964 matches
-
ci și superior acestuia. Un soi de protocronism avant la lettre? Mai curînd, spre a nu exagera, o joncțiune cu poziția tradiționalistă a unor Blaga, Crainic, Nae Ionescu, Mircea Vulcănescu. Obiectul elogiului său devine "măsura" românească, valoroasă prin nota sa elegiacă, fatalistă: "Și cîtă deosebire între măsura noastră, nițel tînguitoare și biblică, măsură care-și cunoaște limitele, și cealaltă, mediteraneeană, rațională, lucidă - suficientă". Măsura noastră, liberă, spontană, ar fi "mai angajată în absolut" decît cea a Apusului, fără a cădea vreodată
Oscilațiile lui Constantin Noica (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15964_a_17289]
-
jucarea” trăirilor, pentru medierea lor, din decență, prin artificiu (bine stăpânit, de altfel). Sub alt raport, se poate admite că N. a dat într-adevăr ceea ce e exprimat prin titlul unui volum din 1970: Poeme rococo. Cu trecerea anilor tonul elegiac se accentuează, „crisparea” inițială, afectată doar, e abandonată în favoarea descoperirii propriei vocații, cea de artizan giumbușlucar al verbului, cu recurs la tehnici și procedee variate: prozodie tradițională, inclusiv ilustrarea formelor fixe, vers liber, artificii grafice, cascade asociative bizare și gratuit-ludice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288386_a_289715]
-
când: Reamintind aceste evidențe, (...) nu am pretenția câtuși de puțin să neg genurilor literare orice fel de temei „natural” și transistoric: consider, dimpotrivă, ca fiind o evidență (vagă) prezența (...) unui „sentiment” cu adevărat epic, liric, dramatic, dar și tragic, comic, elegiac, romanesc etc., a căror natură, origine, permanență și legătură cu istoria rămâne (între altele) de demonstrat. Eu neg doar faptul că o ultimă instanță generică, și numai ea, se lasă definită în termeni excluzând orice istoricitate: la orice nivel de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
recurge la înregistrarea simplă, rece, neutră a mișcărilor și gesturilor zilnice, pe care, la prima vedere, le transcrie fără nici un fel de implicare emoțională. Totuși, de la un punct încolo, banalitatea astfel consemnată deschide poeziei calea către o proiecție metafizică, iar elegiacul redimensionează - baroc și abstract - concretețea lucrurilor umile. După opinia lui Eugen Negrici, bacoviană ar fi aici mai cu seamă „stârnirea poeziei printr-o formulă cu alură de dicton, sau printr-un crâmpei de conversație, dintre cele care ne suspendă, nu
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
voci este La Lilieci, istoria unui praznic în cimitir. De ziua morților, tot satul se-ntinde pe iarbă, la umbra bisericii, făcând un chef cumplit, ca-ntr-un tablou de Breughel bătrânul. Poetul are aerul că narează ceva vesel, tonul elegiac în orice caz lipsește, pentru ca, la sfârșit, poemul să lepede aceste învelișuri și ideea morții să răzbată la suprafață”395. Putând fi plasate așadar pe linia subțire ce separă, la modul ipotetic, teritoriul metatranzitivității ironice de cel al mitului, asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
copii rău crescuți, obraznici la culme. Dar, zice criticul, acolo este vorba nu de copii, în genere, ci de proasta educație burgheză. Altfel stau lucrurile în Păcat și în mai puțin cunoscuta schiță Tatăl nostru, unde poate fi descoperit un Caragiale elegiac și copii bruscați de oamenii maturi. De la operă, criticul revine la biografie, zicând - după alte rânduri de probe - că I. L. Caragiale a fost „un soț atent și un tată care-și iubește copiii”. Relațiile încordate cu Mateiu sunt judecate în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]
-
