18,301 matches
-
discursului în chestiune. Ea coexistă cu și se corijează prin ipostaza unui homo religiosus, pe care, prin extensia, însă și prin accentul ei de profunzime angajantă, o putem socoti ca fiind fundamentală pentru eseistul în discuție. Fără a invalida criteriul estetic, departe de orice tendenționism simplificator, Nicolae Balotă caută a-l asocia cu cel religios, criteriul superior pe scara kierkegaardiană, statuînd cîteva devize ale demersului d-sale precum următoarele: "«De cîte secole o mare religie n-a mai zguduit lumea din
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
pe care d-sa nu ezită a o proclama și ilustra într-o vreme în care feluritele pozitivisme formalizante și chiar erudiția înțeleasă ca o sisifică adiționare de informații în sine urmăresc a decupla creația artistică de atributele sale axiologice (esteticul aflîndu-se cu rol negreșit determinant în centrul lor, dar în conexiune cu celelalte și prosedînd propriile-i transparențe prin care nălucesc tainele ființei). Oricît de ambițioasă, rațiunea singură n-ar putea cuprinde totul în cîmpul artei, n-ar putea opera
Pornind de la literatura franceză(I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14280_a_15605]
-
mulți studenți, am avut curiozitatea de a realiza o statistică a preferințelor lor muzicale. Materialul propus era muzica simfonică de la începuturi până în 1920, fiecărui student cerându-i-se să aleagă o lucrare și să o interpreteze din punct de vedere estetic. De departe, cei doi compozitori preferați de tineri au fost Ceaikovski și Beethoven: primul a adunat 19%, cel de-al doilea 17% din preferințe. Următorii pe listă au fost Debussy (10%), Brahms (8%), Bruckner (7%), Mozart (6%), Chopin și Rachmaninov
Absența lui Bach by Dan Dediu () [Corola-journal/Journalistic/14289_a_15614]
-
actuală, ne reamintește autoarea, teoriile au înlocuit, în bună măsură, operele de ficțiune ca obiect de studiu. E bine, e rău? În fond, poate că se permeabilizează granița dintre comentariu și literatură, cel dintîi asumîndu-și degajarea speculației și a ținutei estetice, a doua asumîndu-și autoreflexivitatea, ergo propria proiecție exegetică. În consonanță cu Ihab Hassan, cercetătoarea noastră precizează consolator: "Operele literare au devenit material pentru enunțuri analitice. Ceea ce este, altminteri, o dovadă în plus a puterii lor de fascinație". În felul acesta
Postmodernismul între Est și Vest by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14306_a_15631]
-
văd, într-o sîmbătă caniculară, montarea pe care am scăpat-o la momentul premierei. Poate în urmă cu mai bine de o stagiune vorbeam cu entuziasm despre felul în care regizoarea (absolventă a UNATC, clasa Cătălina Buzoianu) a avut curajul estetic să pună în scenă Ivonna, principesa Burgundiei de Gombrowicz, la Teatrul Național din Timișoara, bazîndu-se pe comunicarea sa cu textul, pe un instinct teatral, mai degrabă decît pe prea puținii actori din trupă. O piesă complicată, pe de o parte
Femeia deșertului by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15031_a_16356]
-
proră" (Poarta Paradisului). Un alt efect al poeticii universal aprobatoare, proprie autorului Umbriei, îl reprezintă cultura stilului. Dornic de-a reduce la minimum dizarmoniile existențiale, a dezamorsa turbulențele, a concilia contrastele, poetul mizează pe "formă" ca pe o cale specifică (estetică) a armoniei. Ieșind din gravitația factologică, din sfera brut emoțională, el interpune, așa cum arată Marin Mincu, între mărturia sa și realul periculos, un "tampon metafizic", un "căluș celest" care e dat de elaborarea stilistică. Sub pana lui Adrian Popescu, stilul
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
