526 matches
-
bătut.) Câte impresii și amintiri îmi vin acuma în minte! Unde pot să le spun pe toate! Ce lucru mare a fost pentru mine când am descoperit, în grâu, un cuib de prepeliță, ca o fântână, mic, rotund, cât o farfurioară, înconjurat de un gărduleț - și când puii au dispărut parcă în pămînt! Era peste iaz, în câmpie, aproape de o pădurice, care de-acasă de la noi se vedea ca o sprânceană la marginea orizontului. Toate mi se păreau foarte departe - în
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
șorțul încheiat la spate îi strângea talia, accentuîndu-i rotunzimile. Eram comic în laboratorul acesta improvizat și între femei, dar ce importanță are mai mult ori mai puțin comic? Cu orgoliu de autor, mi-a dat să gust dulceața dintr-o farfurioară. Era opera ei! I-am adus elogii, mințind, căci conștiința n-a putut lua act de nimic: Adela era prea aproape de mine, încălzită, cu câteva perle fine pe albul secret de forma unei inimi. După ce a isprăvit dulceața, s-a
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
ziuă. Ascultând pălăvrăgeala Extraterestrului, Mașa nici nu-și dăduse seama când trecuse timpul. În depărtări, deasupra cumpenei ce se profila În dreapta ei pe cer, clipocea Luceafărul de dimineață. Mașa stătea cu strachina de agheasmă Într-o mână și cu o farfurioară de tablă plină cu tămâie arsă, scrutând cu atenție bolta cerească, pe care nici ea nu știa de ce, În copilăria ei, o asemăna cu o tablă neagră, plină de tot felul de litere și cifre. Această tablă Îi apăruse deseori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Oh, a zis, pe un ton oțărât de cedare, bine, da. De parcă fumul de țigară ar fi putut să facă și altceva decât să îmbunătățească calitatea aerului din căsuța lui împuțită. S-a întors în bucătărie ca să-mi aducă o farfurioară pentru scrum. Mi-am dat seama când am deschis pachetul că nu prea mai aveam țigări. Mi-am promis în gând să le economisesc cu grijă pe cele pe care le mai aveam. — Așadar, a zis Bangs, dându-mi cafeaua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Își croia din nou drum pornind din capul pieptului. Nu mai exista nici o Îndoială că-mi uitasem și propriul nume. Singurul lucru care mi-a mai rămas Îl constituia conștiința faptului că eram totuși EU. Ceșcuța sări dintr-o dată de pe farfurioară cu un zăngănit. Bine că era goală și nu s-a spart... Nu-mi dau seama cum s-a Întîmplat, dar presupun că a sărit o data cu genuchiul meu și dacă așa stăteau lucrurile, Înseamnă că și eu am sărit În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
de șampanie - încă multe la data aceea în magazinele alimentare - servită în pahare înalte de cristal de Boemia (34 la număr), din timpul cununiei păstrate, parte din ele, pe ultima etajeră de sticlă a vitrinei din sufragerie, împreună cu bogăția de farfurioare și cești de cafea japoneze, pictate, de pe celelalte etajere, alături de statuete de Sèvres, porțelanuri de Meissen ale doamnei Carolina Pavel, dăruite de părinții ei, luxul moștenit al casei Pavel, singurul lux semănând - dar numai în spațiul restrâns al vitrinei, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
amândouă după primul război mondial, uitate în orășelul din extremitatea sud-estică a fostei țări, acolo unde... Nimic din acestea; doar o lustră cu cinci brațe de fier forjat executate serial, fără eleganță, susținând cinci becuri cu lumini puternice, ocrotite în farfurioare albe cu picturi florale în miniatură. Mobila părând superioară, lustruită frumos, dar oarecare. Cât despre salonul din copilărie - așa-zisul salon dispăruse, era într-o iarnă, de mult, îl înlăturaseră grijile materiale ale tatii. În toată noaptea aceea îl văzui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
la intersecția drumurilor, în timp ce... Dar Keti? Cărei zone aparține fiecare? Să nu-mi spui că sunt simple aruncări de zaruri - doar ai trecut și tu, adu-ți aminte. Poate Marcela știe ceva. Dar ea adusese tocmai atunci cafelele și două farfurioare cu dulceață, veselă și atât de distrată încât nu auzi întrebarea ce-o pusesem, iar eu, zâmbind de buna ei dispoziție, găsii inutil să insist. Mă întorc către voi, și vă întreb: tu, primul meu frate, ai 17 ani, e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
