901 matches
-
un discurs), să ne concentrăm atenția nu asupra atributelor particulare ale acestora, ci asupra ideologiei care (in)formează "persona" respectivă. Black preia termenul de "ideologie" direct de la Karl Marx, prin urmare, cu sensul de "rețea de convingeri interrelaționate care funcționează epistemic în om și îi conturează identitatea, determinând viziunea sa despre lume"192. Astfel, argumentează Black, presupoziția metodologică utilă criticului retoric în cercetare devine aceea că discursul presupune un public, într-un mod "suficient de sugestiv încât să îi permită criticului
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
niciodată, de vreme ce secunda a și trecut, nu-i așa, în ce constă istoria "adevărată" a Americii sau a orice altceva. În schimb, avem, mereu, la îndemână, interpretările noastre ale unor evenimente care, în esență, rămân dincolo de posibilitățile noastre de acces epistemic. Acestor interpretări, exprimate în construcții discursive, le acordăm apoi, în interacțiunile noastre publice, private sau secrete, nu-i așa?, locul privilegiat sau mai puțin privilegiat pe care îl considerăm necesar în procesul de obținere a consensului, din partea unei comunități la
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
să "explice varietatea formelor narative în discursul lui Reagan, care dă seama de (particularitatea - adăugirea mea) președenției lui Reagan și de reacțiile publicului său"528; pe de altă parte, Lewis își propune să discute "atât câteva dintre consecințele morale și epistemice ale modalității în care Reagan întrebuințează narațiunea, cât și forma narativă însăși"529. Să îl ascultăm. Ronald Reagan, ne spune Lewis, implică două tipuri de povești în retorica sa. Aceste două tipuri "diferă în dimensiune și scop, însă se completează
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
constrâng, realmente, discursul, și fac acest lucru în modalități pe care rareori le percepem în absența unei astfel de analize"782. În ce privește al treilea principiu pe care McKerrow îl identifică, acesta ne spune că "retorica reprezintă cunoaștere doxastică și nu epistemică"783. Pentru a înțelege implicațiile acestui principiu asupra orientării critice pe care o propune, McKerrow procedează la o redefinire a conceptului însuși de doxa. În acest sens, criticul apreciază că orice viziune a retoricii din perspectivă epistemică nu face decât
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
doxastică și nu epistemică"783. Pentru a înțelege implicațiile acestui principiu asupra orientării critice pe care o propune, McKerrow procedează la o redefinire a conceptului însuși de doxa. În acest sens, criticul apreciază că orice viziune a retoricii din perspectivă epistemică nu face decât să o supună reabilitării, din perspectiva unor criterii universale de evaluare, demers pe care, cum am văzut, McKerrow îl aprecia negativ. În schimb, propune criticul, o abordare pozitivă "reasertează valoarea teritoriului retoricii - doxa - și, astfel, resituează teoria
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
nume"789 și, astfel, subiectul va fi "fracturat" într-o multitudine de identități prin actul percepției sau al numirii. Prin urmare, deduce criticul, caracterul nominalist al retoricii critice pare să constituie o consecință adecvată a identității sale doxastice (și nu epistemice), întrucât "se potrivește cu natura contingentă a realității sociale, în care oamenii sunt atât subiecți, cât și supuși (subjected, în limba engleză)"790. Retorica critică, deci, împărtășește cu viziunea lui Foucault orientarea nominalistă: precum istoriile lui Foucault, retorica critică se
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
