2,768 matches
-
să fii. CAPITOLUL TREISPREZECE O chestiune de filozofie morală Unii din clienții lui Mma Ramotswe reușeau să-i câștige inima de prima oară când își depănau povestea. Alții, însă, nu-i plăceau deloc și asta deoarece respectivii erau mânați de egoism, lăcomie sau, uneori, de o paranoia vizibilă cu ochiul liber. Dar adevăratele cazuri - cele care transformau meseria de detectiv particular într-o adevărată vocație - îți mergeau drept la inimă. Mma Ramotswe știa că domnul Letsenyane Badule face parte din prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
lor inutile. „Să i se taie capul!” a zis regina. „Să fie tras în țeapă!” a strigat eunucul. Oare cine-a deschis discuția? Poate „Pastorul”, frământându-și mâinile, de bună seamă din cauza durerii pe care i-am produs-o cu egoismul și răutatea mea și mizantropismul meu, cu stilul meu jemanfișist. „Stau noaptea și mă întreb cum pot fi oameni așa de... nici n-am cuvinte...” M-am oferit odată să-i cumpăr luminal sau alt tranchilizant, dar a refuzat ferm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Acela e locul meu. Ștefan Escu aruncă spre nefericit o privire plină de milă. Vinovat de suferința și rătăcirea Luanei, el avea tupeul, curajul prostesc, să se apropie de ea, să și-o revendice, ca pe un bun personal, cu egoismul și lipsa de inspirație de care dăduse dovadă în scurta lor conviețuire. Nu-l ura pe Noia. Nici măcar nu era gelos pe el. Neștiind să ofere Luanei dragostea și devotamentul unui soț cu capul pe umeri, era convins că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
Larisa se topește după asemenea expuneri, ar fi fost foarte probabil să vă întâlnesc acolo. Carmina își aruncă un picior peste altul. Poala rochiei alunecă dezvelind-o, se acoperi nervoasă, dezlănțuită în fața provocărilor lui, izvorât din sentimentul său orb de egoism menținut asupra ei. Carmina! Bietul autor, continuă ea cu nerv, în timp ce-și scrie piesa și-și pierde acolo, pe masa de lucru neuronii, părul, vederea, o parte din suflet, habar nu are că odată isprăvit chinul, la reprezentarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
tu ai dreptate, și Larisa are, și eu, și toți ceilalți. Fiecare avem un univers separat, suntem persoane distincte și oricât de clare ne-ar fi intențiile tot mai păstrăm ceva care să fie numai al nostru. Simțul posesiei, maman, egoismul posesiei. Îi ridică mâna și i-o sărută. Sidonia își scoase picioarele din mașină. La naiba, spuse, băiatul acesta știe să se impună. Îi simți un timp strânsoarea pe încheietura mâinii. Traversă strada neatentă, cu fruntea plecată. Știa acum de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
succesul cu realizările adevărate. Eu îi aduc aminte care-i diferența dintre ele. Asta înseamnă că trebuie neapărat să-ți bați joc de mesele și cizmele de cowboy ale oamenilor? Câteodată asta-i singura modalitate prin care le poți penetră egoismul. Prietenul dumneavoastră, domnul Sharp, are oarecare talent, dar nu muncește suficient de mult ca să și-l perfecționeze. Scrie prea mult, prea repede. De ce? — Trebuie să-și întrețină fosta soție. Fostele soții. — Cu cât câștigă mai mult, cu-atât mai mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
gândului, dar în bălțile mari și calde ale societății și culturii, milioane de cuvinte, idei și concepte evoluează constant. Nu pare foarte neverosimil ca unul dintre ei să se fi ridicat deasupra rudelor lui unicelulare, așa cum am făcut noi. Mema Egoismului? Ludovicianul e un prădător, un rechin. Se hrănește cu amintirile oamenilor și sentimentul intrinsec de sine. Ludovicienii sunt solitari, teritoriali feroce și vânători metodici. Un ludovician își poate alege o ființă umană drept pradă și poate s-o urmărească și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mai tînără, crescută pe genunchii lui și a cărei întîie dimineață de femeie fusese în brațele seducătorului unchi. Nu, nu puteam renunța la Iordan. Nu atunci. Trecuseră ca veacuri cîteva luni fără el. Motivul păcatului, după Sfîntul Maxim Mărturisitorul, este egoismul. Îngerul (cu blîndețe) și dracul (persuasiv) tot asta îmi șopteau: Nu vezi în ce hal ai ajuns de cînd bați cîmpii cu rațiunea? Ce urît îți este? Ești, dar îți este urît". A urmat împăcarea. Și iarăși trăiam la tensiunea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