lui Adrian Popescu, stilul dobîndește o accepție paradisiacă. Rafinamentul d-sale e o soluție a (auto)contemplației absolutorii. Sentimentele se dizolvă în subtilitatea scriiturii, revin, sublimate, în compoziția ornamentului. Astfel erosul are parte de-o asemenea înscriere în decorativ, în esteticul datat, în itineranța exotică: "Simt/ că tu ești vieneza pictată de Klimt,/ cu zale de aur la gît și la mîini/ dăruite de auguștii Stăpîni.// Grei/ scoica urechilor tale poartă cercei/ arhaici și ireali, pe unde-i purtai/ într-un
Despre un Dumnezeu estet by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15000_a_16325]
-
prin versurile lor, compuse în manieră tradițională, clasică și ușor de memorat, au întreținut încrederea și speranța în libertate, contactul simbolic cu o istorie refuzată: deschiderea spre o natură proaspătă și sărbătorească dincolo de ziduri și gratii. Nefiind lipsită de valoare estetică, această poezie a avut totuși în primul rînd o valoare așa-zicînd funcțională, de higienă a psihicului, de întreținere a memoriei vii, împotriva agresiunii de fiecare zi". Obiceiurile mnemotehnice din închisori ar fi meritat un întreg studiu sociologic. Este totuși fragilă
Biata mea cumințenie by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15020_a_16345]
-
pentru a arăta, dacă mai e nevoie, că au și ei faliții lor. Revoltător nu e faptul că omului nu i-a plăcut filmul, ci modul în care "operează" acest cinema care nu i-a plăcut, cu instrumente străine judecății estetice și cu extrapolări aberante. Dacă n-ați văzut încă Filantropica, merită să mergeți și să verificați cît e de nostalgic cu comunismul, cît e de complezent cu mafia și cum ne sabotează aderarea la Uniunea Europeană. Vă asigur: cu un asemenea
Unora le place cerșitul by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/15032_a_16357]
-
ori o cronică postmodernă? Există, desigur, o factură postmodernă a criticii literare, o nouă arie de preocupări, anumite procedee nefolosite înainte, dar acestea nu trebuie căutate în banalitatea comentariului curent de carte care rămîne ce a fost dintotdeauna: o analiză estetică, mai mult ori mai puțin sumară, dar făcînd din axiologic criteriul decisiv. Aceste lucruri sînt așa de evidente, încît, poate, nu mai era nevoie să insist asupra lor. Dar vine, iată, dl Ștefan Borbély și afirmă rituos că, după 1989
Dl. Borbély față cu reacțiunea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15077_a_16402]
-
așteaptă notele de trecere [...] nu mai au tangență cu literatura vie". Rar mi-a fost dat să mă confrunt cu un mod mai dogmatic de combatere a "reacțiunii" literare. Dl. Borbély merge mai departe și susține că a atribui criteriului estetic "un statut de exclusivitate normativă, absolută" este o greșeală. În consecință, dacă dorim să regîndim istoria și cultura literaturii noastre - și ar fi poate timpul s-o facem [...] - cred că ar trebui s-o trecem printr-o baie radicală de
Dl. Borbély față cu reacțiunea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15077_a_16402]
-
că ar trebui s-o trecem printr-o baie radicală de multiculturalism". În plus, dl Borbély socotește că atunci cînd foiletoniștii erau la putere (expresia îmi aparține) "nu putea exista decît un singur palier normal de apreciere a literaturii: cel estetic". Se subînțelege că generația dlui Borbély are norocul de a poseda acum mai multe paliere, nemaifiind silită să "concentreze toate valorile" într-o singură mînă. Este uimitor cum un om inteligent și cultivat ca dl Borbély se poate crampona de
Dl. Borbély față cu reacțiunea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15077_a_16402]
-
a-și fi epuizat resursele. Problema este dacă dl Borbély a auzit ce i-a spus, la simpozion, în alți termeni, dna Cordoș: nu poți pretinde multiculturalism unei cronici literare. Ar fi o prostie. S-ar muta greutatea aprecierii de pe estetic pe ideologic, cultural, filosofic, pe feminism ori pe political correctness. Multiculturaliștii au problemele lor: ar face bine să lase esteticul în seama bieților foiletoniști, revoluți și frivoli. Nu doar fiindcă îl disprețuiesc, dar fiindcă însuși felul lor de a citi
