KorAP: Find »[drukola/base=ergativ & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...44 >

1,078 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

Beneficiar, Locativ, Instrument; antipasivul indică o tranzitivitate redusă; Pacientul este mai puțin afectat (Palmer 2007 [1994]: 19, 35); ● antipasivizarea reprezintă marginalizarea obiectului direct sintactic într-o altă poziție (Polinskaja și Nedjalkov 1987: 241); ● antipasivul este o versiune detranzitivizată a construcției ergative, care cere marcare morfologică (Spreng 2002); ● antipasivul reprezintă o ipostază a încorporării unui nume (Baker 198868, Bittner și Hale 1997 [1993]). În bibliografia domeniului, a fost semnalată existența mai multor tipuri de antipasiv, clasificările depinzând, și de această dată, de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a) cu obiect zero; (b) cu obiect oblic; (c) cu încorporare. Bittner și Hale (1997 [1993]) analizează construcțiile antipasive din limbile eschimosă și warlpiri, ajungând la concluzia că există diferențe importante. În eschimosă, antipasivul detranzitivizează propoziția (situația obișnuită din limbile ergative): Qimmiq angum-mik kii-si-v-u-q (apud Bittner și Hale 1997 [1993]) câine om-INS mușca-ANTIPAS-IND-[tr]-3sg ' Câinele îl mușcă pe om', iar în warlpiri structura reprezentativă pentru antipasiv este o construcție conativă − verbul rămâne la conjugarea tranzitivă, iar subiectul păstrează marcarea ergativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
să apară în instrumental în eschimosă și în dativ în warlpiri. Cele două limbi diferă în privința tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului în eschimosă, dar în complexul dominat de C (numit și auxiliar) în warlpiri. Marcarea morfologică și mecanismele sintactice pe care le implică antipasivul depind

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în care antipasivul presupune o schimbare în structura argumentală a verbului: argumentul-agent primește cazul absolutiv, iar obiectul, un alt caz decât absolutivul; verbul primește mărci morfologice specifice antipasivului. Palmer (2007 [1994]: 178) inventariază mecanismele antipasivului: marcarea verbului; promovarea agentului în ergativ în poziția de absolutiv; marginalizarea pacientului în absolutiv în poziția de oblic (dativ, locativ, instrumental), precum și funcțiile acestuia: crearea de pivoți, detranzitivizarea semantică și sintactică. Observații convergente formulează Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244), care arată că antipasivul este motivat sintactic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
căreia obiectul din structura antipasivă diferă din punct de vedere semantic ([± Specificitate]) de obiectul din construcția ergativă. Spreng (2002) preia de la Bittner (1987)70 constatarea că morfemele antipasive din kallaalissut sunt, de fapt, mărci aspectuale, care apar și în construcțiile ergative, propunându-și să demonstreze că antipasivul impune telicitate evenimentului. Coyos (2003) neagă că antipasivul ar (mai) avea un rol discursiv în bască. Specificul "traseului" de tip antipasiv din bască este faptul că permite calificarea unei entități cu rol agentiv printr-

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
o sursă comună. 6.3. Există antipasiv în limbile acuzative? Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de accepția dată antipasivului. Părerile cercetătorilor sunt împărțite. Cei mai mulți susțin că există structuri antipasive și în limbile acuzative, așa cum există pasiv în limbile ergative (vezi supra, 5.3.). Creissels (2004a) arată că antipasivul apare în special în limbile ergative, dar există și în cele care nu au niciun fapt de ergativitate și în cele în care nu există pasiv. Antipasivul este mai vizibil în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
foarte mult de accepția dată antipasivului. Părerile cercetătorilor sunt împărțite. Cei mai mulți susțin că există structuri antipasive și în limbile acuzative, așa cum există pasiv în limbile ergative (vezi supra, 5.3.). Creissels (2004a) arată că antipasivul apare în special în limbile ergative, dar există și în cele care nu au niciun fapt de ergativitate și în cele în care nu există pasiv. Antipasivul este mai vizibil în limbile cu construcție ergativă pentru că fenomenul e marcat morfologic. În limbile acuzative, destituirea pacientivului nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
În limbile acuzative, destituirea pacientivului nu are nicio implicație asupra celuilalt termen nuclear al construcției tranzitive. Polinsky (2005) formulează o opinie convergentă: nu există o corelație de principiu între ergativitate și antipasiv. Alternanța tranzitiv−antipasiv este mai vizibilă în limbile ergative, în care presupune o schimbare de marcare a subiectului (din ergativ în absolutiv). Productivitatea antipasivului este legată de anumite grupuri de limbi înrudite sau învecinate: mayan, salish, limbile nakh-daghestaneze, austroneziene, australiene. Manning (1996: 73), urmându-l pe Postal (1977)71

