336 matches
-
în timp ce ultima, cea mai dezvoltată dintre toate, prezintă o expunere sistematică a doctrinei ortodoxe: Treimea (1‑3); creație, angelologie, antropologie (4, 9); providență (10); cristologie (11‑15); bunătatea și dreptatea lui Dumnezeu (16); unitatea celor două Testamente (17); botez (18); eshatologie (19‑23); etică (24‑29). Este vorba, așadar, de un veritabil „manual de dogmatică”, menit să ofere o idee cât se poate de clară asupra tuturor aspectelor doctrinei creștine, în spiritul tradiției ortodoxe. Capitolul referitor la Anticrist este ultimul (23
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pe Anticrist. Adevăratul Mesia va veni după această luptă finală și își va instaura împărăția de o mie de ani. Apocalipsa lui Ilie prezintă un scenariu compus din mai multe elemente inedite, un scenariu care îmbină viziunea mesianică iudaică și eshatologia creștină. Fiul Nelegiuirii constituie o aluzie clară la un mesia iudeu, războinic, care va dobândi puterea, va încerca să se instaleze în templu și va persecuta drepții. Autorul insistă asupra caracterului pacific al adevăratului Mesia, care va coborî pe pământ
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și note de P. Agaësse, Paris, 1961, SC 75. . Commodian, Instr. 44, 6; Ilarie de Poitiers, De Trinitate 2, 23; 6, 42.43.46; 7, 38; 9, 22; Pseudo‑Ieronim, Exposit. in Cant., hom. 12; Ambrozie, De fide 2, 15. . „Eshatologia creștină primară era o adaptare cristocentrică și o îmbinare a diferitelor tradiții iudaice. De asemenea, ea a adaptat și s‑a folosit și de tradiții religioase elenistice. În contextul creștin, aceste tradiții referitoare la adversarul eshatologic au suferit transformări inedite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
lui Cristos.” (p. 363) Jenks insistă asupra faptului că Anticristul este, în primul rând, un pretendent la funcția de mesia și apoi un adversar al lui Cristos. Potrivit spuselor lui Bousset, această trăsătură a tiranului eshatologic își face apariția în eshatologia creștină și devine predominantă o dată cu Epistola 2 Tesaloniceni. . În realitate, Bousset distinge cel puțin două tradiții - cea a monstrului primordial și cea a tiranului eshatologic sau persecutorului - care aveau să se întâlnească în mitul creștin al Anticristului, însă nu le
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de doctrină (este vorba deci de un metadiscurs ideologic, foarte diferit de discursul adevăratului Pavel); 3) contradicție, la nivelul conținutului, între cele două epistole. În 1Tes. Pavel vorbește de iminența și caracterul imprevizibil al parusiei, în timp ce autorul 2Tes. propune o eshatologie etapizată, al cărei scop este de a justifica, cât se poate de bine, întârzierea parusiei. ∗ Traducere după Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune al B.O.R., București, 1988 (n.t). . Expresia este întâlnită exclusiv la profeți
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
aÙtoà prostetagmšnwn, cron...zontoς aÙtoà, ¢ponust£xantej oƒ ¥nqrwpoi ™kpšswsin tÁj ™pouran...ou zwÁj. . Condiția pozitivă, de această dată, pentru apropierea sfârșitului, este propovăduirea Evangheliei în toată lumea (IV, 17; cf. Mt. 24,14). Acest lucru va deveni un topos al eshatologiei creștine (cf., de exemplu, capitolele despre Augustin și Theodoret ale prezentei lucrări). Potrivit lui Hipolit, semnele de care vorbesc textele scripturistice și care se împlinesc sub ochii săi „nu sunt decât începutul durerilor” (ibidem). . P. de Labriolle, La crise montaniste, Paris
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
textul ediției a patra B. Dombart și A. Kalb, intr. și note de G. Bardy. Saint Augustin, La Cité de Dieu, trad. fr. G. Combès, revăzută și corectată de G. Madec, Paris, 1995. Am folosit această traducere. . Referitor la problema eshatologiei lui Augustin, cf. G. Filoramo, „L’escatologia di Agostino tra tempo ed eternità”, în Atti delle III giornate patristiche torinesi, Torino 23‑24 septembrie 2000, în curs de apariție. Cf. A. Benoit, Remarque sur l’eschatologie de S. Augustin, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
