685 matches
-
cu vin turnat direct din damigeana așezată pe lespedea criptei în care-și doarme veșnicia Marele Mareșal Johanes de Herseny. Vinul roșu, vâscos, se prelinge din paharele preapline, se lăbărțează că o pată de sânge peste literele, inca lizibile din epitaful, care nu interesează pe niciunul dintre oamenii vii. Non nobis Domine non nobis, șed nomini Tuo Da Gloriam!! Silabisește Mărțina. Se bucură că se află încă dincoace de lespedea rece. Râde încet dar, în sala cu rezonanță perfectă, sunetul acela
Editura Destine Literare by Melania Cuc () [Corola-journal/Journalistic/97_a_208]
-
de la Mănăstirea Neamț din 1821 și un chivot de argint din 1824. Biserica mai dispune și de obiecte cu valoare istorică cum sunt jilțul domnesc al primului domnitor al Principatelor Unite, Alexandru Ioan Cuza (trecut în inventarul lăcașului de cult); epitaful cusut în fir în 1880 de schimonahia Eupraxia Vârnav; amvonul sculptat în lemn de la începutul secolului al XIX-lea. Cercetătorul Sorin Iftimi afirmă că acel tron nu era a lui Cuza, acest lucru rezultând din analiza stemei aflate pe acesta
Biserica Mitocul Maicilor din Iași () [Corola-website/Science/317943_a_319272]
-
ca și unele icoane din biserică. Restul icoanelor, donate în timp de către credincioși, sunt în stil modern. În biserică se află câteva obiecte cu valoare istorică și artistică: cinci icoane vechi de pe catapeteasmă, trei cruci de lemn, un prapor, două epitafuri, un serafim din lemn de tei, clopotul vechi din anul 1792, precum și 16 cărți de ritual cu litere chirilice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea și un Sinodic din anul 1874.
Biserica de lemn din Mitocași () [Corola-website/Science/317076_a_318405]
-
Petru I al Rusiei, care mai târziu a spus consilierilor săi că ea a făcut un mare serviciu regelui și națiunii. A murit în 15 aprilie 1719 și a fost înmormântată la Saint-Cyr. Bătrână, a spus ea singură un genial epitaf al vieții sale: "selon la longue expérience que j'ai accumulée maintenon que j'ai depasée les 80 printemps j'ai pu constater que la Vérité n'existe qu'en Dieu que le reste n'est qu'une question de
Françoise de Maintenon () [Corola-website/Science/312849_a_314178]
-
manuscrise și cărți, majoritatea acestora fiind trimise în anul 1860 la Muntele Athos de către egumenul Nathanail de la Mănăstirea Zografu. Dintre obiectele de cult valoroase s-au mai păstrat până astăzi numai un Epitrahil (donat de Ștefan cel Mare) și un Epitaf (început în vremea lui Ștefan și terminat în timpul lui Bogdan al III-lea), aflate astăzi la Muzeul de Istorie al României din București, precum și un Potir de argint aurit (donat de marele vornic Lupu Coci, viitorul domn Vasile Lupu, în
Mănăstirea Dobrovăț () [Corola-website/Science/309112_a_310441]
-
1859); Triodion (1860); Apostol (1879); Mineele din 1892-1893; Psaltire (1895); Ceaslov (1896); cărți de bibliotecă de la 1896 până la 1917. Între icoane sunt cateva apartinatoare anului 1897, mai există un clopot, vase de cult, potir, disc, linguriță, copie, cădelnița, steluța și epitaf. În 1947, parohia ortodoxă avea 11,6 ha de teren. După o lucrare mare de renovare, biserica a fost sfințită în anul 1956 la 8 noiembrie, de un sobor de preoți în frunte cu ieromonahul Serafim Popescu de la Sâmbătă de
Barcani, Covasna () [Corola-website/Science/300369_a_301698]
-
8 decembrie 1903: "Ce om straniu și misterios, acest Weininger! Născut cu sentimentul vinovăției, ca și mine! [...] Faptul că pleacă mi-arată că avea absolut dreptul de a o face". Otto Weininger este înmormântat la cimitirul protestant Matzleinsdorf din Vienna. Epitaful compus de tatăl său sună astfel: În volumul "Sex și caracter", Weininger susține și încearcă să dovedească științific faptul că toate ființele umane sunt compuse dintr-o asociere între două substanțe, masculină și feminină. Aspectul masculin ar fi cel activ
