288 matches
-
dar în realitate "ili" desemnează o așezare permanentă, și se regăsește în alte denumiri precum Coștangalia sau Mangalia, dar și la Caracalpaci („șomișli”), Turcmeni („ciumiclî-tabun”), Bașchiri („ciumucili”), Tătarii nohai din nordul Caucazului („șomișli”, „șomișli-as”, „cimișlu-as”), iar Cimiș are la bază etnonimul çumeç-ili - cunoscută denumire a unui trib tătăresc care a colindat și pe meleagurile noastre. Denumirea tribului provine de la numele tamgalei/dangalei tătărerești: „çumeç-ciumeci”, însemnând căuș. Localitatea Cimișlia intră în istoria scrisă a Moldovei încă din prima jumătate a secolului al
Cimișlia () [Corola-website/Science/304420_a_305749]
-
întâlnit de germanicii teutoni în decursul campaniilor lor de jaf și pradă în Galia, în anii 110-100 î.e.n. Migrația ulterioară a triburilor germanice în Europa, în secolele III-IV, în contact cu slavii și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de "walah" în Europa centrală și orientală (pentru populațiile romanice). La rândul său, "walah" duce la cuvintele Wales (în Marea Britanie), Walcheren (în Olanda), Valonia (în Belgia) și numeroasele toponime de tip "Welch", "Walsch", "Walchen" înșiruite de-a lungul vechii limite
Vlahi () [Corola-website/Science/311317_a_312646]
-
sau tărcanii (in limba maghiară "tárkányok" sau "tárkány magyarság") reprezintă un subgrupuscul maghiar cu trăsături etnografice specifice, care se revendică a fi descendent din kavarii hazari sedentarizați în enclave împrăștiate pe teritoriul Ungariei, respectiv în vestul Transilvaniei, în Crișana. Etimologia etnonimului "tarcan" este departe de a fi lămurită. Denumirea de tarcani a fost uneori interpretata ca fiind mai degrabă o variantă a numelui Tarján, respectiv al unuia dintre cele șapte triburi maghiare strămutate după 896 din Ucraina în Câmpia Tisei și
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
se aplica unor seminții turcice medievale care au rămas la stadiul de configurație tribală, fără a mai deveni popoare sau națiuni propriu-zise, și s-au asimilat cu timpul popoarelor învecinate, în speță maghiarilor. Astfel denumirea de "tarcani" în sens de etnonim, aplicată unor grupuscule tribale cu identitate etnică bine conturată, pare să duca în ultimă instanță înapoi în timp la onogurii proto-bulgari de sub hanul Kuber (Кубер in bulgară, grafiat și Kuver) care s-au stabilit alături de avari în bazinul carpatic în
Tarcani () [Corola-website/Science/311377_a_312706]
-
întins Hanat, ulterior Țarat (prin creștinare în 864), ce s-au amestecat cu slavii și tracii romanizați și au adoptat limba slavă. În cadrul acestui stat care se întindea pe ambele maluri ale Dunării, slavii și „vlahii” (care apar cu acest etnonim în izvoare, cel mai frecvent în cele bizantine, începând cu cronica lui Ioan Skylitzes în 976) au evoluat împreună, fapt demonstrat de lingvistică, de toponimie și de istoria bisericii. Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) înfățișează în "De administrando imperio
Țaratul Vlaho-Bulgar () [Corola-website/Science/309587_a_310916]
-
citează în 1699 expresii românești că: "„Sie noi sentem Rumeni”" și "„Noi sentem di sânge Rumena”". Autori români ai secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea că Grigore Ureche, Miron Costin, Constantin Cantacuzino, sau Dimitrie Cantemir tratează amănunțit problematică etnonimului „român”, a originilor și semnificației sale, precum și a diferenței dintre exonimul „valah” și endonimul „român” în istoriografia străină și autohtonă. Documentele istorice conțin două grafii: "„român”" și "„rumân”". Până în secolul al XIX-lea ambele forme sunt folosite în mod nediferențiat
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
Termenul de „România” în accepțiunea să modernă este atestat documentar în al doilea deceniu al secolului al XIX-lea. Etimologia numelui „România” nu urmează regulile de formare ale numelor de țări în limba română, care în mod preponderant adaugă la etnonim sufixul "-ia" cu menținerea accentului inițial, ca în: "„german” → „Germania”, „grec” → „Grecia”, „bulgar” → „Bulgaria”, „rus” → „Rusia”", etc. Termenul „România” are o istorie internă mult mai veche, fiind format din adăugarea sufixului "-ie" la endonimul „român” după modelul "„moș” → „moșie”, „domn
Etimologia termenilor român și România () [Corola-website/Science/310713_a_312042]
-
și de animale și de obiecte), ci și adjectivelor și adverbelor. Exemple: "lányikó vs. "lányka" „fetiță”, "botóka vs. "botocska" „bețișor”, "hosszukó (fără echivalent standard) „lunguț”, "könnyüd (fără echivalent standard) „ușurel”. Sufixul diminutiv "-ka/-ke" chiar a devenit marca femininului la etnonime, pe când în maghiara standard acesta se marchează cu corespondentul lui „femeie” sau „fată”: "magyarka" vs. "magyar nő" „unguroaică”.
