406 matches
-
Pilfousek”, după numele comandantului, Rudolf Pilfousek, fostul comandant al Diviziei a II-a slovace. Brigada Pilfousek a înaintat spre Lvov și Vinnița. După 8 iulie 1941, brigada a trecut sub comanda tactică a Armatei a 17-a germane. Restul Grupului expediționar slovac, (care nu mai acționau ca formații independente), a fost folosit în spatele liniilor germane pentru asigurarea securității Grupului de Armate Sud, în lupta împotriva partizanilor sovietici. De pe 22 iulie, Brigada Pilfousek a participat la luptele din regiunile Vinnița și Lipovăț
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
Brigada Pilfousek a participat la luptele din regiunile Vinnița și Lipovăț, în timpul cărora a avut pierderi grele. După aceea, brigada a fost mutată în nord, luptând la Berdiciv, Jitomir și mai departe spre Kiev. La începutul lunii august 1941, Grupul expediționar slovac a fost retras de pe liniile frontului și s-a trecut la formarea a două unități noi care trebuiau să fie mai bine dotate și organizate pentru războiul modern. Cele mai bune unități ale grupului au fost organizate în două
Republica Slovacă (1939-1945) () [Corola-website/Science/311188_a_312517]
-
din Berlin, fiind mutat la 29 martie 1900 la Karlsruhe unde a îndeplinit timp de cinci luni, funcția de șef de stat major al Corpului XIV Armată. La 7 septembrie 1900, a fost repartizat în statul major al "Comandamentului Corpului Expediționar din Asia de Est", care a fost implicat în reprimarea Răscoalei Boxerilor. După o lungă ședere în Manciuria și Coreea Falkenhayn a revenit în Germania. La 18 octombrie 1903, a fost numit comandant de batalion la Regimentul nr 92 din
Erich von Falkenhayn () [Corola-website/Science/311788_a_313117]
-
de cabinetul francez „oraș deschis”. Până pe 22 iunie, "Wehrmacht" pierduse 27.000 de oameni morți, aproximativ 111.000 de răniți și 18.000 de dispăruți, iar francezii pierduseră aproximativ 92.000 de soldați morți și 200.000 de răniți. Forța expediționară britanică a pierdut aproximativ 68.000 de oameni. Când Adolf Hitler a primit cererea guvernului francez, care cerea să negocieze un armistițiu, Führerul a ales pădurea de lângă Compiègne ca loc de desfășurare a discuțiilor. În același loc fusese semnat și
Armistițiul de la Compiègne (1940) () [Corola-website/Science/311864_a_313193]
-
fost decorat cu Légion d'honneur. În același an și-a schimbat în mod oficial numele în Jacques-Philippe Leclerc, adăugând pseudonimul din timpul luptei în rândurile rezistenței. În perioada când s-a aflat la comanda Forțelor franceze Orientul Îndepărtat, corpul expediționar francez a acționat în forță începând din octombrie 1945, mai întâi în Vietnam, unde a luptat împotriva Vietminhului. Au existat încercări de negociere cu vietnamezii, care au eșuat în cele din urmă. Generalul Leclerc, care s-a reîntors la Paris
Philippe Leclerc () [Corola-website/Science/311860_a_313189]
-
formată din opt flote naționale diferite, cu un total de 6.939 de vase (1.213 vase militare, 4.126 vase de desant și 1.600 de vase de sprijin, inclusiv un număr de vase comerciale). Comandantul suprem al Forței Expediționare Navale Aliate, destinată protecție de la mică distanță a infanteriei și bombardării amplasamentelor inamice de pe plajă, a fost amiralul Sir Bertram Ramsay. Ramsay fusese responsabilul planificării invaziei de pe plajele Africii de nord din 1942 și avusese comanda unei dintre cele două
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
