434 matches
-
se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol, cu fața albă ca hârtia, uitîndu-se parcă n-ar fi îndrăznit să dea crezământ ochilor, apoi izbucni printre lacrimi: ― O, dragul mamei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trebuincioasă. După ce se mai potoli, d-na Bologa se întoarse spre servitoarea ce înlemnise cu lumânarea în mînă: ― Rodovico, ce stai ca o toantă?... Pune sfeșnicul pe masă și du-te fuga de ațâță focul, să pregătim ceva de îmbucat domnișorului... Fuga, Rodovico!... Iar tu, Petre, așează colo lângă ușă bagajele și odihnește-te oleacă, să mănânci și tu, că pe urmă o să pleci acasă... ― Ba eu, doamnă, mai bucuros aș porni la drum, să nu mă apuce moleșeală ― zise ordonanța
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
De altfel, de pe aici s-au dus mai toate cătanele, de-abia au mai rămas de sămânță, din pricina depozitelor... poate le-ai văzut, barăci de scânduri, un oraș întreg, lângă drumul Feleacului... O întrerupse Rodovica, rumenă de sprinteneală, aducând mâncarea domnișorului. Pe când așternea masa, găsi și ea de cuviință să zică: ― Vezi, doamnă, cât de adevărate-s semnele la om? Toată ziulica mi s-a bătut ochiul drept și iată că Dumnezeu ne-a trimis bucurie în casă! ― Ia mai taci
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ochiul drept și iată că Dumnezeu ne-a trimis bucurie în casă! ― Ia mai taci, Rodovico, că semnele-s de la diavol! hotărî doamna Bologa, nemulțumită că slujnica i-a luat vorba din gură. Mai bine dă fuga și fă patul domnișorului în odaia dumnealui... În vreme ce Apostol mânca cu poftă, doamna Bologa, după câteva întrebări, la care răspunse tot ea, începu iar despre Pălăgieșu, despre greutățile gospodăriei, despre protopopul Groza... Când isprăvi masa, Apostol îi puse o singură întrebare: ― Dar Marta ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de tot auzind că Apostol e pricina supărării avocatului, căci ei nu-i spusese Apostol c-ar avea vreo neânțelegere cu viitorul său socru. Ce-i drept, Rodovica s-a grăbit să-i șoptească, la bucătărie, cum a trimis-o domnișorul la domnul avocat, dar doamna Bologa a crezut că e vorba de vreun "suvenir" din război, pentru Marta. De aceea acum nici nu știa ce să zică și, că să iasă din încurcătură, pofti pe Domșa să ia loc și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nu avu curajul să întrebe pe Apostol, perpelindu-și îngrijorările numai cu servitoarea și vărsând împreună multe lacrimi ascunse, fiind sigură că "buzatul" (așa poreclise lumea demult pe Pălăgieșu) n-are să se astâmpere până nu-i va face cine știe ce rău domnișorului. Apostol se dusese puțin să se miște, dar n-a apucat-o spre piață, ci spre capătul târgușorului. Se întoarse tocmai la vremea cinei, senin, ba găsi de cuviință să și glumească, la masă, cu Rodovica, amintindu-i cum s-
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
masă, cu Rodovica, amintindu-i cum s-au bătut odată, în copilărie, ca orbeții, pe malul Someșului. Slujnica se zăpăci, râse, vru să umble mai sprintenă și scăpă jos farfuriile murdare, lângă doamna Bologa, făcîndu-le țăndări. Ca să nu strice cheful domnișorului, stăpâna își reținu dojenile aspre ce-i stăteau pe limbă pentru Rodovica, sperând în taină că Apostol îi va povesti din fir în păr ce-a pățit cu notarul. Apostol fu grăbit tot timpul, tăifăsui cu ea până târziu, dar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca părerea, în cancelarie, la lucru. Seara, la cină, spuse și lui Petre că se va însura cu Ilona. Ordonanța îi ură noroc numai cu jumătate de gură: aflase vestea de la însăși Ilona și nu putea pricepe cum să ia "domnișorul" de nevastă o țărăncuță și săracă, și proastă, când ar fi găsit atâtea fete de boier, numai să fi întins un deget. Porunci seara soldatului să-l trezească la vreme pentru înviere. Pe la miezul nopții se deșteptă în alintările Ilonei
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în funcție de cultura, spiritualitatea fiecăruia, îl face să se manifeste compensatoriu. Proiectându-se la polul celălalt, începând exagerările. Sau, cum îi mai spun unii, și-a găsit o găselniță în a se simți bine. Apoi, atunci încep să apară domnișoare și domnișori exhibiționiști, care se manifestă cu machiaje stridente, dezgoliri provocatoare, care se visează supervedete și încep să se comporte prin imitație. Apoi alții încep să exacerbeze împlinirile materiale, văzându-și viața și împlinirea ca oameni doar prin acumulările materiale la modă
