voastre la biserică. Copii se țineau după ei sau le alergau înainte. În timp ce preoții erau înconjurați astfel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
nevătămat, strigară cu entuziasm: — Acum e momentul! Acum! Retragerea, cât se poate de repede! — Idioților! se răsti Nobunaga, azvârlind arcul; se rupsese și nu mai avea săgeți. Nu e momentul să ne retragem! Tu, dă-mi lancea ta! După ce-i dojeni astfel, seniorul înșfăcă arma unui servitor și o luă la goană pe culoar, ca un leu. Găsind un războinic inamic cu mâna pe o balustradă, gata să urce, îl străpunse cu lancea dintr-o parte în alta. Chiar atunci, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
stăpâne. Dar mă aștept întru totul să mor. — Serios? Dintr-o dată, Mitsuhide fu conștient că vorbea pe un ton foarte ascuțit și coborî glasul. Considera că poate ar fi trebuit să asculte el însuși de cuvintele cu care tocmai îl dojenise pe Yojiro. Vântul scotea un sunet mult mai tânguitor decât în timpul zilei. Dincolo de panta blândă se întindeau plantații și grădini de legume. La răsărit era Kuga Nawate; la miazănoapte, munți, la apus, râul Enmyoji. Dar, în întuneric, numai licărirea palidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
picioare și în sfârșit umblând de colo-colo, războinicii din jurul lui Katsuie nu se putuseră calma câtuși de puțin. Ordinele lui le fuseseră transmise de câte două, trei ori, dar răspunsurile rămăseseră neclare. — De ce sunteți toți așa de buimaci? întrebă Katsuie, dojenindu-i pe cei din jur. Liniștiți-vă! Părăsirea posturilor de luptă și răspândirea de zvonuri și bârfe nu fac decât să-i deruteze și mai mult pe oamenii noștri. Oricine comite asemenea fapte va fi aspru pedepsit, continuă el, adăugând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
puțin numeroasă, alcătuită din Hidetsugu și servitorii lui. Hidetsugu usese ușor rănit în două sau trei locuri și lupta înverșunat cu lancea. — Mai sunteți aici, stăpâne? — Repede! Retragerea! Înapoi! Când îl vedeau, vasalii îi vorbeau aproape ca și cum l-ar fi dojenit. Până la ultimul, muriră în luptă. Kinoshita Kageyu observă că Hidetsugu își pierduse calul din vedere și rămăsese pe jos. — Vă rog! Luați-l pe-acesta! Folosiți cravașa și plecați de-aici fără să vă mai uitați în urmă! Dându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
dintre fete. — Măi, dar ce comic arată! Neluând în seamă prezența celorlalți, cele două prințese mai mici începură să aplaude și să arate cu degetul, neputându-se opri din râs. Așa cum era de așteptat, sora lor mai mare, Chacha, le dojeni: — Nu-i frumos să arătați cu degetul. Faceți liniște și priviți. Îi dădea toată silința să stea cuviincioasă, dar giumbușlucurile lui Hideyoshi erau atât de caraghioase încât, până la urmă, și Chacha își ascunse gura după mânecă și râse mai-mai să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
acela pe care confrații săi vasali îl suspectau deja - Ishikawa Kazumasa. Se spune că mediatorul e Kazumasa. Cumva, întotdeauna e ceva care miroase ciudat între Hideyoshi și Kazumasa. Unii oameni îi vorbiră direct lui Ieyasu despre asta, dar seniorul îi dojenea pe toți cei care aduceau vorba și nu se îndoia de Kazumasa câtuși de puțin. Dar, odată ce printre vasali se stârniseră asemenea îndoieli, începu să aibă de suferit moralul întregului clan. Ieyasu, desigur, era în favoarea organizării convorbirilor de pace, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
în cercetarea argumentului, păcatul nostru nu a fost cu siguranță intenționat [...]. Suntem serioși, prietene, crede-mă, dar sarcina, îmi închipui, este peste puterile noastre; și prin urmare voi, oamenii inteligenți, ar trebui mai degrabă să ne compătimiți decât să ne dojeniți." (Platon, Republica) Boswell: Atunci, Sir, ce este poezia? Johnson: Ei bine, Sir, este mult mai ușor să spui ce nu este. Cu toții știm ce este lumina; dar nu este ușor de spus ce este. (James Boswell, Viața lui Samuel Johnson
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Administrative/932_a_2440]
-
era și ea disperată și țipa și mârâia, de a auzit-o stăpâna căreia îi explica că băiețelul ei este în pericol și cerea ajutorul. Atunci stăpâna îl ia după perdea și-l dă jos. Pisa a început să-l dojenească pe pisoi cu blândețe și mulțumire că nu s-a întâmplat nimic rău. Dar nu a durat mult că în zilele următoare el s-a cățărat din nou , sub privirile disperate ale Pisei. De data asta a învățat să se
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
cu sau fără intenție, și satanismul este conștient sau inconștient. (vezi mallzebuth@adeptiisatanei.com; cărți pe acest subiect sunt scoase de Editura Harald din țara noastră) În vorbirea populară, unii oameni folosesc frecvent cuvântul "satana", mai ales pentru a-i dojeni pe copiii care se opun la o decizie sau o recomandare a adulților. Prin urmare, stă în firea omului să aibă conduite mai conformiste cu regulile, ori cel puțin comportări diferite față de ceea ce se cere într-o situație. După 1989
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
Vive avea 22 de ani, absolvise liceul, dar picase la examenul de admitere la facultate. A urmat stagiul militar, lucrând apoi pe post de copiator. Tatăl său (George Constantin) este un ceferist sever, care-l consideră un neisprăvit și-l dojenește permanent pentru că nu vrea să facă ceva mai mult în viață, complăcându-se să muncească și să se distreze. Mama sa (Elena Sereda) este nevoită să-l trezească din somn în fiecare dimineață pentru ca tânărul să nu întârzie la serviciu
Diminețile unui băiat cuminte () [Corola-website/Science/327466_a_328795]