836 matches
-
apăsarea ei. Iată și de ce teatrul este pentru dramaturgul suedez spațiul prin excelență al concretizării puternicei tensiuni dintre lutul sculptorului și imaterialitatea viselor. Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele eitc "Pirandello sau camera aparițiilor și marionetele ei" Odată cu Pirandello, jocul dublurilor și întrepătrunderea, specifică teatrului, dintre material și imaterial, dintre realitate și iluzie readuc în discuție natura însăși a personajului dramatic. O fac atât de explicit și într-o asemenea măsură, încât s-ar părea că, de la Șase personaje în căutarea
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
asemănătoare aceleia dintre veghe și somn. Montarea dorită de Artaud vizează o „denaturare permanentă a aparențelor”, propunându-și în special obținerea unei anumite rigidități a gesturilor, ca și o estompare a personajelor în fața zgomotelor, a inserțiilor muzicale, dar și în fața „dublurilor lor inerte, înfățișate, de exemplu, sub formă de manechine care le iau brusc locul”. Artaud intuiește aici că tensiunea dintre corpul viu și dublul imobil oferă o posibilă soluție pentru reprezentarea personajelor din Sonata spectrelor, despre care ne spune că
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
accente kantoriene. Pentru finalul celui de-al doilea act, Artaud imaginează o întrerupere bruscă a sunetului și a luminii, lăsând să se mai vadă doar „alături de fiecare personaj, un soi de dublu al său, îmbrăcat exact ca el. Toate aceste dubluri de o neliniștitoare imobilitate, figurate - chiar dacă numai unele dintre ele - de manechine, vor ieși treptat din scenă, într-un ritm lent, șchiopătând, în timp ce personajele-actori se vor însufleți dintr-odată, scuturându-se ca trezite dintr-un somn adânc”. În prelungirea unei
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
spectrală nu are însă nimic de-a face cu evanescența, spectacolul balinez remarcându-se, dimpotrivă, printr-o incredibilă profuziune a materiei, printr-o abundență a elementului material, care, de altfel, favorizează nașterea dublului. Actorul-dansator, căruia i se datorează, așadar, apariția dublurilor și care se înscrie într-o materialitate sonoră și vizuală rar întâlnită, domină scena cu densitatea lui de actor-efigie, de veritabil automat sacru. „Suntem cuprinși de un fel de teroare”, spune Artaud, „când ne uităm la aceste ființe mecanizate”, care
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
însuși în același text-manifest, Kantor apelase și până atunci la manechine, de pildă, în montarea pieselor lui Witkiewicz Găinușa de baltă și Cizmarii; manechinele interveneau acolo doar ca element complementar actorului, pentru ca în Balladyna lui Slowacki ele „să constituie deja DUBLURI ale personajelor vii, ca și cum ar fi fost înzestrate cu o CONȘTIINȚĂ supremă, la care ajunseseră după consumarea propriei vieți. Manechinele acelea purtau în mod vizibil pecetea MORȚII”. Ultima etapă, încă în germene, se anunțase, așadar, cu destulă vreme înainte. „Teatrul
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
inert, manechinul. Căci pentru acest „ultim joc al iluziei”, cum definește Kantor Clasa moartă, regizorul (dirijor în persoană al intrărilor și ieșirilor din scenă) a creat formidabila imagine a simbiozei tinerețe-bătrânețe, „altoind”, ca să zicem așa, pe trupul actorilor reali - bătrânii -, dublurile lor tinere, manechinele-școlari, „copilași semănând cu niște micuțe cadavre” ce se agață cu disperare de cei dintâi, se cațără pe ei, se ghemuiesc ori se târăsc la picioarele lor, „excrescențe” simbolice, figurări ale unei copilării și ale unei adolescențe rămase
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
