829 matches
-
vorbire și în comportare. Această noțiune prezintă interes pentru a n a l i z a d i s c u r s u l u i din două puncte de vedere: pe de o parte, în această tradiție retorică, emfaza este un procedeu de argumentare care influențează credibitatea locutorului, iar, pe de altă parte, reprezintă o serie de operații sintactice care au ca efect evidențierea unei părți din enunț. În retorică, emfaza este o figură de stil care acordă unui
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pe de o parte, în această tradiție retorică, emfaza este un procedeu de argumentare care influențează credibitatea locutorului, iar, pe de altă parte, reprezintă o serie de operații sintactice care au ca efect evidențierea unei părți din enunț. În retorică, emfaza este o figură de stil care acordă unui termen o importanță pe care acesta nu o are în forma normală a enunțului, prin accentuarea sau exagerarea exprimării ideii. În tradiția retorică, vorbind despre figurile de stil, Pierre Fontanier distinge o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
unui termen o importanță pe care acesta nu o are în forma normală a enunțului, prin accentuarea sau exagerarea exprimării ideii. În tradiția retorică, vorbind despre figurile de stil, Pierre Fontanier distinge o primă categorie de figuri de stil prin emfază, care grupează un număr de procedee: suspensia, perifraza, hiperbola, enumerarea, corecția. Caracterul comun al acestor procedee este emfaza, care implică în mod inevitabil o teatralizare a actului discursiv. Astăzi, emfaza este folosită adesea cu sens peiorativ. În sintaxă, emfaza desemnează
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
exagerarea exprimării ideii. În tradiția retorică, vorbind despre figurile de stil, Pierre Fontanier distinge o primă categorie de figuri de stil prin emfază, care grupează un număr de procedee: suspensia, perifraza, hiperbola, enumerarea, corecția. Caracterul comun al acestor procedee este emfaza, care implică în mod inevitabil o teatralizare a actului discursiv. Astăzi, emfaza este folosită adesea cu sens peiorativ. În sintaxă, emfaza desemnează tipuri de construcție prin care emițătorul selectează un termen pentru a-l evidenția. Figură de insistență, emfaza este
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Fontanier distinge o primă categorie de figuri de stil prin emfază, care grupează un număr de procedee: suspensia, perifraza, hiperbola, enumerarea, corecția. Caracterul comun al acestor procedee este emfaza, care implică în mod inevitabil o teatralizare a actului discursiv. Astăzi, emfaza este folosită adesea cu sens peiorativ. În sintaxă, emfaza desemnează tipuri de construcție prin care emițătorul selectează un termen pentru a-l evidenția. Figură de insistență, emfaza este întotdeauna însoțită de intensificarea fonetică a expresiei, de prezența unei intonații și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin emfază, care grupează un număr de procedee: suspensia, perifraza, hiperbola, enumerarea, corecția. Caracterul comun al acestor procedee este emfaza, care implică în mod inevitabil o teatralizare a actului discursiv. Astăzi, emfaza este folosită adesea cu sens peiorativ. În sintaxă, emfaza desemnează tipuri de construcție prin care emițătorul selectează un termen pentru a-l evidenția. Figură de insistență, emfaza este întotdeauna însoțită de intensificarea fonetică a expresiei, de prezența unei intonații și, eventual, de schimbarea ordinii sintactice în propoziție prin dislocare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
este emfaza, care implică în mod inevitabil o teatralizare a actului discursiv. Astăzi, emfaza este folosită adesea cu sens peiorativ. În sintaxă, emfaza desemnează tipuri de construcție prin care emițătorul selectează un termen pentru a-l evidenția. Figură de insistență, emfaza este întotdeauna însoțită de intensificarea fonetică a expresiei, de prezența unei intonații și, eventual, de schimbarea ordinii sintactice în propoziție prin dislocare sau hiperbat. Emfaza poate constitui și o trăsătură a oralității, întrucît în comunicarea orală se manifestă printr-o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de construcție prin care emițătorul selectează un termen pentru a-l evidenția. Figură de insistență, emfaza este întotdeauna însoțită de intensificarea fonetică a expresiei, de prezența unei intonații și, eventual, de schimbarea ordinii sintactice în propoziție prin dislocare sau hiperbat. Emfaza poate constitui și o trăsătură a oralității, întrucît în comunicarea orală se manifestă printr-o exagerare în ton, în voce, în semnificație. Un enunț de tipul Vacanța!, de ex., poate avea sensuri multiple, mai bogate din punctul de vedere al
