571 matches
-
Scheler și Arhiva-Nietzsche • Cursurile universitare despre Nietzsche între 1936-1940 • De ce nihilismul? • Nietzsche din 1961 • Nietzsche: nici adevărat, nici fals, ci ori viu, ori mort • Din de profundis-ul nietzschean Capitolul 11. Dincolo de linia nihilismului: Jünger versus Heidegger / 179 Capitolul 12. Nihilism, existențialism, gnoză / 199 Capitolul 13. Nihilism, teologie politică, secularizare: Carl Schmitt / 219 Capitolul 14. Nihilism, posthistoire, sfârșit al istoriei: Kojève, Gehlen / 227 Capitolul 15. Tehnică și nihilism / 239 Pentru o filozofie a tehnicii • Conflictul dintre tehnică și umanism • Tehno-știința ca pericol
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
amuțește, omul abandonat sieși își revendică libertatea. Mai mult, nu îi mai rămâne decât să și-o însușească: omul este libertatea însăși întrucât, de acum încolo, nu mai este altceva decât ceea ce proiectează să fie, și totul îi este permis. Existențialismul a încercat să conviețuiască cu faptul că această libertate ajunge pe urmă să fie o libertate disperată, care suscită mai degrabă angoasă decât deplinătate a ființei. Orizontul speculativ la care fac aluzie aceste câteva fraze, și care se dezvoltă într-
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
o libertate disperată, care suscită mai degrabă angoasă decât deplinătate a ființei. Orizontul speculativ la care fac aluzie aceste câteva fraze, și care se dezvoltă într-un crescendo nihilist de-a lungul intervalului istoric care se întinde de la Pascal până la existențialismul contemporan, ne permite să încadrăm primele apariții ale termenului de nihilism și însăși geneza mișcării într-un context mai puțin restrâns față de cel la care se limitează simpla cercetare lexicografică sau istoric-conceptuală. În acest orizont vom înțelege mai bine prima
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
răbdare, în așteptarea "celuilalt început", cuprins de singura dispoziție în măsură să corespundă destinului epocal al nihilismului și al tehnicii, așadar epocii zeilor refugiați și al noului zeu ce va să vină: Gelassenheit, atitudinea împăcată a "abandonului". Capitolul 12 Nihilism, existențialism, gnoză Dumnezeu este condiția transcendentală a absurdității universului. Fără îndoială, opera lui Heidegger furnizează o contribuție fundamentală la analiza nihilismului european. Aceasta pune însă în lumină, în rezultatele sale ultime, un paradox singular, care este în același timp paradoxul unei
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
gnostică, știind că va rămâne fără răspuns: cine suntem?, de unde venim?, încotro ne îndreptăm? Hans Jonas, elevul lui Heidegger și Bultmann la Marburg, a avut mai ales meritul de a fi adus la lumină conexiunile structurale dintre gnoza antică și existențialismul și nihilismul contemporane, și de a fi utilizat modelul de gândire gnostic drept cheie de interpretare pentru a înțelege criza existențială și nihilistă a omului de astăzi. Jonas realizează o reconstrucție istorică aprofundată a gnozei antice, derivând de aici un
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
criza existențială și nihilistă a omului de astăzi. Jonas realizează o reconstrucție istorică aprofundată a gnozei antice, derivând de aici un profil tipologic, pentru a arăta în ce mod confruntarea cu paradigma gnostică eliberează problemele puse de nihilism și de existențialism din temnița absurdului și le iluminează cu un sens mai amplu 186. Dar chiar și Jaspers și Émil Bréhier au observat importanta analogie care subzistă între existențialism și nihilism, pe de o parte, și gnosticism, pe de alta. Mai ales
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
ce mod confruntarea cu paradigma gnostică eliberează problemele puse de nihilism și de existențialism din temnița absurdului și le iluminează cu un sens mai amplu 186. Dar chiar și Jaspers și Émil Bréhier au observat importanta analogie care subzistă între existențialism și nihilism, pe de o parte, și gnosticism, pe de alta. Mai ales Bréhier a făcut observații extrem de pătrunzătoare asupra corespondenței care subzistă între analitica existențială din Ființă și timp și structura romanului gnostic. La Heidegger s-ar povesti căderea
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
finitudinii. Această paradigmă de lectură luminează dintr-un alt unghi nu numai opera lui Heidegger, ci și două tendințe opuse ale gândirii contemporane care s-au inspirat din aceasta: cea din direcția teologiei și filozofiei religiei și cea din direcția existențialismului ateu și nihilist. În primul caz s-a încercat posibilitatea de a gândi sacrul și divinul în epoca deziluziei, ostilă transcendențelor, punându-se sub semnul întrebării categoriile filozofice folosite de teologiile tradiționale și rafinând instrumentele conceptuale. Acest lucru a condus
