338 matches
-
școlii uppsaliene în materie de iranistică,prin susținerea teoriei „marilor zei” iranieni (vezi teza sa din 1938, Hochgottglaube im alten Iran, UUÅ), contestată de școala italiană. A intersectat constant una dintre pozițiile dominante ale Religionsgeschichtliche Schule, privind originea iraniană a eshatologiei și apocalipticii iudaice. Pentru pozițiile teoretice ale lui Widengren în cadrul Școlii de la Uppsala, vezi Walter H. Capps, „Geo Widengren on Syncretism: On Parsing Uppsala Methodological Tendencies”, Numen XX (1973), fasc. 3, pp. 163-185, și Carl-Martin Edsman, „Ein halbes Jahrhundert Uppsala-Schule
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
19451, 19532. Pentru corespondența Eliade-Widengren direct legată de posibilitatea publicării unei traduceri franceze, prin intervenția lui Eliade la Payot, vezi Addendum III, în volumul de față. 4. Observația lui Wikander privind influența lui Reitzenstein (i.e. preeminența influenței iraniene în raport cu gnosticismul, eshatologia iudaică) asupra gândirii și cercetărilor lui Widengren avea să fie confirmată mulți ani mai târziu de Carl-Martin Edsman, fostul lor coleg de generație - cf. C.-M. Edsman, „Ein halbes Jahrhundert Uppsala-Schule”, Festschrift für Anders Hultgård, Walter de Gruyter, Berlin-New York
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
altor vorbitori citind rezumatele lucrărilor lor și ascultând comentariile specialiștilor. Singura secțiune interesantă: religiile iraniene” - cf. Jurnal, 17 septembrie 1960. Wikander a prezentat la acest congres o conferință („Indo-European Eschatology in Myth and Epic”) înrudită cu cercetările sale recente despre eshatologia indo-europeană, anticipând deja conținutul viitoarelor Haskell Lectures: „Bătălia de la Brávellir este identică cu lupta de la KurukÌetra. Aceste similitudini nu pot fi explicate prin împrumuturi literare (...). Vechiul statut este mai bine prezervat în Iran și Scandinavia. De unde rezultă că eshatologia zoroastriană
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
despre eshatologia indo-europeană, anticipând deja conținutul viitoarelor Haskell Lectures: „Bătălia de la Brávellir este identică cu lupta de la KurukÌetra. Aceste similitudini nu pot fi explicate prin împrumuturi literare (...). Vechiul statut este mai bine prezervat în Iran și Scandinavia. De unde rezultă că eshatologia zoroastriană, departe de a fi o creație originală, este cea mai arhaică supraviețuire a moștenirii religiei indo-europene. Din acest important mit derivă multe creații ale Antichității (...). Coborârea zeilor pe pământ înseamnă sfârșitul mitului și începutul epicii eroice” - cf. X. Internationaler
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
1978), fasc. 2, pp. 171-183. XLVItc "XLVI" 1. În cele din urmă, Eliade nu a publicat nici un articol cu acest titlu, dar este foarte probabil ca esențialul conferinței de la Harvard să fi fost inclus în ceea ce a devenit capitolul IV, „Eshatologie și cosmogonie”, din Aspecte ale mitului, unde, chiar dacă în absența vreunei referințe precise, Wikander este, într-adevăr, citat: „Conflagrația universală (ragnarök), urmată de o nouă creație, face parte din mitologia germanică. Aceste fapte par să arate că indo-europenii nu ignorau
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
LII" 1. Nu tocmai întâmplător „milenaristă”, aceasta fiind perioada în care punțile de contact între cercetările celor doi corespondenți, vizibile, sunt circumscrise de problematica eshatologică. Merită amintit faptul că Wikander publicase o recenzie la o traducere daneză recentă a autorului Eshatologiei occidentale, anume Jacob Taubes, Historiesyn och religiös tro, Copenhaga, 1957, în care, ca de puține ori atât de explicit, adoptă o viziune milenaristă asupra istoriei contemporane. Mai așteptăm, spune el, acel medic universal care să vindece maladiile acestei epoci (în
[Corola-publishinghouse/Science/2332_a_3657]
-
ale lui Michelangelo din Capela Sixtină și oratoriul Creația al lui Haydri. Dacă cu Milton omul se prăbușește din candoarea Edenului, cu Dante se ridică în raiul etern. Precum unul e poetul lucrurilor primordiale, celălalt e poetul lucrurilor ultime, al eshatologiei creștine, într un sens sau altul, viziunea lor merge până la limitele extreme al cauzalității și ale finalității. Nimic din ceea ce au dibuit cei vechi nu seamănă cu vastitatea acestor concepții poetice. Ele au măreția inspirației creștine. Se poate prea bine
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Substanța lui e atât de intim substanța lor încât o demarcație între credință și poesie devine imposibilă. Față de Milion, a cărui inspirație, rămânând credincioasă datelor biblice și sensului creștin, e mult mai liberă și mai avântată, Dante e poet confesional. Eshatologia lui poetică e văzută catolic: Infern, Purgatoriu, Paradis. Scolastica și mistica occidentală îi dau scheletul ideologic pe care îl îmbracă în carnea frumuseții. Singura libertate personală ce și îngăduie e să-și înfunde vrăjmașii în infern și să-și strecoare
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
