403 matches
-
nu poate fi aplicată și în cazul lui Chiriac, care chiar se repede și ia spanga de la pușcă. Există două variante de interpretare ale acestui important episod: amantul Vetei ori a blufat, ori a jucat onest. Notăm că, pentru efectul dramaturgic al piesei, cele două variante sunt absolut egale, ele având doar scopul și, în cele din urmă, efectul de a frânge și ultimul prag de rezistență al Vetei. Ceea ce înseamnă că tema amenințării cu sinuciderea nu reprezintă un element autonom
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
Leonida continuă: Răposata dumneei - nevastă-mea a dintâi - nu se sculase încă. Această convertire a binomului familial într-un triunghi, regulă de bază a dramaturgiei lui Caragiale, este instituită încă din prima piesă și nu pare a avea un rol dramaturgic important: căci ceea ce urmează să se întâmple nu este cu nimic condiționat de existența acestui triunghi. Totuși, întrebarea pe care ne-o punem este: de ce două consoarte pentru Leonida? Pentru că fiecare din cele două soții stăpânește un domeniu existențial diferit
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
sunt marcate de efecte comice de limbaj. Teoria faimoasă despre ipohondrie reprezintă una dintre cele mai izbutite pagini de literatură comică. 3.2. Doi poli ai realității și ficțiunii Să urmărim, așadar, pe cei doi protagoniști de-a lungul progresului dramaturgic al piesei. Pornim de la costumația celor două personaje care este esențială și simbolică; Leonida este prezentat în papuci, halat și cufie, având ca martor și reprezentant al realismului pe Efimița, stăpâna reală a acestui univers domestic, la rândul ei, în
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
cum o numește același Mircea Tomuș, se poate explica numai cu ajutorul ansamblului complet al nivelului de ficțiune pe care Leonida l-a creat în dialogul său cu Efimița pe tot parcursul piesei. Pasivitatea lui Leonida este sursa unei noi ipostaze dramaturgice, și anume cea în care se află biata Efimița: „Bravos, bobocule! Nu m-așteptam ca tocmai dumneata să te pronunți cu așa iluzii contra mea; te credeam mai altfel... îmi pare rău... Cocoane Leonido, sunt deșteaptă; am auzit cum te-
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
personajul este înfrânt fizic sau psihic, devenind o marionetă în mână destinului. 1.2. Convențiile teatrului vs. convențiile filmului Convențiile specific teatrale (că al patrulea perete), monologurile și aparteurile (că modalități de acces la interioritatea personajului), spațiul polimorf sau abordarea dramaturgica a timpului sunt străine filmului. În construirea sensului prin limbajul filmului este importantă relația pe care aparatul de filmat o are cu subiectul pe care il filmează și tehnicile de montaj al materialului filmat folosite pentru a asambla cadrele în
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
general purtătorii unui mesaj existențial binecunoscut, așadar provocator ca virtualitate re-interpretativă: Fedra, Hipolit, Iona. În spatele tratărilor poematice ale Carmeliei Leonte se ascunde un cod existențial în care primează discreția, ca o formă de camuflare a vulnerabilității: poeta cu reale înclinații dramaturgice înțelege că formele de deghizare, travestiul, masca, și mai ales cea mitologică, sunt oricând preferabile afișării ostentative a traumelor sau frustrărilor feminității neînțelese. Deși undeva recunoaște ineficiența măștii ("Sabia cade. Lucitoarele lucruri./ Memoria./ Căința./ Dar dacă/ acest chip împietrit nu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
important pentru teatrul acestei perioade, este faptul că teatrul își afișează teatralitatea. Astfel, dimensiunea estetică a teatrului acestei perioade depășește dimensiunea să socială, reprezentând elocvent universul mental al timpului. Teatrul de la începutul Republicii a Treia se caracterizează prin căutarea formelor dramaturgice noi, refuzul efectului teatralității, a perfecționismului tehnic și a rupturii dintre literatura și dramaturgie. Doi creatori care au anumite interferente cu estetică naturalista sunt dramaturgul Henry Becques și regizorul André Antoine. În cele mai bune comedii "serioase" ale sale, Henry
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
inventeze în mod constant scenarii 182, mai ales de felul acelora în care ea este protagonista. Gândirea ei imaginativa se manifestă plenar în scenariile și politica organizării spectacolului. Teatralitatea ordonează funcțiile personajelor în sisteme articulate. Dezvoltând diferite abordări textuale și dramaturgice, Pariziana joacă, de regulă, rolul de vedetă (Michèle de Burne, Clorinde Balbi, Nana) sau, uneori, pe cel de marionetă (Renée, Clăire Fromont, doamna și domnișoara Walter). Importantă femeii pariziene depinde de rolul pe care îl joacă pe langă personajul principal
