1,388 matches
-
în săptămînile de agonie ce preced momentul, să se supună oricărui ritual catolic, de pregătire pentru moarte. Deși confuz, naratorul pare să distingă existența unei realități extrasenzoriale, la ale cărei semnale fusese opac anterior. Din punct de vedere strict narativ, epilogul povestirii "sacre și profane" a lui Ryder poate părea previzibil. Psihologic și etic însă, el constituie, indubitabil, o surpriză. Îl vedem, în final, pe protagonist (acum căpitan în cel de-al doilea război mondial) încartruit cu trupele chiar pe domeniul
Epifaniile unui ateu by Codrin Liviu Cuțitaru () [Corola-journal/Journalistic/7532_a_8857]
-
considerată atât în sine, cât și în ansamblul creației lui Cervantes, "prin capacitatea de a anticipa liniile de forță ale tuturor cărților care-i vor urma", cum relevă, avizat, tălmăcitorul, în excelenta sa prefață, intitulată inspirat ŤGalateea ca prolog și epilog cervantinť. Ca gen literar, este un roman pastoral, reprezentând însă punctul de convergență a trei specii narative distincte - romanul cavaleresc, cel pastoral și cel picaresc -, ilustrate în întreaga producție narativă a scriitorului și care ating apogeul în nemuritorul Don Quijote. Îmbinarea
Lumea cervantină by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/7556_a_8881]
-
mai întâi în literatura universală, apoi în cea spaniolă, cu explicarea genezei Galateei, și cu analiza pertinentă a structurii și a trăsăturilor sale caracteristice, insistând, în chip de sinteză, asupra dublei semnificații a acestui roman, de "prolog entuziast" și de "epilog nostalgic", pentru întreaga creație a marelui Cervantes. Aceeași acuratețe se reflectă și în alegerea ediției spaniole ( López Estrada - M.Teresa López-Berdoy), ca și în notele de subsol, bogate, erudite, care contribuie efectiv la înțelegerea frumuseții textului, la deslușirea unor sensuri
Lumea cervantină by Tudora Șandru-Mehedinți () [Corola-journal/Journalistic/7556_a_8881]
-
în urmă o atmosferă de o melancolie uniformă (neavând absolut nimic din Capriciile cu tehnici diferite ale lui Pagannini - deci titlul a fost dat doar ca urmare a anecdotei concertului performat monocordic). În zadar încearcă poetul să ne convingă în Epilog că aceste "bocete" ar trebui citite în "vers hazliu". Atmosfera rămâne amară, monotonă, ceva între les sanglots longs des violons de l'automne și somnul stepelor eseniene, ceva între ritmurile spulberării și fermatele deșertăciunii. Anotimpurile vieții (probabil în consonanță cu
Elegiile risipirii by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7087_a_8412]
-
în organizarea narativă, nu doar în cele două comentarii substanțiale, de la început și de la sfârșit, lămurind miza aproape metafizică a romanului. Primul comentariu îl face psihiatrul Puértolas, cel de-al doilea îi aparține scriitorului Quique Aribau care îl rememorează în Epilog, ca o confirmare intuitivă că a asistat la împlinirea celor "narate" în celebrul tablou. Descrierea are valoarea unei mise en abyme: "Panoul cu Paradisul se află în stânga, în centru e Pământul, iar Infernul e plasat în dreapta. Această așezare de la stânga
Deliciile unei prefăcătorii by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7114_a_8439]
-
mai încapi/ în imaginea lor". Spectacolul oferit de Radu Cange este o explorare a vieții interioare sub semnul unei tulburări endemice, al singurătății, al trecerii prin vămi dureroase, al unui soi de doliu anunțat în absența zeului și a referinței, epilogul fiind codificat prin sintagma "sunt prizonierul surdei mandragore". Nu este doar un act de introspecție, ci și un demers ontologic sub zodia crepuscularului și a pesimismului: "Desigur că Ťmă îndepărtez în mineť,/ în ceața asta blestemată/ care se lasă în
Înger strâmtorat by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/7127_a_8452]
