460 matches
-
autori mai tineri, despre care a scris, l-au dezamăgit ignorîndu-l, iar pe de alta, „egoismul literar" și „limbajul personalist-agresiv" pot fi excelent probate chiar prin textele sale personale. Să mai reamintim că poziția sa față de „foiletonism" și „eseismul dubios" exhiba decepția că n-a fost comentat atît de des și encomiastic cum se aștepta? Ceea ce îl irită în special în critică este „scrisul frumos" („Se cultivă, în continuare, cu tenacitate, mitul cronicii literare «frumoase», «beletristice», de «talent»"). Ca și cum n-am
Drama identității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6150_a_7475]
-
Liviu Dănceanu Să fii loial ! Retorica postmodernistă, se știe, e una la vedere, francă, manifestă. Chiar dacă își demonstrează egolatria, compozitorul exhibă, de multe ori cu voluptate, mecanismele elaborării opusului, după toate regulile unui material sonor animat de drame, conflicte și, eventual, rezolvări, fie dispuse într-o cursivitate logică, rațională, fie orânduite printr-o discursivitate onirică, iluzorie. Creația lui Tiberiu Olah e
Tiberiu Olah și cele șapte porunci ale postmodernismului by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8541_a_9866]
-
lume, între derizoriu și sublim, un continuu flux de impulsuri, îngerul dă lecții de zbor preopinentei, primind în schimb "mere și umor" - ca pentru echilibru. Un refuz al patetismului, dintr-o profundă pudoare - dar mascată - a unui eu ce se exhibă, aparent cu dezinvoltură, dacă nu chiar cu voluptate, pare a fi formula lirică a Ilenei Roman. Dar nu e numai atât, chiar când nu am lua în calcul insulele de nudă, ingenuă sensibilitate, ieșind din hora imaginilor: Iar noi ne-
Aventurile stilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/9605_a_10930]
-
semn că lumea muzicii și muzica lumii sunt (definitiv?) întoarse pe dos. 11. Abia de când se pornește să i se vadă tivul, de când materialul din care este croită începe să se uzeze, rărindu-se, scămoșându-se, zdrențuindu-se, de când își exhibă cu nonșalanță metabolismul, viscerele, arderile ca niște poveri de temut ce ruinează armonia dintre suflet și trup, muzica savantă slujește ceea ce este frivol în existența oamenilor serioși și ceea ce este serios în viața oamenilor frivoli, probând că știe de ce fuge
Muzică și vestimentație by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/12478_a_13803]
-
bucurie,/.../ Umbra ce îmi răpește carnea ușoară ca de miere,/ Fugară de la pământ, râzând pe ramuri și sfere" - Simplitate) își dispută, în altă parte, tușa groasă a unui tablou de Villon (de felul celor în care sunt zugrăvite trupurile goale exhibându-și indecența macabră, agățate în furcile spânzurătorilor): "Umblu peste morminte și văd/ Drumurile înconjurate de cranii/ Asemenea unor lăncii" (Sfârșit). Prin cultivarea acestui gust necrofil al barocului, Miron Kiropol se regăsește în versurile poeților baroci, ale unui Quevédo, Saint-Amant, Gaston
Imposibila euharistie by Dan Croitoru () [Corola-journal/Journalistic/17369_a_18694]
-
strecoară de sus niște plopi respirația grea / Și se disting două clare bătăi ca de tîmple sau aripi, / Singure în golul imens la hotarele toamnei" - Firavele fete), ajungem la jocurile de rimă ori la vagi caligrame. Astfel Aurel Rău își exhibă în răstimpuri meșteșugul în sine cu o ingenuă superbie ca încă o performanță pe care o poate înscrie în contul însușirii idiomului estetic modern. Cu atît mai îndîrjit acest efort al estetizării cu cît fărîmele tematicii locale alcătuiesc un punct
Poezia lui Aurel Rău by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6948_a_8273]
-