a fost amiralul Sir Bertram Ramsay. Ramsay fusese responsabilul planificării invaziei de pe plajele Africii de nord din 1942 și avusese comanda unei dintre cele două flote care transportaseră trupe în timpul Operațiunii Husky (invazia aliată din Sicilia) în anul următor. Forța Expediționară Navală Aliată era împărțită în două Grupuri Navale Operative: cea de vest sub comanda contraamiralului Alan G Kirk și cea de est, sub comanda amiralului Sir Philip Vian (un veteran al debarcărilor din Italia). Navele de război au asigurat acoperirea
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
trupe din adâncimea teritoriului inamic, care ar fi încercat să de îndrepte spre plaje. În rapoartele sale, mareșalul Gerd von Rundstedt nota că: Chiar mai înainte de declanșarea invaziei, generalul Eisenhower a transmis mesajul său istoric către toți membrii Forței Aliate Expediționare: Succesul debarcărilor aeropurtate depindeau de stabilirea unor poziții fortificate sigure de la care să fie extinse capetele de pod și unde să fie stabilite poziții de aprovizionare care să sprijine corespunzător forțele aliate care înaintau spre interiorul Normandiei. Forțele debarcate pe
Operațiunea Neptun () [Corola-website/Science/311895_a_313224]
-
o problemă cercetată. Teoria cea mai cunoscută este aceea că von Rundstedt și Hitler au căzut de acord ca să păstreze blindatele pentru declanșarea unor noi operațiuni ofensive spre sud - în principal "Operațiunea Fall Rot". Pe 25 mai 1940, comandantul Grupului expediționar britanic, generalul Gort, a decis să înceapă evacuarea forțelor din subordinea sa. Începând cu 25 mai până pe 28 mai, britanicii s-au retras cam 50 de kilometri spre nord-vest într-o pungă de rezistență de-a lungul frontierei fronco-belgiene, care
Bătălia de la Dunkerque () [Corola-website/Science/311475_a_312804]
-
de stat major al Napoleon Bonaparte, în timpul războaielor napoleoniene. Inginer-geograf în 1764, proaspăt ieșit de pe băncile școlii de geniști de la Mézières, Berthier își începe lunga sa carieră militară cu participarea la Războiul de independență al Statelor Unite ale Americii, făcând parte din Corpul Expediționar al contelui de Rochambeau. A participat apoi războaiele revoluției și s-a remarcat îndeosebi în armata Rinului. Locotenent-colonel în 1789, general de brigadă ("maréchal de camp") în 1792, este suspectat de regalism și destituit, doar pentru a fi reintegrat în
Louis Alexandre Berthier () [Corola-website/Science/312381_a_313710]
-
Alexandros Papagos, comandantul suprem al forțelor armate elene, a cerut britanicilor sprijinul a nouă divizii de infanterie complet echipate, cu forțele aeriene corespunzătoare. Britanicii au răspuns că, din cauza luptelor din Africa de Nord, tot ceea ce pot face este trimiterea unui mic corp expediționar, cu un efectiv de cel mult o divizie. Grecii au respins o asemenea ofertă, temându-se că sosirea unor trupe britanice atât de neînsemnate din punct de vedere numeric nu ar fi făcut decât să precipite atacul german, fără a
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
din 22 februarie au participat Eden și conducerea elenă, inclusiv regele George al II-lea, premierul Alexandros Koryzis—succesorul lui Metaxas, care murise pe 29 ianuarie 1941— și Papagos. Aici s-a luat decizia trimiterii în Grecia a unei forțe expediționare a Commonwealthului. Între timp, trupele germane erau masate în România, iar, pe 1 martie 1941, forțele Wehrmachtului au început deplasarea în Bulgaria. În același timp, Bulgaria și-a mobilizat trupele și le-a poziționat de-a lungul frontierei cu Grecia
Bătălia Greciei () [Corola-website/Science/312794_a_314123]
-
al XIII-lea în Siria și Egipt ca gărzi personale ale mamelucilor ca mai apoi să devina componenta principală a acestei caste de conducători militari carea avea să domine politic Egiptul, cu intdermitențe, până la debarcarea în această țară al corpului expediționar al lui Napoleon Bonaparte la începutul secolului al XIX-lea. Cumanii și pecenegii par a fi conviețuit în simbioză pașnică cu populatia româna, mulți din ei liberi și posesori de diplome nobiliare în Țara Făgărașului. În timp, au fost asimilați
