403 matches
-
și nume noi că Radu Macrinici, Alină Mungiu, Răzvan Petrescu etc. N-a cîștigat concursul și nici nu s-a numărat printre autorii opriți în selecția finală, la ediția la care a participat, Vlad Zografi, o apariție interesantă în peisajul dramaturgic, revelata într-un mod paradoxal tot de acest Concurs. De fiecare dată, piesa cîștigătoare este tipărită de Editură UNITEXT, adusă deci la cunoștința publicului. Concursul, Premiul și tipărirea cărții sînt finanțate de Fundația Principesa Margareta a României, implicată serios și
Noe nu mai are Arcă by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17952_a_19277]
-
cuplu de prieteni bine corelat muzical și scenic; iar când a fost nevoie a știut să-și încălzească personajul. De multe ori, rolurile secundare sunt lăsate cam la voia întâmplării; a fost o surpriză plăcută atenția acordată distribuirii și sublinierii dramaturgice a personajelor Goro (Vladislav Goray) și Yamadori (Nicolae Andreescu). Un ultim cuvânt despre cor - confruntat cu o partitură pretențioasă și lucrat cu grijă de Adrian Stanache. În rezumat, într-o perioadă în care teatrele noastre lirice trăiesc tulburări păgubitoare, Opera
Din Țara Soarelui Răsare by Elena Zottoviceanu () [Corola-journal/Journalistic/15304_a_16629]
-
Sebastian, lucru demn de toată admirația. Alegerea acestui text a fost de două ori inspirată: unu pentru că poate pune an valoare o clasă numeroasă, cu profiluri masculine, mai ales, interesante, și doi pentru că piesa - scrisă cu mult talent și simt dramaturgic - este extrem de actuala, lucru subliniat cu finețe an montare. Scria undeva Mihail Sebastian, ăntr-un articol despre strălucirea și limitele unui spectacol de teatru: "...Acesta nu este pur si simplu un text jucat pe scenă. Este o ambianța. La această ambianța
Aplauze pentru Sebastian by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17431_a_18756]
-
sinesteziilor, deși nu se considera poet („la mine e totul acțiune”). De altfel, nici Thomas Mann nu spune mereu că această voință sinestezică ar fi un „diletantism monumentalizat”, contrazicându- se el însuși prin afirmația că geniul wagnerian „e o sinteză dramaturgică a artelor, care numai ca întreg, ca sinteză, reprezintă ideea de operă de artă veritabilă și legitimă”. Dincolo de ambivalența felului său de a vedea lucrurile (recunoscută în scrisoarea către Agnes Meyer) ar trebui precizat că pentru Wagner arta e sinteza
Thomas Mann despre Wagner by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/3720_a_5045]
-
-i numim numai pe Marius Stănescu (Hamlet), Oana Ștefănescu(Gertrude), Antoaneta Zaharia (Ophelia) sau Ionel Mihăilescu - acesta din urmă, creind chiar o partitură plastică remarcabilă în rolul lui Polonius - și, în paralel, felul inteligent în care s-au integrat cerințelor dramaturgice dansatori ca Tiberiu Almosnino sau grupul de "martori" al tinerilor Bogdan Alexandru, Claudiu Buldan, Marius Andrei Dobrin și Răzvan Pop, ce formau cel mai adesea un fel de conglomerat de trupuri, din care se desfăceau uneori, brațe, umeri, capete înclinate
Piesa din piesa by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/10106_a_11431]
-
actoria. Un spectacol în care rîsul și plînsul cehovian, în care tăcerile, nu doar rusești, în care umorul - și slav, patetic, și negru, sec, englezesc, și hohotul devastator ŕ la italienne cu iz de Vlad Mugur - sînt suportul dramatic, și dramaturgic, pentru o călătorie nocturnă în vieți de actori, în alcătuirile palimpsestice ale acestor ființe. Se zgîrie cu degetul pojghița subțire, suprafața unui destin, pentru ca apoi, năvalnic, protagonistul să se năpustească tot mai adînc în interiorul său, în cercurile concentrice ale existenței
Teatru sau cale ferată? by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11912_a_13237]
-