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
strategie de abordare: în timp ce David Lodge folosește episodul Guy Domville ca punct culminant al narațiunii sale, reconstituindu-l din flashback-uri pe care protagonistul le trăiește, în 1915, pe patul de moarte, Colm Toibin își începe excursul epic cu eșecul dramaturgic în cauză, supralicitînd, ulterior, proble-ma angoasei creatoare. Mai mult, în 2002, cu aproape doi ani mai înainte, scriitoarea Emma Tennant publicase un roman (destul de bine primit), Felony/Delict, unde interesul narativ principal nu era altul decît ... relația ambiguă, deși castă
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
filmului, structura lui au început să apară din volumul acela enorm de material. Știam că trebuie să spun povestea acestei generații, că momentul cel mai dramatic este cel al avorturilor și al Revoluției. Aveam două vârfuri din punct de vedere dramaturgic, unde povestea nu mai era liniară, ci creștea exponențial, unde era foarte multă dramă umană. Pe de altă parte, am încercat să nuanțez lucrurile și să demonstrez că un autor de aici poate face un film mai nuanțat și mai
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
în toate filmele mele, muzica are un rol principal, ea nu doar ilustrează, ea nu creează numai o ambianță, o atmosferă. Sigur, totul curge mult mai frumos pe muzică, dar nu acesta îi este rolul ei. Ea are o funcție dramaturgică, ea contribuie la crearea unui sens, la crearea ideii. În filmul meu Ioane, cum este la construcții?, la un moment dat era o simplă imagine în care trei muncitori din construcții mergeau așa pe o alee: unul târa o lopată
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
nu le arde lor de muncă, dar spunea palid, pur și simplu treceau pe alee, până la urmă. În combinație cu acest Hei, rup a creat un moment ironic, cu care am avut multe probleme înainte de '89. Deci, acesta este rolul dramaturgic al componentelor coloanei sonore. Prefer să las chipurile în sincron doar atât cât să recunoști omul, să spui cine este, să știi cum arată la față. Nu zic că aceasta este singura metodă bună, dar eu o prefer. Atâta vreme cât nu
Documentar şi adevăr. Filmul documentar în dialoguri by Lucian Ionică [Corola-publishinghouse/Science/1413_a_2655]
-
alții, dar aceasta trebuie făcută cu multă grijă astfel încât cel care află să nu fi știut dinainte, la fel cum nici spectatorul nu știe." În scena 2 din actul IV din Horațiu, atât din punct de vedere psihologic, cât și dramaturgic, este firesc să-l regăsim pe Valère, într-o povestire despre cea de-a doua parte a luptei horațiilor cu curiații, ce se întinde de-a lungul a treizeci de versuri, insistându-se asupra renumelui tânărului erou absent din scenă
Textele. Tipuri și Prototipuri by Jean-Michel Adam [Corola-publishinghouse/Science/1083_a_2591]
-
din cămăruță să te felicit"288. La fel, în 1930, după premiera piesei de teatru Cassandra a lui N. Iorga, Arghezi denunță, din nou (iată, de la prima intervenție de acest gen, trecuseră două decenii și jumătate), lipsa talentului literar și dramaturgic, "imaginația mucegâie", de data aceasta însă în termeni extrem de duri, în care admonestarea directă, insulta, epitetul și comparația descalificante constituie figurile predilecte ale agresiunii. 3. Un alt pretext polemic îl constituie, pentru Arghezi, paralogismul adversarului, pe care îl amendează cu
Tudor Arghezi : discursul polemic by Minodora Sălcudean [Corola-publishinghouse/Science/1086_a_2594]
-
serie de precepte. I se va reproșa aceasta de către diverși teoreticieni ai Renașterii, în special de italianul Scaliger care, în 1561, consideră Epistola ca pe o "ars sine arte" ("o artă scrisă fără artă"). 4.1. Fidelitate față de Aristotel Concepțiile dramaturgice ale lui Horațiu își au locul într-o teorie mai generală a unității operei de artă, ce nu va fi repusă în discuție decât odată cu romantismul. "Dacă un pictor ar vrea să ajusteze sub un cap uman gâtul unui cal
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
concepe spațiul într-un mod analog în Bérénice. "Scena se petrece la Roma, notează el, într-un cabinet ce se află între apartamentul lui Titus și cel al lui Bérénice." Acest cabinet este punctul de întâlnire dintre cele două specii dramaturgice conflictuale, spațiul public, cel al curții, în care Titus reprezintă Roma și unde el acționează în numele rațiunii de stat, spațiul privat, unde Titus vine s-o vadă pe Bérénice. Există un mijloc pentru a face mai suplă această regulă uneori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
