1,154 matches
-
cufundarea în chipul vizionar al realității, resurecția de după moarte prin semnul biblic al mersului pe apă. Amintiri din copilărie testează salvarea livrescă, prin biblioteca păstrătoare a existenței aurorale. De fiecare dată, viziunea fantasmatică dilată realul, dar mai degrabă în sens expresionist și, oricum, nu în sens textualist și postmodern, ca în proza onirismului estetic (}epeneag, Titel etc.). Prin urmare, nu prin hiperrealism, altfel spus prin privirea adâncă, intermediată de microscop. Universul ficțional, lumile create, configurează existența privită - să o spun cu
Dincolo de poezie by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/8990_a_10315]
-
Curiculalară; de vină sunt băieții care "rumegă canoane" și brutele adulate "de-un cerc de cvasicretini"; Scarbo și scribii "astupați"; junii "superrrrb" adaptați, parveniții perverși, cu "anchetele lor de sticleți"; vina este a cultrurarului și handărgraundului, ori a tânărului "poet" expresionist de gang, un fake total și-un purtător de servietă; de vină sunt "deștepții" profund cretini, mincinoși, ticăloși, "fanfani ai popoeziei, cvasidecerebrați"... Capisci, pitic? ricanează autoarea, făcându-ne să tresărim. Nu cumva se referă și la mine? se întreabă cititorul
Pledoarie fără poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9051_a_10376]
-
primă instanță, autoarea ne-ar urmări cu obstinație și ne-ar lua de guler, într-o imprecație atent rimată: "Yoy, experimentalistule, oulipo-istule/ iar jocuri de langaj? Iar/ stârniți de NIMICU'/ mângâiați între urechi p(s)i(h)sicu'?/ Ce făcurăți, expresioniștilor de sezon, post-avan-/ gardiștilor-triștilor, urechiștilor, prost moderniștilor, voi?/ Na! Ați ajuns să vă iubească doar fetele de la Păcâlna..." (p. 41). Iar dacă vom ieși, ca prin urechile acului, și din aceste versuri aiuritoare, ne vom încurca oricum în Noduri, terminale
Pledoarie fără poezie by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9051_a_10376]
-
se impun prin forme și culori..." George Cioroianu, Apoziția, München, 1985. Iar Dan Grigorescu, în Dicționarul avangardelor observă: " Tablourile lui Elefteriade mărturisesc puterea de a coborî în adâncurile propriei ființe, pe care o explorează cu intensitatea unei poezii de factură expresionistă, exprimată într-o cromatică rafinat ritmată. (București, 2005). Deocamdată, atât. De la Paul Cezanne, Elefteriade știe că... " Un artist trebuie să-și facă opera, așa cum migdalul își face florile, cum melcul își lasă balele." Pare ceva arghezian. Dar, genial... Iulie 2007
Zmeele Mangaliei înălțate în Brazilia... by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/9103_a_10428]
-
a impinge reprezentarea în zona mimetismului sau în aceea a reanimării teziste. Cu toată vocația hieratic-abstractă pe care pictura sa pare a o dezvăluie tot mai mult în ultima vreme, Marin Gherasim rămîne în continuare un volupuos al culorii, un expresionist sui generis, dar nu unul dezlănțuit ca altădată, ci unul care a descoperit, după îndelungi exerciții, că strigătul sălbatic poate fi convertit în energie supravegheată, iar panica privirii se poate stinge în tihnă contemplativă. Aventură a unei conștiințe artistice autentice
Marin Gherasim și albumul unei generații by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9148_a_10473]
-
lectură analitică și comparativă a întregii creații criticul poate scrie cu certitudine: "... itinerarul său creator se identifică, în esență, cu cel al avangardei înseși, de la primele deschideri (realizate prin gruparea Contimporanul) spre un program care, sub dominanta constructivistă, admitea elemente expresioniste, futuriste sau dadaiste, până la tot mai evidentele apropieri de suprarealism. Pe acest drum, Ťsinteza modernăť promovată între anii 1925-1928 în revista Integral va însemna nu numai un moment din propria evoluție a poetului, ci unul întru totul definitoriu pentru specificul