Cumani și pecenegi în Țara Făgărașului () [Corola-website/Science/309513_a_310842]
-
1943 de către „Șeful Statului Major al Comandantului Suprem Aliat” (COSSAC), generalul locotenent Frederick E. Morgan, secondat de adjunctul său american, generalul maior Ray Barker. Planul a fost adoptat și adus la zi în ianuarie 1944 de „Cartierele Generale ale Forțelor Expediționare Aliate” (SHAEF), conduse de generalul Dwight D. Eisenhower. Raza mică de acțiune a avioanelor de vânătoare britanice, care acționau de pe aerodrumurile din insulă, limitau foarte mult locațiile posibile de debarcare amfibie. Mai mult, din punct de vedere geografic, numărul locațiilor
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
fortificată și în același timp era un punct strategic neșteptat de debarcare. Atacul executat în această zonă ar fi asigurat crearea confuziei și debandadei în rândul forțelor germane. În noiembrie 1943, generalul Eisenhower a fost numit Comandant Suprem al Forței Expediționare Aliate din Europa Occidentală. În ianuarie 1944, generalul britanic Bernard Montgomery a fost numit în funcția de comandant al Grupului de Armate al 21-lea, care avea în subordine toate forțele terestre, și a fost însărcinat cu dezvoltarea planului de
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
de nave. 6.938 de vase erau împărțite în 1.213 vase de război, 4.125 vase de transport (vase de debarcare) și 1.600 vase de sprijin, dintre care unele erau vase comerciale neînarmate. Comanda supremă a Forței Navale Expediționare Aliate era asigurată de amiralul Bertram Ramsay. Forța navală a fost împărțită în două flote separate: cea vestică, sub comanda contraamiralului Alan G Kirk și cea estică, sub comanda contraamiralului Philip Vian. Navele de război asigurau protecția transporturilor împotriva atacurilor
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
care se aflau în vest pe 6 iunie (Divizia a 11-a Panzer și a 19-a Panzer) nu au intrat în luptă în Normandia. Chiar mai înainte de declanșarea invaziei, generalul Eisenhower a transmis un mesaj istoric tuturor soldaților Forței Expediționare Aliate. Se spunea printre altele: Factorul final care a determinat data declanșării debarcării a fost prognoza meteorologică. În această fază a luptelor, submarinele germane fuseseră practic alungate din Atlantic, iar stația lor meteorologică din Groenlanda fusese închisă. Aliații aveau un
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
americani denumesc luptele începute pe 25 iulie „Campania din nordul Franței” și includ în această campanie și luptele pentru închiderea pungii de la Falaise, pe care britanicii, canadienii și polonezii le consideră parte a Bătăliei pentru Normandia. Cartierul General al Forțelor Expediționare Aliate (SHAEF) din Londra și guvernele aliate au fost foarte nemulțumite de încetineala cu care s-a desfășurat înaintarea în fazele de început ale campaniei. Lipsa unor progrese rapide a fost pusă pe seama naturii terenului în cadrul căruia se desfășura atacul
Bătălia pentru Normandia () [Corola-website/Science/309487_a_310816]
-
unitățile de transport. A fost organizat sistemul de convoaie auto „ Red Ball Express”, care a rezolvat doar parțial problema aprovizionării frontului. După spargerea frontului german de la Caen și închiderea Pungii de la Falaise, generalul Dwight D. Eisenhower, Comandant Suprem al Forței Expediționare, a fost în favoarea acțiunilor militare care asigurau o înaintare pe front larg spre est. Această strategie a fost contestată de unii dintre comandanții aliați, în mod special de mareșalul Montgomery, comandantul Grupului de armată al 21-lea din nord, și