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a determinării lui Dumnezeu ca persoană și a omului ca individ. Ar trebui așadar puse sub semnul întrebării primatul metafizic pe care Occidentul îl acordă principiului de individualitate și dualismul cosmoteologic ce rezultă de aici188. În direcția opusă, cea a existențialismului ateu și nihilist, s-a încercat gândirea facticității și finitudinii existenței, tocmai din punctul de vedere al absurdității care derivă din lipsa principiilor care să le explice și să le dea un sens. În această perspectivă, fuziunea dintre existențialism și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
a existențialismului ateu și nihilist, s-a încercat gândirea facticității și finitudinii existenței, tocmai din punctul de vedere al absurdității care derivă din lipsa principiilor care să le explice și să le dea un sens. În această perspectivă, fuziunea dintre existențialism și nihilism de exemplu în opera unor gânditori ca Jean-Paul Sartre și Albert Camus a adus o contribuție decisivă la tematizarea și înțelegerea existenței umane. În scrierile lui Sartre, de exemplu, unde conceptul de nihilism nu este folosit ca atare
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
rădăcini și a se răspândi nu doar în epoca și în mediile nihilismului. Condiții favorabile s-au verificat și în alte locuri și momente ale gândirii franceze contemporane, mai ales acolo unde a fost asumată problema finitudinii. În ceea ce privește confluența dintre existențialism și nihilism, tipică unui anume stil filozofic francez, nu va fi niciodată subliniată îndeajuns importanța pe care au avut-o seminariile despre Fenomenologia spiritului a lui Hegel ținute de Alexandre Kojève la École des Hautes-Études între 1933 și 1939 și
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
Nihilismul fără fundament al lui Max Stirner Nihilism, anarhism, poporanism în gândirea rusă Nihilism și decadență la Nietzsche Nihilism, relativism și dezvrăjire în "cultura crizei" Nihilismul estetico-literar Nihilismul european în istoria ființei: Heidegger... Dincolo de linia nihilismului: Jünger versus Heidegger Nihilism, existențialism, gnoză Nihilism, teologie politică, secularizare: Carl Schmitt Nihilism, posthistoire, sfârșit al istoriei: Kojève, Gehlen Tehnică și nihilism Nihilismul în Italia Dincolo de nihilism? Bibliografie Indice de nume
by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
c. Iubiri semi-împlinite /141 În loc de concluzii de la "semio-ce" la semiotici textuale /145 Anexe /147 Bibliografie /153 Summary / 165 Prefață Emergentă și dezvoltarea unei discipline sunt indisolubil legate de "spiritul timpului" (Zeitgeist). În anii '60, dominați de marile sinteze teoretice (marxism, existențialism, structuralism) semiotica s-a inspirat în demersurile sale teoretice și metodologice din filosofie, antropologie, sociologie, adoptând o atitudine paternalista și integratoare în raport cu celelalte științe sociale (Umberto Eco vorbea chiar de vampirismul semioticii care invadează toate domeniile); această abordare combinată cu
by Camelia-Mihaela Cmeciu [Corola-publishinghouse/Science/1056_a_2564]
-
poziții și curente filosofice, sociologice, estetice exprimând toate „fețele” veacului al XX-lea: de la Henri Bergson la Jean-Paul Sartre, de la Ludwig Klages la Theodor Adorno, de la Max Scheler la Edmund Husserl, de la Emil Staiger la Roger Garaudy, de la fenomenologie la existențialism, de la marxism la spiritualismul catolic. Chiar dacă nu toate punctele de vedere au darul de a convinge, ele suscită interes, impun reanalizări. Menționând că „asimilarea temelor schopenhaueriene se produce la Eminescu într-un mod cu totul personal”, exegetul exagerează, poate, „distanța
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290157_a_291486]
-
temporal, pe care persoana dorește să-l depășească. Ea caută să iasă din durata vieții, depășind În felul acesta, ca aspirație interioară, perisabilul. Omul nu poate accepta ideea Închiderii existenței odată cu moartea. Sentimus, experimurque nos aeternos esse, spunea B. Spinoza. Existențialismul subliniază criza morală pe care o dă neliniștea existenței, atunci când afirmă că omul este „ființa destinată morții” (M. Heideggeră. Filosofia creștină oferă Însă perspectiva optimistă a deschiderii prin iubire și mântuire, afirmând că omul este „ființă destinată eternității”, fiind „creația
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
și stele”, după cum spune Dante. Trebuie remarcat faptul că, În acest caz, iubirea este mai mult decât un sentiment. Ea este forța morală, o valoare care apropie, menține și construiește relațiile dintre persoane, le dezvoltă și le consolidează În timp. Existențialismul nu a văzut acest aspect. Intimitatea Intimitatea continuă Întâlnirea și o completează. Ea este relația strict personală, de reciprocitate dintre un Eu și un Tu. Termenul de intimitate, de origine latină (inimusă, desemnează ceea ce se află Îndeaproape, prietenie (Unus ex
[Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
în noi, în adîncul cel tainic al inimii și nu așteapă decît a fi slobozită ca să ne identificăm cu ea și astfel să ne reîntoarcem la Tatăl. Există similarități între gnosticismul antic și gîndirea lumii postmoderne. S-a spus că existențialismul, poststructuralismul și postmodernismul sunt curente neognostice, dar nu credem într-o astfel de aserțiune, întrucît nu găsim în ele credința arzătoare a gnosticilor în lumea de dincolo și speranța lor neclintită în mîntuire, în schimb găsim o mulțime de idoli