Otto Weininger () [Corola-website/Science/324659_a_325988]
-
semicirculară. Deasupra pronaosului se află un turn-clopotniță. Edificiul este înconjurat la partea superioară de un brâu zimțat. Catapeteasma lăcașului de cult este pictată în secolul al XIX-lea, în stil neobizantin. Picturile icoanelor de pe catapeteasmă prezintă asemănări cu pictura unui epitaf executat de Dimitrie Zugravul în 1842. Biserica a fost reparată în anul 1923. Lângă biserică, sub fereastra altarului, se află mormântul lui Ștefan Catargiu, ctitorul bisericii, Mare logofăt al Moldovei, decedat la 2 septembrie 1866. Piatra sa funerară este din
Biserica Sfinții Voievozi din Tupilați () [Corola-website/Science/321743_a_323072]
-
presedinte al S.U.A., Bill Clinton. Pe mormântul său au fost înscrise Steaua lui David, cuvintele introductive ale rugăciunii evreiești „Șema Israel” (Ascultă, Israel) și ultimele cuvinte ale ziaristului american Daniel Pearl, asasinat de teroriști islamiști din Pakistan. De asemenea în epitaful său stă scris: „A fost foarte mândru de credința sa evreiască. A apărat cu patimă orașul New York și i-a iubit din suflet locuitorii. Înainte de toate, și-a iubit țara, Statele Unite ale Americii, în a cărei armată a servit în
Edward Koch () [Corola-website/Science/328871_a_330200]
-
mai multe etape de reconstrucție datorită fenomenelor naturale sau a incendiilor, ultima reconstrucție datează din 1859, și arată așa cum o găsim și astăzi și se datorează sumelor donate de Catherina Cardini văduva lui Ieronim Cardini-Momolo, mărturie a acestui lucru stă epitaful din stânga bisericii pe care stă scris în limba latină: După nenumăratele probleme întâmpinate în practicarea cultului catolic în Bulgaria, episcopii din Ordinul pasionist au ales să treacă Dumărea împreună cu o parte din populația catolică din Bulgaria în Valahia și pentru că
Biserica Romano-Catolică din Cioplea () [Corola-website/Science/314751_a_316080]
-
în chimia americană. Din 1801, Priestley a devenit atât de bolnav încât nu a mai putut scrie sau experimenta. El a murit în dimineața zilei de 6 februarie 1804 și a fost îngropat la Cimitirul Riverview din Northumberland, Pennsylvania. Pe epitaful lui Priestley scria: Până să moară în 1804, Priestley a fost făcut membru al tuturor societăților științifice majore din Lumea de Vest și el a descoperit numeroase substanțe. Naturalistul francez din secolul al XIX-lea pe nume George Cuvier, în
Joseph Priestley () [Corola-website/Science/319129_a_320458]
-
creând un stil propriu lui Gh. Tattarescu. Se remarcă forța desenului, arhitectura sobră a compozițiilor, tehnica impecabilă a folosirii clar-obscurului, impresia de spațiu și profunzime. Biserica păstrează obiecte cu valoare de patrimoniu dăruite, de-a lungul veacurilor, de ctitori: un epitaf al Mântuitorului, brodat în fir, din anul 1793; o icoană împărătească ferecată în argint, din anul 1803; două icoane din 1804; vitraliile Bisericii, datând din anul 1909; medalioane exterioare din mozaic, executate de pictorul Eugen Profeta. Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei
Biserica Oțetari () [Corola-website/Science/317058_a_318387]
-
appel de Villon", v. 15, 1462). În închisoare, în așteptarea execuției, poetul a scris cinicul „Catren - Ce a făcut Villon când a fost condamnat la spânzurătoare” (vezi cap. Stilul villonian), în și, poate, cea mai celebră baladă a sa, un epitaf, un testament lăsat în umbra morții, „Balada spânzuraților” ("La ballade des pendus"). Pe 5 ianuarie 1463, ca urmare a recursului, Curtea supemă de justiție a Parisului ("le Parlement") i-a anulat pedeapsa capitală, posibil, deoarece unul dintre cei trei judecători
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
