327 matches
-
Smith și printr-o neînțelegere a preceptelor celebrului gânditor scoțian în raport cu lumea lui britanică, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Ceea ce a gândit Smith atunci nu mai poate fi o platformă program pentru realitățile de azi. Gândirea e contextuală și evanescentă. A aplica aceleași pattern-uri de gândire/interpretare duce la haos social, economic și politic. Ceea ce a fost posibil cândva devine imposibil altcândva, pentru că lumea nu e statică, iar toată această dinamică umană și istorică schimbă condițiile în care putem
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
politicians and why and how written history is constructed at the crossroads of what we know and what we think. To think and to know are different perspectives for historical knowledge, and one of the reasons that written history becomes evanescent and even 'useless' during the decades is this presence of a certain way of thinking and knowing in our historical books, which is over-passed by subsequent ways of thinking. I like to see written history as a painting of chiaroscuro
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
artistului miniaturist, neîntrecut în arhitectura grațioasă a filigranului. SCENE ALE MEMORIEI. LA ANTON HOLBAN În crearea unei strategii romanești de anvergură, cel mai important loc pare să-l ocupe "condiția" lumii inventate. Marcel Proust a ales să reprezinte un univers evanescent, dar ascultînd de o întocmire monstruoasă în ramificațiile ei de mondenitate, univers în același timp curgător sub aripa timpului și stătător sub privirea halucinant trează, eterniza(n)tă, a analistului. A privi nestingherit lumea, cu toată lentoarea unui examen "rece
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
potrivită, iar soarele să-ți bată din partea stângă" Cennini, "Il libro dell'arte" Acest motto anticipă intenția lui Camil Petrescu de a propune cititorului să își imagineze, în romanul Patul lui Procust, că "semnătura" autorului este mai curând un semn evanescent precum o umbră. Desigur că meritul scriitorului este incontestabil, dar "strălucirea" și originalitatea rezidă, în această operă, din diversitatea scriiturilor, instanțelor narative, din varietatea categoriilor de discurs. Totuși, accentul criticii literare a fost aproape întotdeauna plasat pe apartenența acestuia la
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
unul suprafiresc, deasupra competenței și voinței forțelor reunite ale comisarului, procurorului, judecătorului de instrucție, grefierului, doctorului, avocatului ș.a.m.d. În fond, întreaga viață a protagoniștilor, "ciupiți" de morbul ficțiunii și problematizării, pivotează în jurul cazului declanșat de victimă, ubicuă și evanescentă, umană și angelică, identică și multiplă. Întru decelarea acestui vânat miraculos se întrec personajele romanului, probându-și fiecare permeabilitatea la dimensiunea invizibilă a realului, și implicit credința într-o nouă descindere a sacrului printre oameni. Ce-ar fi însemnat pentru
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
suis le bien armé".// Moartea proiectele lucind cu/ disperare în/ noapte" (subl. mea, E.I.). Această retorică, să o numim a aproximării lumii printr-o sensibilitate atentă mai puțin la contururile ei aparente și mai mult la dinamica ei vibratilă și evanescentă care îi configurează ordinea secretă, îi va permite poetului Liviu Antonesei să se situeze într-un teritoriu de interferență, "în zborul albastru și chymic/ în intermundii, în corpul fluid și fosforescent" (Cine...). De aici, glisarea permanentă între descripția nudă și
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
care duce și astăzi la definirea modernității că o aporie [v. Meschonnic, p.71]. Această ambiguitate a conceptului baudelairian se poate comenta că "un raport de forțe care constituie modernitatea: o actualitate ce căuta să se exprime în prezentul sau (evanescentul) și, în același timp, o tendință care o face să se autodepășească sau să se epuizeze (eternul)" [Nouss, p.45]. Acest raport generează o stare de tensiune și de criză, percepută și în definițiile actuale ale modernității 8. Funcționarii lui
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
această fixare și izolare, discutată de Oreste Macrì, există, după părerea noastră, și tendința contrarie de a despovăra cuvântul, de a-i oferi un halo de imponderabilitate, de lejeritate. Imagologic Quasimodo alătura cuvântul și unor prezente impregnate de luminozitate și evanescenta. În această categorie se încadrează contextele în care apare alături de adierea ușoară a vântului sau atunci când este atins de un suflu metamorfic, precum în versurile: Păsările căutau meiul / și brusc erau de nea (Iarnă străveche, trad. MB). Autorul sublimează materialitatea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