Dialectele limbii maghiare () [Corola-website/Science/305067_a_306396]
-
literală „bosniană”), termen legat de substantivul "Bosanac". Acest termen este folosit și de sârbii din Bosnia pentru a se autoidentifica, pe lângă cuvântul "Srbin" „sârb”. De aceea, după părerea lor, această limbă nu se poate numi decât "bošnjački", termen legat de etnonimul "Bošnjak", care este aplicat numai musulmanilor. Organizațiile internaționale au adoptat în limba engleză termenul "Bosnian language", corespunzător lui "bosanski jezik". Nu există date exacte privind numărul bosniacilor și al vorbitorilor de limba bosniacă. Numărul bosniacilor în lume este estimat de
Limba bosniacă () [Corola-website/Science/305722_a_307051]
-
ajungând la o bibliografie pe temă, de 51 studii ale unor specialiști din întreaga lume, fiecare având propria interpretare a hieroglifelor, și deci, a mesajului. Meritul cercetătorului gorjean Ion Mocioi este de a fi observat că în zona descoperirii există etnonime similare cu cele din Gorj și zona Porților de Fier. De aici, a ajuns la concluzia că în descifrarea scrierii trebuie să se bazeze pe dialectele pelasgice preelenistice. A descoperit că cele două fețe sunt scrise în idiomuri diferite, fiecare
Ion Mocioi () [Corola-website/Science/305323_a_306652]
-
geografică, desemnând teritoriul sub numele Țara Oltului. Sinonimul său german poartă denumirea Altland. Cronologic ulterioare sunt o serie de apelative care enunță realități etnologice din Țara Oltului. Toate aceste denumiri sunt compuse din numele formei de organizare teritorial-administrativă și din etnonimul maghiar atribuit românilor. Aceste denominații sunt evocate în documente emise în anii 1222 (Terra Blacorum), 1224 (Silva Blacorum) și 1252 (Terra Olacorum). După mijlocul secolului al XIII-lea, teritoriul de referință a fost desemnat și prin regionimul Țara Cârței. Acest
Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/300009_a_301338]
-
existența lor, însă în copiile oficiale aflate la Vatican termenul "„Brodnicorum”" este înlocuit cu "„Blacorum”" (în latină: „a/al/ai/ale vlahilor”). Din această cauză, unii istorici au considerat că brodnici erau subînțeleși valahii (românii), în timp ce alții susțin că modificarea etnonimului a fost doar o greșeală de redactare comisă de Vatican. Totuși, sinonimia brodnici-valahi a mai apărut în alte documente, maghiare, ceea ce vine în sprijinul ipotezei că brodnicii erau valahi. În august 1227 papa Grigore al IX-lea îi cerea într-
Brodnici () [Corola-website/Science/313612_a_314941]
-
seminomad al acestei populații. Dimitrie Onciul credea că „Brodnicii lui Ploscânea își trag denumirea de la vechiul nume al Prutului, "Brutos"”. Găsim forma aceasta într-o cronică bizantină, ceea ce poate fi considerat dovadă pentru teza istoricului Onciul. Ilarie Mintici credea că etnonimul brodnic ar fi provenit din slavul „brodeaha”, brodnic înseamnând „a umbla necontenit”, „ciobani cu turmele de oi”. În 1216 erau semnalate cete de brodnici în serviciul cnezilor din Suzdal. Mai mulți autori fac diferența între brodnicii de pe Prut și cei
Brodnici () [Corola-website/Science/313612_a_314941]
-
și de continuare în forme îmbunătățite, consensuale cu imperativele societății moderne, a valorilor cultural-tradiționale, care vin din secole de istorie. Credem că este oportună și o analiză semantică a termenului. Cuvântul tradiție provine din francezul tradition, care are la origine etnonimul latin trado-ere, având multiple sensuri: „a transmite”, „a trece mai departe”, „a încredința”, „a preda”, „a lăsa pe seama cuiva”, „a trăda”, „a povesti”. Încercând să definească tradiția, Constantin Noica spunea că ea este „păstrarea întru spirit a ceea ce a fost
