414 matches
-
aprovizionarea pe ruta Haiphong-Yunnan. În ciuda bombardamentelor aeriene japoneze, această linie ferată a rămas deschisă traficului. Japonia a început să facă presiuni asupra Regimului de la Vichy să închidă această cale ferată, iar pe 5 septembrie niponii au organizat o „Armată indochineză expediționară” pusă sub comanda generalului-maior Takuma Nishimura. Această forță expediționară amfibie era formată din trupe de desant, vase de sprijin și avioane decolate de pe portavioane și de pe eroportul din Insula Hainan. Pe 22 septembrie, Japonia și Indochina Vichyistă au semnat un
Invazia japoneză a Indochinei Franceze () [Corola-website/Science/312220_a_313549]
-
linie ferată a rămas deschisă traficului. Japonia a început să facă presiuni asupra Regimului de la Vichy să închidă această cale ferată, iar pe 5 septembrie niponii au organizat o „Armată indochineză expediționară” pusă sub comanda generalului-maior Takuma Nishimura. Această forță expediționară amfibie era formată din trupe de desant, vase de sprijin și avioane decolate de pe portavioane și de pe eroportul din Insula Hainan. Pe 22 septembrie, Japonia și Indochina Vichyistă au semnat un acord prin care niponilor li se asigurau drepturi de
Invazia japoneză a Indochinei Franceze () [Corola-website/Science/312220_a_313549]
-
75 de nave de război și transportoare (inclusiv vase din SUA și Australia), s-au adunat lângă Fiji pe 26 iulie 1942, și au exersat o debarcare înainte de a pleca spre Guadalcanal la 31 iulie. Comandantul de pe teren al forței expediționare a Aliaților a fost viceamiralul american Frank Fletcher (la comanda navei ). La comanda forțelor de amfibii era contramiralul american Richmond K. Turner. Vandegrift a condus de infanteriști (mai ales pușcași marini) Aliați pregătiți pentru debarcări. Cei de pușcași marini de la
Campania din Guadalcanal () [Corola-website/Science/318411_a_319740]
-
dat ordin armatei slovace să ocupe teritoriile. Slovacia nu a participat de la început la invadarea Uniunii Sovietice, care a fost declanșată pe 22 iunie 1941, dar Hitler nu a cerut ajutorul Slovaciei. Slovacii însă au decis să trimită un grup expediționar. Ungaria a intrat în cele din urmă în războiul contra Uniunii Sovietice la începutul lunii iulie. Grupul slovac atașat Armatei a 17-a germană, a atacat Armata a 12-a sovietică. Alături de Armata a 17-a germană și armata maghiară
Slovacia în timpul celui de-al Doilea Război Mondial () [Corola-website/Science/323196_a_324525]
-
al XIII-lea în Siria și Egipt ca gărzi personale ale mamelucilor ca mai apoi să devina componenta principală a acestei caste de conducători militari carea avea să domine politic Egiptul, cu intdermitențe, până la debarcarea în această țară al corpului expediționar al lui Napoleon Bonaparte la începutul secolului al XIX-lea. Cumanii și pecenegii par a fi conviețuit în simbioză pașnică cu populatia româna, mulți din ei liberi și posesori de diplome nobiliare în Țara Făgărașului. În timp, au fost asimilați
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
într-un sângeros război civil de o rară cruzime, soldat până la sfârșitul anului 2000 cu pește 60.000 de victime fără a se profila perspectiva unei soluționări reale a disensiunilor pe calea tratativelor. Încercarea Indiei de a sprijini, printrun corp expediționar (Indian Peace Keeping Forces), trimis în insula între 1987 și 1990, găsirea unei soluții pașnice, s-a încheiat cu un eșec. Între 1997 și 2001, luptele dintre rebelii tamili și forțele guvernamentale au continuat. După un armistițiu propus în decembrie
Sri Lanka () [Corola-website/Science/297988_a_299317]
-