fost conceput ca o predică adresată publicului care începe cu cuvintele „Frați oameni” (""Frères humains"" sau, conform originalului, ""Freres humains""), detașată de condamarea la moarte a poetului, villoniștii actuali preferă titlul ""Frères humains"". Printre alte titluri ale baladei mai găsim: „Epitaful lui Villon” ("Épitaphe dudit Villon") în ediția lui Pierre Levet din 1489, și în manuscrisele "Le Chansonnier de Rohan" de pe la 1475 (Berlin, Bibliothèque Nationale, Cabinet des Estampes, ms. 78 B 17) și în manuscrisul Fauchet (Claude Fauchet, 1530 - 1602) aflat
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
manuscrisele "Le Chansonnier de Rohan" de pe la 1475 (Berlin, Bibliothèque Nationale, Cabinet des Estampes, ms. 78 B 17) și în manuscrisul Fauchet (Claude Fauchet, 1530 - 1602) aflat la Stockholm, Bibliothèque Royale, ms. V.u.22, iar Clément Marot (1533) menționează titlul „Epitaf sub formă de baladă făcut de Villon pentru el însuși și tovarășii săi care se așteaptă să fie spânzurați împreună cu el” ("Épitaphe en forme de ballade, que feit Villon pour luy & pour ses compaignons s'attendant à estre pendu avec
François Villon () [Corola-website/Science/298721_a_300050]
-
Corpul este îngropat acolo, și va fi adus la suprafață doar 2 ani mai târziu. Drama este retransmisă de către presa mondială și va fi narată de către Tazieff în cartea sa. O placă în partea de jos a peșterii comemorează tragedia. Epitaful lui Marcel Loubens va fi inscripționat de Jacques Labeyrie, membru al echipei care a încercat totul pentru a-l salva pe Loubens. În 1953, imensa sală Verna (255 × 245 × 180 m), a fost descoperită de către speologii din Lyon. Compania EDF
Peștera Pierre Saint-Martin () [Corola-website/Science/320795_a_322124]
-
avut loc în 1946 la Beverly Hills. Reîntors în Franța în 1951, s-a dedicat mai ales picturii. Mân Ray a murit în anul 1976 și a fost înmormântat la Cimitirul Montparnasse, în diviziunea 7. Pe mormânt se poate citi epitaful: „Unconcerned, but not indifferent” ( „Detașat, dar nu indiferent” ). Arhivele sale au fost donate de văduva să Muzeului Național Francez de Artă Modernă de la Centrului Pompidou din Paris. "Marcel Duchamp" (1916), "Tristan Tzara" (1921), "marchiza Cesati" (1922),"Francis Picabia en grande
Man Ray () [Corola-website/Science/328327_a_329656]
-
la mormântul său un mausoleu din marmură, aici aducându-se și rămășițele pământești ale lui Ion Negulici și ale preotului Atanasie Luzin. Constantin D. Aricescu i-a numit pe aceștia „Câteștrei martiri ai libertății”. Poetul Dimitrie Bolintineanu a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu: Acest epitaf a fost preferat unui altuia, scris de Eliade și care sună astfel: În istoria picturii românești, Barbu Iscovescu împreună cu Constantin Daniel Rosenthal și Ion Negulici a alcătuit celebrul grup de pictori revoluționari de la
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
aici aducându-se și rămășițele pământești ale lui Ion Negulici și ale preotului Atanasie Luzin. Constantin D. Aricescu i-a numit pe aceștia „Câteștrei martiri ai libertății”. Poetul Dimitrie Bolintineanu a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu: Acest epitaf a fost preferat unui altuia, scris de Eliade și care sună astfel: În istoria picturii românești, Barbu Iscovescu împreună cu Constantin Daniel Rosenthal și Ion Negulici a alcătuit celebrul grup de pictori revoluționari de la 1848 care au fost promotorii artei în
Barbu Iscovescu () [Corola-website/Science/303925_a_305254]
-
Blajului pe Atanasie Rednic, care obținuse abia 9 voturi. A murit la 22 septembrie 1768. A fost înmormântat în biserica Madonna del Pascolo din Roma. Nepotul său, Samuil Micu, i-a pus pe mormânt o lespede de piatră cu următorul epitaf: „"Ioanni Innocentio Lib. Bar. Klein Vallachorum Graec. Ruth. et Rasc. Episcopo Fogarasiensi Qui a Carolo VI et M. Theresia Romm. Impp. Pro Sua Ecclesia Suoque Popvlo Plvrimis Impetratis Beneficiis Provincia Sancte Pieq. Administrata de Ecclesia de Patria De Provincia O.