alte extreme dificil de înfruntat, care îl așază într-un „labirint” de nesfârșite oglindiri. Cel de-al doilea volum, Vulnerabila amiază (1994), adâncește sentimentul de nesiguranță pe care îl dă pendularea între limite și aduce, ca noutate, o luciditate ușor elegiacă. Îmbinarea celor două dimensiuni conferă lirismului un aer sceptic, indecis a alege „între alfa și omega” ori, mai exact, „între două abisuri”. Chiar dacă este invocat sentimentul fraternității cu Sisif, angoasa lipsește, în locul ei aflându-se un aticism șovăielnic. Ulise (din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286825_a_288154]
-
vrea un „zeu solar”, predestinat a trece prin purgatoriul focului putregaiul unei întregi societăți. După asimilarea unor înrâuriri din spațiul poeziei moderne (Arthur Rimbaud, T.S. Eliot, Saint-John Perse), în poezia lui are loc o „tulburare a apelor”. Inalterate rămân tonalitatea elegiacă, dar și autenticitatea trăirii, directă, emergentă etic la începuturi, implicită, filtrată livresc, abia sesizabilă în epoca maturității. Poetul este acum în căutarea unor arhipelaguri spirituale noi, fiind atras de culorile stinse, de lumina difuză din ochii peștilor, de zăpezile imaculate
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287507_a_288836]
-
de rostiri încântătoare, s-a pus în scenă la Teatrul Național din Craiova (1925-1926), la cel din Cernăuți (1930-1931) și, mai târziu, la Teatrul Muncă și voie bună din București (1939). O versificație fără cusur, melodioasă, străbătută de o undă elegiacă, etalează și poemul dramatic Floarea lui Sânzien (1927), elaborat tot împreună cu Radu Gyr. Prețuit peste măsură, printre mulți alții, de Perpessicius și de Petre Pandrea, M. se revelează, în versurile lui, ca un melancolic ale cărui stări pendulează între vaporoase
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
în antologii literare, A. reînvie pastelul, despre care, recomandând volumul Zăpezile fierbinți (1976), criticul Eugen Simion scrie că ar fi „forma în care sensibilitatea lui de om al colinelor, discret și melancolic, se exprimă mai bine”. Același timbru, aceeași tonalitate elegiacă se întâlnesc în Copac solitar (1981), unde reflexivitatea însoțește reveriile, iar simbolistica tinde să dea un înțeles mai adânc imaginației plastice. Când și când autorul intră și în tărâmul legendei sau în cel al istoriei, dar fără să depășească un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285353_a_286682]
-
fixe (sonetul), fie ca piese de largă respirație (poemul dramatic în versuri), atrag atenția atât prin vigoarea și echilibrul unora, cât și prin aplecarea spre jocurile de cuvinte și retorismul altora. Varietatea de atitudini este a unui parnasian fantezist și elegiac, „cu un pronunțat gust al tanaticului și cavernosului” (Cornel Regman). Temele predilecte sunt mitul și istoria (Gebeleizis, Apolodor din Damasc, Meșterul Manole, Ioan Vodă cel Cumplit, Vlad Țepeș, războaiele daco-romane etc.), reluate și în dramaturgie (Tragicul Domn Ion al Cămilelor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287956_a_289285]
-
cât și celor din contemporaneitate. Volumele următoare - Viața, cântecele și speranțele cioplitorului de barcaze (1976), Cartea dimineții (1978), Adio, Baudelaire (1981), Intrarea în pădure (1984), Pasteluri și balade (1987), Cristalul de sare (1990) - evidențiază un bun meșteșugar al versului, poet elegiac, înfiorat de nostalgii, dar fără cutremurări dramatice, tonalitatea esențială rămânând tristețea resemnată, calmă. Surprinzător, dar singurul său roman, Puntea din vale (1948, cu o postfață de G. Călinescu), nu este liric, ci are un pronunțat caracter epic, autorul dovedind și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289118_a_290447]
-