Înțelegerea cu forțele franceze și britanice prevedea ca Armata a VII-a franceză de sub comanda lui Henri Giraud să înainteze în Belgia, să depășească, dacă era posibil, estuarul râului Scheldt din Zeeland și să se îndrepte spre Bredaîn Olanda. Corpul Expediționar Britanic (BEF) comandat de generalul John Vereker, ar fi urmat să ocupe sectorul central Brussels-Ghent și să sprijine armata belgiană la este de Bruxelles. Principala poziție defensivă din jurul Anversului (la aproximativ 10 km de oraș) urma să fie apărată de
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
-a franceză, care apăra frontiera franco-belgiană de la Sedan la Montmédy. Cele mai slabe aramate franceze aveau să fie cele care au trebuit să suporte greul atacului principal german. Britanicii au contribuit cu cele mai puține forțe la apărarea belgiei. Corpul Expediționar Britanic comandat de generalul Lord Gort era compus din doar 152.000 de militari organizați în două corpuri de armată a câte două divizii fiecare. Britanicii plănuiseră să mobilizeze două armate a câte două corpuri fiecare, dar aceste efective nu
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
Grupului de Armate A. Grupul de Armate B a continuat ofensiva prin care avea ca obiectiv străpungerea frontului de pe râul Meuse. Din punct de vedere tactic, acest Grup trebuia să înainteze spre vest către Mons, să ocolească prin flanc Corpul Expediționar Britanic (BEF) care apăra sectorul Dyle-Brussels, să își schimbe mai apoi direcția de atac spre dus și să ocolească prin flanc Armata a 9-a franceză. Pierderile germane au fost ridicate în timpul luptelor de la Hannut și Gembloux. Efectivele Diviziei a
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
belgieni și britanici că francezii fuseseră practic înfrânți, iar forțele aliate din punga de la frontiera franco-belgiană urmau să fie anihilate dacă nu erau luate rapid măsuri. Britanicii, care își pierduseră încrederea în aliații lor, au decis să își salveze Corpul Expediționar (BEF). Frontul belgian din dimineața zilei de 22 mai se întindea pe aproximativ 90 km de la nord la sud. Belgienii apărau partea estică a frontului aliat, în vreme ce britanicii și francezii se retrăgeau spre vest pentru apărarea portului Dunkerque. Frontul de
Bătălia Belgiei () [Corola-website/Science/333069_a_334398]
-
clar îndreptată împotriva unei agresiuni germane. În caz de război, Regatul Unit trebuia să declanșeze ostilitățile cât mai repede posibil, ajutând Polonia pentru început cu raiduri aeriene împotriva industriei de război germane și implicându-se în războiul terestru de îndată ce Corpurile expediționare britanice ajungeau în Franța. În plus, Regatul Unit asigurau acordarea unor credite de război Poloniei și României și aprovizioanrea celor două țări cu armament prin porturile de la Marea Baltică și de la Marea Neagră cel mai devreme "la începtul toamnei". Până la urmă, s-
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]
-
bate bucuros departe de țara sa, și pericolul reprezentat de Ungaria în condițiile în care își menținea potențialul militar aproape intact. "”Un alt și foarte puternic motiv, care mă face a propune cât mai multă moderație la fixarea forțelor armatei expediționare este situația noastră militară față de Ungaria. Nu că m-aș teme de o acțiune imediată, care o cred pe durata războiului în curs, aproape exclusă: mă tem că tineretul, care voim să-l pregătim temeinic, va cădea pe plaiurile îndepărate
Iosif Iacobici () [Corola-website/Science/304870_a_306199]
-
Puteri au reacționat, cerându-i lui Deligiannis să retragă imediat forțele grecești din insulă în schimbul acordării unui statut de autonomie. Cererea a fost respinsă, iar pe 7 februarie a avut loc prima bătălie importantă între greci și turci, atunci când forța expediționară greacă din Creta a învins armata otomană de 4.000 de militari în Bătălia de Livadeia, Creta. Armata greacă era formată din trei divizii, două dintre ele luând poziții de luptă în Tesalia și cea de-a treia în Arta
