29,295 matches
-
iluzia colorată în toată goliciunea ei, este o răbufnire a memoriei înăbușite: Și-a dus-o așa un an sau doi,/ Dar într-o zi (sau luni sau joi)/ Și-a amintit Apolodor/ De frații lui și-a plîns de dor" (§ 27). Ca și la Circul din București, unde se întreabă întîia dată asupra menirii sale, chemarea străbunilor irumpe în cîmpul conștiinței atunci cînd Apolodor pare a fi atins tot ce își putea dori de la viață. Uitarea cea mai adîncă, întrucît
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
mei. Marea vorbă a lui Rebreanu - "Viața omului numai atunci este prețioasă, când urmărește un ideal" - a rămas până azi, pentru mine, un memento. Vibrantele versuri ale poetului - "O luptă-i viața, deci te luptă/ Cu dragoste de ea, cu dor./ Oricare-ar fi sfârșitul luptei,/ Să stai luptând, căci ești dator" -, dar și altele, au fost și sunt, pentru mine, porunci, alături de cele din Decalogul, învățat la religie. Mi-aș îngădui să evoc o scenă. Eram în cursul inferior al
Al. Husar: "Caracterul dă autoritate sacerdoțiului critic" by Vasile Iancu () [Corola-journal/Journalistic/11609_a_12934]
-
Asia pe diverse probleme teologice și pastorale, una Sfântului Policarp al Smirnei, asupra rolului episcopului, și una către Biserica Romei, pentru a o pregăti pentru venirea sa și a o împiedica de a-și utiliza influența pentru a-i diminua dorul de moartea martirică. Scrisorile sale au stil și fervoare. Deși scrise în tradiția retorică foarte manierată cunoscută ca „asianism”, ele sunt profund personale. Sfântul Ignatie se afla într-o poziție delicată. Era episcop de Antiohia, dar părea să aibă o
Îndumnezeirea omului după Sf. Ignatie Teoforul, Teofil al Antiohiei şi Sf. Ipolit al Romei by Liviu PETCU () [Corola-journal/Journalistic/145_a_42]
-
o fac". Semeon Petrovici e un dinozaur-suflețel. Moartea soției l-a convins că nu-i așa o grozăvie să mori ("Eu credeam că-i mai îngrozitor".) Ultimul lui vis - să fie îngropat în Kuban, de care îi e atât de dor - e mai degrabă irealizabil: "acuma nici măcar nu sunt în stare să ajung până acolo". N-a fost niciodată antisemit ("evreii sunt un popor talentat"), își amintește cu nostalgie de întâlnirea cu Pasternak, în 1934, la Maleevka, la un simpozion literar
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
și la revista satirică "Chipăruș" (un fel de "Urzica"). A debutat în 1955 cu un volum de versuri pentru copii și a mai publicat altele de același fel. Cu celelalte volume de poezii (Prafuri amare, 1955, Piatra de încercare, 1958, Dor, 1963, În alb și negru, 1977) era inevitabil să nu rămână îndatorat clișeelor propagandistice și satirice ale realismului socialist. Poetul se reabilitează în volumele ulterioare: Îmblânzirea mașinii de scris (1988), Plimbătorul de purici (1992) sau Concert (1993). Antologia de poezie
Un romancier basarabean by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11748_a_13073]
-
celălalt, trebuie să descifrăm îndemnul și chemarea Mântuitorului la iubire, iar iubirea noastră trebuie să se spiritualizeze, să se înduhovnicească neîncetat, până la stadiul de iubire duhovnicească desăvârșită, după modelul iubirii treimice. Prin aceasta, dorința trupească este transformată în avânt și dor de viață duhovnicească îmbunătățită, iar iubirea duhovnicească ia locul celei trupești, mult inferioare, oricât de altruistă ar fi ea54. Plăcerea și dorința însoțesc actul sexual fiind dăruite de Dumnezeu oamenilor, dar ele nu trebuiesc căutate, ci lăsate să vină în
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
