722 matches
-
slabe. Aceste forme mai complexe au o probabilitate de supraviețuire și de dezvoltare mai mare. Evoluția sistemelor economice seamănă cu un proces filogenetic, generator de diversitate și specializare, deci producător de forme mai complexe. Evoluția presupune trecerea de la omogenitate la eterogenitate, progresul economic presupune complexificare. Inovațiile și inițiativele antreprenoriale produc desigur bulversări care tulbură ordinea existentă. Dar tot ce la început apare drept contradictoriu sau ireductibil se structurează treptat într-un întreg organic. Acestea sunt fluctuații ciclice, de dezorganizare-reorganizare, care sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
sau genuri. De exemplu, "dialogurile" lui Platon pot fi considerate ca o specie a discursului dialogic specific literaturii, fie ca o specie a tipului filozofic, fie ca o specie amalgamă, adică se află în condiția de binaritate discursivă. V. dialogism, eterogenitate, intertextualitate, polifonie. DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; BUSSMANN 2008. RN BRAHILOGIE. Definită ca procedeu retoric (figură sintactică) prin care se omite într-o comunicare o secvență deductibilă contextual, are diferite manifestări în funcție de tipul de discurs și de scopul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
u l u i reprezintă una dintre etapele în stabilirea subiectivității originare, aspect important din punct de vedere pragmatic, în enunțurile unui discurs repartizabil stilului indirect liber și identificării structurilor prin care ei devin relevanți. V. anaforă, deictic, diafonie, discurs, eterogenitate, indicator, referință. MOESCHLER - REBOUL 1994. RN D DEDUCȚIE. Prin deducție se înțelege o formă de raționament care constă în aplicarea unui principiu general la un caz particular, încît, pornind de la o mulțime de premise (de obicei două), dintre care una
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o oferă prin el însuși în raport cu altele. În domeniul specific discursurilor de transmitere a cunoștințelor, se pot distinge manualele școlare, orientate monologic, dar construite dialogic, și lucrările de popularizare a științei, în care dialogismul se relevă în texte dominate de eterogenitate enunțiativă. Pentru descrierea discursurilor de transmitere a cunoștințelor au fost distinse două forme de dialogism manifest, cea care explicitează referința unor discursuri anterioare, discursuri sursă sau discursuri prime și cea care explicitează referința discursurilor proprii destinatarilor. Acest dialogism dublu pare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care se confruntă a n a l i z a d i s c u r s u l u i și, de aceea, solicită antrenarea noțiunilor descriptive împrumutate, de cele mai multe ori, de la teoria enunțului. V. diafonie, dialog, discurs raportat, eterogenitate, intertextualitate, polifonie. MOESCHLER - REBOUL 1994; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN DIDACTICISM. Termenul didacticism desemnează caracterul pe care îl pot avea unele tipuri/forme de discurs, altele decît cele destinate a instrui, a transmite cunoștințe, într-un cadru instituționalizat. Astfel, se poate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
raportat trimite la caracterul eminamente eterogen al discursului. La M. Bahtin, discursul raportat reprezintă o manifestare a dialogismului, iar la E. Roulet, un caz special al acestuia, de diafonie. Pentru J. Authier- Revuz, discursul raportat ține, în ansamblul său, de eterogenitatea constitutivă, iar cel raportat în stil direct, de eterogenitatea manifestă. În teoria lui O. Ducrot, discursul raportat ilustrează polifonia lingvistică: discursul în stil direct este polifonic, caracterizîndu-se prin prezența a doi locutori, discursul indirect este monofonic. În teoria scandinavă a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