Muzeul Civilizației Transilvane „ASTRA” din Sibiu () [Corola-website/Science/314933_a_316262]
-
ebr. Avraham), urmaș al lui Sem (ebr. Șem) sau de faptul că vechii evrei au venit în Canaan „de dincolo (ever) de râu” (Iordan sau poate Eufrat). Denumirea veche israelit (în varianta de pronunțare slavă și germană -„izraelit”) provine din etnonimul ebraic, בני ישראל, „fiii lui Israel”, unde Israel are semnificația tradiționala biblică de „a luptat cu Dumnezeu” (aluzie la lupta lui Iacob cu îngerul) sau poate „Luptătorul lui Dumnezeu”. Există ipoteza că numele Israel însemna de fapt "El (Dumnezeul) este
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
că numele Israel însemna de fapt "El (Dumnezeul) este Stăpânitorul". Variantele etnonimice românești vechi ori regionale, devenite azi mai mult peiorative, bazate pe rădăcina slavizată jid- și sufixate cu -ov (jidov) și -an (jidan) provin din numele propriu ebraic devenit etnonim, יהודה, Iehuda (Mulțumire lui Iahu, sau Iahve, adică lui Dumnezeu) ( יְהוּדִי , iehudí fiind cuvântul cu care evreii se denumesc pe ei înșiși în ebraică). (Variantele din urmă „jidov” și mai ales „jidan” au ajuns
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
a intrat în limba română prin intermediul latinei și elinei. Denumirea „evreu” care a intrat în uz în limba română modernă e asemănătoare cu denumirea folosită astăzi în limbile italiană („ebreo”), rusă („yevrey”), sârbă, bulgară și greacă („evréos”). În aceste limbi etnonimele provenite din numele ebraic Iehuda („giudeo”, „jid”, „jidov”, „ioudaios”) au căpătat o conotație peiorativă. În limba italiană și numele uzual al religiei iudaice este „ebraismo”, și nu „giudaismo”. Denumirea „israelian” desemnează pe cetățenii statului modern evreiesc Israel, în majoritatea lor
Evrei () [Corola-website/Science/297257_a_298586]
-
Fenomene similare de supraviețuire a unor populații romanice în jurul unor masive muntoase-refugiu s-au produs în aceeași epocă și în apus (masivele Ardeni și Vosges, munții Alpi), unde populațiile respective au fost denumite de germanici: "valcheren", "wallons", "welschen" (toate aceste etnonime având etimon comun cu termenul „Walh”). Diferențierea limbii romanice orientale în mai multe ramuri, socotite de unii lingviști "dialecte" ale limbii române, iar de alții limbi de sine-stătătoare, se explică prin izolarea diferitelor populații romanice, acestea fiind sedentare și nu
Originile românilor () [Corola-website/Science/297296_a_298625]
-
Tăblițe de la Tanais, inscripții în piatră, în limba greacă din anticul oraș Tanais (lângă orașul Rostov pe Don din zilele noastre), datând din secolul III e.n. Aceste inscripții conțin trei nume proprii, care au fost interpretate ca având legătură cu etnonimul „croat”: Χορούαθ[ος], Χοροάθος și Χορόαθος (Horoúathos, Horoáthos și Horóathos). Conform lucrării "De Administrando Imperio" scrisă de împăratul bizantin din secolul al X-lea Constantin al VII-lea, „croații albi” ajunseseră în Croația de astăzi la începutul secolului al VII
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
în 833 de bizantinul Petronas. Din această perioadă datează o serie de colonii hazare stabilite din diverse motive în diferite așezări rusești, de-a lungul principalelor căi comerciale. Partea de jos a orașului Kiev era denumită în această perioadă prin etnonimul "Kozarî", ai cărui locuitori instruiți i-au propus principelui kievean Vladimir I (980-1015) trecerea la iudaism. Însuși toponimul Kiev este probabil de origine hazară. Numărul comunităților iudaice din statul kievean rus a crescut și datorită imigrării evreilor originari din Imperiul