decât un polițist al statului român. Dând nu doar informații contradictorii, ci și mincinoase, el a dovedit cât de mare e deruta polițiștilor plătiți cu bani serioși pentru a ne asigura liniștea. Prins cu minciuna în sac, generalul Zaharia perseverează, exhibând un aer de somnambul rătăcit într-un saloon din Vestul sălbatic. Inducând în eroare cu nonșalanță opinia publică, el face un joc extrem de periculos. După ce, la prânz, într-o conferință de presă, a anunțat, fără să clipească - precum orice bun
Împușcături în cutia Pandorei by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16291_a_17616]
-
de lipsă de profesionalism, dacă nu cumva de inconștiență, comportîndu-se asemenea celor care dau o armă pe mîna unui bolnav psihic. Omul era rău, desigur, și se vroia rău. Neavînd probabil deprinderea să se ducă pe stadion să huiduie, își exhiba reminiscențele unei agresivități benigne în mediile care îl formaseră și-i dăduseră cîndva o pîine bună de mîncat. Acum, că pîinea se cam terminase și vremurile se răsuciseră prinzîndu-l pe picior greșit și poate prea vîrstnic pentru a se orienta
Oameni și insecte by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/14334_a_15659]
-
în cel de-al doilea caz, aceeași piață, bătrînă, parșivă și nimfomană degeaba ca o codoașă, lucrează prin avansuri, adică prin finanțări la pornire. Istoria, cu murdăriile și cu nenumăratele ei cinisme, își plătește, de fapt, agenți publicitari și își exhibă rănile supurînde și chipurile dezagregate. Relația artei cu piața sau, în esență, cu banii, este o fatalitate și toate încercările artistului de a dovedi contrariul nu pot fi decît ori o imensă naivitate, ori o prostie inexplicabilă, ori un început
Artistul și piața by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15094_a_16419]
-
pe care le stîrnește monstruoasa epidemie de metamorfoze, răsfrîng, mai toate, o stupefiantă inadecvare. „Absurde de s’affoler”, găsește un intelectual incredul, Dudard; care, sceptic inveterat, va sfîrși totuși prin a ceda conformismului sinistru. Rinocerita care ne izbește astăzi se exhibă la noi cu o cinică dezinvoltură, tropăind în disprețul sfruntat al valorilor și al unui minimum de bună cuviință. Nu-i loc pentru vreo întîrziere în a-i recunoaște efectele nocive, cîtă vreme iasma ei malignă se aține asupra noastră
Sub tropotul rinocerilor by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/3297_a_4622]
-
mă fascina în același timp, o fascinație negativă, dacă se poate spune așa, pentru că îmi stârneau curiozitatea nu ca să mă pot apropia de ele, ci ca să găsesc motivele pentru a mă depărta. Îmi stârneau repulsia mai ales femeile dispuse să exhibe - ele între ele - o vulgaritate de care nu se jenau, ci erau mândre și chiar o șarjau. În orice caz, nu aveam nici o îndoială că, atunci când eram îndepărtată, ceea ce nu trebuia să aud era abject, era murdar, dezgustător. Nu simțeam
Ușile date de perete by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/3069_a_4394]
-
Îmi amintesc cum pe la 22-23 de ani, când a trebuit să petrec mai multe săptămâni în spital, într-un salon, evident, de femei, cu câteva zeci de paturi, aveam încă aceeași perspectivă asupra excesivei lor intimități. Plăcerea de a-și exhiba bolile sau amorurile, cu același tip de vulgaritate, nu avea aproape deloc legătură cu nivelul de cultură (diferit) al celor ce povesteau, ci cu nivelul lor de singurătate, cu nevoia de a fi ascultate. Acum nu mai eram dată afară
Ușile date de perete by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/3069_a_4394]
-
paisprezece ani de călărire a românilor de către strigoii comunismului? Există blesteme de care nu poți scăpa, oricât ustorori ai pune la canatul ușilor, și oricâte slujbe de salvare a sufletului ar ține Teoctist. Faptul că Iliescu a continuat să-și exhibe zâmbetul chiar după ce americanii i-au plantat sub nas steagul Rusiei e răzbunarea ironică a unui destin tembel. Adică tot o poveste cu „andrisantul necunoscut”. Oricât de pro-american aș fi (și sunt), n-aș fi ezitat să le arăt băieților