atât de eficace. Cutare poet e „profund”, altul „radiografiază criza”, altul poartă pe piele „stigmatul ceresc” și vădește numaidecât o „dimensiune tragică”, altul coboară până în „bătaia gravă a versului” (toate sintagmele sunt autentice). Inutil să mai spun că această rețetă elegiacă (numită în fel și chip) a alimentat și continuă să alimenteze egoul multor nechemați și a deviat către mediocritate destui autori cu talent, dornici să se conformeze modei. Am scris nu o dată despre acest tip de discurs, extrem de nociv, întristător
Din nou acasă, pe Câmpia Armaghedonului by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2467_a_3792]
-
Page „Un roman extraordinar, care dovedește marele talent al lui Nicole Krauss. Autoarea adună laolaltă elemente disparate, spații, personaje și, reconstituind legăturile fragile dintre acestea, reușește să alcătuiască un fascinant mozaic al pierderii și durerii profunde.“ Publishers Weekly „Un roman elegiac, plin de detalii senzoriale acute, care emană intensitate emoțională. Marea casă dezvăluie viziunea tragică a lui Nicole Krauss, ca niciodată până acum. Romanul este un exercițiu de mers pe sârmă la o mare înălțime, numai că sârma a fost înlocuită
Marea casă by Carmen Toa () [Corola-journal/Journalistic/4697_a_6022]
-
rusă. El a tradus, în special, celebrul eseu "Marea ruptură" al lui Alexandre Zinoviev. Prieten și confident al marelui opozant sovietic, el va rămâne marcat de filozofia independentă și lucidă a acestuia. Traducerea lui a "Plângerii pentru Belgrad", lungul poem elegiac al lui Miloš Crnjanski, i-a adus cel mai înalt premiu iugoslav pentru traducere de poezie. Slobodan Despot a lucrat peste cincisprezece ani pentru L’Âge d’Homme. Acolo, el a organizat un atelier de lucru, a creat o colecție
Slobodan Despot () [Corola-website/Science/336496_a_337825]
-
sa e de găsit în ziarele Evenimentul, Seara, Noutatea, Adevărul, Opinia, Dimineața întâi la Iași, ulterior la București. Colaborator, în același timp, la Viața românească și Adevărul literar, Eugen Herovanu-scriitorul se manifestă (în ultimele pagini ale Orașului amin-tirilor) în ipostază elegiacă; sentimentalul, revenit la Iași într-o seară de toamnă după o despărțire de ani sesizează ruptura. Textul în discuție, Pe urma pașilor mei proprii, respiră melancolie: "Nici nu știu cum am ajuns aici; în fața casei pe care nu demult am părăsit-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
luminii lacului În care se reflect? str? lucirea stelelor Îi corespunde seninul gândului luminat de speran??? ?i lini?te; str?lucirii astrului nocturn ce spulber???irurile de nori Îi corespunde amintirea vie a chipului iubitei ivinduse din negura timpului: „Sentimentul elegiac ??se?te aici o efuziune de esen?? predominant vizual?, În care colocviul dintre inim?? ?i « lucrurile care ?tiu » I?i p?streaz? intact? tainica lui intimitate " . Punct de plecare al metaforei singur????îi poetului este ?i imaginea stelei-icoane al c
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
că a sesizat un amănunt care anterior îi scăpase, solitarul încearcă un fel de satisfacție, o adevărată voluptate a durerii. Romantismul, aerul ușor desuet din Adela țin de unghiul de vedere al unui reflexiv. Totul este aici fin de siècle, elegiac, învăluit în poezie. Pentru a nu fi trecut cumva cu vederea acest aer de vechime, subliniat romantic, o „lămurire” a „editorului” (în fapt a autorului) previne că „acțiunea romanului e situată cu mai bine de treizeci de ani în urmă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287494_a_288823]
-
celor dintâi volume poetul încearcă să se desprindă în Scrisori de fiecare zi (1980), în timp ce versurile care formează ciclul Elegii provinciale din Baladă pentru vinul tânăr (1980) marchează - după cum s-a relevat - „accesul la gravitate” și configurează profilul unui „menestrel elegiac al stărilor sublime” (Laurențiu Ulici). Lirismul devine mai reflexiv, mai sugestiv, sunt exploatate atent metafora și simbolul polisemantic, iar versul, deși descătușat de rimă și de ritmul clasic, își accentuează muzicalitatea. Prin Cartea Clara (1986) se revine la tonul baladesc