în dificultatea imensă a spectatorului de a decide între inert și viu, în subtilele glisări dinspre viață spre moarte ori dinspre moarte spre viață, explorate în profunzime de Clasa moartă grație cuplului actor-manechin și rețelei complexe de relații stabilite între dublurile ce par să se multiplice la infinit. Manechinul sau figura de ceară ale lui Kantor se înscriu vizibil în moștenirea lăsată de Schulz și de Maeterlinck. Imagini degradate ale vechilor strigoi, așa cum le propune modernitatea, ele continuă totuși să păstreze
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
acestei prezențe a marionetei și a manechinului ca perspectivă viabilă a jocului actoricesc în viziunea lui Genet? Fără îndoială că asta se explică prin faptul că dramaturgul a apelat destul de puțin la ele. Există, desigur, păpușile din Negrii, folosite ca dubluri ale Figurilor Curții ori ca substitut posibil al cadavrului absent. Manechine mai întâlnim și în Paravanele - manechinul de răchită al Wardei, dar și marele manechin înalt de doi metri și jumătate din tabloul al doisprezecelea, despre care Genet notează în
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
să nu fie confruntat cu amenințarea incestuoasă. Între pierdere și regăsire se situează starea de depresie, moment de dezordine și de așteptare care se poate rezolva cu ajutorul a două strategii diferite: - descoperirea prietenului/prietenei care este totdeauna de același sex, dublura narcisiacă a imaginii de sine, dar înfrumusețată cu virtuțile și calitățile pe care adolescentul însuși nu este convins că le posedă. Cu ajutorul acestui prieten, o primă etapă în ceea ce privește cunoașterea celuilalt și a alterității sale este depășită cu o ciudată chiasmă
Depresie și tentative de suicid la adolescență by Daniel Marcelli, Elise Berthaut () [Corola-publishinghouse/Science/1929_a_3254]
-
prin proiecție. Proiecția Proiecția unei relații R după anumite atribute, este relația T cu structura T (Ai1, Ai2, ... , Aip), ale cărei tupluri se obțin prin eliminarea valorilor atributelor din R care nu apar în T și prin suprimarea tuplurilor identice (dubluri). Se notează cu T = ∏ (R; A,B) unde A și B sunt atribute aparținând lui R. Prin intermediul proiecției, dintr-un tabel cu un anumit număr de coloane se obține unul cu un număr mai mic de coloane. Dacă se dorește
Baze de date financiar-contabile by Florin Mihai, Pavel Năstase, Andrei Stanciu, Bogdan Ionescu, Ilie Tamaş () [Corola-publishinghouse/Science/217_a_477]
-
și fată, ciorapi; băiat și fată; bărbat; blugi; bună; cărți; cătușe; 1+1; 2 (doi); 2 oameni; 2 suflete; cifră; clonă; companie; compatibilitate; componență; continuitate; copaci; cupeu; cuplet; destin; doi îndrăgostiți; al doilea; două bucăți; două lucruri identice; două; drag; dublură; duet; duioșie; ea; echilibru; el și ea; elegant; Ema; eternitate; fată+băiat; fără; fericit; fericită; fericiți; flori; frate; frumos; gagici; gemeni; greață; grupare; ideal; identificare; individual; inel; inimi; inimioare; iubit (ă); iubitoare; împăcare; împlinire; de încălțăminte; încălțări; îndrăgosteală; de însurăței
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
a rămâne definitiv nostalgici de ceea ce, împreună, odinioară, au obținut. Fiecare poartă cu sine, conștient sau nu, cicatricea despărțirii de "dublul" său! Teatrul, Artaud a avut intuiția genială, e o practică a "dublului", nu doar existențial, ci și practică a "dublurilor" demultiplicate între un regizor și un autor, între un regizor și actor...reușitele aici nu sunt decât "împărtășite", consecința unor alianțe ce le asigură vitalitatea. Actorul "emblematic" e actorul "ascuns" al unui regizor, Cieślak pentru Grotowski, Scofield pentru Brook, Edith
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