cel din Dacă cibernetica de ordinul întâi este considerată cibernetica inginerească, cibernetica de ordinul doi, cibernetica biologică, în schimb cibernetica de ordinul trei apare ca fiind cibernetica socială având, din această perspectivă, proprietăți distincte față de cele premergătoare. Astfel, la nivel epistemic, cibernetica de ordinul trei creează cunoaștere pentru ca aceasta să fie utilizată în vederea atingerii unor scopuri umane. Ideile și teoriile sociale nu sunt altceva decât instrumente și mijloace ale schimbării sociale. Dacă vrei să perfecționezi un sistem social, să spunem o
Bazele ciberneticii economice by Emil Scarlat, Nora Chiriță () [Corola-publishinghouse/Science/190_a_197]
-
operații intelectual-pragmatice: 1. identificarea problemei care solicită o soluție; 2. abordarea problemei și găsirea evantaiului de soluții posibile; 3. alegerea soluției considerate optimă, dar nu de către cercetători, ci de către factorii de decizie, care pot avea și alte rațiuni decît cele epistemice (de pildă, costurile, oportunitatea politică etc.). b)Modelul centrat pe cunoaștere. În acest caz, există o soluție (o idee, o teorie, o strategie etc.) pentru care se caută o problemă căreia să i se aplice oportun. Exemplul clasic este cel
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
mulți teoreticieni, metodologi și cercetători chiar afirmă că nu există știință, în sensul deplin al termenului, decît acolo unde există experiment. Fără a adera întru totul la o asemenea poziție - totuși extremă, dacă nu chiar extremistă din punct de vedere epistemic -, trebuie totuși să recunoaștem că, dintre toate modalitățile de cercetare, experimentul pare să asigure nivelele de rigurozitate și chiar de obiectivitate cele mai ridicate. Metoda experimentală, de fapt, viziunea experimentalistă, fiind vorba despre mai mult decît despre o simplă metodă
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1743]
-
încît sunt extrem de greu de surprins liniile de forță cu adevărat semnificative ale mișcărilor în curs ale gîndirii economice". Textul de față reia bună parte a temelor preferate de autor: critica derivei existențiale generalizate, obsesia bunăstării consumeriste, disoluția principiilor, risipa epistemică, necesitatea regîndirii propriilor temeiuri ontologice dublată de imperativul configurării unei noi paradigme culturale și economice, vizînd omul concret, "situat în lume", dar și proiecția spirituală a acestuia. Putem vorbi despre un fundament metafizic al economiei ca știință? Autorul răspunde afirmativ
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
cel exprimat până acum), și anume de a se despărți din nou (îmbogățită însă de această coabitare inițială) în alte volume de tratare exhaustivă a teoriilor și tehnologiei/metodologiei învățării. * * * Lucrarea de față poate fi considerată și preambulul unui „pseudo-divorț epistemic”; încercăm să deschidem două căi distincte: spre teorie și spre practică. Primul dintre autori se ambiționează să sintetizeze totalitatea teoriilor și a cercetărilor dedicate învățării într-o Mathetică (de la maqeiVn = „a învăța”, în gr.) înțeleasă ca o știință a învățării
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
vorbitorul este întărit dacă emite un răspuns tematic în legătură cu acest cuvânt (cum ar fi „gheață” sau „robinet”). 23. „Tact”. În prezența unui pahar cu apă, a unui râu, a ploii ș.a.m.d., vorbitorul este întărit când spune „apă”. Hipnoza epistemică generată de acest mod de a gândi este alimentată de visul tehnologist (încă nemărturisit la acea dată) al skinnerismului. 3.4. Teoria comportamentului operatortc " 3.4. Teoria comportamentului operator" Skinner a crezut că poate desființa granițele dintre infrauman, uman și
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
întreaga experiență. După Carl Rogers, nu există decât două scopuri posibile ale educației: cunoștințele stocate și descoperirea. Le-a definit după cum urmează. (Expunem, cu fidelitate, aceste demersuri hermeneutice ale lui Rogers pentru că numai în acest fel putem înțelege izbânda sa epistemică neobișnuită într-o lume științifică dominată de behaviorism și tehnologism skinnerian.) A. Transmiterea corpusului de cunoștințe stocatetc " A. Transmiterea corpusului de cunoștințe stocate" După Rogers, în mare parte, sistemul educațional contemporan american este marcat de obsesia inculcării la tineri a
