660 matches
-
uman, radiația sufletului uman ceresc strîns articulat cu strălucirea divină. în acest caz, veșmîntul nu acoperă și nu limitează, ci face vizibilă și operantă ad extra subiectivitatea. Ieșirea din paradis echivalează cu trecerea în regimul obiectivării, instituie un raport prin exterioritate cu realul, iar în această condiție omul capătă veșminte de piele : e configurat prin periferia, prin limitările lui și cunoaște lucrurile pornind de la suprafața lor. Efortul spiritual vizează resorbirea veșmîntului de piele în veșmîntul de lumină, tinde să reconstituie omul
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
termenului vechi german Stat : cetate, dar și stare a sufletului. Potrivit fizicii metafizice pe care o propune Eckhart, fluxul torențial al Duhului trebuie să se reverse acolo unde găsește loc, anume în sufletul aflat în starea cetății : apărat, închis față de exterioritate, cu toate facultățile unificate, precum sînt cetățenii republicii platoniciene ; suflet unu asemenea Unului divin. în paradoxala ei expresivitate, imaginea eckhartiană folosește cetatea ca obiectivare a sufletului tocmai pentru a pleda retragerea subiectivității totale din orice obiectivare. A doua remarcă legată
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
citi și cît de limitată e porțiunea din verticala ființei unde lucrează aceste libertăți, faptul că ele desenează din harta ființei doar o provincie mărginită, periferică. Presimțindu-și demnitatea verticală prin aceste libertăți, și tot prin ele limitarea curentă la exterioritate și individual, nu va fi persoana provocată, împinsă, pornită să-și caute statura completă, să se lase antrenată de elanul libertății fără margini? Dar, reflectată social în libertatea individului, libertatea omului complet trimite în fond la libertatea lui Dumnezeu, care
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
Diatribele împotriva trupului în sine stîrnesc mereu senzația inconfortabilă de incompletitudine metafizică. Cînd gîndim libertatea după modelul alegerii ori după cel al separării de condiționări (al căror simbol este trupul), această libertate rămîne incompletă, lasă ceva în afara ei, menține o exterioritate față de care ea se definește prin opoziție. în schimb, cînd gîndim libertatea după modelul creșterii neîngrădite care, maximizată, acoperă totalitatea realului , condiționările sînt menite să fie absorbite, transfigurate. în acest model, care e de tipul interiorizării și al globalității, opoziția
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
omenești, are în vedere totalitatea realului și transmutarea lui pe direcția Polului. Nikolai Berdiaev își declară apăsat filozofia drept dualistă, existențial dualistă, fiindcă ea se întemeiază pe opoziția înverșunată dintre două regimuri ale lumii : lumea aceasta, caracterizată prin obiectivare, prin exterioritate opresivă, și lumea libertății, în care omul se eliberează de determinism, integrînd în spirit universul și recunoscînd articularea spiritului său cu cel divin. Or, dualismul lui Berdiaev acuză tocmai regimul de exterioritate după care concepem, printre altele, trupul. A-l
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
ale lumii : lumea aceasta, caracterizată prin obiectivare, prin exterioritate opresivă, și lumea libertății, în care omul se eliberează de determinism, integrînd în spirit universul și recunoscînd articularea spiritului său cu cel divin. Or, dualismul lui Berdiaev acuză tocmai regimul de exterioritate după care concepem, printre altele, trupul. A-l clasa drept un rest opresiv, iremediabil muritor, de care trebuie să te distanțezi ori să te lepezi ar condamna persoana la incompletitudine metafizică : Corpul face parte din configurația totală a omului, din
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
