332 matches
-
părerea mea, pur și simplu, sunteți omul cel mai obișnuit cu putință, poate doar cam slab și câtuși de puțin original. Ganea râse caustic în sinea lui, dar tăcu. Prințul observă că aprecierea nu-i fusese acestuia pe plac, se fâstâci, tăcând și el. — Tata v-a cerut bani? — Nu. — Dacă vă cere, să nu-i dați. Și altădată chiar a fost un om decent, încă n-am uitat. Era primit de oamenii din lumea bună. Și ce repede dispar acești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
ți-e totuna dacă te cheamă Lukian sau Timofei, crezi că prințului îi pasă de tine? Și doar din obișnuință minte, vă rog să mă credeți! — Chiar așa e? întrebă prințul nerăbdător. — Lukian Timofeevici, într-adevăr, încuviință Lebedev și se fâstâci, plecându-și supus capul și ducându-și iar mâna la inimă. — Dar de ce ai făcut-o? Ah, Dumnezeule! — Din autodesconsiderație, șopti Lebedev, aplecându-și capul tot mai jos și mai umil. — Eh, care autodesconsiderație! Măcar dacă aș ști cum să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Lebedev îl studia și aștepta. — Deci, ce ziceam? spuse prințul, parcă dezmeticindu-se. Ah, da! Doar știi, Lebedev, care-i problema noastră: am venit din cauza scrisorii pe care mi-ai trimis-o. Spune-mi ce ai de spus. Lebedev se fâstâci, dădu să spună ceva, dar nu putu decât să bâlbâie un început de frază: nu reuși să rostească nici un cuvânt. Prințul așteptă și surâse trist. — Mi se pare că te înțeleg foarte bine, Lukian Timofeevici: cred că nu te-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
zăbrele vorbești! se enervă generăleasa care începuse să înțeleagă prea bine în sinea ei cine este „cavalerul sărman“ desemnat de această expresie (probabil de mult stabilită). Dar cel mai mult o scotea din sărite că și prințul Lev Nikolaevici se fâstâcise și, în cele din urmă, se rușinase ca un copilandru de zece ani. Nu mai terminați odată cu prostia asta? Nu-mi zice nimeni ce-i cu „cavalerul sărman“? O fi vreun secret atât de grozav, încât nici nu mă pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-l pună cumva și prin ceva în încurcătură pe Evgheni Pavlovici, punându-i în cârcă, de față cu martori, cusururi pe care nu le are și nu le poate avea, răspunse prințul Ș. destul de sec. Prințul Lev Nikolaevici se fâstâci, totuși continuă să-l privească atent și întrebător pe celălalt prinț; însă acesta tăcu. — Dar dacă, pur și simplu, polițele există? Dacă totul e întocmai cum a spus ea aseară? îngăimă, în sfârșit, prințul cu un fel de nerăbdare. — Vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
să-și trezească fiul iubit și să-l prevină de extraordinara primejdie pe care o presupune vecinătatea domnului Ferdâșcenko! În atari condiții, ce persoană periculoasă e domnul Ferdâșcenko și ce mare e îngrijorarea părintească a Excelenței Sale, ha-ha-ha!... Ascultă, Lebedev, se fâstâci prințul de tot, ascultă, acționează pe tăcute! Nu fă zarvă! Te rog, Lebedev, te implor... În cazul acesta, jur că o să te ajut, dar să nu știe nimeni, să nu știe nimeni! Puteți fi sigur de asta, prinț bun, sincer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mâna prințului. Foarte, foarte de mult. Prințul îl rugă să se așeze. — Nu, nu mă așez, mai ales că vă rețin. Vin altădată. Mi se pare că vă pot felicita pentru... împlinirea... dorințelor inimii. — Care dorințe ale inimii? Prințul se fâstâcise. Ca și multor altora aflați în situația lui, i se părea că absolut nimeni nu vede, nu bănuiește și nu înțelege nimic. Fiți liniștit, fiți liniștit! Nu voi atinge sentimentele cele mai delicate. Am trecut prin asta și știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lemn. Când i-am atras atenția asupra tuturor acestor inepții, îmi zice: „Dacă tu, în opt sute doisprezece, i-ai fost camer-paj lui Napoleon, dă-mi voie și mie să-mi înmormântez piciorul la Vagankovskoe“. Adică dumneavoastră... începu prințul și se fâstâci. Generalul îl privi evident de sus și chiar aproape cu ironie. — Spuneți, prințe, tot ce ați vrut să spuneți, rosti el lungind cuvintele foarte armonios. Sunt îngăduitor, spuneți totul: recunoașteți că vi se pare ridicol până și gândul de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