Operațiunea Market Garden () [Corola-website/Science/309683_a_311012]
-
lungul limitei nordice a platoului Haud, Jiga-Jiga, valea Jererului, Gaburo, rîul Dagato, Munții Djigo din ținutul Ogaden, trecătoarea Durdurului. La 21 decembrie 1895, după 61 de zile de la pornirea dm Berbera, a fost atins Webi Shebeli („Fluviul leoparzilor"), pe care expediționarii l-au trecut la 26 decembrie într-un loc aflat aproape de vărsarea rîului Madesso. Au mers, în continuare, mereu spre sud, încît, la 1 ianuarie 1896, au depășit limita atinsă de expediția condusă de Hoys, iar la 3 ianuarie au
Dimitrie Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/308809_a_310138]
-
și culmea Lahovary, au mai fost consemnate și alte denumiri românești. De remarcat că, în timpul expediției africane, Nicolae Ghika-Comănești a urcat, în chip de alpinist, muntele înalt de 1371 m. căruia i-a dat numele primului rege al României. Impresiile expediționarilor români au fost comunicate în două cărți, una în limba română, cealaltă în limba franceză. Ele sînt jurnale scrise cu acuratețe stilistică.
Dimitrie Ghica-Comănești () [Corola-website/Science/308809_a_310138]
-
Lutz Schwerin von Krosigk. Acest guvern nu a fost recunoscut de Aliați, iar Dönitz și alți fruntași ai Germaniei Naziste au fost arestați pe 23 mai de forțele britanice. Actul capitulării Germaniei folosit în cadrul ceremoniei de la Cartierul General al Forțelor Expediționare Aliate de la Rheims fost copiat după actul folosti câteva zile mai devreme pentru capitularea forțelor germane din Italia. Nu a fost folosit modelul conceput Comisia Europeană Consulatativă, ceea ce a dus la apariția unor probleme juridice pentru aliați, deoarece deși forțele
Comisia Aliată de Control () [Corola-website/Science/310489_a_311818]
-
importante posturi în instituțiile ștințifice: președinte al Societății geografice unionale (1931 - 1940), fondator (1920) și director al Institutului Unional al Fitotehniei (1930 - 1940), director al Institutului de Genetică al Academiei de Științe din Uniunea Sovietică (1930 - 1940), membru al Comisiei Expediționare Marine a Academiei URSS, membru al Comisariatul Poporului al URSS, a deținut și alte funcții în cadrul sistemului instituțional sovietic. Vavilov Nicolai a organizat și a participat la diverse expediții botanice și agronomice, a călătorit pe majoritatea continentelor. A demonstrat teoria
Nikolai Vavilov () [Corola-website/Science/306042_a_307371]
-
bate bucuros departe de țara sa, și pericolul reprezentat de Ungaria în condițiile în care își menținea potențialul militar aproape intact. "”Un alt și foarte puternic motiv, care mă face a propune cât mai multă moderație la fixarea forțelor armatei expediționare este situația noastră militară față de Ungaria. Nu că m-aș teme de o acțiune imediată, care o cred pe durata războiului în curs, aproape exclusă: mă tem că tineretul, care voim să-l pregătim temeinic, va cădea pe plaiurile îndepărate
Iosif Iacobici () [Corola-website/Science/304870_a_306199]
-
clar îndreptată împotriva unei agresiuni germane. În caz de război, Regatul Unit trebuia să declanșeze ostilitățile cât mai repede posibil, ajutând Polonia pentru început cu raiduri aeriene împotriva industriei de război germane și implicându-se în războiul terestru de îndată ce Corpurile expediționare britanice ajungeau în Franța. În plus, Regatul Unit asigurau acordarea unor credite de război Poloniei și României și aprovizioanrea celor două țări cu armament prin porturile de la Marea Baltică și de la Marea Neagră cel mai devreme "la începtul toamnei". Până la urmă, s-
Trădarea occidentală () [Corola-website/Science/304855_a_306184]