293 matches
-
un interes legitim în acest teritoriu. În 1948 a fost semnat Tratatul de la Londra și Transiordania a fost proclamată regat pe 25 mai 1946. Parlamentul l-a proclamat rege pe emir, iar numele oficial al regatului s-a schimbat din Emiratul Transiordaniei în „Regatul Hashemit al Transiordaniei”. Tratatul anglo-american, cunoscut și sub numele „Convenția mandatului Palestinei”, permitea SUA să amâne orice acțiune unilaterală a britanicilor pentru terminarea mandatului. Proclamarea independenței Siriei și Libanului prevedea că „independența și suveranitatea Siriei și Libanului
Transiordania () [Corola-website/Science/320936_a_322265]
-
vor începe să ia calea mării și să lanseze atacuri contra litoralului european al imperiului și, dacă Andronic al III-lea reușea încă să respingă atacurile, marile pericole erau la orizont. Otomanii erau din ce în ce mai puternici în nordul Mării Egee, iar selgiucizii emiratelor de coastă din Asia Mică se dezvoltau în partea meridională. Atacurile lor vizau mai ales pe latini, care comandau acest sector maritim; ele nu atingeau decât în mică măsură pe bizantini, ale căror posesiuni insulare se limitau la coasta Thraciei
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
ales pe latini, care comandau acest sector maritim; ele nu atingeau decât în mică măsură pe bizantini, ale căror posesiuni insulare se limitau la coasta Thraciei și a Asiei Mici.Apărea astfel ideea unei cooperări între selgiucizi și Bizantini. Cu ajutorul emiratelor selgiucide care trebuiau să combată pe otomani și latini, Andronic și Cantacuzino își vor consolida, datorită noii lor flote, poziția maritimă din Bizanț. În 1329, flota imperială apărea în insula Chios, care se găsea sub dominația familiei genoveze Zaccaria și
Andronic al III-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317271_a_318600]
-
omului bolnav" (sintagmă care caracteriza Imperiul Otoman în descompunere), Regatul Unit a sprijinit declanșarea revoltelor arabe din anii 1916-1918. Documentele acordului secret Sykes-Picot, care venea să reglementeze dezideratele colonialiste franceze și britanice în Orientul Mijlociu creau și un stat beduin arab, Emiratul Hașemit al Transiordaniei la est de râul Iordan (în așa-numita Transiordania), tot teritoriul (subpopulat) dintre Iordan și Marea Mediterană urmând să devină - conform promisiunilor prim-ministrului britanic, lordului Balfour - „un cămin național evreiesc în Palestina”, prin Declarația Balfour (1917), remenționate
Cisiordania () [Corola-website/Science/321780_a_323109]
-
ultimul conducător al forțelor anti-ruse avaro-cecene în Războiul Caucazului. Se pare că familia lui Basaev are un lung istoric de implicare în mișcarea de rezistență cecenă împotriva Rusiei. Bunicul său a luat parte la încercarea nereușită de a crea un Emirat independent al Caucazului de Nord după Revoluția Rusă din 1917. Familia Basaev, împreună cu majoritatea populației cecene, a fost deportată în Kazahstan în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la ordinul comandantului NKVD Lavrenti Beria, ca măsură de a tăia orice
Șamil Basaev () [Corola-website/Science/324922_a_326251]
-
al XIX-lea, în perioada 1867 - 1885. În plus, spre deosebire de alte granițe etnice din fostul imperiu, care fuseseră stabilite cu mult timp în urma Revoluției Ruse, autoritățile sovietice au moștenit două provincii care nu fuseră niciodată parte de jure din imperiu - Emiratul Buhara și Hanatul Hiva. În timpul războiului civil, aceste două teritorii au avut aceeași soartă cu restul republicilor, dar chiar și atunci a fost păstrat statutul lor special, fiind transformate în „Republici Populare Sovietice”. În ciuda eforturilor și victoriilor în regiune a
Tratatul pentru crearea Uniunii Sovietice () [Corola-website/Science/326461_a_327790]
-
secole. În 1265, Osman a cucerit orașul bizantin Sogut . Acesta a fost prima localitate bizantină pe care turcii otomani aveau să le cucerească în primele decenii ale secolului al XIII-lea. Osman a cucerit și o serie de teritorii ale emiratelor și triburilor turcice învecinate. În al doilea deceniu al secolului al XIII-lea, Osman I a asediat o serie de fortificații importante bizantine. Yenișehir a fost capturat și a fost folosit ca bază de către turci pentru declanșarea atacului împotriva Prusei
Ascensiunea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/323805_a_325134]
-
aproape transcedentală. Această nuvelă umoritstică a apărut în numărul din august 1985 al revistei "Isaac Asimov's Science Fiction Magazine" și a ocupat locul 10 la categoria "Cea mai bună nuvelă" în sondajul efectuat în 1986 de Locus. Un mic emirat arab care are rezerve uriașe de petrol și o populație îndobitocită de hașiș din ordinul conducătorului său, folosește banii primiți în schimbul petrolului pentru a-și achiziționa arme nucleare cu care să radă Israelul de pe fața Pământului. Singurele puteri care i