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
mama Anica, și dormeam cu ea și-mi povestea de toate celea și era bine. Și când era Întru dimineață și cântau cocoșii mergea cu mine afară și spunea rugăciuni și cânta Încet: „Avea, avea, Sfânta Vinerea/ Un fecior de domnișor/ Ochii-n cap Îi lăcrima / Nime-n lume n-auzea / Numai surorile lui Lazăr/ Culegând flori de amin / Și a luat o floare / Și a dat lui Iștină / Iștină s-a făcut ceară / Ceara s-a aprins / Și Sfânta Vinerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
bucătăreasă, slugi ale casei de multă vreme și descendenți ale altora care slujiseră tot acolo. Valetul și bucătăreasa erau soț și soție, dar nu aveau copii. Când valetul îi deschise ușa, Augusto îl întrebă dacă venise cineva în lipsa lui. — Nimeni, domnișorule. Întrebarea și răspunsul erau sacramentale, căci Augusto nu prea primea vizite acasă. Întră la el în birou, luă un plic și scrise pe el: „Domnișoarei doña Eugenia Domingo del Arco. Personal.“ Și apoi, în fața filei albe, își rezemă capul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
reprezinte figura Eugeniei, dar cum abia o zărise, fu nevoit să și-o imagineze. Mulțumită efortului evocator, în închipuire i se ivi o figură imprecisă împresurată de visări. Și adormi. Adormi pentru că avusese parte de o noapte proastă, cu insomnii. — Domnișorule! — Ha? - exclamă el trezindu-se. — Prânzul e servit. Oare vocea valetului sau apetitul, căruia glasul acela nu-i era decât ecou, îl trezise? Mistere psihologice! Așa cugetă Augusto și se duse în sufragerie zicându-și: „Oh, psihologia asta!“ Își luă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Nu Eugenia a venit să mă caute ea pe mine? Eugenia! Eugenia! Eugenia!“ Și Augusto se pomeni rostind cu glas tare numele Eugeniei. Auzindu-l strigând, valetul, care se-ntâmpla să trecă pe lângă sufragerie, intră și zise: — M-ați chemat, domnișorule? — Nu, nu pe tine! Da’ ia stai, pe tine nu te cheamă Domingo? — Ba da, domnișorule - răspunse Domingo deloc mirat de întrebarea ce-i fusese pusă. — Și de ce te cheamă Domingo? — Păi așa mă cheamă. „Bine, foarte bine - își zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
pomeni rostind cu glas tare numele Eugeniei. Auzindu-l strigând, valetul, care se-ntâmpla să trecă pe lângă sufragerie, intră și zise: — M-ați chemat, domnișorule? — Nu, nu pe tine! Da’ ia stai, pe tine nu te cheamă Domingo? — Ba da, domnișorule - răspunse Domingo deloc mirat de întrebarea ce-i fusese pusă. — Și de ce te cheamă Domingo? — Păi așa mă cheamă. „Bine, foarte bine - își zise Augusto -; ne cheamă cum ne cheamă. În vremurile homerice persoanele și lucrurile aveau două nume, cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
întreagă pânză misterioasă care învăluiește sufletele trecătorilor. Augusto se pomeni în sfârșit iarăși în fața portăresei Margarita, în fața zâmbetului Margaritei. Primul lucru pe care-l făcu ea când îl văzu fu să-și scoată mâna din buzunarul șorțului. — Bună ziua, Margarita. — Bună ziua, domnișorule. — Augusto, femeie dragă, Augusto. — Don Augusto - adăugă ea. — Nu tuturor numelor le cade bine don - observă el -. Așa cum între Juan și don Juan e o prăpastie, la fel și între Augusto și don Augusto. Mă rog, fie! Domnișoara Eugenia a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Antonio obișnuia să joace o partidă de cărți cu Domingo, valetul său, în vreme ce nevasta acestuia, bucătăreasa, contempla jocul. Partida începu. — Douăzeci de cupe! - cântă Domingo. — Ia zi! - exclamă brusc Antonio —. Ce-ar fi să mă-nsor? — Ar fi foarte bine, domnișorule - zise Domingo. — De la caz la caz - cuteză Liduvina, soția lui, să insinueze. — Păi tu nu te-ai măritat? - o interpelă Augusto. — De la caz la caz, domnișorule. — Cum adică de la caz la caz? Ia zi. — Să te căsătorești e foarte ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
zi! - exclamă brusc Antonio —. Ce-ar fi să mă-nsor? — Ar fi foarte bine, domnișorule - zise Domingo. — De la caz la caz - cuteză Liduvina, soția lui, să insinueze. — Păi tu nu te-ai măritat? - o interpelă Augusto. — De la caz la caz, domnișorule. — Cum adică de la caz la caz? Ia zi. — Să te căsătorești e foarte ușor; dar nu la fel de ușor e să fii căsătorit. Asta spune înțelepciunea populară, izvor al... — Și cum e cea care ar urma să fie soția domnișorului... - adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