M. Bahtin, discursul raportat reprezintă o manifestare a dialogismului, iar la E. Roulet, un caz special al acestuia, de diafonie. Pentru J. Authier- Revuz, discursul raportat ține, în ansamblul său, de eterogenitatea constitutivă, iar cel raportat în stil direct, de eterogenitatea manifestă. În teoria lui O. Ducrot, discursul raportat ilustrează polifonia lingvistică: discursul în stil direct este polifonic, caracterizîndu-se prin prezența a doi locutori, discursul indirect este monofonic. În teoria scandinavă a polifoniei, aplicabilă atît discursului literar, cît și celui non-literar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
numaidecît subiectul enunțului, ci poate fi un alt participant cu al cărui punct de vedere se identifică. Pe de altă parte, în situațiile de dialogism, unde vocea unui personaj interferează cu discursul narativ (discursul indirect liber și alte fenomene de eterogenitate enunțiativă) se reacționează la o voce al cărei ecou este auzit. Cititorul este astfel plasat într-o situație de receptare activă, fiindcă trebuie să realizeze o disociere a vocii personajului de vocea scriitorului și să emită o judecată de valoare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
vedere numai obiective ce țin de știința limbii. Cu toate acestea însă, rezultatele cercetării lingvistice au deseori ecouri valorificabile din punct de vedere epistemologic. V. axiomatică, coerență, ideologie, problematică, teorie. D. FILOZ. 1984; FLEW 1984; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO ETEROGENITATE. Strîns legată de conceptele de "dialogism" (la M. Bahtin), "polifonie" (din teoria polifoniei enunțiative a lui O. Ducrot, continuată de reprezentanții școlii scandinave) și "interdiscurs(ivitate)", noțiunea definește o trăsătură fundamentală a limbajului prin care, într-un discurs, aparent unic
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
discursurile altora, enunțurile avînd, indiferent de structura și condițiile lor de producere, un caracter eminamente dialogic. În orice discurs, transpare vocea celuilalt, alteritatea implicînd nu numai vorbitori diferiți ci și coordonate spațio-temporale diferite. Calificat în general ca devalorizant, conceptul de eterogenitate permite, în domeniul analizei discursului, o reconsiderare a corpusului analitic, raportul cu exteriorul devenind parte integrantă a enunțării și în nici un caz opus acesteia. Eterogenitatea este, în consecință, o trăsătură a constituirii oricărui discurs. Se poate vorbi, la acest nivel
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
numai vorbitori diferiți ci și coordonate spațio-temporale diferite. Calificat în general ca devalorizant, conceptul de eterogenitate permite, în domeniul analizei discursului, o reconsiderare a corpusului analitic, raportul cu exteriorul devenind parte integrantă a enunțării și în nici un caz opus acesteia. Eterogenitatea este, în consecință, o trăsătură a constituirii oricărui discurs. Se poate vorbi, la acest nivel, de o eterogenitate constitutivă, căci discursul nu este numai un spațiu care permite intruziunea unui discurs exterior, ci este chiar constituit prin "dezbaterea" cu alteritatea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
domeniul analizei discursului, o reconsiderare a corpusului analitic, raportul cu exteriorul devenind parte integrantă a enunțării și în nici un caz opus acesteia. Eterogenitatea este, în consecință, o trăsătură a constituirii oricărui discurs. Se poate vorbi, la acest nivel, de o eterogenitate constitutivă, căci discursul nu este numai un spațiu care permite intruziunea unui discurs exterior, ci este chiar constituit prin "dezbaterea" cu alteritatea. La suprafața textuală, o serie întreagă de forme, fenomene și structuri (de la aluzie, citat, ironie, pînă la diferitele
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
chiar constituit prin "dezbaterea" cu alteritatea. La suprafața textuală, o serie întreagă de forme, fenomene și structuri (de la aluzie, citat, ironie, pînă la diferitele stiluri de discurs raportat) mai mult sau mai puțin marcate, permit actualizarea prezenței celuilalt în discurs. Eterogenitatea manifestă corespunde, astfel, "urmelor" alterității discursive. Introdusă de J. Authier-Revuz, în 1984, și aprofundată în lucrările ulterioare, dihotomia eterogenitate constitutivă / manifestă definește, prin urmare, jocul dintre virtualitatea și actualizarea alterității discursive. Ca moduri privilegiate de manifestare a eterogenității, se evidențiază