tradițional, o fațadă de templu sau un palat. Dacă palatul acesta arde la sfârșitul unui act, spectatorul vede, în actul următor, marea situată în spatele palatului. Astfel se naște, cu clasicismul, dorința de a face din spațiul scenic și din spațiile dramaturgice ce-l prelungesc o reflectare a spațiului referențial. O topologie realistă a locurilor presupus alăturate scenei, ignorată în dramaturgiile anterioare, începe să se constiuie timid, devenind mai complexă începând cu drama burgheză. Unitatea de loc generează, ca și unitatea de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
schimbare, puțini dintre ei fiind capabili de un spirit de observație usturător și critic, majoritatea pasionându-se de acțiunea pe care o văd reprezentată." Diderot, un secol mai târziu, va construi conceptul de "al patrulea perete" ("quatrième mur"), dar principiul dramaturgic ce-l subînțelege apare deja odată cu clasicismul, și anume autonomia acțiunii scenice ce rezultă din cerința de verosimil. Textul și jocul scenic trebuie să concure la asigurarea acestei autonomii pentru ca spectatorul să aibă iluzia că asistă la o acțiune reală
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
a machiajului, a costumului este codificată într-un limbaj mut pe care tradiția l-a păstrat. Datorită acestui fapt, îndată ce eroul intră în scenă, spectatorul posedă multe informații despre el, care nu vor trebui exprimate prin cuvânt. Fiecare din formele dramaturgice orientale, și în special drama sanscrită, teatrul Nô japonez, teatrul de umbre javanez, i-a transmis Occidentului secrete de fabricație. Raporturile teatrului cu iluzia sunt regândite în Europa secolului al XX-lea ca urmare a descoperirii stilizării din teatrele orientale
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât în 195041, cu reprezentația la Noctambuli a piesei Excepție la regulă. Gaston Baty, cu douăzeci de ani mai înainte, încercase, fără niciun succes, să-l facă cunoscut, montând Opera de trei parale (L'Opéra de quat'sous). Concepțiile sale dramaturgice s-au născut din descoperirea conjugată a lui Marx, pe care îl citește în 1926, și a teatrelor orientale. Lectura din Marx are asupra lui rolul unui adevărat declic, făcându-l să-și dea seama de țelurile pe care le
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fiind închisă într-un fel de cutie, deschisă în față, total ascunsă când e coborâtă cortina. Este scena după moda italiană. Scenografie. Arta de a da formă spațiului reprezentației (se naște în secolul al XVI-lea, odată cu introducerea perspectivei). Spațiu dramaturgic. Spațiu imaginar pe care scena nu-l arată niciodată (evocat numai de dialog). Spațiu scenic. Spațiu în care se joacă acțiunea (poate fi descris în dialog și în didascalii). Tragedie cu mașini. Tragedie în care primează elementele de spectacol: muzică
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fioroase, caniculară, ca În O’Neill, țânțărind ca o lăcustă În jurul unui aparat de filmare cu arc și fără peliculă al cineclubului de pe strada Slătineanu, Înghițând prelegerile plicticoase ale unui genialoid cinematografic, care vă bagă cu pâlnia În cap funcția dramaturgică a travelingului, adică a liftului din filmul Duminică la ora șase de Lucian Pintilie, genialoid, care, din când În când, mai aduce și niște epave de la Buftea, mirosind tot timpul a alcool și mințindu-vă În fel și chip, băgându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
romanele. Din roadele pieselor sale cu succes comercial avea să Își cumpere spațiul și timpul necesare pentru a scrie literatură adevărată, fără a trebui să se mai gândească la vandabilitatea ei. Un stimulent În plus era faptul că, chiar dacă partea dramaturgică a proiectatei sale cariere duble aducea cu sine câteva compromisuri făcute gustului popular, munca nu avea să fie chiar una de sclav. Poate urma să fie chiar distractivă. Perspectiva aspectelor practice ale montării unei piese, a cunoștinței cu actorii, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
și lăudându-se cu ultimele cuceriri În domeniul schimbărilor de decoruri și luminilor pe care acesta urma să le aibă, cu opulența spațiilor destinate publicului. Când ajunseră să discute și despre Doamna Jasper, păru să nu fie autopsia unui cadavru dramaturgic, așa cum se temuse Henry, ci mai degrabă o consultație În căutarea unui tratament chirurgical. Daly avea de făcut câteva sugestii și observații critice, pe care le acceptă În majoritate, În principal nevoia de a Întări rolul interpretat de Ada Rehan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
fulminantei experiențe cu Elena-prima mi-o aduce aminte: „-Îți amintești cum ți-am spus că ai trăit? “întreabă el cu voce tare. Tînărul fusese și atunci diagnosticat corect: „-Tu parcă ești un actor care se vrea sacerdot al ritului său dramaturgic. Vrei să acționezi direct asupra spectatorului, să-l subjugi chiar agresîndu-l, să-l silești să creadă și să trăiască în scenariu. El, care se crede protejat în fața televizorului, privindu-l în pijama pe Hamlet. Trezește-te! Nici Elena și nici
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]