totuși cine este Ana?” - „Este întrebarea ta. Ce te-ai face fără întrebări? Cum te-ai întreba de ce crește iarba, de ce răsare floarea”. Îmi pune mâna pe umărul stâng, se afla în momentul acela între mine și Marcela care strângea farfurioarele de dulceață de pe masă. Tata vorbea, îl ascultam fericit că era vesel. - „Nu-i așa, tată, că nu ne vom schimba vreodată?” - îi vorbii astfel, pentru că-l iubeam și-mi era milă văzându-i ca-ntr-o depărtare ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
înșelător, la început, se crede în aureolă. Ceea ce prezidează relația, nefiind dragostea, este o altă realitate, indiferent de numele ei, care, în raport cu aceasta semnifică eroarea, iar eroarea naște iluzia. Abia terminai când doamna Pavel intră în cameră cu cele două farfurioare cu dulceață și cu trei cafele pregătite la ibricul turcesc pe care-l avea din 1929, adus din Turcia de unul din „vaporenii” din oraș de atunci, un anume Costică Vameșul i spunea nu se știe de ce, dar îl chema
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu s-a mai întors. Doamna Pavel își amintea și acum și pomenea de el cu melancolie, înșirând sumedenie de lucruri pe care i le-adusese, mai ales împletituri și cuverturi, țesături colorate din Turcia și Egipt. Punând pe masă farfurioarele cu dulceață și ceștile cu cafea, și așezându-se apoi pe scaunul din fața fotoliului în care stătea - picior peste picior - doamna Pavel întrebă într-o doară: - Și despre ce vorbeați dumneavoastră, că v-ați întrerupt deodată? - Despre dragoste îi răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
în patru borcane dăruite de doamna Pavel: mica ei propagandă de gospodină, repetată în fiecare an, la care el reacționa cu sincere mulțumiri și prefăcute laude, pentru că nu se pricepea. Ea deschise ușa servantei, și după ce puse pe masă o farfurioară cu o linguriță de șerbet, iar el paharul cu apă, se așeză din nou în fotoliu. El aprinse o țigară, apoi simplu: - Dar de ce tocmai despre dragoste? - Credeți că există un subiect mai important în lumea asta? Ea râse, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
trei corbi se îndreptau spre apus. Îi văzu trecând, negri, prin dreptul soarelui. Își întoarse privirea; era un semn nefast. În spatele lui Antonius îl văzu pe Ausper. Prezicătorul clipea des din ochii săi orbi și-i oferea lui Vitellius o farfurioară. Era atât de aproape, încât, dacă ar fi întins mâna, Vitellius ar fi putut s-o ia; pe ea era o prăjitură. Tresări, recunoscând una din cele două prăjituri cu miere și susan pe care, nu demult, Listarius le oferise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vai, vai, mi-e prea frică să mă mai duc. Tatăl ei pufni. — De ce nu-l iei pe Sampath cu tine? spuse Ammaji, încercând să-i găsească domnului Chawla o pereche de șosete bune și să soarbă ceai dintr-o farfurioară în același timp. Te poate apăra. — Sampath! spuse Pinky. La ce-ar fi bun Sampath! Probabil că maimuța aia m-ar alege pe mine dacă ar veni și Sampath. — Asta așa e, fu de acord Ammaji și mai luă o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
pentru îmbrățișări cu gazde specializate în arta îmbrățișării? Gândește-te, moșule. Sunt milioane și milioane de dolari vârâți în povestea asta cu îmbrățișatul. Fielding luă nota de plată, care arăta de-a dreptul banal și lăsă douăzeci de dolari pe farfurioară. Autocratul lui închiriat îl aștepta tras lângă bordură. La un moment dat, Fielding se întoarse și îmi spuse cu fața strălucind de luminile orașului: — A, moșule, să știi că nu ți-am spus adevărul mai înainte. E vorba de crimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
nu te-ai mai scufundat în... Să prinzi raci... Am ridicat din umeri. — Și cu ulei de măsline, a continuat ea. Neapărat de măsline. Îi dă un gust așa, mai aparte, mediteranean. Rămăseseră pe masă, printre alte bucate, și două farfurioare cu câteva măsline. Mari, negre, lucioase, sclipind uleios ca niște agate negre sub razele policandrului. Le priveam absent, gândindu-mă ce aș mai putea să-i spun femeii de lângă mine. Câteva cuvinte, doar pentru ea, să-i pară că vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-o urmez. Pășea legănat, fără nimic ademenitor, așa cum se-ntorc gospodinele de la piață cu sacoșele burdușite. M-am strecurat la locul meu, lângă ea. Fata cu ochelari adusese tortul. Îl tăiase de-acum în felii. Veturia le împărțea în farfurioare mici, albastre. 