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
teoriile învățării, ne-a fost evident, încă de la început, că nu este deloc un demers ușor. Prima și cea mai dificilă dintre problemele care s-au ridicat aproape imediat a fost aceea că, în imensa lor majoritate, metodele se sprijină epistemic și își fundamentează existența pe mai multe teorii și modele (uneori, acestea din urmă, contradictorii); mai mult, unele metode pot fi identificate la intersecția - uneori nerecunoscută - a unor astfel de abordări. O atare stare de lucruri ne-a determinat să
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
este supus unui proces de învățare permanentă, de adaptare și conjugare a situațiilor cu care se confruntă. 2.2. Învățarea cu ajutorul celuilalttc "2.2. Învățarea cu ajutorul celuilalt" Atât învățarea prin cooperare, cât și învățarea prin competiție își au un imbold epistemic major în teoriile formării imaginii de sine și ale comparării sociale. Unii autori sintetizează opțiunile de dezvoltare ale psihologiei sociale în acest domeniu prin tentativa de a oferi răspunsuri la câteva întrebări fundamentale; în ceea ce ne privește, vom relua aici
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
experiență (reală și simulată)" O parte dintre aceste metode ar fi putut foarte bine să se regăsească în alte categorii analizate până acum. Ceea ce am vrut să reliefăm este orientarea pe care mulți cercetători din aria învățării (dintr-o apartenență epistemică foarte variată, de altfel) o dau în direcția acumulării în urma unui contact direct cu realitatea (Guthrie, Maslow, Rogers, Thorndike etc.). Desigur că acest element nu este nici primul, nici ultimul în aria celor justificate de teoria și practica învățării, însă
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
o metodă instrucțională care oferă cursantului posibilitatea obținerii unui bagaj informațional important asupra propriilor interese de învățare. Așa cum se observă în literatura de specialitate, ingredientele unei anchete de succes sunt: activitatea cursantului se desfășoară în baza propriilor motivații și curiozității epistemice; sunt dezvoltate întrebări/itemi care să le lămurească pe acestea din urmă, întrebări de structură problematizată (derivate de la o controversă ori de la o dilemă în fața căreia se află cursantul); cursantul își va analiza propriile judecăți și ceea ce deja cunoaște despre
[Corola-publishinghouse/Science/2361_a_3686]
-
un mediu educativ determinant, astfel Încât orice dezacorduri și tensiuni existente În mediul familial vor genera În conștiința copilului Îndoieli, reticiențe, sau reacții de neadaptare. Diferitele Însușiri moral-volitive ale copilului, cum ar fi, de exemplu, inițiativa și fermitatea În acțiuni, curiozitatea epistemică, spiritul obiectiv de autoevaluare etc., depind de o serie de trăsături pe care le are familia În care elevul trăiește. V. Inadaptarea școlară, premisă a comportamentului deviant Există anumiți elevi care manifestă un comportament nepotrivit și dificil atât În clasă
GHID METODOLOGIC PRIVIND PROFILAXIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL ELEVILOR MANAGEMENTUL COMPORTAMENTULUI ŞCOLAR by MIHAELA BĂSU () [Corola-publishinghouse/Science/1155_a_1877]
-
la elevi, deoarece familia reprezintă un soi de personalitate colectivă, a cărei armonie generală influențează echilibrul psihologic al fiecăreia dintre părți. Faptele de viață arată că diferitele Însușiri moral-volitive ale elevului, cum ar fi inițiativa și fermitatea În acțiuni, curiozitatea epistemică, spiritul obiectiv de autoevaluare, etc., depind de o serie de trăsături pe care le are familia În care copilul trăiește. J. Thurston, J. Feldhusen și J. Benning ( În urma unor cercetări făcute În S. U. A.) enumeră douăzeci și patru de factori ai mediului