prințe, să te întreb: dacă „ai asemenea intenții“, cum te gândești să-mi dăruiești fericirea? Nu știu, zău, Aglaia Ivanovna, cum să-ți răspund. Aici... aici ce-i de răspuns? Și oare... e nevoie? — Mi se pare că te-ai fâstâcit și ți s-a tăiat răsuflarea. Odihnește-te puțin și adună-ți din nou puterile. Bea un pahar cu apă. De altfel, curând vei fi servit cu ceai. — Te iubesc, Aglaia Ivanovna, te iubesc foarte mult. Numai pe dumneata te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
Sigur că da, am citit... Dar ce-i cu asta? — Le dăruiește Dumnezeu unora câte-o astfel de moarte, dar nouă, nu! Poate nu credeți că aș fi în stare să mor ca Glebov? — O, nici pe departe! exclamă prințul, fâstâcindu-se. N-am vrut să spun decât că dumneata... adică nu că ai semăna cu Glebov, dar... că... că mai degrabă, atunci... — Înțeleg. Vreți să spuneți că aș fi mai degrabă un Osterman 77 decât un Glebov? — Care Osterman? se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
lui minunate“, cum avea să se exprime Adelaida în dimineața zilei următoare, într-o discuție cu logodnicul ei, prințul Ș. — Ah, Dumnezeule! spuse râzând Ivan Petrovici. De ce n-aș putea fi ruda unui om chiar mă-ri-ni-mos? Ah, Dumnezeule! strigă prințul, fâstâcindu-se, grăbindu-se și înflăcărându-se din ce în ce mai mult. Iar... am spus o prostie, dar... chiar așa trebuia să se întâmple, pentru că... sunt... sunt... de altfel, iar am luat-o razna! Dar ce importanță să aibă persoana mea, spuneți-mi, vă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mi-am ocupat locul lângă Aglaia Ivanovna, văd că apar Gavrila Ardalionovici și Varvara Ardalionovna, la braț, parcă se plimbă. Mi se pare că amândoi au fost foarte uimiți întâlnindu-mă acolo. Nu se așteptau la asta, chiar s-au fâstâcit. Aglaia Ivanovna a roșit și, dacă vreți să mă credeți, chiar s-a pierdut puțin, poate pentru că eu eram acolo sau pur și simplu văzându-l pe Gavrila Ardalionovici, căci e oricum bărbat frumos, așa că a roșit de tot și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
îndepărtându-i politicos pe Lebedev și pe Keller și i se adresă cu delicatețe unui domn cărunt și corpolent, care se oprise pe treptele pridvorului, în fruntea câtorva alți doritori; îl invită să-l onoreze cu vizita sa. Domnul se fâstâci, dar, totuși, intră; îl urmă altul, încă unul. Din toată mulțimea se găsiră vreo șapte sau opt vizitatori, care intrară, străduindu-se să pară cât mai degajați; dar alți amatori nu se mai arătară și curând tot mulțimea începu să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
curios. — Tocmai pe țărmurile Germaniei. În regiunile de coastă. Coboară tonul, confidențial: — Doar acolo se face negoț cu chihlimbar. Deci te-ai dus într-un fel acasă? îl ia Rufus peste picior, ener vat de secretoșenia lui. Călărețul se cam fâstâcește: — Noi suntem celți de felul nostru, bâiguie jenat. Merg acum umăr lângă umăr. Pusio se grăbește să explice: — Bunicii mei s-au stabilit printre ubi. Nu știu cu ce se mănâncă felul ăsta, glumește instructorul. Ofuscat, tovarășul său îi aruncă
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
într-una din camerele alăturate, iar mie nu mi-a mai rămas decât să alerg după asistenta care se îndrepta direct către patul lui Udi, mereu cu un pas înaintea mea. Ai plâns, mă întreabă el nervos, iar eu mă fâstâcesc, da’ de unde, am răcit puțin, asistenta schițează un zâmbet, nimic nu scăpa privirilor ei, acum te internăm la clinică, îl informează ea, el este luat prin surprindere, dar orgoliul i se citește în priviri, asemenea unui copil care trece dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
am ales pe cei mai cool. Când am cerut două kilograme, în jurul meu s-a lăsat o liniște mormântală. Clar că nu era un meniu ordinar, așa ceva se gătea probabil doar de Revelion sau în ocazii speciale. Vânzătorul s-a fâstâcit tot când a auzit comanda; fraierul, nici măcar n-avea cântar... A adunat pești de pe la toți colegii, a strâns cu chiu, cu vai un kilogram și 300 de grame și mi-a cerut în schimb o sumă astronomică. N-am dat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2207_a_3532]
-