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
citat, ironie, pînă la diferitele stiluri de discurs raportat) mai mult sau mai puțin marcate, permit actualizarea prezenței celuilalt în discurs. Eterogenitatea manifestă corespunde, astfel, "urmelor" alterității discursive. Introdusă de J. Authier-Revuz, în 1984, și aprofundată în lucrările ulterioare, dihotomia eterogenitate constitutivă / manifestă definește, prin urmare, jocul dintre virtualitatea și actualizarea alterității discursive. Ca moduri privilegiate de manifestare a eterogenității, se evidențiază fenomenul discursului raportat, cu diferitele sale stiluri (direct / indirect / indirect liber), la care se adaugă diverse modalități de citare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în discurs. Eterogenitatea manifestă corespunde, astfel, "urmelor" alterității discursive. Introdusă de J. Authier-Revuz, în 1984, și aprofundată în lucrările ulterioare, dihotomia eterogenitate constitutivă / manifestă definește, prin urmare, jocul dintre virtualitatea și actualizarea alterității discursive. Ca moduri privilegiate de manifestare a eterogenității, se evidențiază fenomenul discursului raportat, cu diferitele sale stiluri (direct / indirect / indirect liber), la care se adaugă diverse modalități de citare și alte fenomene conexe: "insule textuale", "cuvinte ținute la distanță". Ca atare, discursul raportat caracterizează și definește nu doar
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
la care se adaugă diverse modalități de citare și alte fenomene conexe: "insule textuale", "cuvinte ținute la distanță". Ca atare, discursul raportat caracterizează și definește nu doar un ansamblu limitat de fapte lingvistice, ci practica discursivă în totalitatea sa. Teza eterogenității constitutive a fost exploatată din diverse puncte de vedere, regăsindu-se în analiza dialogismului textului romanesc, în polifonia enunțiativă, vizibilă nu numai la nivelul textului, ci și la nivelul enunțului, în perspectiva psihanalitică a lui J. Lacan asupra subiectului, în
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de la care se pornește, cele mai multe divergente, se ajunge la o terminologie lipsită de unitate, la utilizarea arbitrară a termenilor sau la accepțiuni multiple ale unor termeni. Astfel, inventarul denumirilor aferente frazeologiei a cunoscut, în timp, o mare diversitate, motivată de eterogenitatea criteriilor aplicate, generatoare de terminologie și de exigențele impuse de cercetători în formularea unor termeni mai preciși și mai expresivi. Dintre aceștia amintim: asociație metaforică, element metaforic, expresiune metaforică, idiotism; paremiologie, proverb, zicătoare, expresie perifrastică, locuțiune; ansamblu frazeologic, expresie, unitate
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
element metaforic, expresiune metaforică, idiotism; paremiologie, proverb, zicătoare, expresie perifrastică, locuțiune; ansamblu frazeologic, expresie, unitate frazeologică; expresie figurată, grup sintactic stabil; izolare; expresie idiomatică, clișeu, îmbinare de cuvinte sudate, îmbinare stabilă, perifrază, perifrază proverbială, idiom, expresie frazeologică, locuțiune frazeologică, frazeologism. Eterogenitatea opiniilor exprimate în cadrul demersului teoretic, privitoare la descrierea criteriilor de definire și clasificare a frazeologismelor, de delimitare a acestora în raport cu alte unități (cuvînt, sintagmă, cuvînt compus, proverb) este într-o măsură estompată de aspectul practic, ce primează și se concretizează
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a demonstrat, în 1985, că numai narațiunea permite atribuirea unui conținut semnificant individului sau grupului uman pe care îl desemnează un antroponim. În lipsa acestei intermedieri, caracterizarea oricărui subiect rămîne în neclaritatea unei antinomii între postularea unei permanențe abstracte și constatarea eterogenității stărilor succesive, căci întotdeauna într-o relatare nu are importanță numai ceea ce se întîmplă și de ce se întîmplă, ci și care sînt agenții întîmplărilor. Dificultatea în identificarea acestora este crescută datorită claselor sociale, națiunilor, civilizațiilor etc., care nu primesc decît