eu, sau mai precis în lumea mărginită și închisă a sexualității sale trupești, a instinctelor și a fantasmelor, izolându-l cu totul de universurile infinite ale iubirii și spiritului 156. Pătimașul nu aude, nu vede și nu înțelege nimic din dorurile de împlinire ale celeilalte persoane, care pentru el nu mai este un subiect, ci un obiect ce trebuie posedat, stăpânit, căci oferă plăceri. Ca urmare a desfrânării, omul îl vede pe aproapele său altfel decât este și nu așa cum este
Patima desfrânării şi biruirea ei în viziunea spiritualităţii ortodoxe ( I ). In: Revista Teologică, Serie Nouă, Anul XVIII (90), Nr. 2 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/164_a_93]
-
ușii și o căută pe bâjbâite. Camera ei se scălda în lumina lunii. Pe pat se afla o foaie de hârtie, pe care în aceeași după-amiază scrisese o poezie de dragoste pentru Lucian, inspirată de ceea ce părea să fie un dor nestăvilit de el. Cum e cu putință? se întrebă dânsa. Era aproape să mor din dragoste". Deodată, își aminti de femeia din Lublin, care-i spusese: "O să fii nora mea", " Nu, n-am să fiu!, rosti răspicat Miriam-Lieba. Nu sunt
Isaac Bashevis-Singer - Conacul by Anton Celaru () [Corola-journal/Journalistic/11777_a_13102]
-
sarmale, mămică, vreau și eu pește, nu mult, așa, puțin, prăjit, ciorbiță făcută de mîna lui mama, și i-am cerut să aducă apă de acasă. Apă de la puț mi-a adus... și a zis, hai, mamă, ți-a fost dor de apă de acasă, și-mi aduce o sticlă bună de la puț. Îmi plac cozonacii ei, prăjiturile ei. Am poză cu ea și o port cu mine" (p. 239). Viețașii de pe Rahova este un breviar al ororilor din societatatea românească
Breviarul ororilor by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11808_a_13133]
-
și conștiință: "împletire, despletire/ din liane de nisip,/ viscole de amăgire/ troienesc pe arhetip.// Te rup gînduri în neștire,/ visuri iar te înfirip,/ împletire, despletire/ din liane de nisip.// O secundă de iubire/ pentru veci ți-ar da un chip:/ dorul de încremenire/ strigă-n setea lui Oedip,// împletire, despletire!" (Asupra lumii) Constatăm o atracție particulară a lui C. D. Zeletin către imaginea pietrei, sugerînd un "clasicism" natural: "Aud lăuntric ziua căzînd în săptămîni,/ ca pietrele desprinse prin beznă din fîntîni
C. D. Zeletin - 70 by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11836_a_13161]
-
zău, zău... Șade-un vóinic supărat...Ce stai, vóinic supărat... Ori aștepți un sărutat... Cum să nu fiu supărat... De vestea ce am aflat... Că mândra s-a măritat... Cât am fost înstrăinat... Sus pe munți de piatră seacă... Colind dorul să-mi mai treacă... Du-te bade-ncetinel... Dorul, n-ai să scapi de el... Și-oi găsi o altă fată... Să te mai iubească o dată... Că dragostea n-are leac... Decât ochii care-ți plac... Scriu acestea cu gândul la
Pe cărare sub un brad... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11841_a_13166]
-
vóinic supărat... Ori aștepți un sărutat... Cum să nu fiu supărat... De vestea ce am aflat... Că mândra s-a măritat... Cât am fost înstrăinat... Sus pe munți de piatră seacă... Colind dorul să-mi mai treacă... Du-te bade-ncetinel... Dorul, n-ai să scapi de el... Și-oi găsi o altă fată... Să te mai iubească o dată... Că dragostea n-are leac... Decât ochii care-ți plac... Scriu acestea cu gândul la invazia de muzică țigănească de toate felurile de la
Pe cărare sub un brad... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11841_a_13166]
-
de taina aceea, ca de o vizită necuvincioasă. Era ca o mică foame strecurată sub inimă, ca o durere, de fapt ca o durere surdă, care se trezea ca o foame în suflet. Nu-și amintea de cînd îl secătuia dorul acela de schimbare precum o forță vlăguită. Zăcea ținînd adunate buricele degetelor mijlociu și policar și cum adormea mîna cădea din pat și el își răsfira degetele. Atunci tresărea de parcă pierduse ceva. De fapt, își pierduse sinele. Și dorința acolo