-
social-politic, cultural și personal în care au apărut prozele din Mots ŕ Mots. Deschizând volumul, fiecare cititor va găsi o mult mai mare bogăție de repere personale de lectură. Primul și ultimul text constituie un fel de prolog și de epilog, dar nu în mod explicit. Primul narator este scribul însărcinat cu caligrafierea decretelor. Textul este intens autobiografic. Scribul "înghițea decrete într-o veselie": societatea își disciplina "chiriașii". Recunoaștem acum etape din practica totalitară de la noi - "reducerea la tăcere a opiniei
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
moartea, un cuplu în vârstă locuiește într-un spațiu vid, fără natură, fără relief, o lume din care au dispărut ultimul copac și ultimul munte. Dacă bucata finală ar fi avut un titlu, s-ar fi putut numi Moartea cuvintelor. Epilog în arhivă. Vocea naratorului este foarte asemănătoare cu a scribului din prolog. Relatarea conturează harta lingvistică tot mai săracă a unui ținut în care cei ce mureau luau cu ei pentru totdeauna cuvintele îndrăgite sau pe cele temute, cuvintele cu
O carte nedreptățită by Astrid CAMBOSE () [Corola-journal/Journalistic/7227_a_8552]
-
mai tînărul coleg, considerîndu-se probabil pe el însuși un nemuritor aflat în afara timpului; pentru modestul Sion însă, aprecierea și îndemnul marelui Alecsandri trebuie să fi sunat ca o supremă consacrare - sau, cel puțin, așa ne face el că credem în Epilogul ce încheie Suvenirele și unde scrisoarea de mai sus se află reprodusă cu religiozitate. În mod curios, despre memorialistica lui Sion și despre arta proprie lui s-au purtat și se poartă discuții: Sion nu pare încă o valoare clasată
Povestitor în secolul romantic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/7272_a_8597]
-
cronicii consacrate piesei Cum vă place mi se pare cel mai reușit verdict dat de Doinaș: „Dar la nivelul artistic realizat pe scena Teatrului Municipal, considerăm că întrebarea conținută de titlul comediei, pe care Rosalinda (tocmai Rosalinda!) o formulează în epilog este o întrebare cel puțin riscantă". În ultima apariție a revistei pe 1956 (decembrie), poetul are două cronici. Una (Poezia și comicul nostalgiei, p. 67-70) este rezervată comediei Steaua fără nume (Teatrul Național din București, regia Sică Alexandrescu), iar cealaltă
Ștefan Aug. Doinaș și Ștefan Popa. Două semnături, același autor by George Neagoe () [Corola-journal/Journalistic/5986_a_7311]
-
care un om al aventurii pentru nimic devine un soldat al binelui comun își capătă interesul, inclusiv literar, prin deformarea ei până la încălecarea părților. Cadre care ar putea fi luate la douăzeci de ani distanță - durata clasică, după care orice epilog dezamăgește - sunt forțate să intre într-un colaj pripit, dezordonat, mișcat exact în punctul în care începe să se lege. Orice tentativă de formare a sensului e dinamitată fără explicații, lăsând loc de nenumărate asociații speculative. E, la Urmuz, o
Mica Odisee by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6245_a_7570]
-
îl prindeam fumând sau ziceam și eu că, uite, la beci n-ați făcut curățenie, ei se jimbau la mine." (pp. 34-35) Cam toată critica a căzut de acord că între cele două secțiuni ale romanului (adică între Prolog și Epilog) există evidente discrepanțe valorice. Cea dintâi e aproape impecabil scrisă, cea de-a doua se pretează la o serie de meandre, inclusiv stilistice, nu toate justificate epic. Sentința mi se pare, în principiu, corectă. Jurnalul Iuniei e mult mai interesant
Dallas by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6044_a_7369]
-