Războiul Greco-Turc (1897) () [Corola-website/Science/336756_a_338085]
-
abandonat orașul, strecurându-se pe un pod de vase spre nordul golfului de Nord (Severnaia). În același an, rușii au asediat și cucerit fortăreața turcească de la Kars. În primăvara anului 1855, comandanții aliați franco-britanici au decis să trimită un corp expediționar în Marea Azov care să distrugă comunicațiile și aprovizionarea Sevastopolului. Pe 12 mai 1855, vasele de război franco-engleze au intrat în Strâmtoarea Kerci și au distrus bateriile de coastă din golful Kamișevaia. Nouă zile mai târziu, flota aliată a atacat
Războiul Crimeii () [Corola-website/Science/303095_a_304424]
-
otomană în Bătălia de la Navarino. Acesta a fost un moment decisiv al Războiului de Independență. Un an mai târziu, trupele franceze au debarcat în Peloponez cu intenția declarată de oprire a atrocităților trupelor terestre otomane. Grecii, profitând de protecția forțelor expediționare, au fost capabili să-și regrupeze forțele și să formeze un nou guvern. Forțele elene au încercat să ocupe cât mai multe teritorii, inclusiv Atena și Teba, mai înainte ca puterile occidentale să impună încetarea focului. Marile puteri europene s-
Grecia Otomană () [Corola-website/Science/325867_a_327196]
-
de stat major al Napoleon Bonaparte, în timpul războaielor napoleoniene. Inginer-geograf în 1764, proaspăt ieșit de pe băncile școlii de geniști de la Mézières, Berthier își începe lunga sa carieră militară cu participarea la Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii, făcând parte din Corpul Expediționar al contelui de Rochambeau. A participat apoi războaiele revoluției și s-a remarcat îndeosebi în armata Rinului. Locotenent-colonel în 1789, general de brigadă ("maréchal de camp") în 1792, este suspectat de regalism și destituit, doar pentru a fi reintegrat în
Louis Alexandre Berthier () [Corola-website/Science/312381_a_313710]
-
Sudanului (1896 - 1898). După înfrângerea mișcării mahdiste în bătălia de la Omdurman (1898), Sudanul este proclamat condominion anglo-egiptean (1899 - 1955), fiind administrat "de facto" ca o colonie a Marii Britanii. La Fashoda în Sudan, are loc în 1898 celebrul incident între forțele expediționare franceze și engleze, care aduce cele două puteri coloniale în pragul războiului. Administrația britanică izolează sudul (treimea meridională a Sudanului), populat de triburi africane (încurajând totodată aici răspândirea creștinismului), de nordul conservator, arab și islamic, adâncind astfel prăpastia dintre cele
Sudan () [Corola-website/Science/298148_a_299477]
-
sudul Albaniei, o retragere din fața italienilor fiind considerată o înfrângere rușinoasă. Din acest motiv, cea mai mare parte a armatei elene - 15 divizii - au fost lăsate pe frontul albanez chiar în timp ce germanii se pregăteau să atace. Generalul Wilson, comandantul corpului expediționar britanic, a numit în derâdere această încăpățânare „doctrina fetișistă conform niciun yard de pământ nu trebuie cedat italienilor”. Astfel, numi șase divizii grecești au fost lăsate să lupte împotriva atacului german.. Începând cu ziua de 6 aprilie, italienii și-au
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
bombardat pozițiile armatei elene din zona de coastă a Albaniei. Începând cu ianuarie 1941, Marina Regală Elenă a îndeplinit în principal sarcini de escortă a convoaielor din și înspre Alexandria, în cooperare strânsă cu vasele militare britanice. În timpul transportului Corpului Expediționar Britanic de la începutul lunii martie, flota italiană a declanșat atacuri împotriva convoaielor cu soldați. Britanicii, informați corespunzător cu ajutorul interceptărilor "ULTRA", au acționat în consecință, iar, în timpul bătăliei de la capul Matapan de pe 28 martie, au înfrânt în mod decisiv flota italiană