memorialistic al vocii narative. Într-un gen saturat de scriitură horror, S. preferă, ca și N. Steinhardt, retrospecția înseninată de spiritualizare. Așa cum titlul cărții evocă parcursul inițiatic al suferinței, narațiunea ei focalizează nu fiziologia durerii, ci procesul moral al experiențelor-limită, „eshatologia detenției”, cu întreținerea reflexelor demnității și reedificării interioare în proximitatea morții, sub umilință și tortură. Prozatorul are simțul grandorii și al sacrului, profanat deopotrivă în lumea fizică și în cea morală. Înțesată de muniție și cohorte dușmane, frumusețea magică a
STATE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289885_a_291214]
-
jumătatea anilor ’30 la Începutul anilor ’80, Eliade Își acoperă Întreaga tramă narativă cu suite de camuflări și ricoșeuri a căror imensă și stranie abilitate duce la o concluzie, totuși, clară: a Înțelege desfășurarea unei nuvele (Tinerețe fără de tinerețe și eshatologiile electricității, de pildă) Înseamnă să accepți nu numai temporar și parțial că tot ceea ce cuprinde fiecare sunt fapte care pot surveni oricând și a căror prezență teoretică este, de la un moment dat, imposibil de Înlăturat. A Înțelege Înseamnă atunci a
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
perfect cu o teorie a destinului metempsihotic - aceasta din urmă împrumutată, probabil, din îndepărtate influențe indo-ariene. Credința în metempsihoză - postulată ca realitate cosmică - avea darul de a anula caracterul tragic al destinului athanasic și soluționa problemele grave ale soteriologiei și eshatologiei care chinuiau pe omul elin și care, mai apoi, vor sfâșia sufletul celui creștin. (Similitudinea dintre mitul prehomeric al androginului fulgerat de Zeus și mitul veterotestamentar al Adamului izgonit de Dumnezeul mozaic din Grădina Edenului este totală; înainte de a căuta
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
acest lucru decât în SUA. America, victorioasă în al doilea război mondial, transformase mitul național de „țară a tuturor posibilităților” în realitate. Totul părea a fi rezultatul pragmatismului, progresivismului și eficientismului, adică al unei religii care celebra știința, promova o eshatologie bazată pe prosperitate materială și dădea dovezi clare că este pe cale să edifice, cu ajutorul tehnologiilor, Edenul terestru. În anii ’60, oamenii de știință, savanții, cercetătorii etc. au înlocuit profeții, evangheliștii și apostolii. „Fructul cunoașterii” științifice dădea în pârg, în sfârșit
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
de opinie etc. Curentul „teologiei eliberării”, inițiat de teologul peruvian Gustavo Gutiérrez și de arhiepiscopul salvadorian Óscar Romero, a intrat în dispută cu papalitatea pe problemele religiei libere, educației religioase libere, noii cosmologii (care admite existența extratereștrilor), ale unei noi eshatologii (care pune la îndoială justețea „judecății de apoi”), ale unei noi soteriologii (care admite că omul se poate mântui prin el însuși) ș.a.m.d. Curricula religioase tradiționale ale diferitelor culte creștine din America de Nord au rezistat acestor idei noi până în
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