scrisă, cea de-a doua se pretează la o serie de meandre, inclusiv stilistice, nu toate justificate epic. Sentința mi se pare, în principiu, corectă. Jurnalul Iuniei e mult mai interesant, pe câtă vreme scenele relatate de o voce din off în Epilog au ceva fad. Numai că, la drept vorbind, romanul se naște abia în ultima parte. (Ce e de întâmplat, acolo se întâmplă.) Confesiunea inginerei nu conține nici măcar premisele unei evoluții narative. E, în ansamblu, imobilă, în ciuda asociațiilor de idei sprintene
Dallas by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6044_a_7369]
-
departe merge această simpatie. Iar faptul că, în finalul romanului, Iunia se va sinucide în mod cu totul inexplicabil e un indiciu în plus al intimității corespondențelor între autor și (până la un punct) narator. Cum spuneam, Prologul e mai spectaculos, Epilogul mai romanesc. Și, oricât de ciudat ar părea, forța de mai târziu a romancierului Petru Cimpoeșu, din Epilog vine. Antrenamentul pentru Simion liftnicul sau pentru Christina domestica aici și l-a făcut. Cu toate neajunsurile ei, a doua jumătate din
Dallas by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6044_a_7369]
-
inexplicabil e un indiciu în plus al intimității corespondențelor între autor și (până la un punct) narator. Cum spuneam, Prologul e mai spectaculos, Epilogul mai romanesc. Și, oricât de ciudat ar părea, forța de mai târziu a romancierului Petru Cimpoeșu, din Epilog vine. Antrenamentul pentru Simion liftnicul sau pentru Christina domestica aici și l-a făcut. Cu toate neajunsurile ei, a doua jumătate din Firesc e mai importantă în ordinea creației. Ultimul paragraf arată o bună intuiție a încheierii rotunde: „Îl trezește
Dallas by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6044_a_7369]
-
butoanele de apăsat pentru a declanșa conexiuni - până la figurile grotești ale homunculilor erijați în directori de opinie și până la impunitatea marilor tâlhari, ai celor care au devalizat nu seiful unei bănci ci ramuri întregi ale economiei. Pentru cei interesați de epilog: după ce-a evadat, înainte de sfârșitul procesului, dintr-o închisoare din care nimeni înaintea lui nu reușise să evadeze, Attila Ambrus a mai jefuit vreo două bănci, a fost prins și condamnat la 15 ani de închisoare care se vor
Cum se ajunge erou de legendă by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6174_a_7499]
-
pierdut care stăpânește forma versului, dintr-o dată lepădată de cadență, imaginile, amintirile trecute cumva neînlesnit, greoi, ca pasagerii de pe o vale pe alta. „A fost o dată o minune/ Și a rămas minune", distihul final din Agresiunea neliniștilore un bine găsit epilog pentru o întreagă derulare de îndoieli, în porții mici, atingând, cu pripeală și cu sfială, deopotrivă, și lumea, și poezia, și propriul meșteșug de-a o înțelege pe prima și de-a o face pe cealaltă. O anume dezertare de la
Îndepărtări by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6152_a_7477]
-
epic: vechiul Iași, orașul copilăriei și al adolescenței scriitorului, devenit tărîm de vis, paradis definitiv pierdut. Intre realitatea sordidă a prezentului și „fantome", ființele imaginare ale trecutului înviate prin artă, autorul preferă, evident, „fantomele", după cum ne explică el însuși în Epilogul volumului: „ Căutătorul de amintiri pe el singur se căuta, de viața lui i-a fost dor, și voi toți ați trăit odată cu el laolaltă în tăcutul și liniștitul oraș al copilăriei lui. Pentru că i-a fost dor de el, a
„À la recherche du temps perdu” avant la lettre by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/6149_a_7474]
-
iubească alții ce am iubit eu./ eu nu mai pot./ nu mai pot. nu mai pot." (p. 111) Dar nu pot înțelege de ce, din câte-mi aduc aminte, părerea autorului despre manuscrisul acestei cărți era, în Jurnal, mai degrabă rezervată. Epilogul de pe ultima copertă nu e nici el cu mult mai entuziast. (Poate pentru a evita orfismul găunos cu care încă se vorbește la noi despre poezie.) Mie, Nimic mi-a mers la suflet.