Hazar () [Corola-website/Science/297329_a_298658]
-
din colonie se datora, probabil, și cazurilor frecvente de malarie (explicabile prin caracterul mlăștinos al terenurilor din împrejurimi). Scheletul unei femei din aceeași epocă poartă urmele unei intervenții chirurgicale pe cutia craniană (confirmând textele hipocratice ulterioare care descriu această practică). Etnonimul "Ἀβδηρίτης" ("Abderites") se aplica locuitorilor orașului Abdera sau celor originari din Abdera (română: "abderit, abderitan"). Conform uzanțelor din Grecia antică, o indicație referitoare la locul de origine însoțea în mod obligatoriu numele proprii ale marilor personalități recunoscute la nivel panelenic
Abdera, Tracia () [Corola-website/Science/297361_a_298690]
-
Republicii Moldova, locuită preponderent de găgăuzi, un popor vorbitor al unei limbi turcice și apropiat cultural de turci, însă de confesiune creștină ortodoxă. Oficial, autonomia este cunoscută sub numele: Unitatea Teritorială Autonomă (abreaviată UTA Găgăuzia; în , în ). Denumirea sa provine de la etnonimul „găgăuz”. Originea exactă a găgăuzilor nu se cunoaște. Există mai multe ipoteze. De exemplu, că ar fi la origine turci selgiucizi stabiliți în Dobrogea, împreună cu pecenegii, uzii (tot de la numele "Oğuz") și cumanii (kıpçak, kîpceak), poporul care l-a urmat
Găgăuzia () [Corola-website/Science/297397_a_298726]
-
csángó (scris cu litere mici) - anul 1772: preotul Péter Zöld redactează o petiție în numele comunității ecleziastice din Nicorești, în care cei din Nicorești se plâng împotriva ungurilor din Lonka, numiți ceangăi ("csango dictis") ""Péter Zöld nu a creat artificial un etnonim, cum afirmă Anton Coșa. Preotul secui a transpus în scris o realitate pe care a constatat-o personal. La fel cum a făcut peste șase decenii Incze Petrás, care era originar din mijlocul acelor comunități de ceangăi și a trăit
Ceangăi () [Corola-website/Science/297394_a_298723]
-
lată”), Lupofantana („Fântâna lupului”), Gemellomuntes („Munții gemeni”), care se numără printre cele mai vechi toponime neoromanice (străromânești) atestate în Peninsula Balcanică. Istoriografiile care insistă asupra imigrărilor românești din ținuturi sud-slave subliniază denumirile slave ale unor ținuturi și localități ce conțin etnonimul „vlah“, amintire a unor „Vlăhii“ care au existat cândva în acele regiuni (însă de obicei amintire a unei populații românești sud-dunărene recente, existente concomitent cu populația românească din Principatele nord-dunărene), ca de pildă: "Vlaško Brdo, Stari Vlah, Vlahinja Planina; Vlahov
Transilvania () [Corola-website/Science/296636_a_297965]
-
din cuvântul "szék" („scaun”), cu sensul de “scaun de organizare judecătorească” și, prin extensie, o unitate administrativ-teritorială specifică secuilor și sașilor în Transilvania. Deși aceasta este considerată a fi cea mai plauzibilă ipoteză, secuii erau denumiți cu variante ale acestui etnonim încă înaintea colonizării în Transilvania a sașilor, care au introdus termenul de "scaun" cu sensul de subdiviziune administrativ-teritorială.) 1) Din cuvântul compus "székelu", cu sensul „dincolo de scaun”; cu partea a doua, "-elu" (modern "elve") ca în numele propriu Erdély < "Erdőelu" "dincolo de
Secui () [Corola-website/Science/297171_a_298500]