la Canal). O mostră de intervenție inspirată în materia cărții e inversarea episoadelor "Noaptea de Înviere" și "punerea cu fața la zid, în noaptea unei percheziții". Secvențe impresionante din carte nu se mai regăsesc în film, deși ar fi putut furniza materie dramaturgică spectaculoasă ( scena întîlnirii la vorbitor dintre mamă și fiică, scena deținutelor "scufundate în balega porcilor", scena grupului de "sifilitice" repartizat printre "politice", și altele încă). În schimb, un moment din film care pare artificial (sosirea la Canal, printre deținute, a
Mărturie asupra unui suflet liniștit by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14580_a_15905]
-
relație cu publicul. La secțiunea grup am văzut cum spuneam emoționantul Caleidoscop al lui Miriam Răducanu, dar Și cu violoncelul ce facem? de Matei Visniec, în regia lui Vasile Nedelcu. Iată că Matei Visniec rămîne în continuare în topul preferințelor dramaturgice, indiferent de vîrstă celor care au optat pentru el și a fost jucat cu verva și aplomb și la Costinești. Am mai văzut acest spectacol și la București, dar reprezentația de aici mi s-a părut mai inspirată, mai plină
HOP! by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/17609_a_18934]
-
unul dintre aceștia. Am văzut toate producțiile create pe această temă și pot afirma că propunerea coregrafului român m-a impresionat, poate, cel mai mult. I. Tugearu a pornit la acest greu drum, bazându- se pe un libret bine construit dramaturgic, dar și coregrafic de Liana Tugearu și mai ales pe un colaj muzical excelent alcătuit cu rafinament chiar de coregraf, alături de Alexandru Istrate. Plecând de la similitudini evidente artistice între marele scriitor rus și P.I. Ceaikovski, un romantic nuanțat și bogat
O seară de balet de neuitat la Opera Națională București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/2638_a_3963]
-
întâmpinat nici o rezistență și a apărut în 1982 surprinzător de ușor, față de ceea ce ne imaginam. Nici biografia, nici opera lui Teodor Scorțescu nu erau afectate de complicații politice. În prefață am făcut referințe suficient de ample la activitatea poetică și dramaturgică a scriitorului ieșean: debutează cu sonete în 1914 în „Viața românească” și tot aici publică în 1921 o piesă de teatru, tradusă din limba franceză, după cum se menționează. Dramaturgul se bucură de mici succese, căci piesele sale se joacă pe
Un scriitor pierdut în exil by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/13190_a_14515]
-
propriu-zisă. Ma-rea calitate a filmului e tocmai inocența știutoare a acestui copil, miraculoasa demnitate cu care își trăiește handicapul. Ideea - bună - a scenariului (scris de Răsvan Popescu și de regizor) e aceea de a pune într-o continuă balanță dramaturgică forța secretă a unui copil neajutorat și vulnerabilitatea lumii "normale" din jur. O altă idee interesantă e aceea de a plasa copilul, iubit de fiecare din părinți, în infernul unei familii fără iubire - un tată și o mamă pe care
Cinema cu handicap by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15504_a_16829]
-
canalele de comunicare făcînd mai puțin vizibile în primă instanță golurile de fond ale mizanscenei. Despre iubire, trădare, disperare, moarte, sacrificiu este vorba în ambele piese și nu mi se pare o simplă coincidență faptul că regizorul face un popas dramaturgic la începutul anilor '30. Sophie Treadwell a scris Machinal în 1928, iar Federico Garcia Lorca a scris în 1933 Iubirea lui Don Perimplin și a Belisei în grădină. Într-un fel, cele două sînt și complementare, o viziune femeiască și
Iubirea mașinală a lui Don Perimplin by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16193_a_17518]
-
E un miracol mai presus de toate tensiunile și arcanele lumii.”(<footnote Idem, pag.395-396 footnote>) Revenirile ciclice susțin nu doar construcția epică a cărții cât forma arhitecturală a unui veritabil poem literar-muzical. Epilogul, similar unei code sintetizează principalele leit-motive dramaturgice, ierarhizate acum într-o miraculoasă ordonare carmică pozitivă fapt ce-i permite autorului să sesizeze, fără ecranări, muzica sferelor. „În această pace aud cum încep să răsune undeva în înalt, acordurile îndepărtate, misterioase, suave, ale muzicii sferelor. E o cântare