Nostalgia by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/6303_a_7628]
-
triumfale. Mă oprise, cu o atenție aplicată, cînd rînduiam pe simeză, în 2010, vasta expoziție de la sălile Parlamentului, să-mi arate un pîlc de lucrări ce dădeau tîrcoale stingerii patetice a unei înaripate. Zvîcnirea de suflet, ghicită în acel umil epilog, tresărea pe albul hîrtiei, întîi mai direct, realistic, apoi sublimată, aripile căzute susțineau un eveniment auster, de axe în răscruce. Despre el însuși, artistul se ferea să livreze confesiuni explicite, să alunece în ispita dezinvoltă a vreunui narcisism. Chiar exclamativ
Dor de înalt și zbatere spre eter, CONSTATIN BLENDEA by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/4872_a_6197]
-
ca reprezentanți ai unei culturi ce l-a dat omenirii pe istoricul religiilor Mircea Eliade (care, între 1941- 44, locuise pe strada Elias Garcia, la câțiva pași de locul întâlnirii noastre din 2011). Congresul a avut parte și de un epilog, plasat cum nu se putea mai excentric, în Ponte de Lima, localitate de la frontiera cu Galicia spaniolă. Acolo, aceeași infatigabila Mihaela Irimia a coordonat o Masă rotundă, unde și-a prezentat propriile idei inspirate de tematica florala, sub titlul O
Frânturi lusitane - Erudită participare românească la un congres despre flori by Virgil Mihaiu () [Corola-journal/Journalistic/5248_a_6573]
-
tuturora”, scria Andrei Pleșu, în acel răstimp de speranță, - tocmai analizînd lecția sculptorului. * Acum, cînd Spătaru nu mai este, plecat de curînd dintre noi, ne simțim parcă despărțiți de o incandescentă vatră de imaginar și de tumult al ideilor. În epilogul unui roman celebru, de Max Broch, „Moartea lui Vergilius”, cînd sclavii ridică sipetul conținînd Eneida, pe care și-o însușise pentru viitorime Augustus, după primii pași, se aude un plîns altfel decît resemnat: „nu prea tare, dar sălbatec”; „cu acel
Patior ergo sum - Pentru sculptorul MIRCEA SPATARU by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5256_a_6581]
-
Un corporatist eșuat emoțional (Traian). O menajeră care poartă de grijă unui bătrân metastatic și xenofob (Sabina). Un țigan care trăiește din ce pică într-un restaurant londonez cu specific balcanic (Gruia). Singurul loc în care aceștia se intersectează este epilogul de numai trei pagini, încercând să acrediteze caracterul nonficțional al romanului. Conform acestui post scriptum, Imigranții ar reprezenta o colecție de mărturii autentice. Cât e adevăr și cât convenție aici, nu putem ști. Lecția lui Camil Petrescu e pilduitoare. În
Fișă de înregistrare by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5267_a_6592]
-
Imaginea asimptotei e pe cât de sugestivă, pe atât de inoperantă, de vreme ce buzele celor doi sfârșesc prin a se uni, pe nepusă masă, într-o prozaică și „lacomă ventuză”. Mai mult, simțul aristocratic al „divinei principese” nu pare agresat de trivialul epilog al unei fantasmagorii sentimentale care, lăsate în seama unui admirator vădit lipsit de inițiativă, amenința să se prelungească la nesfârșit. Unsprezece ani - și trei sute de pagini - de așteptare febrilă se resorb ca prin minune într-o dezlănțuire animalică, pe divanul
Haimanaua, dulcineea și maestrul by Corina Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/5166_a_6491]
-
o lume paralelă e oricând posibil, ca trambulină putând funcționa orice, o viziune fulgurantă, un simplu gând sau „doar” atitudinea intimidantă a pisicului. Licia are un erotism dificil, sincopat de complexe fizice și sigur complicat intens de cărți, deși în epilog ne anunță că a ajuns un funcționar robotizat, un „creier deficționalizat”. Trecutul îi este încărcat cu elemente tulburi, de care nu (se) poate scăpa, și, într-o conversație despre întâmplări morbide, se trezește că are ceva concret de spus: „Eu
Animalul terorii by Gabriel Coșoveanu () [Corola-journal/Journalistic/5413_a_6738]