România: andrisant necunoscut by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13393_a_14718]
-
promiscuitatea sexuală e reflexul imediat, devastator și tragic, al promiscuității social-politice. Când oamenii nu mai dau doi bani pe propria lor viață, când muncitori și țărani (care „au salvat”, nu-i așa, încă o dată patria) înțeleg să-și comunice gândurile exhibându-și posteriorul, înseamnă c-am luat-o razna de tot. Marea problemă a năstăsioților nu e, însă, poporul. Și-au dat și ei seama că vehementele campanii de la televizor, plus gudurarea populistă, sunt arme imbatabile în procesul dresurii politice început
România: andrisant necunoscut by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13393_a_14718]
-
priviri de partid și de stat. Oricum, la câte șuturi au primit românii în partea în fine vizibilă a corpului, trebuia să vedem și secțiunea nefardată a realității! Mă gândesc, însă, cu groază la părțile anatomice pe care le vor exhiba studenții când, în loc de burse și camere la cămine, vor contempla fotografiile cu palid-zâmbitoarele buze ale Abramburicii.
România: andrisant necunoscut by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/13393_a_14718]
-
avantajele genului căruia îi aparține. În același timp, mesajele unei campanii electorale se înscriu în fenomenul larg al comunicării politice; această dublă apartenență le situează într-o anumită ambiguitate și impune alegeri dificile: publicitatea politică ezită adesea între a-și exhiba sau a-și ascunde caracterul persuasiv, întemeiat pe efecte estetice și emoționale. Mesajul publicitar poate fi receptat în mod predominant "inocent" sau avizat: spectatorul naiv e mai dispus să ia în serios un anume conținut informativ, să creadă sau să
Publicitate electorală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7853_a_9178]
-
firmamentul literaturii, se ia la trânta cu el jos, în mocirlă pornirilor de nestăpânit. Cu aceeași lipsa de șanse. Nenumărați scriitori au avut câte o țară invalidantă sau com-pro-mi-tatoare pe care s-au străduit s-o ascundă sau, dimpotrivă, au exhibat-o în scopuri catartice. La Rousseau a fost doar neputința autorului lui Émile, scrierea care avea să devină biblia pedagogiei naturale, de a-și crește propria progenitura; la Malcolm Lowry - doar alcoolismul demențial; la Strindberg - doar incapacitatea de a susține
Fața invizibilă a unui univers perfect by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6554_a_7879]
-
refuzînd cu program ( citește: prejudecată) catharsisul și iertarea,( ...) dispusă doar la recriminare și autodafe". Deci intră în ginta neagră a liricii, gintă mereu reîmprospătată de aspirații la gloria satanică a damnării. În opoziție cu poeții integrați în existență, care își exhibă satisfacția pe o gamă mai mult ori mai puțin "seducătoare", damnații cultivă cu sîrg ceea ce Baudelaire numea "plăcerea aristocratică de-a displăcea", propunîndu-și a-l scoate din sărite pe cititor, ba chiar de a-l "tortura". Strădaniile poetului nostru de-
Șansa "biografismului" by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14037_a_15362]
-
în majoritate, din piatră deschisă la culoare, aveau un aer elegant, specific. Multele stiluri folosite se armonizau cu fizionomia neliniștită și variată a străzii. Era, aici, plin de magazine cu vitrinele arătoase și cu lucruri de preț; peste tot era exhibat, ostentativ, un lux copleșitor, pe jumătate parizian, pe jumătate oriental - dar bogăția și somptuozitatea păreau să ia, în multe cazuri, locul bunului gust și al eleganței autentice. O mulțime de trăsuri boierești cu vizitii în livrea treceau încoace și încolo