dacă modernitatea este considerată o paradigmă necesarmente atee (care presupune moartea Dumnezeului viu al lui Avraam, Isaac și Iacob), atunci postmodernitatea nu face decât să-i pună în discuție posibila revenire (precum în opera lui Walter Benjamin). Postmodernitatea creditează doar eshatologia spectrală. Sunt argumente pentru a susține totuși că subiectul postmodern- desubstanțiat, irațional, soporific - împărtășește toate păcatele modernului, medievalului și anticului laolaltă (toți, altminteri, nefiind nelipsiți de virtuți). La iubirea de plăceri a modernului, postmodernul știe să adauge uneori fanatismul ideologic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu, și deci nu se situează nicidecum în inima spiritualității evagriene înseși”1. Ca și Origen, Evagrie și-a scris opera într-un timp în care teologii Bisericii încă mai puteau tatona cu îndrăzneală anumite probleme (e.g., protologie, relația trup-suflet-spirit, eshatologie), necircumscrise dogmatic de propozițiile Crezului apostolic. În aceste arii libere pentru speculație, Evagrie a lansat anumite ipoteze teologice, interpretate apoi cu o pripeală rudimentară de epigonii origeniști din Palestina secolului al VI-lea. Condamnarea lui Evagrie n-a însemnat excluderea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Răspunsul dat chemării lui Dumnezeu coincide cu realizarea unicității apofatice a persoanei. Revelația catolicității persoanei coincide cu descoperirea unicității „sinelui” în economia restaurării creației. Născută din vocația „iubirilor divine” și replica „iubirilor umane”, dialectica „epectazelor” rescrie mereu gramatica mistică a eshatologiei. Epilog: critica teologică și dezbaterea culturalătc "Epilog \: critica teologică și dezbaterea culturală" There are some people, nevertheless and I am one of them - who think that the most practical and important thing about a man is still his view of
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
despre participarea omului la atributele lui Dumnezeu; pentru cristologie ne sunt oferite Învățăturile lui Chiril al Alexandriei, Leonțiu al Bizanțului și Nicolae Cabasila; semnificația Cincizecimii, ca episod al Întemeierii Bisericii, este explicată prin invocarea unui fragment din Ioan Hrisostom; pentru eshatologie sunt citate mai multe nume, printre care Maxim, Evagrie, Ioan Damaschin, Ioan Hrisostom, Simeon Noul Teolog etc. Regăsim un scenariu teologico-patristic identic parcurgând celelalte lucrări de căpătâi ale lui Stăniloae: Spiritualitate ortodoxă. Ascetică și mistică (1981) și Spiritualitate și comuniune
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
Etienne Fouilloux, La collection „Sources chrétiennes”. Editer les Pères de l’Eglise au XXe siècle, Paris, 1995. Cf. Fouilloux, op. cit. Hans Urs von Balthasar (1905-1988). Născut Într-o familie catolică,de limbă germană, din Lucerna (Elveția). După o teză consacrată eshatologiei În literatura germană modernă, intră În Compania lui Isus. La Lyon Îi Întâlnește pe Daniélou și Henri de Lubac, care-i este profesor. Aici Îi descoperă și aprofundează pe Părinții Bisericii. Va scrie cărți despre Origen, Grigore de Nyssa și
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
aparent contradictorii (în sfera vizibilului) își probau convergența spirituală și teologică (în sfera invizibilului). La fel, rațiunile teologice oferite în apărarea practicilor ascetice nu au coincis întotdeauna. Într-un studiu recent, John Behr a arătat diferența majoră între protologia și eshatologia care justifică sau chiar impun recursul la asceză în antropologia lui Clement Alexandrinul (150-215) și, respectiv, Irineu al Lyonului (120/140-203/204)1. Deși aparțin aceleiași perioade istorice, chiar răspunzând acelorași adversari ai creștinismului (gnosticii), cei doi Părinți ai Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
Irineu al Lyonului (120/140-203/204)1. Deși aparțin aceleiași perioade istorice, chiar răspunzând acelorași adversari ai creștinismului (gnosticii), cei doi Părinți ai Bisericii au articulat două perspective diferite asupra corporalității. Irineu este adeptul unei protologii incoative și a unei eshatologii dinamice; căderea lui Adam este un gest adolescentin de neascultare al omului aflat mereu în căutarea maturității, ceea ce-i permite să gândească cuplul protopărinților „sărutându-se și îmbrățișându-se în sfințenie”2. În acest sens, Irineu nu exclude materialitatea din