Milorad Paviș - Îndreptar de ghicit by Mariana Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/12862_a_14187]
-
foarte sigură de raportul dintre ultimele elemente citate și succesiunea generațiilor mai noi; cuvîntul ceai mi se pare însă un exemplu cert și ușor databil: curent în anii ’70, pare să mai circule azi doar în melodii nostalgice („Mi-e dor să mai merg la un ceai, la un ceai, / Să fiu liceanul bălai etc.”). Există, în plus, clare diferențe regionale. Un schimb de mesaje de pe un forum din Internet pare să indice că substantivul bairam e simțit ca „regățenism”, poate
Lexicul petrecerii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12954_a_14279]
-
Ion Simuț Aveau serioase rațiuni de existență „Caete-le de dor“ (1951-1960), susținute în primii patru ani ca redactori de Virgil Ierunca și Constantin Amăriuței, iar apoi numai de primul, ca publicație cu un profil cultural elevat („metafizică și poezie“ era mențiunea din subtitlu), atât estetic cât și filosofic, tendință diferențiată
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
lectura revistei, foarte bine aleasă spre reeditare de către Mihaela Constantinescu-Podocea și Nicolae Florescu. Cincizeci de ani nu au făcut-o să pălească iremediabil, decât în mică măsură, căci orice faptă intelectuală sau artistică este supusă inevitabil eroziunii timpului. „Caete de dor“ schimbă registrul politic al publicațiilor exilului tocmai în anii ´50, când devenise dominant și obositor, chiar dacă șocul instalării regimurilor comuniste în estul Europei își păstra încă tot dramatismul. O afirmă inscripția introductivă la primul număr, nesemnată, ce ține loc de
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
demonstrează că șansa exilatului nu mai este în timpul obișnuit, ci într-o investiție în Eternitate: „De căile de ieșire din singurătatea lumii și de mersul spre izvorul de ființă și veșnicie, va trebui să vorbească de acum revista Caete de dor“. Refugiul scriitorului din exil în singurătatea sa esențială înseamnă instalarea protectoare și creatoare într-o „regiune transcendentală“, de unde răspunde unei chemări a Dorului, substitut metaforic și filosofic al Neamului. Iar pentru exilat „Neamul românesc e mai întâi și mai întâi
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
de mersul spre izvorul de ființă și veșnicie, va trebui să vorbească de acum revista Caete de dor“. Refugiul scriitorului din exil în singurătatea sa esențială înseamnă instalarea protectoare și creatoare într-o „regiune transcendentală“, de unde răspunde unei chemări a Dorului, substitut metaforic și filosofic al Neamului. Iar pentru exilat „Neamul românesc e mai întâi și mai întâi o realitate ontologică“, nu una biologică, sociologică sau politică. O asemenea condiționare trimite într-o direcție ce trebuie asumată ca sursă de dobândire
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
Iar pentru exilat „Neamul românesc e mai întâi și mai întâi o realitate ontologică“, nu una biologică, sociologică sau politică. O asemenea condiționare trimite într-o direcție ce trebuie asumată ca sursă de dobândire a identității: „Trebuie să faci din dor vehicul metafizic, pentru a putea fi într-adevăr un scriitor român în pribegie“. Filosofia în care se integrează această concepție va fi denumită „naționalism transcendental“, care asigură „posibilitățile noastre de a opera în universal“. Poetul și filosoful trebuie să depășească
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