Inocențiu Micu-Klein () [Corola-website/Science/299592_a_300921]
-
de Failly (1531-1567) 24. Françoise de Failly (1567) 25. Anne de Failly (1588) 26. Nicole de Lenoncourt (1588-1594) 27. Catherine III de Lenoncourt (1594-1608) 28. Scholastique-Gabrielle de Livron-Bourbonne (1608-1662) „Corpul său a fost așezat într-un cavou sub altarul stranei”. Epitaful său, gravat pe mormânt, dală de marmură neagră și litere de aur: «Aici odihnește Doamna Scholastique Gabrielle de Livron, Stareță, Reparatoare & Reformatoare a acestei Abații. A fost ilustră prin naștere, admirabilă prin măreția inimii sale, incomparabilă prin forța sa spirituală
Abația Juvigny () [Corola-website/Science/335612_a_336941]
-
și a fost introdus și la Constantinopol în 1824. Dar se pare că s-ar fi răspândit mai întâi în Ardeal. Aceasta este o altă relicvă galică, a sărutării sfintei cruci din Vinerea Mare. Mai departe, ritul bizantin propriu-zis prevede ca epitaful să fie pus pe masa altarului în vinerea mare seara, la vecernie, apoi, la laudele de sâmbătă dimineața, să se facă o procesiune în jurul bisericii cu epitaful, iar apoi să fie așezat în mijlocul bisericii, până înainte de utrenia învierii. Tradițiunea ardeleană
Ritul bizantin din Ardeal () [Corola-website/Science/298760_a_300089]
-
a sărutării sfintei cruci din Vinerea Mare. Mai departe, ritul bizantin propriu-zis prevede ca epitaful să fie pus pe masa altarului în vinerea mare seara, la vecernie, apoi, la laudele de sâmbătă dimineața, să se facă o procesiune în jurul bisericii cu epitaful, iar apoi să fie așezat în mijlocul bisericii, până înainte de utrenia învierii. Tradițiunea ardeleană a reținut un maximum din aceste datini, adaptându-le vechiurilor obiceiuri galice. Astfel epitaful este expus de la sfârșitul liturghiei joii celei mari, și nu în mijlocul bisericii, ci
Ritul bizantin din Ardeal () [Corola-website/Science/298760_a_300089]
-
la laudele de sâmbătă dimineața, să se facă o procesiune în jurul bisericii cu epitaful, iar apoi să fie așezat în mijlocul bisericii, până înainte de utrenia învierii. Tradițiunea ardeleană a reținut un maximum din aceste datini, adaptându-le vechiurilor obiceiuri galice. Astfel epitaful este expus de la sfârșitul liturghiei joii celei mari, și nu în mijlocul bisericii, ci la o parte, încât formează un "reposorium" occidental. Pe acest "reposorium" - pe care se află așternut epitaful - se pune artoforul („ciboriul”) conținând rezerva euharistică ce fuse sfințită
Ritul bizantin din Ardeal () [Corola-website/Science/298760_a_300089]
-
maximum din aceste datini, adaptându-le vechiurilor obiceiuri galice. Astfel epitaful este expus de la sfârșitul liturghiei joii celei mari, și nu în mijlocul bisericii, ci la o parte, încât formează un "reposorium" occidental. Pe acest "reposorium" - pe care se află așternut epitaful - se pune artoforul („ciboriul”) conținând rezerva euharistică ce fuse sfințită cu un an înainte (în joia mare a anului trecut). În același timp în chivot se pune cutiuța cu noua rezervă euharistică, și anume agnețul sfințit în ziua însăși (și
Ritul bizantin din Ardeal () [Corola-website/Science/298760_a_300089]