Un pedagog la școala avangardei by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9333_a_10658]
-
pentru voce și pian) imortalizează clipa, condensul sonor, vizând revelarea imploziei ca fenomen imanent trăirii poetice; Adrian Rațiu (Hommage a Erik Satie pentru soprană și pian) adună ca într-un buchet de armonii și rezonanțe când dulci, impresioniste, când amare, expresioniste, uneori previzibile, alteori imprevizibile, sugestiile perlate ale celor zece cântece închinate de Tristan Tzara compozitorului francez, teoretician al "Grupului celor șase"; Cornel }ăranu (Tu reviendras I, Cloches sans raison, Cheminées, Partie sans fin și Tu reviendras II pentru voce și
Muzici pentru Tristan Tzara by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/9340_a_10665]
-
amestec ciudat de energie și de disperare, de vitalitate și de eșec, de construcție monumentală și de ruinare lentă a formei pînă în pragul disoluției. Un bun regizor al volumului gigantic și al suprafeței impresioniste, un contemplativ calm și un expresionist ultragiat și sangvin, un sacerdot al antropocentrismului și un iconoclast în plină criză de răzvrătire, toate aceste personaje se găsesc simultan și succesiv în sculptura lui Ion Vlad. Tocmai această dimensiune a sculpturii noastre, care sintetizează pe un spațiu relativ
S.O.S., Ion Vlad by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9388_a_10713]
-
cursă lungă. Ochiul său zăbovește atent asupra psalmilor lui David (sau Moise, sau Agheu, sau Asaf, sau Zaharia - paternitatea nu e încă ajdudecată), iar grafia i se ondulează în notă personală. Ceea ce înseamnă cu mult mai mult decât o confesiune expresionistă și iarăși cu mult mai mult decât un act filologic dus la bun sfârșit. A transpune în rime o asemenea carte echivalează cu însăși scrierea ei, de la zero. Și derulează un scenariu radical mai istovitor și mai sincer decât al
Șerban al Arabiei by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/9418_a_10743]
-
mai crede că este același, că scrie la fel, în Cadavre în vid (1969). Poezii mai scurte și mai directe, chiar dacă lumile din care vin au altfel de soare. "Nu mai vreau să zîmbesc, vreau să fiu" e despărțirea violentă, expresionistă, de convenție. De manierele care ne fac viața suportabilă și falsă. Și care ne trișează literatura. Care ne învață, atît de flexibil și de salvator, să ne eschivăm: "un dans/ ne salvează mereu, un dans mlădios,/ o eschivă de membre
"O, desigur, astăzi ți-ai ieșit din fire..." by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/9459_a_10784]
-
care au fost iubite cîrpesc ciorapi biografii/ înnoadă la colțuri amănunte care se văd/ numai cu buricele degetelor" (Noaptea voastră). Continuînd un limbaj postexpresionist cu altoiuri simboliste (e mai aproape de Ion Caraion, Dimitrie Stelaru, Constant Tonegaru, Ben Corlaciu decît de expresioniștii noștri rurali din generația ^60), Adrian Alui Gheorghe dă impresia a fi osîndit la a contabiliza exclusiv aspectul de coșmar al existenței. E neîndoios și o subtextuală ripostă la o epocă a absurdului potențat, o expresie a dezgustului și a
Întuneric moral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9493_a_10818]
-
socrul-temnicer - pentru a-l pedepsi că îi biciuise amantul - și își hăcuiește soțul, fiind apoi, desigur, pedepsită de destin (conform predicției pe care stafia de rigoare o face la... televizor). Totul se desfășoară în cascadă cinematografică și are o violență expresionistă la care nu te-ai aștepta privind figura de intelectual timid, cu ochelari, prin care istoria muzicii l-a imortalizat pe Șostakovici. Scena biciuirii lui Serghei (transformată de regizorul Jones într-o culminare sado-masochistă) l-a iritat peste măsură pe
O seară la Scala din Milano by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/9529_a_10854]
-