mujic" (dispreț al propriei lui origini, revelatoriu dincolo de povestea umilințelor din copilărie, spusă lui Liubov Andreevna), dulapul-sicriu, anticipare a morții a cărei realitate familia o refuză, căluțul de joacă, Pegas pe ale cărui aripi se leagănă încă Ranevskaia și Gaev, dublura Firs, antediluvianul servitor fidel Charlotta Ivanovna, guvernanta fără casă și identitate (jucați, amândoi, de Ilie Gheorghe, într-un joc de măști între un mesager al memoriei și o umbră a despământenirii), jocul frenetic, fascinant, al mâinilor lui Lopahin (o ironie
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
cît și al meșterilor constructori. Are formă dreptunghiulară, fără abside. Pridvorul are 5 ferestre pe 6 stîlpi masivi, trei În față și două laterale trilobite. Pronaosul și naosul sînt boltite, cu cîte o calotă, ce se reazămă pe 4 arcuri dubluri, sprijinite pe console. Are o singură turlă centrală care se Înalță falnic, În formă octogonală, ale cărei laturi sînt ocupate de cîte o fereastră Îngustă. Ceva mai scund, În partea de nord, În formă hexagonală și alipit bisericii, un turn
Monografia comunei Cătunele, județul Gorj by Păunescu Ovidiu () [Corola-publishinghouse/Science/1828_a_3163]
-
era han era cetate" și anula presiunea existenței dinafară. Hanul anula spațiul, Ancuța anula timpul, încât creau senzația de universalitate. Ancuța era "sprâncenată și vicleană", acolo la "vremea petrecerilor și a poveștilor". "E o prezență discretă care se confundă cu dublura ei, cealaltă Ancuță". "Boierul s-a întors zâmbind cătră Ancuța cea de demult, care era ca și aceasta de sprâncenată și de vicleană". Având calitatea de martor și chiar de participant în "povești", Ancuța uneori rememora ca în cazul povestirii
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
dinastia Angheliziloir și moștenitor al tronului, uzurpat încă de predecesorul actualului împărat Constantin, Manuil. "Născut cu încălțări de purpură", Jean Ange se întorsese să moară pentru orașul său. Oricum, era prea târziu pentru el; în fața Porții Sfântului Roman îi apare dublura spectrală sau Îngerul Morții ce-i dăduse mereu întâlnire în cele mai grele clipe ale vieții. Grav rănit în luptă, trezindu-se totuși din leșinul morții, este recunoscut de ceaușul lui Murad (deus ex machina) și salvat. Cele din urmă
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
glisări între ficțiune, oniric și real din care se compune cartea. Iată-l, de pildă, pe Victor revăzând fotografii, scene, fotogramele unui film în clar-obscur, sepia, oricum crepusculare, cu sora lui mică, care în cele din urmă se va adeveri dublura lui Victor îmbrăcat ca o fetiță de maică-sa. Sindromul imagisticii coșmarului (obsesia păianjenului monstruos din conacul de la Budila) îi îngăduie naratorului să amorseze zone narative aparent disparate, luciditatea cu visul, numitorul comun fiind multiplele stagiuni ale "nebuniei". Poza damnatului
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
ai adus urâtul cu tine în zece scrisori" sau, în notă bacoviană, "Miroseai din ce în ce mai mult a mort,/ deși erai atât de frumoasă/ și pielea ta era la fel de curată/ ca pielea copiilor noștri"), fie, cel mai adesea, relația tensionată cu o dublură ciudată, cu funcționalitate multiplă de umbră, oglindă ori imagine a Tatălui: "Încet, încet, te vei scurge cu totul în mine/ fără să-ți poți închipui/ că eu sunt ultimul tău fiu,/ cel pe care n-ai apucat să-l ucizi
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
special impresia de concretețe neliniștitoare a fabulei cu rafinate interstiții metafizice, având la bază principiul dublării neîncetate a actantului ambiguu, călugărul Kiril, cel care, ascuns în interiorul unei fântâni, "scrie la o neagră psaltire". Deasupra și dedesubtul lui, o serie de dubluri din ce în ce mai alterate îi transcriu, distrofic, textul în care urmele sacrului sunt din ce în ce mai vagi: "Dedesubtul fratelui Kiril e un alt frate Kiril. El stă într-un alt puț și scrie o altă psaltire. Scrie invers de cum scrie celălalt frate Kiril. Cu