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau suferite de actantul principal care își manifestă proprietățile și își modifică identitatea, astfel încît în cadrul programului narativ se reliefează un parcurs existențial. Există o formalizare lingvistică a identității narative și un model dinamic care redă parmanența actantului principal, traversînd eterogenitatea stadiilor lui succesive. Deși un concept central în mai multe științe, "identitatea" este greu de definit cu precizie în domeniile științelor umanului și socialului, iar această dificultate este consecința unui conținut mobil atribuit de specialiști termenului identitate. În mod curent
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
diferitelor tipuri de discurs sînt variate, se poate observa că intertextualitatea este diferită de la un tip la altul, astfel încît, discursul științific, de exemplu, este diferențiat sub acest aspect de cel teologic sau de cel literar. V. dialogism, discurs raportat, eterogenitate, interdiscurs, interpretare, intertext, text. DETRIE - SBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; CUTTING 2002; WOOFFITT 2005. RN INTERVENȚIE. Prin termenul intervenție se denumește contribuția unui locutor într-un schimb, astfel încît orice conversație ia forma unei succesiuni de intervenții
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și de organizarea nonlineară a textului și contribuie la coerența lui, avînd la bază redundanța unui element de semantică discursivă. Semioticieni și lingviști, precum J. Courtés, F. Rastier, M. Arrivé, au pus în legătură izotopia cu alți termeni precum: omogenitate, eterogenitate, tropi, metaforă, metonimie sau sinecdocă, contribuind la realizarea unei adevărate tipologii. Redundanța elementelor semantice se poate manifesta explicit sau implicit (de exemplu, marea izotopie destinul în Zadig de Voltaire), prin recurența aceleiași categorii semantice, prin fenomene de acord sau prin
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sau implicit (de exemplu, marea izotopie destinul în Zadig de Voltaire), prin recurența aceleiași categorii semantice, prin fenomene de acord sau prin reiterarea aceluiași rol actorial (izotopia actorială este asigurată în Zadig de permanența aceluiași subiect-actor: Zadig, el, acesta). În cadrul eterogenității discursive, F. Rastier propune termenul de pluri-izotopie, constatînd că, de cele mai multe ori, izotopiile se întîlnesc în același text, luptînd pentru supremație (textul poetic, rebusul, povestioarele reprezintă exemple de texte pluri-izotopice). Acest fenomen discursiv generează lectura plurală a textelor, identificată de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
oferit de raportul clasic limbă - metalimbă (lingvistic- metalingvistic). Ca atare, prin metadiscurs se înțelege totalitatea mijloacelor prin care locutorul comentează propria enunțare sau prin care confirmă ori reformulează enunțarea colocutorului. În opinia lui D. Maingueneau, metadiscursul ilustrează, împreună cu discursul propriu-zis, eterogenitatea enunțiativă, realitate ce presupune permanenta evaluare, comentare, reformulare a propriului discurs sau a discursului colocutorului. Din aceeași perspectivă, în a n a l i z a d i s c u r s u l u i interesează și identificarea
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
o practică lingvistică al cărei obiect este chiar materialul lingvistic. Enunțurile metalingvistice fragmentează desfășurarea liniară a discursului autonom în favoarea preciziei în actualizarea și crearea sensului, aspect considerat de către întemeietorii praxematicii ca un argument important în susținerea teoriei lor. V. dialogism, eterogenitate enunțiativă, funcții ale limbii, modalizator, producere a sensului, text, textualitate. REY-DEBOVE 1978; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001. IO METONIMIE. Identificată inițial pe terenul retoricii și analizată apoi sub numeroase aspecte ca figură de stil (sau ca figură semantică), metonimia este rezultatul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]