suflu metamorfic, precum în versurile: Păsările căutau meiul / și brusc erau de nea (Iarnă străveche, trad. MB). Autorul sublimează materialitatea prin eliminarea greutății obiectului (a referentului) care își pierde propriul contur și se contopește cu fundalul, devenind o umbră ușoară, evanescenta. Aură nedefinita, vaporasă și ambigua conferă astfel vorbelor calitatea de vag pentru a folosi un termen leopardian și afectează cuvântul și referentul deopotrivă, transmițând impresia că acestea se întrepătrund. Studiile dedicate conceptului de vag nu au o istorie îndelungată în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
această lume pot suferi de o lipsă de determinare ce ține de natură lor și nu depinde de manieră în care noi vorbim despre ele.261 Orice obiect slab delimitat, prin mobilitatea contururilor sale, atrage după sine un limbaj vag, evanescent. Așadar, această ultimă calitate nu mai este un dat intrinsec codului, ci o caracteristică generată de nedeterminarea referentului. În virtutea celor discutate anterior cu privire la modul în care cuvintele și lucrurile ce împărtășesc o nedeterminare comună tind în opera lui Quasimodo să
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trad. MB). Cuvintele aparțin creatorului lor așa cum frunzele aparțin arborelui: Alte frunze / crestează acum ramul (Verdele fals și cel adevărat, trad. MB). O undă sonoră străbate frunze și cuvinte deopotrivă, de aceea uneori urlă copaci (Pământului meu). Ambele sunt ușoare, evanescente, precum sunetul sau precum lumină. Ambele sunt obiecte ale dorinței și protagoniste ale visării: vântul apoi aduse frunze (Cantul lui Apòllion).276 Acest mod de a privi versurile lui Quasimodo dezvăluie componentă dinamică a paginii sale contra fixității termenilor separați
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
trata în paralel tehnicile de elaborare a cronotopului în lirica leopardiană și quasimodiană, evidențiind mai clar și existența unei deplasări mentale identice dinspre prezent spre trecut. În concluzie, efectul estetic al poemelor lui Quasimodo izvoraște, pe de o parte din evanescenta cuvintelor vagi, pe de altă parte din contrastul dat de intensitatea sensului lor, deopotrivă centripet și dispersiv, grație căruia cititorul care percepe transferurile și îmbinările este fermecat. Nu în ultimul rând, acesta derivă din poeticitatea spațiilor sau timpurilor îndepărtate. Fiecare
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
reificat, bazată pe tendința centripeta de concentrare a semnificației termenilor (după cum explică Oreste Macrì) este dublată, în fapt, de o forță centrifuga, prin care sensul acelorași rezonează, firește, în relație cu cele contextuale, trezind în cititor impresia de vastitate, de evanescenta trăsături comune cu poetica leopardiană a vagului. La nivelul vocabulelor, tensiunea perpetua ce se naște la granița dintre caracteristicile semantice individualizante și deschiderea lor către context oferă măsură ambivalentei cuvântului quasimodian, componența definitorie a condeiului sau. În articolul citat în
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
semn de întrebare în legătură cu imobilitatea teoriei despre cuvântul quasimodian, pietrificat. Însuși termenul parolă, remarcă Oreste Macrì, este unul dintre protagoniștii poeziilor quasimodiene din prima etapă de creație, fapt demonstrat de numărul mare de ocurente (32); în respectivele contexte dihotomia soliditate / evanescenta se poate observa în măiestria cu care autorul a transformat la nivel figurativ cuvântul în piatră sau, dimpotrivă, în aer, vânt sau zăpadă. Jucându-se cu distanță și apropierea dintre vocabule, sicilianul a utilizat enjambamentul că figură de stil predilecta
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
lumină; finalmente, ajungem în punctul din care am pornit și închidem cercul cu peretele afumat. De această dată, motivul se asociază lămpii și umbrei înțelegem de ce pereții nu puteau fi perfect albi: aspectul lor nedeslușit oferă luminarea scenică prielnică jocului evanescent al umbrei. Constelația intratextuală acum analizată se desenează în punctele de interferență a două serii intratextuale, inegal reprezentate, ce prind contur în jurul celor două nuclee: pereți afumați și ferestre mari, cu lumină neconvingătoare. Între alb și negru, șirul hipertextelor potențează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
vedere parcursul intelectual al autorului, dar în fapt fugace, schimbător, "cuantic", aprinzîndu-se într-o parte pentru a se stinge discret și a țîșni unde te aștepti mai puțin, acoperind aventuros cam tot secolul XX, sărind prin generații diferite, prin întîmplări evanescente, a căror înlănțuire cumva haotică, la o primă vedere argumentează în fond firescul nașterii și dispariției umane, odată cu cea a lumilor. Cheia finală nu e tragică sau apocaliptică, în sensul contemporan al termenului, în ciuda obsesiei "declinologice" a Occidentului, pătruns în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
-se, mai degrabă, o legătură de rudenie, ca între creator și creația sa. Este totuși acesta o pradă a lor, își devorează, sufocă ele creatorul? Reușește el să le materializeze suficient sau rămân la stadiul amniotic al unor făpturi fluide, evanescente? Paciurea reda condiția artistului captiv al propriilor fantasme creatoare, asaltat de propriile sale idei-ficțiuni-vise (chimere), sau poate se reprezenta pe sine în mijlocul propriilor sale creații insuficient gestate, aflate în stadiul inconsistenței fantasmale, in statu nascendi. Mai există un desen inedit