oamenii "n-au mai văzut lumea și semnificația ei deschisă infinitului personal al lui Dumnezeu"60. Lumea a intrat în descompunere, devenind coruptibilă, deși din ea n-a dispărut complet potențialitatea transparenței. Minunile sunt semne de transparență în opacitatea lumii. Eshatologia creștină înseamnă restaurarea transparenței în lume, iar nu distrugerea ei, cum își imaginează unii. Ea a început cu prima venire a lui Hristos și se va desăvârși cu a doua venire, când spațiul și timpul vor fi depășite fără a
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nepervertit de civilizația cuvântului. Ideologul american caracterizează esența modernității ca fiind dialogică, pe când el crede într-un holism de tip monologic, preistoric, nu postistoric ("o singură viziune"). Antimodernismul lui Zerzan implică "negația tuturor simbolurilor, a limbilor și culturilor", într-o eshatologie hiperfundamentalistă, care a și fost apropiată de cea a talibanilor, care, însă, n-au părăsit lumea simbolurilor și a cuvântului. Gândirea lui Zerzan a mai fost apropiată de cea a lui Georges Sorel. O altă lucrare a lui (Runing on
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
relatat Herodot despre Zamolxis nu se inserează deloc În sistemul de mitologii și tehnici șamane. Dar faptul că unii cercetători antici l-au asociat pe acesta cu unele personaje caracterizate prin calități deosebite: coborîre În infern, inițiere, extaz, transă șamanică, eshatologie arată că Zamolxis aparține acestui mediu religios și cultural propriu tracilor și populațiilor Înrudite balcanice. Cultul lui Zamolxis era centrat pe o experiență eshatologică pentru că era susceptibilă de a asigura o postexistență fericită inițiatului Într-o lume de dincolo, de
Magie si mantica in credintele populare romanesti by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Science/1602_a_2911]
-
34. Ca orice mit germinat În perimetrul psihologiei și memoriei colective 35, venirea salvatoare a americanilor este plasată În afara timpului sau, altfel spus, acest mit Își adjudecă principiile detemporației după cum așteptarea izbăvitoare poate fi exprimată și prin non-referențialitatea din zona eshatologiei. Delocalizarea și detemporația sunt surprinse la nivelul memoriei individuale, concentrată În mărturiile participanților la mișcarea de rezistență anticomunistă: „Toată lumea ne spunea că nu mai e mult, să avem răbdare să nu ne prindă. și asta se gândeau șcă o să vină
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
omului pînă în epoca contemporană. Nici punctul de plecare n-a mai fost cel augustinian: scriitorul, pornind de la doctrina celor patru împărății, lansată de el, a conceput o istorie în care se manifestă directa intervenție a lui Dumnezeu, cu o eshatologie milenaristică. Augustin n-a mai fost interesat de proiectul lui Orosius și la sfîrșitul Cetății lui Dumnezeu, cînd a trebuit să vorbească despre epocile istorice, nu s-a mai folosit de diviziunea făcută de Orosius. Pentru perioada veche și pînă
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
la schema augustiniană a vîrstelor omenirii și o înlocuiește cu aceea care cuprinde perioada anterioară Legii, perioada ce stă sub Lege și perioada ce stă sub Har (de aici și împărțirea în trei cărți); a treia epocă se prelungește în eshatologie, divizîndu-se în „perioada scurtă”, despre care se vorbește în Daniel 7, 25 și 12, 7, și în Apocalipsa 12, 14, cînd va avea loc venirea Anticristului, și perioada slavei și a împărăției sfinților. Potrivit convingerilor epocii, în operă este prezent
[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
jumătatea anilor ’30 la Începutul anilor ’80, Eliade Își acoperă Întreaga tramă narativă cu suite de camuflări și ricoșeuri a căror imensă și stranie abilitate duce la o concluzie, totuși, clară: a Înțelege desfășurarea unei nuvele (Tinerețe fără de tinerețe și eshatologiile electricității, de pildă) Înseamnă să accepți nu numai temporar și parțial că tot ceea ce cuprinde fiecare sunt fapte care pot surveni oricând și a căror prezență teoretică este, de la un moment dat, imposibil de Înlăturat. A Înțelege Înseamnă atunci a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
mit", în sensul că, deși acest ideal nu va deveni niciodată un fapt istoric, se impunea ca el să fie prezentat ca un eveniment istoric viitor, pentru a mobiliza și dinamiza muncitorii ; mitul înseamnă program. Tot astfel, Niebuhr consideră că eshatologia creștină este mitică : a doua venire a lui Cristos pe pământ și judecata de apoi înfățișează drept evenimente viitoare lucruri care nu sunt decât evaluări morale și spirituale actuale, permanente. *19 Dacă opusul mitului este știința sau filozofia, înseamnă că
[Corola-publishinghouse/Science/85059_a_85846]
-
zeu printre oameni - iată și un motiv de seninătate în perspectiva părăsirii acestui pământ. 9 Abilitarea esteticii. Philodem păstrează epicurismul și, în același timp, îl depășește. El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează o serie de aspecte: astfel, Philodem nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să folosim un termen nelalocul lui aici... Și