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
termen nuclear al construcției tranzitive. Polinsky (2005) formulează o opinie convergentă: nu există o corelație de principiu între ergativitate și antipasiv. Alternanța tranzitiv−antipasiv este mai vizibilă în limbile ergative, în care presupune o schimbare de marcare a subiectului (din ergativ în absolutiv). Productivitatea antipasivului este legată de anumite grupuri de limbi înrudite sau învecinate: mayan, salish, limbile nakh-daghestaneze, austroneziene, australiene. Manning (1996: 73), urmându-l pe Postal (1977)71, arată că limbile acuzative au două construcții asemănătoare antipasivului, constând în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
din limba engleză, de tipul (a), discutate mai sus), dar fără vreo modificare a formei verbului: Michel chante (un air connu) ' Mihai cântă (o arie cunoscută)', dar arată (Creissels 1995: 286) că nu e adevărat că antipasivul caracterizează numai limbile ergative, aducând contraexemple din limbi neergative care au antipasiv: nahuatl, soninke. Și în limba română există construcții similare celor din engleză și din franceză, discutate în bibliografie, care corespund atât tipului (a) − ștergerea obiectelor nespecifice −, cât și tipului (b) − alternanța conativă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Se vorbește 76, mai mult la nivel teoretic, de existența unui ciclu (unidirecțional, dar repetabil) al schimbării în ceea ce privește tipologia morfologică a limbilor (limbi izolante > limbi aglutinante > limbi fuzionante). Problema oscilației limbilor între caracteristici de tip acuzativ și caracteristici de tip ergativ a atras atenția mai ales cercetătorilor care s-au ocupat de limbile ergative, rezultatele lor fiind uneori divergente. În introducerea cărții sale, Dixon înregistrează situația "anecdotică" privind încadrarea tipologică a limbii georgiene, apărută ca urmare a faptului că în această

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dar repetabil) al schimbării în ceea ce privește tipologia morfologică a limbilor (limbi izolante > limbi aglutinante > limbi fuzionante). Problema oscilației limbilor între caracteristici de tip acuzativ și caracteristici de tip ergativ a atras atenția mai ales cercetătorilor care s-au ocupat de limbile ergative, rezultatele lor fiind uneori divergente. În introducerea cărții sale, Dixon înregistrează situația "anecdotică" privind încadrarea tipologică a limbii georgiene, apărută ca urmare a faptului că în această limbă se manifestă tendința de trecere de la sistemul ergativ la sistemul acuzativ: Hewitt

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au ocupat de limbile ergative, rezultatele lor fiind uneori divergente. În introducerea cărții sale, Dixon înregistrează situația "anecdotică" privind încadrarea tipologică a limbii georgiene, apărută ca urmare a faptului că în această limbă se manifestă tendința de trecere de la sistemul ergativ la sistemul acuzativ: Hewitt (1987) susține că e o limbă ergativă, subliniind însă complexitatea fenomenelor de marcare cazuală și de acord, iar Harris (1990)77 susține că e "activă" (a se citi "acuzativă'). Comrie (1973: 245−246) descrie evoluția sistemului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de marcare cazuală și de acord, iar Harris (1990)77 susține că e "activă" (a se citi "acuzativă'). Comrie (1973: 245−246) descrie evoluția sistemului lingvistic georgian, evoluție care stă la baza dificultăților de încadrare tipologică: dacă în vechea georgiană ergativul apărea la toate timpurile, în georgiana actuală construcția ergativă apare la aorist, iar construcția acuzativă, la prezent și la viitor. 7.1. Există o direcție unică a schimbării? Discuția lui Dixon (1994: 182−207) despre schimbarea lingvistică începe cu o

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
are o direcție unică, însă combinarea mai multor schimbări poate determina modificarea profilului tipologic al unei limbi. La nivelul parametrilor tipologici, schimbările nu sunt unice și unidirecționale. Această ultimă situație este ilustrată și de trecerile de la sistemul acuzativ la sistemul ergativ și invers, în absența unei direcții unice a schimbării. Mecanismele diacronice care permit astfel de schimbări lingvistice, în ambele sensuri, sunt (Dixon 1994: 186): reinterpretarea pasivului/antipasivului 78 ca fiind o construcție tranzitivă nemarcată (vezi supra, 5.2.); dezvoltarea unui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de relație sintactică la altele; generalizarea marcării de la un tip de constituent nominal la alți constituenți nominali; generalizarea marcării de la un anumit timp sau aspect la altele; schimbarea ordinii constituenților și a mecanismelor de topicalizare etc. Evoluția de la pasiv la ergativ, frecvent invocată în literatura de specialitate, a fost pusă sub semnul întrebării și chiar contestată cu argumente istorice. Analizând originile ergativității în zona sud-asiatică, Klaiman (1987) compară construcțiile ergative și cele pasive pornind de la sanscrită, trecând prin indo-iraniană și terminând