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]
-
elemente altfel greu de întâlnit: "un convoi compus din șapte mii de scripete, din fleici, din inele și din astre" (Autobiografie) "Calistrat împacă inerția cu spasmele, deziluzia definitivă și tragică cu speranța imediată a unui crenvurșt, și hipnotismul cu onania, exhibând o fizionomie radioasă și profund muncită de cele mai chinuitoare probleme." (Calistrat) Se vede cu ochiul liber că stilul lucid, cu simetrii calculate, se află departe de automatism. Urmuz e urmat uneori în imaginația sa aproape literală: "Calul este o
Un avangardist dincoace de ariergardă by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/10684_a_12009]
-
Ťvezi că fierbe ceaiulť, mi-a spus,// și mi s-a părut că nimeni nu mă va mai lovi vreodată.// Aparența de normalitate/ răscumpără viața,/ pe 13 decembrie" (p. 48) Poezia Clarei Mărgineanu e plină de paradoxuri. Aparent intimistă, ea exhibă cu voluptate volutele sufletului într-o retorică, uneori prea înaltă. Nu poți să știi niciodată citind aceste versuri cât este trăire și cât este mimarea unei trăiri. Modelul Minulescu este, din acest punct de vedere, valabil, chiar dacă la nivelul prozodiei
Dance me to the end of love by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11202_a_12527]
-
organizat o masă rotundă și o seară de dezbateri pornind de la întrebările: cui slujesc dezvăluirile scandaloase ale vieții intime a vedetelor, cine profită de pe urma interesului mediatic față de atari scrieri? Este foarte probabil că așa-zisele staruri care acceptă să-și exhibe intimitățile în scris, dictînd scribilor detaliile care ulterior vor fi ambalate biografic, nu sunt animate atît de ambiții literare cît sunt îmbătate de iluzia accesului la o notorietate așa-zis „intelectuală”, care să dăinuie mai mult decît gloria efemeră pe
Tîrgul de Carte de la Frankfurt by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13425_a_14750]
-
este vremea să ne sacrificăm copiii, elevii, studenții întru obținerea laurilor cu orice preț. Mai ales că la Bacău gropile au pierdut mult din dimensiuni, iar leii noștri sunt din ce în ce mai costelivi. Sute de competitori s-au adunat pentru a-și exhiba măiestria. Și chemați, și nechemați. Un lucru e cert: într-o epocă în care oferta e infinit mai generoasă decât cererea, învățământul vocațional românesc își permite luxul de a școlariza un popor de talente (mai mult sau mai puțin emergente
Cele cinci cercuri ale Olimpiadei by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/8454_a_9779]
-
Harap Alb în căutarea salatei care, arsă în foc, doboară o armată (cînepa halucinogenă), are parte de un final care seamănă ca două picături de apă cu cel al lui Othello. Autorul nu are nici un fel de complexe în a exhiba - atunci cînd nu citează direct - replici și trăsături de caracter imediat recognoscibile chiar și la nivelul unui om cu o cultură generală medie. Cu toate acestea, oarecum paradoxal, el nu parodiază și nu pastișează (cu excepția, eventual a poveștii propriu-zise a
Harap Alb reloaded by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12083_a_13408]
-
este logofatică. Din nou, Sfântul Grigorie nu relevă ce a făcut sau spus efectiv Sfântul Pavel; în schimb, accentul se pune pe eficiența transformatoare a faptelor și discursului: Cuvântul însuși. Preaiubitul Discipol Ioan este o altă figură apofatică, figură ce exhibă aceeași dimensiune logofatică pe care o vedem în mireasă și în Apostolul neamurilor, Sfântul Pavel<footnote Martin Laird, „ʻWhereof we speakʼ: Gregory of Nyssa, Jean-Luc Marion and the Current Apophatic Rage”, în The Heythrop Journal, vol. 42, 2001, p. 3-5
Editura Ortodoxia. Revistă a Patriarhiei Române by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/177_a_426]