Faceți cunoștință. Ovidiu întinse foarte corect mâna, avea un zâmbet în colțul gurii, de presupus că era ironic, își aplecă și fruntea, puțin, milimetric. Avea o eleganță în el băiatul acesta ceva de speriat! Încântat. Fana, rămasă în contemplație, se fâstâci. Maaamă, ce bărbat, exclamă în sinea ei. În cele din urmă îi întinse și ea mâna lui Dimitrie. El percepu o palmă cu pielea subțire, străvezie, întotdeauna crezuse că recunoaște în celule tipul femeii căreia nu-i sunt străine treburile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
altceva? Se pare că Else intrase cu scaunul cu rotile În biroul lui Stegemann și i-a spus vizitatorului că acesta exploatase un minor. Acum că fiul ei Împlinise vârsta majoratului, avea dreptul la o compensare adecvată. Stegemann tușea, se fâstâcea și se Întreba, cu o voce care nu părea a fi a lui, la ce se refera d-na Himmel. Când Else și-a repetat cuvintele, de data asta adăugând că, În ceea ce-o privește, nu i se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pentru cei ce-l înconjurau. Sorbi cu lăcomie și auzindu-și înghițiturile percepu și liniștea care se lăsase, Balbo tăcea ostentativ, toată lumea din jurul său se întorsese către ei, nu se auzea nici vocea lui Corvino, tălmaciul. Șerban Pangratty nu se fîstîci, continuă pe același ton egal, sigur de sine: "Italo Balbo va muri doborît din greșeală, iar moartea sa va fi trecută sub tăcere, ca orice eveniment stupid. E o formă credibilă, pe care poate să o îmbrace destinul său tragic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pieptului cam dezgolit. În acea clipă i-a părut foarte rău că n-a venit eu niște flori, ar fi trebuit măcar să rupă cîteva în drum, măcar niște liliac, era destul aplecat peste gard chiar din curtea Vilei, s-a fîstîcit și era să se împiedice cînd a trecut pragul. K.F. rămăsese cumva în ușă, aproape închizînd intrarea în hol, obligîndu-l așa să o atingă, mai bine spus să se frece de catifeaua rochiei și să simtă în nări parfumul discret
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
așa se procedează - Fran simți că îi sare inima din piept auzindu-l -, dar nu am mult timp de pierdut cu viața socială. Nu-ți cer un angajament ferm, știu că asta ar fi stupid, dar ai fi ă - se fâstâci puțin și Fran se simți înduioșată - asta în cazul în care descoperim că ne potrivim, interesată de o relație serioasă? Asemenea cuvinte ar fi putut părea stupide sau chiar bizare, având în vedere că se cunoșteau de atât de puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
în redacție, atunci n-o să te deranjeze că e acolo cu Keith Wilson, discutând rezultatele de la crichet. Fran simți că roșește ca o școlăriță fără minte. Mai ales când Jack sări de pe scaun văzându-le. — Îmi pare rău, Jack, se fâstâci Fran, neștiind ce să spună, nu pot să te invit în biroul meu, pentru că nu mai am unul. Jack rânji. — Atunci noroc că am venit s-o văd pe Stevie. Vreau să-i fac o propunere. Fran rămase locului, năucită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
pe cap, avea o slăbiciune pentru câini care inspira teamă și respect. Râdeam când întindea mâna vreunui câine și spunea " Dă laba", iar acesta se executa docil, dar dacă ne auzea și întorcea capul ne îngheța râsul pe buze. Ne fâstâceam imediat și plecam de-acolo sau îi zâmbeam, prietenește, ca să nu se supere. Cel mai simpatic mi se părea Siminel. Poate și fiindcă am citit într-o carte că vidanjorii seamănă cu zeii. Siminel suferea de angină pectorală. Nu ieșea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
și agresiv, cu ochii lui de viezure bulbucați de furie neputincioasă, de gelozie și de suferință și ai fi zis că, văzînd-o pe Moașa, vom asista la o scenă violentă, cu reproșuri amoroase. Când colo, în clipa aceea Arhivarul se fâstâcea, se înroșea tot, își recăpăta aerul supus și devotat, întorcîndu-se în camera lui plină de hârțoage și de praf unde clocea probabil în taină planuri de răzbunare și de mărire care să-l scutească definitiv de asemenea umilințe. Bătrânii o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
laboratorului, care se afla într-o altă aripă a clădirii, unde în mod normal n-aveam ce căuta. Laura nu apărea deloc și simțeam un gol din ce în ce mai înăbușitor în stomac și în plămâni. Când, în sfârșit, a apărut, m-am fâstâcit. De data aceasta a zâmbit ea, amuzată, oprindu-se interogativ. "Ce doriți?" am întrebat-o și în clipa aceea m-am gândit că nu puteam spune ceva mai caraghios. Ea izbucni în râs. "Eu, nimic". Și din nou m-a
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]