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
care un șal a alunecat în mod oportun. Ca și tabloul anterior, Visând înscrie prin titlu tema. Chipul unei fete văzut din profil pe un fundal floral topit în indistinct, la care veșmântul alb al unei rochii accentuează disoluția, aerul evanescent, dobândește o aură melancolic-spiritualizată. Privirea fetei, fixată într-un punct imaginar, reflectă caracterul ei introspectiv, întors spre sine, revendicând pentru personajul feminin un moment de abstragere, de captivitate în spațiul propriei interiorități. Putem sesiza că unui decupaj pictural propriu-zis, pictorul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de simboluri care generează ezoterismul compoziției. Dacă acest ezoterism este mai atenuat la Loghi, în sensul unei simbolistici mult mai difuze, aflată sub semnul imprecisului, al citatului insuficient degajat, în schimb, din aceste pânze se degajă uneori un erotism subtil, evanescent, ca marcă a Jugendstil-ului sub influența lui Klimt și Von Stück. Peisajele sale se încarcă cu o melancolie misterioasă, pe care criticul o vede în tabloul Ruine reprezentată de chipul unei femei frumoase. "Aerul ce se degajă din lucrările
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
autoportret din profil, în aceeași manieră Art Nouveau, însoțind poezia lui Mircea Demetriad, "Unicei", o Paparudă, portretul lui L. Bachelin, plasat într-un chenar floral, un profil de fată și un alt chenar cu un pustnic visând siluete feminine vaporoase, evanescente, iar în fundal, departe, dublând parcă insolitarea, un turn. Hors-text-ul care însoțește poezia lui Mircea Demetriad ilustrează un elan dionisiac, un lanț de trupuri goale, Menade și Koribanți intoxicați erotic, însuflețiți de zeița Astarte, care se desfășoară într-un joc
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a personajului feminin. Aici totul devine vizibil, însă pictorul atrage atenția nu asupra imaginii integrale a corpului nud, cât asupra procedeului, a jocului specular care oferă aparent deschiderea maximă unei cuprinderi totale a modelului. Feminitatea prinsă în întregul ei devine evanescentă tocmai prin acest joc al iluziei care ne oferă unghiul interzis sau imposibil, în aceeași măsură în care corporalitatea se dizolvă în imagine, în iluzie. Jocul cu măști al lui Teișanu se încarcă de fascinul imaginii prohibite a decupajului voyeuristic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
aceste principii aveau să fie frămîntate, zguduite, amestecate în învălmășeala de popoare cucerite, cuceritoare, latinizate, germanizate, slavizate, înainte de a ajunge să se înlănțuie și să se înfrunte. Atunci cînd cauți să afli esența Europei, nu găsești decît un "spirit european" evanescent și sterilizat. Cînd îți închipui că scoți la iveală trăsătura sa autentică, ești condamnat să eclipsezi o trăsătură contrară, nu mai puțin europeană. Astfel, dacă Europa este drept, ea este în egală măsură forță; dacă este democrație, este de asemenea
Gîndind Europa by Edgar Morin () [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
cu alte cuvinte activitatea spontană a eului creator, uitând non-eul, natura, întregul univers, chiar și pe Dumnezeu, pe care aceștia ajung să-l reducă la nimic. Dar când, aproape ca un soare care apune, până și Dumnezeu dispare și devine evanescent pentru o întreagă epocă, atunci lumea întreagă se prăbușește în întuneric 28. Ateismul fragmentează tot universul într-o miriadă de euri izolate, fără unitate și legătură, în care fiecare stă singur în mijlocul acelui Nimic datorită căruia chiar și Hristos, la
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
înțelege și controla mediul (acesta fiind compus din ,,obiecte'' reprezentate) și relațiile lor cu altul. 1.1.2. Discursuri ale simțului comun și enunțuri volatile Opinia extrasă de sondaje poate fi în principal definită prin variabilitatea sa și prin caracterul evanescent sau labil. Orice încercare de a o măsura presupune mai întîi formularea unei întrebări legate de un fenomen de actualitate, asupra căruia mijloacele mass-media, jurnaliștii, grupurile sociale, instituțiile au o influență structurantă importantă. Sînteți de acord cu ultima măsură privitoare
Reprezentările sociale by Jean-Marie Seca () [Corola-publishinghouse/Science/1041_a_2549]
-
creștine, toate acestea poartă încărcătura spirituală a trecerii dinspre viața lumească, efemeră, spre cea eternă, imaginile create producând "un transfer de suflet între reprezentat și reprezentare"275. Régis Debray justifică această idee prin însăși atitudinea specifică determinată de conștientizarea firii evanescente a omului, care, în încercarea sa de dăinuire, imortalizează în imagini tot ceea ce este supus trecerii și dispariției 276. În aceste condiții, ne punem întrebarea ce anume motivează reprezentarea vizuală a sacrului, această categorie a sensibilității nesupusă limitărilor materiale sau
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]