Alte Americi () [Corola-website/Science/325643_a_326972]
-
comisii internaționale în 1930 pentru a determina drepturile și revendicările musulmanilor și evreilor referitoare la zid. În urma războiului arabo-evreiesc în Palestina în anii 1948-1949 Orașul Vechi împreună cu Zidul de apus au fost cucerite de Legiunea Arabă transiordaniană și anexate la emiratul arab al Transiordaniei,devenit ulterior Regatul Hașemit al Iordaniei. În timpul administrației iordaniene, între anii 1948-1967 credincioșii evrei nu au mai avut acces la Zidul plângerii. În Războiul de Șase Zile din iunie 1967 Orașul Vechi a fost ocupat de armata
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
Războiului arabo-israelian în Palestina în anul 1948 Legiunea iordaniană a pus stăpânire pe Muntele Templului. În urma eșecului Operației Kedem a armatei Israelului care viza cucerirea Orașului Vechi, acesta a rămas în mâinile Legiunii iordaniene, ceea ce a permis anexarea lui la Emiratul Transiordaniei. Noul regim arab a conferit Waqfului musulman din Ierusalim, dominat de clericii musulmani palestineni, administrația Muntelui Templului. La 20 iulie 1951 emirul hașemit al Transiordaniei, Abdallah, fiul lui Hussein Ibn Ali, și care, în urma anexării de teritorii din fosta
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
acestuia din Egipt, pentru a i se recunoaște cucerirea și pentru a primi titlul de "wali" (un fel de prefect care guverna asupra unei provincii a Califatului. În timpul domniei sale, Mufarrag a extins influența musulmană în regiunea și a lărgit teritoriul emiratului. Al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost Sawdan, care a preluat puterea în jurul anului 857, după asasinarea predecesorului său Mufarrag. Sawdan a invadat teritoriile Principatul longobard de Benevento, forțându-l pe principele Adelchis să plătească tribut. În
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
mai imposibil și mai pervers". Desigur, raidurile musulmane asupra creștinilor și evreilor nu s-au încheiat pe durata domniei lui Sawdan, însă există dovezi asupra înaltei civilizații de care Bari s-a bucurat în acea perioadă. Giosuè Musca sugerează că emiratul a constituit un teren propice pentru dezvoltarea economică a regiunii și că în acei ani comerțul cu sclavi, cu vin sau cu produse din ceramică a înflorit. Sub Sawdan, orașul Bari a fost împodobit cu o mischee, palate și lucrări
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
străbătut Campania împreună cu împărăteasa Engelberga și a primit îndemnuri de atac asupra Bari din partea principilor longobarzi Adelchis de Benevento, Guaifer de Salerno și Landulf al II-lea de Capua. Abia în primăvara anului 867 Ludovic a pornit la acțiune împotriva emiratului de Bari. El a trecut imediat la asedierea localităților Matera și Oria, recent cucerite de către sarazini, și a incendiat-o pe prima dintre ele . Oria a fost o așezare prosperă anterior cuceririi musulmane; Barbara Kreutz consideră că astfel se explică
Emiratul de Bari () [Corola-website/Science/324605_a_325934]
-
(limba arabă:زيادة الله الأول}}) (d. 10 iunie 838) a fost cel de al treilea emir aghlabid din Ifriqiya de la anul 817 până la moarte. Abu Muhammand a succedat fratelui său Abdullah I ibn Ibrahim în emiratul de Ifriqiya. Pe parcursul domniei sale, relațiile dintre dinastia conducătoare, pe de o parte, și juriștii și trupele arabe pe de alta s-a menținut încordată. Atunci când el a încercat să desființeze unitățile arabe în 824, încercarea a condus la o mare
Ziyadat Allah I () [Corola-website/Science/324631_a_325960]
-
noi oportunități de cucerire și jaf. Astfel, un apel al ducelui Andrei al II-lea de Neapole le-a permis să stabilească un cap de pod în Italia, de unde să pornească numeroase raiduri asupra așezărilor creștine. Politica economică sănătoasă din emirat, în ciuda neliniștilor politice, a permis un substanțial program de construcții. Moscheea lui Uqba ibn Nafi din Kairouan a fost renovată și multe fortărețe au fost de asemenea construite. După moartea lui Ziyadat Allah I, i-a succedat ca emir fratele
Ziyadat Allah I () [Corola-website/Science/324631_a_325960]
-
cu sediul în Tunisia), au sosit la Marsala, în Siciia, cu o flotă ce transporta 10.000 de soldați, aflați sub comanda lui Asad ibn al-Furat. Palermo a fost cucerit de către musulmani în 831, devenind noua capitală a nou creatului emirat de Sicilia. La rândul său, Siracuza, Siracusa a capitulat în 878, iar în 902, ultimul avanpost bizantin mjaor din insulă, Taormina, a fost capturat. În paralel, aveau loc tot mai dese incursiuni ale musulmanilor în sudul Italiei, noi emirate fiind
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