fie el îngeresc sau nu! Deci, urmează-ți în continuare gândul, lasă lucrurile să curgă, nu poți face nimic, nu ajută să te zbați. Nu te uita în gura nimănui, nici măcar în a mea. Sfaturile sunt o pură manifestare a egoismului din noi. Și-acum gata! Întoarce-te pentru o clipă. Trebuie să iau ce am de luat fără ca tu să vezi. Mă întorc ascultător la dorințele îngerului. Aud doar o zbatere metalică de aripă, apoi lumina se stinge. Stau perplex
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
de ce exist? Pentru că Eu exist! De unde vin? Din Mine. Unde mă duc? La Mine. Și după aceea vei fi Dumnezeu al unei Lumi aleasă de tine. Așa de importantă sunt? Dăruirea, celula ta, Mama, mă fac să Exist. Nu e egoism, e singurătate umplută cu timp. E acțiunea plină, e viață eflorescentă, moartea e un voal prin care mă văd Eu și Lumea. Și, după ce citi, Mama aruncă hârtia la coș. Microbii uitării porniră la treabă. Atomii celulozei, moleculele clorului aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
străduia să le niveleze pentru a patina în voie noua limbă... Adevărul era că fiecăruia prea puțin îi păsa de fiecare... Tradițional, brăileanul era, totuși, un mârlan cu caracter pentru că avea un exagerat simț al familiei, era chiar posedat de egoismul apărării speciei. Își ducea cârdul la plimbare, îl zeifica, vorbea tare, expunând lumii profunda sa cunoaștere a vremurilor: peste scârțâitul adidașilor copilei, peste zdrăngănitul basculantei copilului, peste tocănitul metalic al tocurilor soției. * * * S ub bolta cerului, Brăila a încercat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
multe scrupule, dar au o slăbiciune pentru cei necăjiți. Desigur, în multe cazuri se fac donații din motive personale, egoiste, cum ar fi cele făcute în public, cu scopuri publicitare. Dar nu tot ce facem în viață pornește oare din egoism? Nu cumva îi ajutăm pe ceilalți deoarece asta ne face pe noi să ne simțim mai bine? Oricum, din punctul de vedere al unui om aflat la ananghie, acest adevăr nu are nici un fel de relevanță. Că doar banii nu
Calea spre independenţa financiară. Cum să faci primul milion de dolari în şapte ani by Bodo Schäfer [Corola-publishinghouse/Administrative/903_a_2411]
-
stop cadru) și o babă... (idem). Iar moșneagul avea o fată... (același joc)... și baba de asemenea o copilă (idem). [...] Vlăstarul bătrânei era imperfect de-a dreptul - nestrălucind prin frumusețe exterioară sau interioară; mai păcătuia prin lenevie, vicii de caracter, egoism și ieșiri necontrolate...“ Citindu-l pe Bogdan Ulmu, ni se face dor de Ion Creangă. Iarba este verde Înregistrăm încă un adept al haiku-ului: Ion Untaru, autorul volumului Păsări și cuvinte (Amurg sentimental, București, 2008). Poezie ultrascurtă, cu formă
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
un duș fierbinte și vine înapoi în pat. Viorel s-a înfășurat cu plapuma și, deși femeia trăgea cu putere spre ea o bucățică să se învelească, acesta se îndîrjea prin somn să nu cedeze nici un milimetru. Renunță în fața acestui egoism fără margini și încet, încet se îmbracă. Dacă și prin somn ești atît de egoist și avar, atunci te las în plata Domnului. Sperînd, totuși, la un pic de normalitate, femeia se apleacă, îl sărută pe fruntea lipicioasă și face
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
cîteva palme, este tras de păr jos din pat și lovit cu picioarele. Ce... ce ai... scumpa mea? Toți sînteți niște porci, niște animale nesimțite, țipă isteric Claudia. Adică, cum? Egoiști jegoși. După ce vă faceți mendrele, uitați de noi și egoismul dă pe dinafară... Adică cum, Claudia? Dan începe să priceapă chestia cu "toți sînteți niște porci" și sîngele i se urcă în ochi și urechi. O palmă răsună în noapte și Claudia aude un țiuit prelung, fără sfîrșit. Își pune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
Petre, coboară, setea ei, setea ta... plouă din streașină. 12. Două destine legate de copitele cailor. Caii sălbatici stârnesc furtunile, tulbură somnul, încețoșează diminețile. Vise strivite prin brazdele cerului, prin câmpii înțelenite de ne-rodire, prin conștiințe mlăștinoase, frică, minciună, egoism, lașitate și nici o trestie pe care să te ridici mai sus de tâmplă, să te ștergi la ochi cu un smoc de lumină, să sapi fântână adâncă într-un cuib de pasăre până dai de zbor. La 15 ani conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
semene. Căruța putrezea sub șopron, gura de ham, ca un apendice de înger, atârna sub streșina casei, pielea lui Puiu, însărată, legată de grindă. Petru la un altfel de car visa cu ochii deschiși; Sfântul Ilie, într-un exces de egoism biblic, s-a înălțat la cer; sub copitele cailor, doar cenușă. Doamne, sunt prea fără minte pentru a descoperi focul, pozează-mi modelul și mă vei vedea până la cer pară de rugăciune. Petre, inima ți-e plină de cremene, sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