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
aparent contradictorii (în sfera vizibilului) își probau convergența spirituală și teologică (în sfera invizibilului). La fel, rațiunile teologice oferite în apărarea practicilor ascetice nu au coincis întotdeauna. Într-un studiu recent, John Behr a arătat diferența majoră între protologia și eshatologia care justifică sau chiar impun recursul la asceză în antropologia lui Clement Alexandrinul (150-215) și, respectiv, Irineu al Lyonului (120/140-203/204)1. Deși aparțin aceleiași perioade istorice, chiar răspunzând acelorași adversari ai creștinismului (gnosticii), cei doi Părinți ai Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Irineu al Lyonului (120/140-203/204)1. Deși aparțin aceleiași perioade istorice, chiar răspunzând acelorași adversari ai creștinismului (gnosticii), cei doi Părinți ai Bisericii au articulat două perspective diferite asupra corporalității. Irineu este adeptul unei protologii incoative și a unei eshatologii dinamice; căderea lui Adam este un gest adolescentin de neascultare al omului aflat mereu în căutarea maturității, ceea ce-i permite să gândească cuplul protopărinților „sărutându-se și îmbrățișându-se în sfințenie”2. În acest sens, Irineu nu exclude materialitatea din
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
iar în contemplația intelectuală o formă directă de acces la unirea cu Dumnezeu. Într-un mod care-i va influența pe Părinții greci de mai târziu (de la Origen la Capadocieni), Clement subscrie nostalgic la o protologie statică și schițează o eshatologie a revenirii la perfecțiunea originară. Sexualitatea apare, în acest scenariu, ca un accident de parcurs. Menirea practicilor ascetice este aceea de a elibera facultatea contemplativă a sufletului de povara cărnii, grăbind astfel urcușul către tărâmul perfectei asemănări cu Dumnezeu. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
până în cartierele de lux ale vechilor capitale europene, patima istorismului se consuma furibund și endemic. Fundamentalismele seculare păreau născute dintr-un exces de zel în interpretarea semnelor veacului. După 1945, „era atomică” și „războiul rece” păreau să impună resemnificarea promisiunilor eshatologiei biblice. Lumea întreagă spera că „pacea va fi lucrul dreptății, iar roada dreptății va fi liniștea și nădejdea în veci de veci”. (Is. 32,17) Ignorând biografia ideilor politice ale unui Konrad Adenauer, a doua jumătate a secolului XX european
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
memorialistic al vocii narative. Într-un gen saturat de scriitură horror, S. preferă, ca și N. Steinhardt, retrospecția înseninată de spiritualizare. Așa cum titlul cărții evocă parcursul inițiatic al suferinței, narațiunea ei focalizează nu fiziologia durerii, ci procesul moral al experiențelor-limită, „eshatologia detenției”, cu întreținerea reflexelor demnității și reedificării interioare în proximitatea morții, sub umilință și tortură. Prozatorul are simțul grandorii și al sacrului, profanat deopotrivă în lumea fizică și în cea morală. Înțesată de muniție și cohorte dușmane, frumusețea magică a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]
-
interpretate convenabil (exemplu, djihadul ca război sfânt), dar mai ales într-o tradiție a exclusivismului și fanatismului musulman, trăsături apărute în timp în confruntarea cu alte religii la fel de exclusiviste. Iar disprețul față de moarte al teroriștilor musulmani sinucigași se întemeiază pe eshatologia musulmană, adică pe promisiunea unei vieți fericite după moarte pentru martiri, pentru cei care mor pentru credință. Orice mare religie are în sine germenii exclusivismului și fanatismului, dar ei nu se dezvoltă decât în anumite condiții sociale și politice. În
Curierul diplomatic by Mihai Baciu [Corola-publishinghouse/Administrative/939_a_2447]
-
și inteligibilul față de care acesta nu cunoaște o reditio completa. Indiferent de valoarea și posibilitatea epistemică a unei asemenea relații, vom încerca în cele de mai jos să extragem consecințele politice ale ei. Al treilea episod care merită amintit este eshatologia finală a mitului lui Er. La intrarea în lumea pământească, sufletele își asumă emblema condiției umane, după ce și-au ales destinul: ele beau din apa uitării, iar astfel peste suflete se așterne uitarea celor văzute în lumea inteligibilă și a
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
încadrează, cu certitudine, în concepția sistematică despre viitor.” (p. 216) Apocalipsa lui Petru, scrisă imediat după revolta condusă de Bar Kokhba, constituie o excepție a acestui proces de dogmatizare. Peerbolte analizează, așadar, metamorfozele tradiției adversarului eshatologic în cadrul mai larg al eshatologiei creștine. Într‑o primă perioadă, așteptarea eshatologică reprezintă însăși rațiunea de a fi a tuturor comunităților creștine. Dumnezeu nu va întârzia să intervină, decisiv, în istorie și să își adjudece victoria finală. Întâia venire a lui Cristos trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]