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
podul de aur" (Canoe); Repaosul luminii, umbră a sânilor/ Când și zeii din trandafiri s-ar întinde/ Cu gura spre trompetele de aur ale norilor,/ Copilul cu ochii la soare nu va muri" (Oedip, dimineața în vara timpurie). Alături de aceste dubluri ale eului liric, cel mai adesea revine în panoplia lirică figura lui Narcis, odată cu care se inaugurează în poezia lui Dan Laurențiu o rețea simbolică descinzând din mitologia romantică a geniului abstras din contingent, marcat cu "stigmatele puterii cu cearcăn
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
construit un sistem de personaje simetrice de gen diferit. Astfel, Clorinde Balbi este corespondentul feminin al lui Eugène Rougon, Caroline Hamelin al lui Saccard, Denise Boudu al lui Mouret, iar doamna de Marelle este persoana în care Georges Duroy vede dublura să. Femeile acestea sunt la fel de inteligente, întreprinzătoare și aventuriere că și bărbații cu care rivalizează și concurează. Clorinde, devenită ministru fără portofoliu în Guvernul liberal, admira forță lui Rougon. Ea este aproape la fel de iscusita că acesta, ambii își modelează destinele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de caracterul dual al individului și, în special, de facultatea anumitor ființe de a prezenta caracteristicile sexului opus simultan cu cele proprii sexului sau. În acest context vom observa că în raporturile sexuale unele dintre Pariziene, deschizătoare de drumuri, sunt dubluri ale personajelor masculine. Pariziana chiar poate fi etichetata că dublura a dandy-ului. Clotilde de Marelle își mărturisește dorințele secrete de comportament masculin libertin: "tu ne te figures pas comme j'aime ces escapades de garçon dans tous ces endroits
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
anumitor ființe de a prezenta caracteristicile sexului opus simultan cu cele proprii sexului sau. În acest context vom observa că în raporturile sexuale unele dintre Pariziene, deschizătoare de drumuri, sunt dubluri ale personajelor masculine. Pariziana chiar poate fi etichetata că dublura a dandy-ului. Clotilde de Marelle își mărturisește dorințele secrete de comportament masculin libertin: "tu ne te figures pas comme j'aime ces escapades de garçon dans tous ces endroits où leș femmes ne vont pas. Pendant le carnaval je
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
evident, de ordin superior"109, pe de altă parte, însă, "oglinda dă o imagine inversă a subiectului și, ca atare, este o îndepărtare de Principiu și de Esență. Multe popoare cred că în oglindă se reflectă nu omul, ci o dublură a sa, având adesea atribute malefice, în jurul oglinzii elaborându-se numeroase superstiții"110. Fiind o formă de reconstituire a trecutului, prin intermediul oglinzii, Ana Blandiana folosește oglinda ca memorie involuntară, imperfectă însă prin imaginile noi pe care le recompune. Asociată oglinzii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
ca și reperele esențiale ale oricărei societăți funcționale. Satira e atît de îngroșată, caricatura atît de evidentă, încît niciun cititor avizat nu poate fi dus în eroare ; amărăciunea se ițește pe după grotescul adoptat de acest romancier, care ajunge să creeze dubluri ale sale, pentru a exprima lucruri inexprimabile altfel, din cauza cenzurii discrete, dar prezente și subtil perverse a cotidianului nostru. De la eroul de roman la entorsele aduse pactului autobio grafic al lui Cioran care nu scrie pentru a se confesa, ci
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]