GHID METODOLOGIC PRIVIND PROFILAXIA COMPORTAMENTULUI DEVIANT AL ELEVILOR MANAGEMENTUL COMPORTAMENTULUI ŞCOLAR by MIHAELA BĂSU () [Corola-publishinghouse/Science/1155_a_1877]
-
înregistrarea tuturor convorbirilor din lume și supravegherea minuțioasă a oricărui locuitor al planetei. În joc ar fi un fel de control desăvârșit al umanității. Scenariul este numit evolutiv, adică științific, fiind plasat în antiteză cu cel speculativ al clarvăzătorilor. Situarea epistemică a celor două scenarii nu cred că este întâmplătoare. Fetișizarea unuia (evolutiv) și dezavuarea celuilalt (speculativ) trădează insuficiențele gândirii dihotomice, a raționamentului de tip maniheist. Unul este în totalitate bun, iar altul cu desăvârșire rău. Adevărul poate că este la
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
unei paradigme și a codurilor aferente ei (precum scrierile lui Eusebiu din Cesareea despre natura divină a împăratului); altele pot deschide o direcție de interpretare, până când aceasta se decantează în timp și ajunge ea însăți o paradigmă sau o formă epistemică (precum atacurile raționaliste ale lui René Descartes, în 1637 și 1641, asupra funcției imaginației, implicit asupra imaginarului). Întoarcerea la textele sau la teoriile clasice, de altfel îndelung comentate, pentru a căuta un răspuns posibil la o întrebare poate nouă, este
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
legătura între mit și istorie (Védrine 20). Acest rol de conexiune imaginativă o pune în relație, pe un plan, cu conceptul de mímēsis, pe un altul, cu memoria și cu imaginatio. Dialogul dintre cei doi filosofi are și o miză epistemică: distribuirea cunoașterii. Cunoașterea empirică rămâne, în demonstrația "personajului" Socrate, legată de senzație, de viziune, de imagine (am subliniat mai devreme), în timp ce cunoașterea abstractă și teoretică se regăsește atât în raționament, cât și în problema deliberării politice și a anticipării, sub
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și cel medieval românesc, confruntat adesea cu reperul său, teoria politică despre basilëìa. Imaginarul căruia caut să-i aflu rădăcinile, în principal din perioada trecerii la creștinism, nu este doar unul bazat pe texte, ci e un meta-discurs epistemic, care reprezintă efectul unor reflexe combinate − colective și individuale − ale gândirii politice și sociale, filosofice, spiritual-religioase și artistice a unei comunități date. Cum structura imaginarului creștin bizantin, în perspectiva cercetării de față, poate fi descoperită și printr-o analiză de
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
quies "liniște"), deism (lat. deus "zeu"), deontic (gr. deon, deontos "ceea ce se cade, ceea ce este necesar"), eclectism (gr. eklego "a alege, a opta"), eidetic (gr. eidos "formă, esență"), enteleheie (gr. enteleheia, din en "în", telos "scop" și enhein "a avea"), epistemic (gr. episteme "cunoaștere, știință"), eristică (gr. eristikos, de la erizein "a discuta în contradictoriu"), esoteric (gr. esoterikos "interior"), euristic (gr. heuriskein), exoteric (gr. exoterikos "exterior" în opoziție cu esoteric), fatum (lat. "ceea ce a fost spus, predestinat"), functor (lat. functus, de la fungi
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
logico-matematică, abstracție fizică. Sintagmele terminologice întăresc caracterul științific, realizează distincțiile necesare la nivelul contextelor specializate. Numeroase alte sintagme fixe au caracter diagnostic: logică în sintagmele monoreferențiale - logică simbolică (matematică), logica probabilistică etc; subiect în asociere cu conținuturi conceptuale precum: axiologic, epistemic - subiect axiologic, subiect epistemic etc. Interpretarea monoreferențială a sensului unor termeni presupune o profundă stapânire a domeniului. Așa de pildă, element poate desemna atât particula/ particulele primordiale, din combinarea cărora s-a născut universul (sens filozofic), cât și particulele care
[Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]