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
Beevor pe de altă parte a afirmat că nu luptele din Grecia au fost cele care au întârziat declanșarea războiului împotriva Uniunii Sovietice, ci ritmul nesatisfăcător al construcție de aeroporturi militare în Europa de Răsărit. În același timp, trimiterea corpului expediționar aliat în Grecia a fost motivată mai degrabă de considerente politice. Generalul Alan Brooke comenta retrospectiv că intervenția britanică în Grecia a fost „o eroare strategică clară”, de timp ce a lipsit frontul din Orientul Mijlociu în momente extrem de critice de
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
mai degrabă de considerente politice. Generalul Alan Brooke comenta retrospectiv că intervenția britanică în Grecia a fost „o eroare strategică clară”, de timp ce a lipsit frontul din Orientul Mijlociu în momente extrem de critice de numeroase trupe și echipamente militare. Corpul expediționar britanic s-a dovedit prea slab pentru a opri înaintarea germană în Grecia, dar ar fi putut juca un rol decisiv în Campania din Africa de nord. La sfârșitul războiului, lupta Greciei alături de Aliați avea să fie răsplătită în 1947
Războiul greco-italian () [Corola-website/Science/312078_a_313407]
-
delegația italiană. Italia era interesată de ocuparea aceluiași port. Pe 30 aprilie, Italia a trimis un vas de război în rada portului, încercând să-și impună prin forță voința în fața grecilor. Mai mult, marina italiană a debarcat un puternic corp expediționar în Anatolia. Dată fiind lipsa delegației italiene de la Conferința de pace, britanicii au reușit să convingă Franța și SUA să accepte pretențiile Greciei, iar, în cele din urmă, Conferința a autorizat debarcările elenilor pe teritoriul anatolian. Campania grecilor în Anatolia
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
și societatea australiană a fost modelată de două dintre cele mai durabile teme ale culturii strategice australiene: "bandwagoning" - alierea unui stat mai slab cu unul mai puternic sau cu o coaliție pentru o putere politică echilibrată - și "expeditionary warfare", războiul expediționar bazat pe organizarea eficientă și capacitatea logistică de a purta războaiele departe de baze și de casă. Politica defensivă australiană a fost strâns legată de cea a Marii Britanii până la momentul războiului din Pacific cu punctul culminant în anul 1942 când
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
amplasate în proximitatea coloniilor germane din Pacific. A fost creată rapid o forță de 2.000 de voluntari - aparte de AIF - și constând într-un batalion de infanterie plus 500 de rezerviști din marină și foști marinari - cu denumirea Forța Expediționară Militară și Navală Australiană (AN&MEF) și pusă sub comanda colonelului William Holmes. Obiectivele acestui corp expediționar erau stațiile radio din Yap în Insulele Caroline, Nauru și Rabaul din Noua Guinee Germană. Trupele au ajuns la Rabaul la 11 septembrie
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]
-
limitat forțelor Mișcării Albe pro-țariste, antibolșevice. Deși guvernul australian a refuzat să implice trupe, mulți australieni au servit în Armata Britanică ce a fost implicată în lupte în vreme ce un mic număr a deservit în calitate de sfătuitori unitățile Rușilor Albi în "Forța Expediționară din Nordul Rusiei" (NREF). Așteptând repatrierea în Anglia, aproximativ 150 de australieni s-au înrolat ulterior în trupele britanice din Forța de Eliberare din Nordul Rusiei (NRRF) fiind implicați într-un număr de lupte aprige iar câțiva fiind uciși. Distrugătorul
Istoria militară a Australiei () [Corola-website/Science/320589_a_321918]