DE LA CUV?NT LA SUNET ?I DE LA SUNET LA CUV?NT ?N ROMANUL NOP?I ?I NELINI?TI DE MIHAIL DIACONESCU by Elena Agapia Rot?rescu () [Corola-journal/Journalistic/84201_a_85526]
-
visa cu ochii deschiși?... Niciodată nu voi fi în stare să spun cât de frumoasă este cântarea aceasta ! Cât de însetat este sufletul meu s-o audă! Cât de intensă este percepția armoniei!”(<footnote Idem.pag. 429 footnote) Ca finalitate dramaturgică romanul nu-și închide porțile.Autorul a traversat o etapă din propriul destin iar experiența acumulată îl motivează să continue. Cum? Similitudinea cu tentația luciferică exploatată exemplar de George Enescu în Oedip (Sfinxul - atracția cunoașterii, curajul de a privi în
DE LA CUV?NT LA SUNET ?I DE LA SUNET LA CUV?NT ?N ROMANUL NOP?I ?I NELINI?TI DE MIHAIL DIACONESCU by Elena Agapia Rot?rescu () [Corola-journal/Journalistic/84201_a_85526]
-
să pună în scenă piesa lui Petru Dumitriu Preludiu la Electra, rămîne o întrebare la care n-am găsit răspuns nici după ce am văzut spectacolul realizat la Theatrum Mundi și găzduit de Teatrul Foarte Mic. Am putea spune că expresia dramaturgică a scriitorului este aproape accidentală și în nici un caz nu poate concura, în vreun fel, cu vîna romancierului. Publicată în 1945, Preludiu la Electra rămîne aproape o excepție în cariera lui Petru Dumitriu, o excepție ce a confirmat regula, adică
Electra în 2001 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16162_a_17487]
-
Petru Dumitriu suferă într-un fel de absența tensiunii dramatice, a replicii scrisă cu nerv care să construiască dialogul scenic, să definească tipul de relații, de situații. Prăfuiala vine nu din subiectul tratat de autor, ci din lipsa de anvergură dramaturgică. Dacă regizorul a ales textul, este de presupus că avea și acele soluții care să ni-l prezinte atins de nerv, incitant pentru societatea în care trăim, dincolo de clișee. Dacă piesa a fost o comandă, atunci se explică mai ușor
Electra în 2001 by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16162_a_17487]
-
lumii: viața și moartea. Ce se află între aceste două limite? Halucinațiile fiecăruia. Dacă unele dintre montările sale au abandonat textul dramatic - și mă gîndesc repede la Zoon erotikon, Ioana d'Arc și Uitarea - cu Intrusa, Măniuțiu revine la suportul dramaturgic, dar nu în sensul clasic. Dansul și teatrul-dans, exprimarea conținutului și sensului unui cuvînt printr-un gest sau printr-o mișcare coregrafică, sprijinul pe această coordonată a expresiei trupului și jocul vizual, desenul corpurilor pe o scenă sînt zonele care
În sepia by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14658_a_15983]
-
a readus în scenă doi dintre soliștii primei seri: Martin Winkler, covărșitor Alberich, și Sorin Colban, profund și intens Fafner, precum și o voce nouă, Ileana Tonca, prezență delicată, pregnantă și diversă în rolul Waldvogel. Inițierea lui Siegfried a fost precedată dramaturgic de confruntarea Alberich-Wotan, într-un dialog intens care a depășit limitele scenei. Winkler folosește cu subtilitate fiecare atu pe care îl are pentru a-și ajuta glasul să răzbată printr-o sală greu de stăpânit. Iar ceea ce transmite astfel este
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
lui Fafner din clipa morții sale ne-a relevat încă o dată vocea lui Sorin Coliban, plină de culori uimitoare pentru registrul grav extrem în care se desfășoară intervenția sa. Cu ardoare și joc scenic desăvârșit, Coliban a susținut conștient evoluția dramaturgică a lui Vinke-Siegfried, de la statutul de tânăr neînfricat, dar naiv, la erou conștient de importanța acțiunilor sale. Dar cea mai interesantă relație din actul al doilea este poate cea dintre Waldvogel și eroul principal. Binevenită voce feminină în economia întregii