-l căuta cu asiduitate, a-l scoate mereu în evidență. În acest sens, chiar dacă privirea le este îndreptată spre lume și nu spre propriul eu, artiștii atașați mișcării Neue Sachlich-keit au produs lucrări care sunt la fel de subiective ca și cele expresioniste. Diferența este doar una de manieră. Tablourile incluse în Strălucire și ruină nu sunt pictate în culori țipătoare, cu lovituri largi de penel. Grotescul cotidian este redat cu meticulozitate clinică, cu o delicatețe și transparență a straturilor de culoare ce
Portrete germane din anii 1920 by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9552_a_10877]
-
mai bine reprezentat în expoziție, după Otto Dix, este Max Beckmann cu 17 lucrări. Includerea creației sale în Strălucire și ruină este discutabilă nu numai pentru că Beckmann (1884-1950), mai vârstnic decât toți ceilalți artiști reprezentați, este îndeobște asociat cu mișcarea expresionistă, ci mai ales pentru că a refuzat explicit orice asociere cu Noua obiectivitate. Pe de altă parte însă, chiar dacă paleta sa are o libertate caracteristică expresionismului, chiar dacă n-a fost niciodată preocupat de caricatură ca joc, atracția lui Beckmann pentru lumea
Portrete germane din anii 1920 by Edward Sava () [Corola-journal/Journalistic/9552_a_10877]
-
pe cale să-și piardă propria identitate într-un peisaj citadin agresiv, absurd, imprevizibil, grobian, vulgar, specifică mai degrabă poeților din anii '90 și mai cu seamă celor debutați după anul 2000, fără însă ca poeta ieșeancă să aspire la viziunile expresioniste, grotești și foarte sexualizate ale acestora din urmă. Paradoxul liricii Marianei Codruț - dacă se poate vorbi de așa ceva - este acela că deși oferă o consistentă senzație de déja vu (ca modalitate de construcție a poemului, dar și prin intertextualitate) poezia
Drumul spre sine by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9560_a_10885]
-
frumusețea unei mișcări. De astă dată nu a fost însă cazul. Corpurile nu aveau nici proporții, nici forme plăcute. Poți trece și peste astfel de neajunsuri dacă plastica unui corp îți vorbește despre o lume creionată apăsat, precum în dansul expresionist, dans care a încorporat urâtul, dar un urât expresiv, încărcat de sens. Nu se dorea însă nimic de acest fel și nici nu se dansa, ci se urmărea doar prezentarea corpului uman ca atare și a "semnificațiilor lui uzuale", adică
Simplă fiziologie și atât by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/9593_a_10918]
-
a înviat niciodată./ nimeni nu s-a lăsat răstignit pe cruce./ oraș confiscat de moarte" (Oraș sigilat în moarte). Pe bună dreptate, N. Manolescu observă că Gabriel Chifu aruncă o ancoră în generația '60. Dar pe cînd tematica și stilistica expresionistă a înaintașilor aveau de regulă o proiecție cosmică, figurau pe un grandios ecran atemporal, bolborositor de procese geneziace și de apocaliptice priveliști, poetul nostru e atras cu precădere de altceva. Și anume de fatalitatea ascunsă în cotidian, de un mecanism
Un afectiv cerebral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9632_a_10957]
-
înger căzut: da, da, un înger trebuie să fie" (O carte cu paginile albe). Există încă și alte neasemănări între lirismul d-lui Chifu și cel al antecesorilor d-sale din seria '60, cu care are în comun o fandare expresionistă. Acei poeți priveau universul printr-un telescop, pe cînd Gabriel Chifu folosește nu o dată lupa pentru a-i înregistra misterele: "un semn mai mic decît un bob de orez cît un punct. semnul crește odată cu tine sporește ca un mugure
Un afectiv cerebral by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9632_a_10957]
-
care au întors spatele textualismului spre a privi realitatea în față. Livrescul, ludicul, intertextualitatea, parafraza culturală, pastișa, parodia, autoreferențialitatea semi-ironică sunt, în ultimul deceniu, tot mai rar folosite și practicate. Poeții tineri aleg modele lirice ale revoltei sociale și convulsiei expresioniste, iar prozatorii, variantele multiple ale unui neorealism cu puternice implicații existențiale. Singurul domeniu în care postmodernismul a avut efecte pe termen lung, de ordin conceptual și retoric, este cel al criticii. Și e firesc să fie așa, deoarece, lăsând deoparte