spre o Românie profundă, spirituală, arhaică sau eternă, atemporală, ca o reacție nedeclarată fățiș la o Românie comunistă, superficială, devotată unui prezent ideologizat. Acest vector al unui naționalism spiritualist este susținut în principal de Constantin Amăriuței, prin eseurile filosofice despre „dorul de veșnicie“ (în nr. l), despre „filosofia neghiobiei“ în existența absurdă a lui Păcală (în nr. 2), despre „Mitică sau logosul parazitar“ (în nr. 5), despre „originea intențională a lumii în colindele românești“ (în nr. 7). La acestea se pot
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
ori, în intervalul l95l-l954 (la care mă limitez): cu un eseu despre Kierkegaard (în nr. 2), cu piesa „1241“ (în nr. 4), cu fragmente de jurnal (în nr. 5 și 8) și o dată cu excepționale mărturisiri, scrise special pentru „Caete de dor“, despre destinul său literar, despre relația dintre proza și filosofia sa, axate pe interpretarea miturilor (în nr. 7): „De foarte mulți ani - își încheia el mărturisirea din martie 1953 - mă consider un scriitor român postum; viu n-a mai rămas
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
apartenența ca pe o mândrie și ca pe un militantism necesar: „Ființa românească“ (Paris, 1963-1968), „Revista Scriitorilor Români“ (München, 1962-1990). Titluri mai subtile, care relevau mai puțin explicit apărarea unei spiritualități românești dincolo de spațiu și de timp, erau „Caete de dor“ (Paris, 1951-1960), „Ethos“ (Paris, 1973-1984), ambele avându-l ca principal susținător și animator pe Virgil Ierunca, sau „Prodromos“ (Freiburg, 1965-1970), ca „foaie de gând și apropiere creștină“, unde era redactor Paul Miron. Nu sunt decât câteva exemple pentru comparație și
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
1973-1984), ambele avându-l ca principal susținător și animator pe Virgil Ierunca, sau „Prodromos“ (Freiburg, 1965-1970), ca „foaie de gând și apropiere creștină“, unde era redactor Paul Miron. Nu sunt decât câteva exemple pentru comparație și situarea revistei „Caete de dor“ în peisajul exilului românesc. Cine ar ști ce cuprind aceste reviste altfel decât frecventând biblioteci din Paris, Madrid sau Freiburg? Iată de ce gestul Editurii „Jurnalul literar“ este unul salutar, un act cultural major, nu doar o simplă restituire de istorie
Din nou despre „Caete de dor“ by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12955_a_14280]
-
sunt foarte multe, dar poate că suficiente pentru a caracteriza un simptom de interes al istoriei literare mai recente, în virtutea căruia Editura „Jurnalul literar”, coordonată de Nicolae Florescu, și-a orientat atenția spre o revistă a exilului parizian, „Caete de dor”, apărută în condiții tipografice modeste în anii 1951-1960. Pentru primele șapte numere (din 1951-l953), revista i-a avut ca redactori pe Virgil Ierunca și Constantin Amăriuței, iar de la numărul 8 încoace (din 1954 până în 1960) a rămas numai Virgil Ierunca
Rezistența prin cultură, în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12981_a_14306]
-
8 din 1954. După cum se poate observa periodicitatea era nestatornică, așa cum erau și vremurile și condițiile materiale. E nevoie de continuarea efortului editorial, pentru a acoperi în volumele următoare și intervalul care a mai rămas, 1955-1960. Retipărirea revistei „Caete de dor”, una dintre cele mai importante ale exilului, e o reeditare justificată de câteva rațiuni prioritare. Prima ar fi caracterul cultural elitist al publicației, reprezentativ pentru înaltul nivel de aspirație estetică și filosofică al unui grup de intelectuali români, pur și
Rezistența prin cultură, în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/12981_a_14306]