descalță-te și intră!" S-a desfăcut luna și a căzut moartea ca o rugăciune a inimii, sângele număra monosilabic trecerea. 35. Nefericiții definesc fericirea ca asceză a spiritului. Unii motivează abstractizarea lui "nu se mai poate" prin raportarea la egoismul "nu este", iar alții, pur și simplu, justifică cerul din suflete ca pe o invidie a lui Dumnezeu pe propria creație. Nefericirile lui Petru întregeau ca un puzzle fericirile altora. Epistolele Corintenilor, Cântările Heruvimilor, Filocaliile, Viețile Sfinților, Grațiile Epitalamurilor justificări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
scoateți visul din ochi cu unghia". Mai precis, lăsați-mi persistența trează, nu s-a făcut timpul să fiu nebun. Ochiul trupului privește peste culmi, ochiul sufletului se caută în țărână, omul duplicitatea de a fi unul în unu și egoismul de a întregi părți inegale. Ochiul trupului absoarbe lumina sângelui; omul luciditatea sticlei pisate sub tălpile îngerilor. Ochiul trupului, de veghe în icoană; far de la capătul mării, pieptul celui care îl poată. Nebunia apare acolo unde ochii nu se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
să-ți hrănești fantasmele, mâine o iei de la capăt: o altă mască același rol, o altă piesă aceeași mască. Figurant, actor, negustor, ce mai contează? Într-o viață de împrumut, 30 de arginți este un preț mult prea mare pentru egoismul de a fi în afara firii. Te amăgești, te amăgești, copile, nu este posibil să mori cu umbra de mână. Văd. Ce vezi, mă, ce vezi? Stă lângă mine și îmi șoptește să scriu un poem despre un șotron ce curge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
că te-ar interesa ce cred valurile despre cum te așezi în canoanele pilulei de diazepam. Anatomic, nebunia se întâmplă acolo unde sferele sfidează gravitația. Nebunul ține fruntea în palme cât să tragă obloanele. Furtună. Neuronii, într-un exces de egoism geometric, desenează săgeți în burțile cerului. Neuronii sunt ca niște stele neîmblânzite, nu pot fi fixate pe cer precum gâzele în insectarul elevului pasionat de mumificarea nimicului. Neuronii sunt stele coapte: unele se sting în rouă, altele ard în fântână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în cer este altfel decât piatra crescută în inimă. Meștere, zidește, zidește împrejur până când sângele se va elibera din strânsoare și va lega cărămida precum cuvântul lui Dumnezeu!" Manole, pe atunci, suferea ca orice pământean de naivitatea lui Adam, de egoismul lui Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui Iisus. Solemnă, pădurea îngâna cântare: "Toată grija lumească să o lepădăm, cu taină să o lepădăm!" Umbrele sălciilor, precum niște femei la necurăție, umpleau pridvorul; plopii făceau închinăciuni ca-n vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
unul câte unul, călugării, parcă externați din ambulatoriu, pășeau vioi. Părintele Ioan, chirurgul numărul 1, le scotea dracii din inimă ca pe niște schije de obuz. A doua zi, în aceeași atmosferă de front rupt începea slujba. Durerea transfigura virtuțile, egoismul mântuirii rodea ca o carie. Se spune că boala aduce la suprafață tot ce este mai adânc în om; adâncul monahilor era la o lungime de gând, putea fi văzut cu ochiul liber, putea fi atins cu vârfurile degetelor, putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și am uitat de mine. Mi-ai pozat modelul, Doamne, dar după altă fotografie am învățat să imit bătaia inimii. Peste umeri mi-ai suflat zbor, cresc stalagmite din clavicule până la cer și nicio urmă de aripă. Stăpâne, iartă-mi egoismul care nu mă mai încape de unul singur! Necurățenia ridică zid între două nelocuiri. Sparge, Dumnezeule, această obscuritate ce nu-mi dă voie să mor cu ochii deschiși! Sfințenia este o luptă în care timpul capitulează. Tată Ceresc, treci cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
se inculce cea mai mare reținere și distanță față de toate abuzurile pe care le pot săvîrși dintr-o putere nelimitată. CAPITOLUL XIV [Sfaturi pentru principe cu privire la armata] Există un soi de pedanterie, comună tuturor meseriilor, care nu vine decît din egoismul și necumpătarea acelora care o practică. Un soldat este pedant cînd nu se leagă prea mult de lucruri mărunte, cînd este fanfaron sau cade în donquijotism. Entuziasmul lui Machiavelli îl expune aici pe principe ridicolului; el exagerează într-atît, încît vrea
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]