caz, domnișorule. — Cum adică de la caz la caz? Ia zi. — Să te căsătorești e foarte ușor; dar nu la fel de ușor e să fii căsătorit. Asta spune înțelepciunea populară, izvor al... — Și cum e cea care ar urma să fie soția domnișorului... - adăugă Liduvina, temându-se că Augusto avea să-i trântească ditamai monologul. — Cum? Cea care ar urma să-mi fie soție, cum adică? Hai, spune, spune, femeie, spune! — Păi... dat fiind că domnișorul e atât de bun... — Haide, femeie, spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
cea care ar urma să fie soția domnișorului... - adăugă Liduvina, temându-se că Augusto avea să-i trântească ditamai monologul. — Cum? Cea care ar urma să-mi fie soție, cum adică? Hai, spune, spune, femeie, spune! — Păi... dat fiind că domnișorul e atât de bun... — Haide, femeie, spune, spune odată. — Vă amintiți doar ce zicea doamna... La pioasa evocare a mamei sale, Augusto lăsă cărțile pe masă și spiritul îi rămase o clipă suspendat. Adeseori maică-sa, acea blândă fiică a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
știi mai mult, Liduvina, știi mai mult. Hai, spune; vezi doar că e vorba de viitorul și fericirea stăpânului tău... — E o fată bună, da, o fată bună... — Hai, spune, Liduvina... În amintirea mamei mele! — Amintește-ți de sfaturile dânsei, domnișorule. Ei, dar cine umblă prin bucătărie? Pe cât că e pisica? Și servitoarea se ridică și plecă. Ce facem, terminăm? - întrebă Domingo. — E drept, Domingo, nu putem lăsa baltă partida. Cine e la rând? — Dumneavoastră, domnișorule. — Bine, uite. Și pierdu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Amintește-ți de sfaturile dânsei, domnișorule. Ei, dar cine umblă prin bucătărie? Pe cât că e pisica? Și servitoarea se ridică și plecă. Ce facem, terminăm? - întrebă Domingo. — E drept, Domingo, nu putem lăsa baltă partida. Cine e la rând? — Dumneavoastră, domnișorule. — Bine, uite. Și pierdu și partida asta, din neatenție. „Păi cum, domnule - își zicea pe când se retrăgea în dormitor -, toți o cunosc: toți o cunosc, afară de mine. Iată lucrarea dragostei. Și mâine? Ce-o să fac mâine? Eh, i-ajungă zilei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
divina dimineață, virginitatea zilei, îmi aduce o descoperire: dragostea este ritm. Știința ritmului e matematica: expresia sensibilă a dragostei e muzica. Expresia, nu realizarea ei: să fim bine înțeleși.“ Îl întrerupse un ciocănit ușor la ușă. — Intră! — M-ați strigat, domnișorule? - zise Domingo. Da..., micul dejun! Strigase, fără a-și fi dat seama, cu cel puțin un ceas și jumătate mai devreme decât îi stătea în obicei, și, odată ce strigase, era nevoit să ceară micul dejun, deși nu era ora. „Dragostea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nu era ora. „Dragostea stârnește și anticipează apetitul - continuă să-și spună Augusto -. Trebuie să trăiești ca să iubești! Da, și trebuie să iubești ca să trăiești!“ Se ridică din pat ca să-și ia micul dejun. — Cum e vremea, Domingo? — Ca totdeauna, domnișorule. — Vasăzică nici bună, nici rea. — Așa! Asta era teoria valetului, care și le-avea și el pe-ale lui. Augusto se spălă, se pieptănă, se îmbrăcă și se pregăti ca unul ce are deja un obiectiv în viață, debordând de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
Privi de jur-împrejur ca să vadă dacă era privit, deoarece se surprinsese îmbrățișând văzduhul. Și își spuse: „Dragostea e un extaz; ne scoate din noi înșine.“ La realitate - la realitate? - îl readuse zâmbetul Margaritei. — Ei, nimic nou? - o întrebă Augusto. — Nimic, domnișorule. E încă prea devreme. Nu te-a întrebat nimic când i-ai înmânat-o? — Nimic. — Și azi? — Azi, da. M-a întrebat de numele și adresa dumneavoastră și cine sunteți. Mi-a spus că domnișorul a uitat să-și treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
nou? - o întrebă Augusto. — Nimic, domnișorule. E încă prea devreme. Nu te-a întrebat nimic când i-ai înmânat-o? — Nimic. — Și azi? — Azi, da. M-a întrebat de numele și adresa dumneavoastră și cine sunteți. Mi-a spus că domnișorul a uitat să-și treacă adresa personală. Iar apoi mi-a încredințat un comision... — Un comision? Care? Nu ezita. Mi-a spus că, dacă mai reveniți, să vă spun că este cu cineva, că are un logodnic. Are un logodnic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]