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
excepționale de imponderabilitate, nu a avut de suferit în nici un sunet al acestei covârșitoare partituri. Singurul punct în care a dozat judicios a fost jocul scenic. Reținut la început, gestic minimal în actul al doilea, Vinke captează audiența prin creșterea dramaturgică spre final, unde se dezlănțuie. Iar logica sa este impecabilă, pentru că Siegfried și Brünnhilde sunt singurii eroi wagnerieni care își schimbă complet identitatea. Iar momentul acestei transformări a fost condus de Vinke și Catherine Foster cu o finețe ireproșabilă. O
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
eliberarea prin moarte și supremația iubirii peste timp și în noul timp. În toate acestea, Petra Lang nu doar cântă, ci este Brünnhilde. Autentică, naturală, cu o fenomenală voce și cu un uluitor instinct al dozajelor conform acusticii, orchestrei, momentelor dramaturgice ale operei. Adevărata revelație a serii a fost însă, basul Eric Halfvarson, un covârșitor Hagen. O apariție cuceritoare, citind muzica de pe Ipad în loc de tradiționala partitură, o premieră pentru artist, așa cum jovial mi-a destăinuit după concert, a reușit, pe lângă formidabilul
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
formidabilul cânt, să fie un al doilea dirijor al serii. Pentru că Halfvarson a jucat de la prima la ultima notă, s-a mișcat, a interacționat cu toți soliștii, corul și publicul. A dat intrările la corn și a condus scenic și dramaturgic toată opera, în deplină conformitate cu rolul său, de inițiator și orchestrator al dramei tuturor personajelor. Glasul său este unic, fenomenal. Grave de bas rus, agilitate fantastică, culori nebănuite, tristețe, multă generozitate, blândețe, dar și sarcasmul cel mai dur, viclenia
Seria Wagner by Sabina Ulubeanu () [Corola-journal/Journalistic/83499_a_84824]
-
apoi lui Rodolphe Kreutzer, violonistul en vogue - reprezintă ceea ce am numi momentul, poate unic, de mare virtuozitate regăsit în ciclul de sonate beethoveniene destinate pianului și viorii. Simina Croitoru a dovedit mult simț artistic în evidențierea dialecticii și construcției dramaturgice a sonatei, a gamei de trăiri care metamorfozează patosul și zbuciumul primei părți îndreptându-l spre sublima temă cu variațiuni a mișcării mediane. De multe ori, ascultând această sonată, ai impresia că te afli în fața unei întreceri a zeilor: pianul
Elegan?? ?i stil: Simina Croitoru by Corina BURA [Corola-journal/Journalistic/83492_a_84817]
-
decorul întregului spectacol. În acest cadru, sentimentele sincere ale tinerilor îndrăgostiți Nemorino și Adina înving, ceea ce demonstrează că dragostea adevărată are un suport real în fața oricăror tentații materialiste ale lumii moderne. Spectacolul este viu, dinamic, se apelează mult la relațiile dramaturgice dintre personaje, ceea ce conferă lucrării, după opinia noastră, spirit de inovație, în cel mai important sens al cuvântului. Este o reprezentare elocventă a modului în care un regizor inteligent adaptează în spirit creator o lucrare belcantistă celebră. Într-o analiză
L’ELISIR D’AMORE de Gaetano Donizetti - premieră la Opera Națională București by Mihai Alexandru Canciovici () [Corola-journal/Journalistic/4510_a_5835]
-
epifanie. Cînd însă drama se preschimbă în cultură fără rădăcini cultice, ea devine scălîmbăială cabotină sau spectacol de cabaret. O astfel de dramă nu e „muzicală“ decît în latura partiturii, caz în care ignori voit libretul, viziunea mitică și intenția dramaturgică. Tocmai de aceea Wagner prefera, în locul platei Musikdrama, termenul de Theaterfest, un oficiu teatral menit a-l transpune pe spectator în starea de inițiere într-un mister religios. „Operele“ lui Wagner sunt de fapt eleusii de ordin german, adică misterii
Ventrilocul lui Dumnezeu by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3650_a_4975]