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
iar în contemplația intelectuală o formă directă de acces la unirea cu Dumnezeu. Într-un mod care-i va influența pe Părinții greci de mai târziu (de la Origen la Capadocieni), Clement subscrie nostalgic la o protologie statică și schițează o eshatologie a revenirii la perfecțiunea originară. Sexualitatea apare, în acest scenariu, ca un accident de parcurs. Menirea practicilor ascetice este aceea de a elibera facultatea contemplativă a sufletului de povara cărnii, grăbind astfel urcușul către tărâmul perfectei asemănări cu Dumnezeu. Pe
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
până în cartierele de lux ale vechilor capitale europene, patima istorismului se consuma furibund și endemic. Fundamentalismele seculare păreau născute dintr-un exces de zel în interpretarea semnelor veacului. După 1945, „era atomică” și „războiul rece” păreau să impună resemnificarea promisiunilor eshatologiei biblice. Lumea întreagă spera că „pacea va fi lucrul dreptății, iar roada dreptății va fi liniștea și nădejdea în veci de veci”. (Is. 32,17) Ignorând biografia ideilor politice ale unui Konrad Adenauer, a doua jumătate a secolului XX european
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
fostul județ Tutova în condiții grafice excelente. Revista, așa cum s-a prezentat și cum își propune să se prezinte din nou publicului cititor, tratează subiecte din universul teologic, capitole și subcapitole din: eclasiologie (doctrina despre biserică), soteriologie (doctrina despre mântuire), eshatologie (doctrina despre sfârșitul lumii), morala creștină, datini și obiceiuri la români, arheologie biblică etc. Așadar, această revistă, pe care ne place s-o intitulăm „Flacăra 396 ortodocsiei” , în țara berladnicilor are nevoie de sprijinul moral și material al tuturor pentru
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
cît și cele privind viitorul, apropiat sau îndepărtat. Tipler consideră că teologii au ignorat, în mod surprinzător pentru el, "viitorul fundamental al cosmosului", ceea ce nu mi se pare deloc adevărat și că disciplina centrală a religiilor ar trebui să fie eshatologia, care se ocupă cu "studiul lucrurilor de pe urmă", sau cum va arăta viața de dincolo. Problema centrală a oricărei teorii privind învierea morților pare să fie stabilirea identității dintre persoana originală și cea înviată, crede autorul, și ne furnizează pilda
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
pe cale științifică. Cum spunea Sf. Apostol Pavel, "însușirile lui nevăzute, puterea Lui veșnică și dumnezeirea Lui se văd de la facerea lumii, cînd te uiți atent la lucrurile făcute de El" (Romani 1.20). Mesajul fundamental al creștinismului ar consta în eshatologia sa, în studiul viitorului ultim. Iisus Hristos este stăpînul împărăției viitoare a lui Dumnezeu și esența acesteia. Dumnezeu însuși se află într-un proces de devenire. Această viziune era deja prezentă în iudaismul timpuriu. În Cartea Exodului se relatează răspunsul
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
zeu printre oameni - iată și un motiv de seninătate în perspectiva părăsirii acestui pământ. 9 Abilitarea esteticii. Philodem păstrează epicurismul și, în același timp, îl depășește. El păstrează fondul, esențialul: materialismul hedonist, fizica etică, monismul ontologic, filosofia imanentă, înțelepciunea terapică, eshatologia ataraxică, practica comunitară, teologia soteriologică. Și precizează o serie de aspecte: astfel, Philodem nuanțează dimensiunea austeră și ascetică de la început, ducând înțelepciunea Grădinii către un hedonism mai puțin riguros, mai puțin monahal, ca să folosim un termen nelalocul lui aici... Și
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]