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de tipul Vacanța!, de ex., poate avea sensuri multiple, mai bogate din punctul de vedere al expresivității decît utilizarea substantivului în alt tip de enunț: A venit vacanța!, Vrem vacanță! Sublinierea unui termen prin schimbarea topicii poate duce la realizarea emfazei, accentul mutîndu-se de pe un membru al frazei pe altul. Structuri precum Filmul acesta l-am văzut demult. și Am văzut demult, filmul acesta!, au efecte de sens diferite. Prin repetiția unui termen, emfaza permite accentuarea afectivă, termenul repetat se îmbogățește
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
prin schimbarea topicii poate duce la realizarea emfazei, accentul mutîndu-se de pe un membru al frazei pe altul. Structuri precum Filmul acesta l-am văzut demult. și Am văzut demult, filmul acesta!, au efecte de sens diferite. Prin repetiția unui termen, emfaza permite accentuarea afectivă, termenul repetat se îmbogățește semantic, iar emfaza se apropie de antanaclază sau de diaforă: Afară ninge, ninge și apriga furtună...". (V. Alecsandri), " O! farmec, dulce farmec al vieții călătoare" (V. Alecsandri). Atunci cînd repetarea termenului se face
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de pe un membru al frazei pe altul. Structuri precum Filmul acesta l-am văzut demult. și Am văzut demult, filmul acesta!, au efecte de sens diferite. Prin repetiția unui termen, emfaza permite accentuarea afectivă, termenul repetat se îmbogățește semantic, iar emfaza se apropie de antanaclază sau de diaforă: Afară ninge, ninge și apriga furtună...". (V. Alecsandri), " O! farmec, dulce farmec al vieții călătoare" (V. Alecsandri). Atunci cînd repetarea termenului se face într-o formă negativă, efectul emfazei poate fi ironic sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
se îmbogățește semantic, iar emfaza se apropie de antanaclază sau de diaforă: Afară ninge, ninge și apriga furtună...". (V. Alecsandri), " O! farmec, dulce farmec al vieții călătoare" (V. Alecsandri). Atunci cînd repetarea termenului se face într-o formă negativă, efectul emfazei poate fi ironic sau retoric: Un gînd puternic, dar nimic - decît un gînd" (M. Eminescu). Emfaza nu constituie o categorie cu un statut bine definit, ci permite doar gruparea unor fenomene cu efecte similare. V. focalizare, dislocare, hiperbat, ironie, topică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
apriga furtună...". (V. Alecsandri), " O! farmec, dulce farmec al vieții călătoare" (V. Alecsandri). Atunci cînd repetarea termenului se face într-o formă negativă, efectul emfazei poate fi ironic sau retoric: Un gînd puternic, dar nimic - decît un gînd" (M. Eminescu). Emfaza nu constituie o categorie cu un statut bine definit, ci permite doar gruparea unor fenomene cu efecte similare. V. focalizare, dislocare, hiperbat, ironie, topică. DU MARSAIS; FONTANIER 1977; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. AC EMIȚĂTOR
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de construcție prin subînțeles (elipsa, sinteza, zeugma, anacolutul) și incidență; (5) figuri de elocuție: prin extensiune (epitetul, pronominația), prin deducție (repetiția, metabola, gradația), prin relație (adjuncția, conjuncția, disjuncția), prin consonanță (aliterația, paronomaza, antanaclaza, asonanța, derivația); (6) figuri de stil: prin emfază (perifraza, conglobația, suspensia, corecția), prin întorsura frazei (interogația, exclamația, apostrofa, întreruperea, subiecția, dialogismul), prin apropiere (comparația, antiteza, retroversiunea, entimema, paranteza, epifonemul), prin imitație (hipotipoza, armonismul), parafraza și epifraza; (7) figuri de gîndire ce apar ca efect al imaginației, raționamentului sau
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sînt cu valabilitate generală, fiind reprezentate de obicei de o dislocare a componentelor, însă întrucît limbile au norme diferite în ceea ce privește determinarea și alte succesiuni ale elementelor enunțurilor, această dislocare este raportabilă de fiecare dată la alte principii de normalitate. V. emfază, focalizator, presupoziție, punct de vedere. GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN FOCALIZATOR. Într-o lucrare publicată în 1977, M. Bal a propus transformarea focalizării din naratologie (cuprinzînd povestirea și istoria) într-o instanță distinctă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
au concretizat de mai multe ori în acorduri și tratate. Limba folosită, deși are unele întorsături de frază populare tipice vorbirii comune, este aceea a păturilor culte cartagineze din secolul al cincilea. Scriitorul, chiar dacă e tarat de un exces de emfază retorică și cade în prolixitate, reușește totuși să fie un narator eficace. Bibliografie. Ediții: CSEL 7, 1891 (M. Petschenig); MGH Auct. Antiq. III, 1, 1879 (C. Halm); Victor din Vita, Historia persecutionis Africanae provinciae, libro I, introd., text și traducere
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