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în vremuri diferite, caracteristicile gnosticismului apar din nou. Curînd aveam să aflu că eram cu adevărat naiv. Nu numai gnosisul era gnostic, ci și autorii catolici erau gnostici, și neoplatonicienii. Reforma era gnostică, comunismul era gnostic, nazismul era gnostic, liberalismul, existențialismul și psihoanaliza erau și ele gnostice, biologia modernă era gnostică, Blake, Yeats, Kafka erau gnostici... Am mai aflat că știința este gnostică, iar superstiția e gnostică... Hegel este gnostic, și Marx este gnostic. Toate lucrurile și opusurile lor sunt, de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
înainte de a exista (existența precede esența), iar autenticitatea și individualitatea trebuie câștigate, nu învățate. Moartea înseamnă încetarea de a exista pentru sine și devenirea de "obiect" pentru lumea exterioară. La 33 de ani scrie cartea La Nausée, care conține manifestul existențialismului și rămâne cea mai celebră lucrare a sa. Existențialismul implică subiectivitatea extremă a omului. Viața cotidiană nu este altceva decât omniprezența oribilă a omului, subiectivă, numită libertatea de a exista și de a vorbi. Vasta preocupare a lui Sartre de-
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
individualitatea trebuie câștigate, nu învățate. Moartea înseamnă încetarea de a exista pentru sine și devenirea de "obiect" pentru lumea exterioară. La 33 de ani scrie cartea La Nausée, care conține manifestul existențialismului și rămâne cea mai celebră lucrare a sa. Existențialismul implică subiectivitatea extremă a omului. Viața cotidiană nu este altceva decât omniprezența oribilă a omului, subiectivă, numită libertatea de a exista și de a vorbi. Vasta preocupare a lui Sartre de-a lungul întregii sale vieți a fost noțiunea de
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
libertatea de a exista și de a vorbi. Vasta preocupare a lui Sartre de-a lungul întregii sale vieți a fost noțiunea de existență liberă. Pentru el, conștiința este sinonima subiectivității. Mulți filosofi consideră filosofia lui Sartre contradictorie. Heidegger critică existențialismul sartrian. În existențialism existența precede esența, în timp ce pentru Platon esența precede existența. 6 John Rogers Searle (1932), filosof american, elaborează conceptul camerei chinezești ca argument împotriva inteligenței artificiale. El își bazează concepția pe actul "ilocuționar" (efectul comunicativ al unei afirmații
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
exista și de a vorbi. Vasta preocupare a lui Sartre de-a lungul întregii sale vieți a fost noțiunea de existență liberă. Pentru el, conștiința este sinonima subiectivității. Mulți filosofi consideră filosofia lui Sartre contradictorie. Heidegger critică existențialismul sartrian. În existențialism existența precede esența, în timp ce pentru Platon esența precede existența. 6 John Rogers Searle (1932), filosof american, elaborează conceptul camerei chinezești ca argument împotriva inteligenței artificiale. El își bazează concepția pe actul "ilocuționar" (efectul comunicativ al unei afirmații) (Speech Acts, pp.
[Corola-publishinghouse/Science/84988_a_85773]
-
îmi ocup trupul/ îmi ocup carnea/ trec prin spațiu/ fără adieri sau valuri de frig/ în urma mea/ nici o hârtie nu se ridică-n picioare/ pipăi golul/ sau trec prin el” (Glăsuirea bufonului). Poetul se mișcă în sfere înrudite cu ale existențialismului, de care se desparte însă radical prin absența dezgustului de a trăi. Dimpotrivă, este dominat de propensiunea spre ironie și autoironie, ceea ce subminează absurditatea gesturilor sisifice, prezente mereu în lirica lui. Frecventă, metafora ploii are menirea de a reliefa o
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289833_a_291162]
-
antagonismele timp-veșnicie, minte-corp, spirit-materie, ființa umană-existența, fără a se ști dacă fac parte din codul sau estetic sau doar ca o terapie morală. Spune Ionel Necula în Cioran, Scepticul nemântuit: "De departe, Cioran se ipostaziază că un Zarathustra contaminat de existențialism. De departe, pentru că râma nu-l cuprinde decât aproximativ, ea trebuind mișcata, lărgita sau, după caz, îngustata pentru a-l încadra cât de cât"52. Principalul lor punct comun este critică moralei creștine. Nici unul dintre ei nu accepta ideea salvării
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
istoriei nefiind imanent, ci transcendent. Astfel, pentru Berdiaev, dezastrele pe care le denunță Ivan Karamazov sunt, paradoxal, un motiv de optimism, pentru că sunt dovada imposibilității unei soluții terestre. E, astfel, ușor, continuă Sábato, să nu cazi în disperare dacă acestui existențialism îi anulam credință în Dumnezeu, pentru că "am rămâne abandonați într-o lume fără sens, care se sfârșește cu moartea finală"42. Atât Dostoievski, cât și Kierkegaard se salvează din disperarea totală, spune Sábato, pentru ca, finalmente, cred în Dumnezeu, după cum "se
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]