naturale se manifestă integral, se actualizează totalmente în afara ei. Toate capacitățile ei sînt menite să se exteriorizeze ; în ea nu există posibilități nemanifestabile, mister ireductibil, interioritate inviolabilă, care să aibă ascendent asupra posibilităților de manifestare. O entitate naturală e doar exterioritate potențială sau în curs de actualizare ; . că, actualizîndu-și posibilitățile, ea tinde să ocupe întregul spațiu exterior disponibil ; expansiunea ei nu e reglată decît de obstacole ori limite exterioare. E de observat că regimul natural nu poate lucra decît într-un
STILUL RELIGIEI ÎN MODERNITATEA TÎRZIE by ANCA MANOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/860_a_1740]
-
contrarii, libertatea și necesitatea nu numai că se condiționează reciproc, dar nu ar exista și nu ar însemna nimic una în absență celeilalte. Libertatea este necesitate, așa cum necesitatea este libertate. Așa că "procesul necesității este constituit în felul că, prin el, exterioritatea rigidă dată mai întâi este depășită și că este dezvăluit interiorul ei, prin care astfel se arată că cei legați împreună nu sunt de fapt străini unul față de celălalt, ci sunt numai momente ale unui întreg, dintre care fiecare, în raport cu
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
necesitate și libertate deopotrivă, pentru că "omul moral" acționează înțelegând că faptele sale sunt necesare pentru devenirea spiritului că ceea ce el este deja prin conceptul omului moral, ca libertate, ca lume a conceptelor stând la baza rațiunii care actioneaza prin negarea exteriorității și incorporarea acesteia într-o totalitate pură, în care perechile dialectice subiect-obiect sau libertate-necesitate vor fi fost depășite și ridicate la un nivel superior. În Știință Logicii, Hegel propune o interpretare complementară a binomului libertate-necesitate. Aici, libertatea aparține teleologiei, științei
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
într-o lume fenomenala de nedepășit că totalitate; victoriile rațiunii practice sunt și rămân astfel singulare, chiar si in prezumtiva lor comunitate că "imperiu al scopurilor". În versiune hegeliana, libertatea în calitatea de continut al spiritului și necesitatea, realitatea, în calitate de exterioritate a spiritului, nu au sens decât în procesul devenirii și totodată al suprimării lor. Libertatea neagă necesitatea, lumea reală, aparentă, existând pentru sine, si o transformă în interioritate; la rândul ei, necesitatea negata își pierde exterioritatea și obiectul recunoaște spiritul
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
și necesitatea, realitatea, în calitate de exterioritate a spiritului, nu au sens decât în procesul devenirii și totodată al suprimării lor. Libertatea neagă necesitatea, lumea reală, aparentă, existând pentru sine, si o transformă în interioritate; la rândul ei, necesitatea negata își pierde exterioritatea și obiectul recunoaște spiritul drept scop al său. Transformându-se în libertate rațională, totală, libertatea și necesitatea nu se mai percep reciproc drept constrângeri, ci drept oglindiri ale uneia în cealaltă, două forme temporar diferite ale aceluiași conținut prospectiv. În
[Corola-publishinghouse/Science/84977_a_85762]
-
după modelul masculin, în sensul că sunt cultivate preponderent și sunt mai bine valorizate social caracteristicile asociate standardului masculin: raționalitatea în detrimentul empatiei și a afectivității/emoționalului, competiția în detrimentul cooperării, aspectul cantitativ/măsurabil și mai puțin cel calitativ (de profunzime), aparența (exterioritatea) și mai puțin esența/substanța/sensul unui comportament sau al unei acțiuni. Și în mediul universitar românesc, ca și în majoritatea mediilor profesionale, obișnuim să spunem că operăm cu un "standard neutru" în privința performanței, a criteriilor de promovare sau de
[Corola-publishinghouse/Science/84956_a_85741]
-