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290090_a_291419]
-
arivistului. Corespondenții din imaginarul poetic ar fi romanticii visători, idilici, geniali, pe de o parte, și iconoclaștii avangardelor de tot felul, pe de alta. Cești din urmă comit perpetuum "paricidul", pe când orfanii care-și caută părinții cei buni sunt visătorii, elegiacii" (p. 159). Am reprodus un amplu citat edificator. Criticul pune în relație analogică (așa cum se vede de-a lungul întregii cărți) pe Bacovia și Vieru. Cel dintâi, copleșit de dragostea maternă, alungă părinții din imaginarul poetic (mama va fi recuperată
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dogmatic barbian, dar și în pitorescul balcanic și în structura pentadică a ciclului Isarlîk. Însă, așa cum există o serie de afinități între concepția despre poezie a lui Barbu și cea a lui Eminescu, tot așa, rigurozitatea poetului matematician contravine poeziei elegiace bacoviene și poeziei leneșe argheziene pe care acesta le-a respins cu desăvârșire. Un loc important în cadrul acestui studiu îl ocupă analiza relației dintre poet și creația lirică văzută ca un joc al oglinzilor. Astfel, în opinia criticului care realizează
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
c-o tristețe amară // și numai eu neștiut mai răsar / între goale ținuturi, / ca un amiaz timpuriu, fugar, / plin de mirări și de fluturi” (Amurguri cu coțofene și vânt). La ceas crepuscular, înfiorările, neliniștile ființei capătă o notă gravă, meditativă, elegiacă, stăpânită însă de un anumit echilibru lăuntric: „O fereastră cu licăr anemic / își reazemă fruntea de-un singur copac. Amurgul revine. Cuvintele tale / îngheață pe arbori. Disperarea lor mută / fulgeră aerul ca o sârmă ghimpată.// Cuvintele mele, mereu mai puține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289857_a_291186]
-
am stat sub birou gândindu-mă la copiii care s-au înecat. Limba Nu numai scriitorul clasic, suitor pe iambii versului, nu numai modernistul stârnitor de polemici literare... dar și nervii mării, dar chiar și valurile scriu versuri. În mod elegiac sau furtunos descriu ele malul pe care-l au în față, către care se vor sparge. Bineînțeles există povestiri în afara limbii. Pietrișul țărmului zornăie înainte cuvinte. Spuma mării face fraze. Noiembrie Scriu în acest caiet abandonat ceva despre Premiul Nobel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
gândurilor ei. Cât de diafană și de curată era cenușa pe care Ruby o râcâia zilnic, scoțând-o pe făraș și amestecând-o cu praful; era ușoară și diafană și curată ca moartea. Pasărea continua să-și cânte afară viersul elegiac, acut - „cocoșul furtunii“ obișnuia să-i spună Alan. El iubea păsările. Alex se îndreptă spre fereastră și privi în grădină. Cădea o ploaie subțire, ca o beteală de argint în lumina rece. Acoperișul de țiglă verde al casei de vară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nuni, nuni, nu! Alex care se apropiase de fereastră, stătea cu spatele întors spre George. — Dumnezeule mare! — Ce e? George se ridică și se apropie de ea. Apăruseră oameni în grădină. Alex avusese toată viața aceeași priveliște a grădinii: mesteacănul elegiac, fagul arămiu, bradul cu trunchi roșiatic, pe care lumina soarelui se avânta până în vârf, salcâmul, des și mlădios, iar jos, sub fereastră, pajiștea perfectă, tunsă neted de grădinar și, în ultima vreme (pentru că grădinarul îmbătrânise), de ea însăși. Privise la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]