2tc "2" Dimineață moinoasă de toamnă. Singur în sala de lectură a Bibliotecii. S-a anunțat curânda întrerupere a luminii. Probabil nu voi mai vedea să citesc. Locul meu - puteam să-mi aleg oricare altul din sala goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cofetărie, „Tineretului“, fostă „Progresul Roșu“!), de lângă Ana, din pâcla în care mă aflam, să trec și pe lângă cel care parcă rămăsese undeva în noapte și mă închipuia, să revin în sufrageria prietenilor mei, la masa petrecerii, să-mi întindă Veturia farfurioara cu felia de tort, să înfig lingurița în moliciunea albei prăjituri și, dintr-odată, halucinația timpului în care mă aflam să dispară, cu tot cu Ana, cu cofetăria, cu Bulevardul în pâclă. — Ai adormit? Ana mă bătea ușor pe umăr. — Nu, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-se, parcă dezorientată, într-o direcție aiurea, apoi revenindu-și, găsind în cele din urmă drumul bun, adevărat, așezând tortul pe masă, în timp ce femeia aceea de lângă mine face ordine între farfurii și tacâmuri, iar Veturia împarte feliile de tort în farfurioare, albastre parcă. ...Am intrat la Karanphilou și am început să scriu din nou povestea de demult a prietenului meu. Credeam că o rescriu. Nu simțeam decât cum textul se revărsa peste mine, înghițindu-mă. Începuse coborârea. O simțeam, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pentru vreo urgență, o eventuală baie. Apa caldă e raționalizată. Se dă abia peste două zile. Gazele iată că merg. Și lumina nu s-a stins decât de două ori. Fata cu ochelari va intra în bucătărie. Va ține o farfurioară cu o felie de tort. — Nu gustați, totuși? Eu l-am făcut. Voi lua farfurioara. O voi așeza pe bufet. Nu prea mănânc dulciuri. — Vă îngrășați? Nu-mi plac dulciurile. Se spune că celor care beau mult nu le plac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zile. Gazele iată că merg. Și lumina nu s-a stins decât de două ori. Fata cu ochelari va intra în bucătărie. Va ține o farfurioară cu o felie de tort. — Nu gustați, totuși? Eu l-am făcut. Voi lua farfurioara. O voi așeza pe bufet. Nu prea mănânc dulciuri. — Vă îngrășați? Nu-mi plac dulciurile. Se spune că celor care beau mult nu le plac dulciurile. Nici de băut nu prea beau (voi încerca să par modest). — Ei, lăsați. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Bikinski starețul Pafnutie. „Suntem”, răspunse scurt Bikinski. „Chiar suntem...” „Înfloriți așa frumos”, continuă pe același ton inginerul. „Înflorim, chiar Înflorim”, replică Bikinki. „Nu numai sus, ci și jos. Suntem numai stamine...” „Așa, așa”, făcu inginerul, scuturându-și alene scrumul În farfurioara de la ceașca de cafea. „Deci și sus, și jos”, zise el. „Interesant...” „Mă rog”, Îl Îngână Bikinski, „e chiar destul de interesant...” „Eu știam că doar prietenul dumneavoastră Oliver are mania de a Înflori... Acum văd...” „Ce anume vedeți? Vi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
pur. Aici Însă era vorba despre un alt fel de adevăr, pe care Oliver Îl mirosise și acum voia să se convingă pe propria piele sale despre adevărul posedat de Satanovski. Mirosul, desigur, era Înșelător. Gustul, la fel. Umplându-și farfurioara cu țepușe bine rumenite, masterandul Lawrence Își făcu loc la masă, așezându-se pe un scaun liber În apropiere de Bikinski. Conform preceptelor lui Benedict, adevărul ultim avea să i se releve printr-un urlet. Dacă va avea de-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
noului Mesia, e bine să-l lăsăm În stadiul de copac. Când se va plicitisi de frunze, se va putea acoperi de pene....” Bărbia sa se mișcă deasupra mesei. Buzele i se subțiară, În timp ce degetele bătură darabana cu delicatețe În farfurioara de porțelan pe care se aflau două pliculețe de zahăr neîncepute și o linguriță de inox. „Deocamdată Îl vom lăsa să-și facă mendrele, dar la momentul oportun vom acționa În consecință și-i vom veni de hac. Avem noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
soartă ne-a fost dată tuturor? Oare nu există scăpare? Nu există nici o gaură unde să-ți ascunzi trupul gol, ce se scurge ca spuma de bere pe sub mese? Dumnezeu se zbate ca o muscă pe jumătate Înecată Într-o farfurioară de lapte... Unde pot găsi liniște, unde pot găsi alinare?!” Zbor liniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Aer apăsător. Vagoane de cale ferată. Traverse. Șuierat de locomtivă... Piesaj sumbru. Omul-picior grăbește pasul. Ochelarii lui Noimann Îl urmează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]