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
constituenților și a mecanismelor de topicalizare etc. Evoluția de la pasiv la ergativ, frecvent invocată în literatura de specialitate, a fost pusă sub semnul întrebării și chiar contestată cu argumente istorice. Analizând originile ergativității în zona sud-asiatică, Klaiman (1987) compară construcțiile ergative și cele pasive pornind de la sanscrită, trecând prin indo-iraniană și terminând cu limbile sud-asiatice de azi. Acest autor adoptă o clasificare a limbilor ergative aparținând lui Trask (1979)79: tipul A (limbi ergative care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și chiar contestată cu argumente istorice. Analizând originile ergativității în zona sud-asiatică, Klaiman (1987) compară construcțiile ergative și cele pasive pornind de la sanscrită, trecând prin indo-iraniană și terminând cu limbile sud-asiatice de azi. Acest autor adoptă o clasificare a limbilor ergative aparținând lui Trask (1979)79: tipul A (limbi ergative care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de ierarhia nominală − vezi supra, 3.1.3. (b) −, dar care rareori au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în zona sud-asiatică, Klaiman (1987) compară construcțiile ergative și cele pasive pornind de la sanscrită, trecând prin indo-iraniană și terminând cu limbile sud-asiatice de azi. Acest autor adoptă o clasificare a limbilor ergative aparținând lui Trask (1979)79: tipul A (limbi ergative care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de ierarhia nominală − vezi supra, 3.1.3. (b) −, dar care rareori au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1987) compară construcțiile ergative și cele pasive pornind de la sanscrită, trecând prin indo-iraniană și terminând cu limbile sud-asiatice de azi. Acest autor adoptă o clasificare a limbilor ergative aparținând lui Trask (1979)79: tipul A (limbi ergative care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de ierarhia nominală − vezi supra, 3.1.3. (b) −, dar care rareori au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase partiții determinate de timp

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
a limbilor ergative aparținând lui Trask (1979)79: tipul A (limbi ergative care au partiții ergativ−acuzativ, determinate de ierarhia nominală − vezi supra, 3.1.3. (b) −, dar care rareori au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase partiții determinate de timp/aspect). Numai pentru tipul A pasivul poate fi considerat ca stând la originea construcției ergative, pe când în limbile de tip B (care cuprinde și limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
au partiții determinate de timp/aspect) și tipul B (limbi ergative în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase partiții determinate de timp/aspect). Numai pentru tipul A pasivul poate fi considerat ca stând la originea construcției ergative, pe când în limbile de tip B (care cuprinde și limbile ergative sud-asiatice), în care ergativitatea se manifestă la un nivel mai superficial decât în cazul tipului A, nu pasivul a stat la originea construcției ergative (specifice perfectului), ci o combinație

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în care ierarhia nominală nu funcționează, dar în care există numeroase partiții determinate de timp/aspect). Numai pentru tipul A pasivul poate fi considerat ca stând la originea construcției ergative, pe când în limbile de tip B (care cuprinde și limbile ergative sud-asiatice), în care ergativitatea se manifestă la un nivel mai superficial decât în cazul tipului A, nu pasivul a stat la originea construcției ergative (specifice perfectului), ci o combinație de proprietăți morfologice (marcarea cazuală nominală, comportamentul cliticelor pronominale, acordul verbului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca stând la originea construcției ergative, pe când în limbile de tip B (care cuprinde și limbile ergative sud-asiatice), în care ergativitatea se manifestă la un nivel mai superficial decât în cazul tipului A, nu pasivul a stat la originea construcției ergative (specifice perfectului), ci o combinație de proprietăți morfologice (marcarea cazuală nominală, comportamentul cliticelor pronominale, acordul verbului plin și al verbelor auxiliare). Mai mult, datele din sanscrita clasică și din indo-iraniană îl conduc pe Klaiman (1987: 64) la concluzia că, în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Klaiman (1987: 64) la concluzia că, în aceste limbi, construcția ergativă a precedat și, poate, a și influențat dezvoltarea pasivului. Aldrige (2007a) analizează problema ergativității în limbile austroneziene de vest, demonstrând că acestea nu aparțin aceleiași clase tipologice: unele sunt ergative, altele au partiție ergativă, iar altele sunt dominant acuzative. Autoarea arată că există un continuum istoric: o limbă ergativă evoluează într-o limbă cu partiție ergativă, care devine, eventual, o limbă acuzativă. În schimb, în anumite limbi ergative, marcarea cazuală

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]