După douăzeci de ani by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9679_a_11004]
-
spectacol german - Viața lui Galilei - a folosit ca documentare baptisteriul din Florența; Hamletul de la Arena Stage a fost plasat În epoca bismarkiană; pentru Opera de trei parale (The Guthrie Theatre, Minneapolis) a apelat la pictura lui Brueghel, dar și la expresioniști - Dix, Grosz, Kirchner; pentru A douăsprezecea noapte (Guthrie) a căutat să creeze o lume asemănătoare celei din Fellini; Coriolan din Princeton pornea de la clădirea EUR din Roma; În Așa e dacă vi se pare (Arena Stage) a folosit o balustradă
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
XIX, de secol XX. Nu Beethoven - Uvertura Coriolan, nu Brahms - prima Simfonie în do minor, au constituit punctele de special interes; ...ci realizarea celor Trei piese pentru orchestră de Alban Berg, momente ale unei virtuozități orchestrale ce investighează expresia oniric expresionistă a muzicii. în rest, la nivelul dinamicei cotidiene, nu de azi, nu de ieri, continuă zarva disputelor mai mult sau mai puțin mărunte dintre comunitatea valonă francofonă și cea flamandă. Pe motive lingvistice, de inscripționare a indicatoarelor, privind traficul nord-sud
Bruxelles - o vitrină a capitalei europene by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/9190_a_10515]
-
amestec ciudat de energie și de disperare, de vitalitate și de eșec, de construcție monumentală și de ruinare lentă a formei pînă în pragul disoluției. Un bun regizor al volumului gigantic și al suprafeței impresioniste, un contemplativ calm și un expresionist ultragiat și sangvin, un sacerdot al antropocentrismului și un iconoclast în plină criză de răzvrătire, toate aceste personaje se găsesc simultan și succesiv în sculptura sa. Tocmai această dimensiune a sculpturii noastre, care sintetizează pe un spațiu relativ restrîns experiențe
Sculptori de astăzi by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9217_a_10542]
-
în această apreciere, deși, recunosc, am amânat destul de mult până să confirm prin proprie lectură o astfel de judecată. Aprope toți criticii, încercând să definească specificul prozei lui Radu Aldulescu, au folosit sintagma de "realism dur", cu nuanțe naturaliste sau expresioniste. Ioana Pârvulescu punea accentul, într-o cronică din 1994, pe viziunea sumbră dezvăluind "viața ca un dulce coșmar". Tania Radu, în 1995, releva "romantismul dezabuzării". Dan C. Mihăilescu, în 1998, desemna nota caracteristică prin sintagma: "proza de "urât și mizerie
Mizerabilismul cosmopolit by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9206_a_10531]
-
minuțios realizate, mai ales solzii peștelui desenați în formă de plasă, de culoare roșu închis. Cu timpul, imaginile peștilor au început să fie desenate într-o manieră mai îndrăzneață, solzii nemaifiind desenați în formă tradițională, ci într-un stil pronunțat expresionist. În China antică, pernele de ceramică și porțelan erau obiecte mult folosite pentru dormit pe timpul verii. Acestea făceau parte și din zestrea fetelor. Există și cele făcute special pentru copii, pe care erau scrise caracterele ce exprimă "longevitate" sau altele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
Astăzi poți, dacă chiar vrei cu tot dinadinsul, să te sui, dacă n-ai bani de avion, măcar într-un autocar și să te oprești la Paris fără să te întrebe nimeni nimic. Și totuși, în locul zidurilor care au căzut, expresionista Ruxandra și impresionista Domnica scot la vedere din creiere altele, nu mai puțin umede și cenușii. De aici nu se poate pleca, spun ele în plin exod al celor de vârsta lor. Țara fetelor, pe care o contura Maria Banuș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]