Dl. Borbély față cu reacțiunea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15077_a_16402]
-
termeni, dna Cordoș: nu poți pretinde multiculturalism unei cronici literare. Ar fi o prostie. S-ar muta greutatea aprecierii de pe estetic pe ideologic, cultural, filosofic, pe feminism ori pe political correctness. Multiculturaliștii au problemele lor: ar face bine să lase esteticul în seama bieților foiletoniști, revoluți și frivoli. Nu doar fiindcă îl disprețuiesc, dar fiindcă însuși felul lor de a citi literautra îi ține departe de el. Pentru ei literatura e un obiect de studiu căruia i se poate aplica o
Dl. Borbély față cu reacțiunea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15077_a_16402]
-
rezulte, de pildă, că Shakespeare încheia Îmblînzirea scorpiei în spirit falocratic (așa cum, pe vremuri, grila marxistă stabilea "limitele" înțelegerii de către același scriitor a evoluției societății). Cineva, totuși, trebuie să citească literatura și din plăcere, pentru (doar!) blestemata ei de valoare estetică. Mai ales dacă vrea să facă puțină ordine în haosul multiculturalist, unde cele mai plictisitoare nulități sînt studiate cu morgă științifică. Aș mai vrea să-i atrag atenția dlui Borbély asupra a două lucruri. Primul: nu se poate fără naivul
Dl. Borbély față cu reacțiunea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15077_a_16402]
-
lucruri. Primul: nu se poate fără naivul foiletonism. Alte abordări, postmoderne ori Dumnezeu știe cum, pot coexista cu el, dar nu-i pot "fura" rolul, care e unul esențial pentru existența literaturii și a spiritului critic. Al doilea: identificarea dintre estetic și canon nu este a celor care mi-au comentat "lista" de la Editura Aula drept una canonică; este a reacționarului Harold Bloom. Și, dacă e să aleg între două americanisme, aleg Canonul occidental. Iar, dintre criticii de peste ocean, pe Edmund
Dl. Borbély față cu reacțiunea by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/15077_a_16402]
-
o aprecia cu scepticism Chamfort), ea nu alcătuiește o calitate intrinsecă a scriitorului. A declara că apreciezi "în primul rînd"la un scriitor modestia e ca și cum ai spune că-i apreciezi "în primul rînd"ochii albaștri sau părul negru. Valorea estetică se poate asocia la fel de bine cu structurile psihologice ale umilinței ca și cu cele ale orgoliului, aceste categorii interferîndu-se astfel încît s-a putut vorbi despre un orgoliu al umilinței și despre o umilință a orgoliului... Cu toate că ne oferă relativ
O specie "demodată"? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15069_a_16394]
-
reprezintă, de fapt, succinte studii de ex. limbaj, lexicon, gramatică, sem(?), tranzitiv. Aproape fiecare articol este însoțit de ilustrări adecvate alese cu deosebită grijă din cei mai de seamă scriitori... Celui care consultă D-ul nu-i va scăpa elementul estetic de bună calitate care îl întîmpină în special la articolele de poetică, de stilistică, de naratologie etc. Socotim, de asemenea, că este de reliefat că informațiile din articole nu se mărgiensc la textul propriu-zis al articolului X: dacă cititorul vrea
La o reeditare by Florica Dimitrescu () [Corola-journal/Journalistic/15062_a_16387]
-
enervante" din volumul trecut. Capitolul (rubrica) se numește acum "cărți greșite" și se ocupă mai ales de cărți cu probleme de ideologie sau de istorie a ultimilor 50 de ani. Autorul a devenit cumva mai serios, mai grav. De la voioșia estetică a cărților enervante, la amarul cărților greșite, e o trecere care ar trebui să ne pună pe gînduri. Se continuă jocul cu "necitirea", cu propria (falsă sau reală) necitire, dar mai ales cu necitirea altora, din care se nasc, de