acuzația, disputatio cu obiurgatio, și prin aceasta se deosebește de literații galici din vremea sa a căror atitudine era mai detașată și care se exprimau într-un stil limpede sau elegant; această violență se transformă însă adesea în prolixitate și emfază. Educația sa retorică cu siguranță foarte îngrijită, a evoluat așadar într-o direcție diferită de cea agreată de mediul cultural al vremii sale. Bibliografie. Ediții: CSEL 8, 1883 (F. Pauly); SChr 176, 1971; 220, 1975 (G. Lagarrigue). Traduceri: CTP 10
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
de Sulpicius Severus, text care, cu siguranță, prin vivacitatea redactării și rafinamentul stilistic, putea să trezească într-un alt literat dorința de a-l imita. Procedând astfel, Paulin a continuat tradiția epopeii biblice, repovestind faptele unui sfânt și subliniind cu emfază oratorică minunile făcute de acesta. A alcătuit, așadar, un fel de epopee hagiografică, intenția lui fiind aceea de a compune un text comparabil cu epopeea biblică, a inserat aici momente de reflecție și de elevație lirică. Primele trei cărți erau
[Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
din Când memoria va reveni (1985), unde formează placa turnantă a viziunii. Pivotând în jurul obsesiei labirintului, cartea e o construcție polifonică și inițiatică unde incursiunea printre filele arhivei personale devine o treaptă necesară revelației purificatoare. Deși grevate uneori de o emfază autoreferențială, versurile impresionează, de regulă, tocmai prin gravitatea lor oraculară. Fără a aduce date substanțial noi, O lume paralelă (1989) este o sinteză a tendințelor anterioare: miturile explicite sunt resorbite aici în substanța unui mitologism difuz, iar tulburările survin, de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289956_a_291285]
-
clasa politică de la Tallinn, alături de întreaga opinie publică din țară, nu are pic de îndoială că Estonia a fost chiar cotropită de ruși timp de 50 de ani, și nu ezită să dea realității un chip adevărat, simplu și fără emfază. Tocmai lipsa de ambiguitate în felul în care se autodefinesc și curajul de a spune lucrurilor pe nume este principala diferență ce separă cele două popoare, care porneau, acum 10 ani, aparent din aceleași blocstarturi, sub lumina crepusculară a unui
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
evaluare, cât de succintă, a guvernărilor care au precedat-o pe cea de astăzi, pentru că, în ciuda șocului emoțional și de imagine pe care mulți dintre noi îl resimțim o dată cu instalarea la putere a celor care se declară, deschis și cu emfază, comuniști, există, cum spuneam, o continuitate de regim în Republica Moldova din 1991 încoace. Cum altfel decât comunist poate fi numit regimul Snegur cu liota sa de agrarieni primitivi și conservatori? Atunci, în acei ani, s-a ratat șansa intrării pe
[Corola-publishinghouse/Science/2015_a_3340]
-
necunoscut în mod direct, Lică a fost pe buzele tuturor. Asemenea unei legende multe s-au zis despre el (n.a. în text: despre mine), și dintre multe, multe vor fi adevărate și multe scornite, după cum îi spunea el însuși cu emfază lui Ghiță la prima lor întrevedere. Adevărul nu importă, aparența e totul. Într-un consens tacit ea pare să stăpânească lumea comună ca o pânză de păianjen, a cărei frumusețe nu desconspiră rostul ei, ci îl ascunde în măiestria urzelii
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
pe măsură ce o încercau asemenea gînduri. Dar pînă la propoziția a patra, naratorul s-a retras aproape complet (și rămîne astfel pînă la propoziția a zecea), omnisciența sa lăsînd loc științei limitate a Isabelei - o știință care presupune cu emfază și pe negîndite că, „tradițional, clasic”, Ralph a pretins dintotdeauna că o adoră. A pretins, se întreabă cititorul care a ajuns pînă la pagina în cauză. Nepotrivirea dintre imaginea distorsionată a evenimentelor pe care o are Isabel și aceea mai
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
Pierre Georges, Le Monde, 18 octombrie 1997 cititorul care începe să-l citească nu are a priori nici un motiv ca să considere prima frază ironică. Diverse indicii îl vor îndrepta către o altă cale: perifraza oarecum pedantă "populația truditoare", discordanța între emfaza din "concluzie fără drept de apel" sau din "intuiție majoră" și platitudinea enunțului central: "munca este obositoare". Reperarea ironiei este uneori mult mai ușoară: Nu există șefuleț sau șef de raion care, în civil, să nu fi fost măcar o dată
Analiza textelor de comunicare by Dominique Maingueneau [Corola-publishinghouse/Science/885_a_2393]
-
părinte 2, având o surprinzătoare deschidere culturală - fiind capabil să-l citească, în tinerețe, pe Sherlock Holmes 3 și să-l citeze nestingherit, la vârsta senectuții, pe E.M. Cioran 4 -, emanând mereu „o umilință cinstită”, vorbind „în cuvinte simple, fără emfază sau retorică”5, profund absorbit de operele Sfinților Părinți și, de aceea, „scos din cotidianul societății”1, iubit și admirat de reputați teologi creștini de numeroase confesiuni (cum ar fi Monseniorul Vladimir Ghyka, anglicanul A.M. Allchin sau protestantul J. Moltmann
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]