celelalte popoare ale lumei ! [...] Puterea lor e nemăsurată, căci se reazămă și se Întemeiază pe doue alte puteri : francmasoneria religioasă și aurul !” <endnote id="(465)"/>. Aproape toți comentatorii germani care au scris despre spațiul românesc În secolele XVIII-XIX au subliniat „exterioritatea” senti- mentului religios la români <endnote id="(299, p. 247)"/>. În 1909, Radu Rosetti ajunge la o concluzie similară : „fanatismul religios” ar fi o „simțire cu deosebire necunoscută românului” ; mai mult decât atât, românii „suferă de lipsă de sentiment religios
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
câștiguri materiale, avansuri profesionale, căderi personale, dispariții ale unor persoane dragi, devieri comportamentale), nu mai au nici o reverberație, făcând parte din „firescul” sau „monotonia” vieții lor. Concluzie: fiecare are dreptul să se bucure În felul lui, necontând atât de mult exterioritatea ce Îl afectează, ci ceea ce poartă - tainic și miraculos - interiorul diafan al fiecărui suflet. Să-l respectăm, căci e unic și fără preț! 4.6. Valențe integrative ale valorilor religioase Aplecându-ne asupra uzanței conceptului de „integrare” putem constata că
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
validată politic și sociologic. Proiectul axiologic În materie de educație se creionează nu numaidecât din interior, de către „oamenii școlii”, cu competențele, dorințele și interesele specifice, ci și din exterior, de către instanțe ce comandă Învățământului ce și cât trebuie să facă. Exterioritatea alimentează și prescrie sarcini, scopuri și obiective. Din exterior, acestea se pot vedea mai clar. Din interior Însă, lucrurile se pot Înfăptui mai bine și În cunoștință de cauză. Interioritatea pune În acord realitatea cu finalitatea, lucrând și funcționând. A
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
evenimentele lumii, cu lucrurile și cu semenii. „Locuirea” are un caracter dual, presupunând atât dimensiuni reale, cât și imaginare. E clar că sunt aici, dar aș vrea să mai fiu și dincolo. Ea presupune un joc permanent dintre interioritate și exterioritate, dintre imanență și transcendență. Mă mișc Într-un perimetru de obiecte, dar nădăjduiesc și la altele. Mă folosesc de ceea ce am, dar sper și la alte achiziții. Mă Împac cu ceea ce sunt, dar nutresc și spre zări mai Înalte. Fără
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
O casă „totală” are și pod, și pivniță; are și dedesubt, și deasupra. Are un fundament și un trecut, o speranță și un viitor. Spațiului obiectiv al locuinței i se adaugă un orizont al imaginației, trăit și simțit. Jocul dintre exterioritate și interioritate (dintre obiectivitate și subiectivitate) nu este Întotdeauna echilibrat. Acest univers intim tinde să favorizeze persistența elementelor imaginative care dictează Într-un fel gestica și comportamentul consumate aici. Mai mult, universul domestic este puternic antropomorfizat. Exteriorul și interiorul unei
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
lucrurilor (Sfântul Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste). CITAT RETRAS!!! Să tâlcuim, să medităm și să chibzuim un pic la ideile dense din rândurile de mai sus. Există, prin urmare, un hotar care desparte (dar care și aduce laolaltă) interioritatea și exterioritatea: mintea omenească. Aici se plămădesc ideile, realitatea ia o altă față, se reprezintă lucrul existent sau cel posibil și se pregătește acțiunea viitoare a persoanei. Lumea nu există independent de ideile care ni le facem despre ea. Mai bine zis
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
etc., acest motiv le Înglobează pe toate acestea, datorită forței transfiguratoare ce rezultă din conlucrarea unui interior (omenesc) cu al unuia exterior (divin). Învierea presupune nu o simplă acțiune din exterior, ci o resurecție interioară ce stă sub zodia unei exteriorități care ne depășește, dar ne cheamă să-i urmăm exemplaritatea. Ne lepădăm de o viață veche, secundă pentru a da curs unei vieți reînnoite, fundamentale. Stârpim omul vechi din noi pentru a lăsa loc omului nou. Sunt necesare o discontinuitate
[Corola-publishinghouse/Administrative/1951_a_3276]