Publicistică fără nuanțe by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/15083_a_16408]
-
-i îngăduie a-și plăsmui un "personaj". Unul desigur impur, care nu poate ocoli, după cum are grijă a ne informa, infidelitatea, risipa, dezorientarea, în ultimă instanță "neadevărul", dar absolutoriu prin coerență, prin verosimilitate. E o idealizare în răspăr, cu miză estetică: "De la începutul secolului, la numeroși autori, jurnalul a încetat să fie intim. A devenit o specie literară, ca o provocare: a te expune așa cum ești în fundul sufletului, adică rău. Impulsurile primare ale individului sînt agresive. Individul devine om în măsura în care lucrează
Pornind de la un jurnal by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15132_a_16457]
-
bizantine bine camuflate - a se vedea perspectiva inversă în care sînt puse arhitecturile -, și efectele baroce ale clar/ obscurului, dar și tușele vibratile ale imaginii impresioniste, în varianta analitică a unui pointilism explicit. Această capacitate de a instrumenta savant codurile estetice și convențiile limbajului pentru a obține, ca într-o retortă alchimică, substanța celei mai pure percepții a modelului este, în fond, problema esențială a picturii lui Ilie Boca. în mod surprinzător, arta lui se naște la intersecția unei ingenue dorințe
Un pictor homeric: Ilie Boca by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15117_a_16442]
-
intra în istorie? Paradoxale au părut, la început, toate direcțiile exploratorii ale artei care, în timp, s-au dovedit fecunde. Și nu e exclus ca recuperarea adevărului în termeni de operă să fie un punct de răscruce în evoluția conceptelor estetice. Interpretarea "fără sfârșit" Problema este, de fapt, de a formula adevărul în termeni de semnificare. Ceea ce, la drept vorbind, nici nu este chiar atât de spectaculos pe cât mă voi strădui eu să demonstrez în continuare - ține în fond de specificul
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
lecturii suspicioase Și în privința comunicării literare avem o prejudecată greu de depășit, prejudecata "esopicului". Sigur că rolul aluziei nu poate fi negat. Dar care e structura ei? Nu există nici un joc al formei, care să o aducă dinspre utilitar către estetic? Prima posibilitate pe care mi-o deschide interpretantul este de a izola cifrul "șopârlei", care a dominat până acum discuția despre comunicarea aluzivă, și de a planta în loc câteva problematizări de critică literară. Voi porni de la texte de Marin Sorescu
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
peste tot - și, culmea, acestea chiar sunt găsite! Sunt o pradă ușoară pentru cenzură - se taie tot ce poate stârni zâmbetul". Bineînțeles că, dacă se reduc la "decriptări" de tipul "cine e Ursul, cine e Vulpea?", "printre-rândurile" compromit iremediabil finalitatea estetică și nu pot fi luate în serios nici ca început de structurare a conștiinței politice. Cel mult, puteau provoca niște defulări de moment, la fel de sărace în conținut ca și folclorul de bancuri (ne amintim ce înfloritor, în anii de comunism
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]
-
sincer elan și sfârșit într-o coridă absurdă, este "demascat" politic și arestat. După câțiva ani, când Tudor se întoarce din detenție, articolul circulă ca nuvelă, iar "reflectarea otova", care îl costase libertatea, e văzută ca "reflectare tragică", după criteriul estetic repus între timp în funcțiune. O schimbare așadar de predicat, ca în Rățușca cea urâtă, care nu implică modificarea textului inițial, ci valorizarea lui în termeni de operă. În felul acesta, reportajul înseamnă mult mai mult decât înainte, pentru că trimite
Despre interpretare by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/15133_a_16458]