al XI-lea, iar în 982 o armată germană sub comanda împăratului Otto al II-lea a fost înfrântă în bătălia de la Stilo, din apropiere de Crotone, în Calabria. Dinastia kalbizilor a început o perioadă de declin continuu, odată cu conducerea emiratului de către Yusuf al-Kalbi (990-998), care a încredințat insula fiilor săi și a creat posibilitatea pretențiilor dinastiei zirizilor din Ifriqiya. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se facțiuni aliindu-se fie cu bizantinii, fie cu zirizii. Cu toate că niciuna
Kalbizi () [Corola-website/Science/324641_a_325970]
-
Emiratul de Sicilia a fost un stat islamic din insula Sicilia, care a existat între anii 965 și 1072. În 535, împăratul bizantin Iustinian I a readus Sicilia sub ascultarea Imperiului roman, guvernat de la Constantinopol. Pe măsură ce puterea bizantină intra în declin
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
982 o armată germană comandată de împăratul Otto al II-lea a fost înfrântă în apropiere de Crotone în Calabria, în cadrul bătăliei de la Stilo. Odată cu domnia emirului Yusuf al-Kalbi (990-998), a început o perioadă de tot mai accentuat declin pentru emiratul Siciliei. Sub al-Akhal (1017-1037), conflictul dinastic s-a intensificat, înregistrându-se tot mai dese cazuri în care anumite facțiuni din cadrul familiei domnitoare a kalibizilor se aliau fie cu Imperiul Bizantin, fie cu dinastia zirizilor. Din vremea emirului Hasan as-Samsam (1040-1053
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
1330, ea va ajunge la numai 51.000. De asemenea, călătorul, geograful și poetul arab Ibn Jubair a vizitat regiunea la sfârșitul secolului al XII-lea, lăsând o descriere a Al-Kasr și Al-Khalisa. Pe de altă parte, pe tot parcursul emiratului de Sicilia, au continuat să aibă loc revolte ale bozantinilor, în principal în răsăritul insulei, iar părți din teritoriu au fost chiar reocupate de către greci. Populația locală căzută sub stăpânirea musulmană era constituită din sicilieni catolici romanizați în apus și
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
100 de ani de supunere, numeroși creștini din Sicilia vorbitori de greacă au supraviețuit în comunități, în special în nord-estul Siciliei, ca "dhimmi". Acești sicilieni în general i-au întâmpinat pe normanzi cu bucurie când aceștia au început invadarea Siciliei. Emiratul de Sicilia a început să se fragmenteze pe măsură ce disputele interdinastice se înmulțeau. Începând din secolul al XI-lea, statele din sudul Italiei continentale angajau mercenari normanzi, care erau descendenți creștini ai vikingilor; normanzii au fost cei care, sub Roger I
Emiratul Siciliei () [Corola-website/Science/324628_a_325957]
-
împărat romano-german, în 850, a pornit imediat să pacifice sudul Italiei. În 851, el a silit pe Radelchis și Siconulf să încheie pacea și să îi alunge pe sarazini din Benevento, Radelchis fiind bucuros să îi trădeze pe luptătorii din Emiratul de Bari. Radelchis a divizat principatul în mod constant. El a fost succedat de fiul său, Radelgar.
Radelchis I de Benevento () [Corola-website/Science/324658_a_325987]
-
împotriva Țării Românești, asupra cărei turcii își pierduseră înfluența în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân și a interregnului. Valahia devenise între timp vasal al Regatului Ungariei. Odată ce armata otomană a invadat Valahia, sârbii au început să atace Bulgaria și, concomitent, emiratul anatolian Karamanid a atacat din est Imperiul Otoman. Murad s-a văzut obligat să-și împartă forțele. Principala forță a trebuti să apere Sofia, iar restul a fost trimisă în Anatolia. Corpul de oaste turcă din Țara Românească a fost
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
căpătau controlul asupra Salonicul și a teritoriului înconjurător. Războiul dintre sârbi și unguri, pe de-o parte, și otomani, pe de alta, a lâncezit până în 1441. Atunci, sârbilor și ungurilor li s-au alăturat Sfântul Imperiu Roman, Regatul Poloniei, Albania, emiratele Isfendiyarid și Karamanid (care au violat tratatele de pace) și au atacat Imperiul Otoman. Orașele Niš și Sofia au fost cucerite de creștini în 1443. După doar un an, imperiul a suferit o înfrângere de proporții în bătălia de la Jalowaz
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]
-
fost semnat în 1448, imperiul recâștigând controlul asupra Bulgariei și Valahiei și a unei părția a Albaniei. După ce, în sfârșit, situația din Balcani a fost stabilizată, Murad și-a îndreptat atenția împotriva fiului lui Timur Lenk, Shah Rokh, și a emiratelor ostile din Anatolia. Iancu de Hunedoara a socotit că în 1448 sosise momentul potrivit pentru declanșarea unui atac împotriva Imperiului Otoman. După înfrângerea de la Varna (1444), el a recrutat o nouă armată ca sa lupte cu turcii. El și-a bazat
Propășirea Imperiului Otoman () [Corola-website/Science/324647_a_325976]