-
sociale: câștigul și onoarea, frica, dezvoltarea disproporționată a unui nivel social, intrigile, neglijența, absența neamului comun, diverse fleacuri (t¦ mikr¦), situarea geografică (geo-strategică, am spune astăzi), înșelăciunea sau forța (pornită din interior ca lovitură de stat sau impunându-se ca exterioritate prin cucerire). Morfologia politică a lui Aristotel cuprinde deci șase forme. Însă această afirmație nu trebuie luată ad litteram. Cele șase specii reprezintă rezultatul unei identificari logice, însă în practică fiecare dintre cele șase forme cunoaște mai multe tipuri (fenomenalizări
[Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
a face vizibilă lumea, corelată cu specializarea puterii de a administra ordinea proclamată printr-un discurs fetișizat 202. Ca atare, raportul dintre contemplare și trăire este invers proporțional, pe măsură ce gesturile omului activ nu-i mai aparțin, ci sunt reprezentate în exterioritatea spectacolului 203. Ca soluție de ieșire din această criză spectaculistă, Debord propune politica dialogului, care își poate impune propriile condiții 204. Reflecțiile filosofului Michel Foucault asupra discursului constituie un alt moment important în istoria ideii de politică aplicată. În prelegerea
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
arta apare astfel ca fiind purtătoare de valori și creatoare de noi practici politice care se definesc în cadrul unui spațiu public înțeles ca spațiu politic 239. În aceste condiții, arta și politicul nu s-ar mai afla în relație de exterioritate, câtă vreme instituția (fie ea a limbajului, a științei sau a comunicării) face din artă o producție culturală care ar contribui la reconstituirea corpului politic fragmentat 240. Dacă, la rândul lor, studiile vizuale ar putea fi gândite ca fiind unele
Condiţia critică: studiile vizuale în critica culturală, critica de artă şi arta critică by Cătălin Gheorghe [Corola-publishinghouse/Science/926_a_2434]
-
pp. 7-13). 44 Maurice Halbwachs sesiza corect situația școlarului, care învață istoria mai întâi prin memorarea unor date, fapte, nomenclaturi, evenimente marcante, personaje importante, sărbători care trebuie celebrate. În acest stadiu, istoria este percepută ca exterioară și moartă. Sentimentul de exterioritate este întărit de încadrarea calendaristică a evenimentelor predate, căci la această vârstă copiii învață cu efort citirea calendarului, la fel de greu cum au învățat citirea ceasului (Ibidem, p. 479). 45 Vezi David Lowenthal, op. cit., pp. 234-235. El se referă la o
Didactica apartenenţei : istorii de uz şcolar în România secolului XX by Cătălina Mihalache [Corola-publishinghouse/Science/1404_a_2646]
-
e o "colecție de imagini sensibile", o altă realitate, îmbinată cu tangibilul). Omul nu trăiește doar într-un spațiu obiectiv, subliniază și Jean-Jacques Wunenburger, spațiile locuite de oameni devenind "medii de existență" doar prin intermediul imaginilor primordiale, care "creează rezonanță între exterioritatea Naturii și interioritatea psihicului".388 Nu e de mirare, prin urmare, este de părere Boia, că mitologia modernă eminamente științifică nu face decât să recupereze un fond arhaic, transfigurându-l și inserându-l în realitate, pe un traseu care pleacă
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
puterii, depinzând de autoritățile cetății și de riturile publice de consacrare, "prin care se acreditează simboluri vii".443 Eroul concentrează valorile integratoare ale unei comunități, aparținând unei structuri atemporale, continuă Borbely pe linia lui Roger Rollin, el este "figură a exteriorității, a consacrării publice", într-un "regim spectacular de sanctificare a simbolurilor de apartenență comunitară", fiind manipulat la etajul superior, oficial, al ideologiei, "ceea ce face din el o instanță ușor de stereotipizat" (nu are interioritate complicată, de altfel ignorabilă în favoarea spectacolului
by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]