606 matches
-
Ne-a însoțit până într-o albie săpată de torente, unde nu curgea nici un fir de apă. Pământul, argilos și uscat, crăpase acolo în toate direcțiile. De cealaltă parte a văii, începea un povârniș unde locul mărăcinilor era luat de ferigi înalte prin care, speriate, fugeau la apropierea noastră șopârle mici și verzui. Alunecam mereu și o vreme am crezut că din pricina Pământului umed de sub ferigi, până ne-am lămurit că sub picioarele noastre era o pânză albicioasă și vie de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
direcțiile. De cealaltă parte a văii, începea un povârniș unde locul mărăcinilor era luat de ferigi înalte prin care, speriate, fugeau la apropierea noastră șopârle mici și verzui. Alunecam mereu și o vreme am crezut că din pricina Pământului umed de sub ferigi, până ne-am lămurit că sub picioarele noastre era o pânză albicioasă și vie de omizi. Le striveam călcîndu-le și alunecam după aceea pe pasta scârnavă și gelatinoasă, un fel de noroi animal. Ni s-a făcut silă și am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
noastre era o pânză albicioasă și vie de omizi. Le striveam călcîndu-le și alunecam după aceea pe pasta scârnavă și gelatinoasă, un fel de noroi animal. Ni s-a făcut silă și am căutat să ieșim cât mai repede din ferigi. Am ajuns mai întîi la un mormânt. Era o movilă lunguiață, invadată de rugi de mure și abia când am văzut crucea rudimentară de piatră, înverzită de licheni, ne-am dat seama că ne aflam de fapt dinaintea unui mormânt
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
prin dreptul colibei fără să mai intrăm. O clipă, am vrut să înnoptăm acolo, pe urmă ne-am hotărât să încercăm să ajungem la gară. Nici la capelă nu ne-am oprit. Când am ajuns însă în partea acoperită cu ferigi a povârnișului am regretat. Se însera și, cu siguranță, n-aveam cum să mai ajungem în noaptea aceea în gară. În plus, nimerisem acum într-o zonă unde pământul era și mai plin de omizi și alunecam la fiecare pas
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
comanda. La început mi-am închipuit că trebuia să fie o rampă de lansare pentru rachete acolo. Apoi am descoperit cu groază o râpă pe care umblau, în sus și în jos, elefanți orbi. Râpa semăna cu povârnișul plin de ferigi întîlnit în drumul spre pădure. Și toată era plină de omizi. Un strat gros de omizi pe care elefanții le zdrobeau mergând, lăsând în urma lor un mâl alunecos și scârbos care se lățea pe iarbă. Dar pe măsură ce omizile mureau zdrobite
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ar fi ea de umblată prin lume - tot nu ar putea vorbi așa...Ceva nu-i la locul lui...” gândeam eu, privind neliniștit în jur... Am pornit totuși să colind rariștea de dincolo de poiană. Printre stejarii groși cât omul și ferigi, ciupercile își arătau fața cu timiditate. Fragii își tremurau bobițele îmbietoare în adierea zefirului. „De aici a cules bătrânul ciupercile pe care mi le-a arătat dimineață.” mi-am zis eu. Zmeuretul își foșnea frunzele mai încolo... În timp ce priveam la
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
De o parte și de alta, garduri de nuiele, întărite de tufe de mărăcini vii, separau drumul de fânețe. Pe locurile unde pământul nu era strivit de roțile carelor, nici amestecat cu bolovani, creștea iarbă, bună de păscut, cât permiteau ferigile care năpădeau părțile mai umede. Existau și mici poieni, unde puteam întîrzia mai mult, iar după ce depășeam livezile, pătrunzând, practic, în zona de munte, nu mai era nici o restricție. Acolo, puteam lăsa vacile să-și caute iarba pe malul Secii
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
ajunseră pe drum pălăvrăgind prietenește. înainte de a ajunge în sat, o luară pe un drum care urca spre niște porți metalice înalte și spre tufele de tisă din fața hotelului Kinlochrua. Dincolo de acestea, drumul devenea o alee pe jumătate acoperită de ferigi. Urca anevoios, din ce în ce mai sus, printre bolovani și tufe, pînă cînd Coulter se opri și zise triumfător: — Uite! Erau pe buza unei viroage care cobora spre apa unui pîrîiaș. Fusese folosită ca groapă de gunoi și era pe jumătate acoperită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
pereții ascunzătorii și le acoperiră cu linoleum întins peste stinghii de lemn. Tocmai terminau de umplut găurile rămase cu pînză de sac, cînd Thaw auzi pași și se uită în jur. Un păstor cobora pe o cărare îngustă, acoperită de ferigi, aflată la stînga lor. Bună ziua, băieți, zise el. Thaw începu să lucreze din ce în ce mai lent. Pînă atunci vorbise plin de entuziasm, acum tăcea și răspundea monosilabic. în cele din urmă, Coulter aruncă o bucată de țeavă pe care încerca s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
niște stinghii și un zăngănit depărtat. N-ar fi trebuit să faci asta. Am fi putut să-i încropim un camuflaj din ramuri și alte chestii care ar fi ascuns-o de priviri. Coulter își croi drum spre potecă, printre ferigi, și începu s-o ia la vale. După cîțiva metri, se opri, se întoarse și strigă: — Cretinule! Mama ta de cretin! — Mama ta de cretin dobitoc! strigă Thaw. — Mama ta de cretin dobitoc și căcăcios! urlă Coulter și dispăru printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
încerca să uite, concentrîndu-se asupra durerii pe care o simțea în oasele craniului de la geamul care vibra. Teritoriul pe lîngă care treceau avea culori de verde crud sau gri mort: drum cenușiu, țancuri și trunchiuri de copaci, frunze verzi, iarbă, ferigi și mărăciniș. Ochii îi obosiseră de-atîta cenușiu mort și verde crud. Peticele de galben și violet ale florilor care apăreau intermitent pe marginea drumului erau țipătoare ca niște tonuri discordante într-o orchestră în care fiecare instrument cînta la nesfîrșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
propriul cap, un sunet vag, îndepărtat, ca o conversație între doi oameni într-o cameră alăturată. Unul din vorbitori era agitat și-și ridică vocea mult deasupra zumzăitului monoton al celuilalt, încît lui Thaw i se păru că aude cuvintele: „....ferigi și iarbă, de-asta e iarba minunată...“ Un sunet venit din exterior îl făcu să-și ridice privirea. Pastorul stătea pe cărarea luminată de soare, dincolo de umbra verandei, urmărindu-l cu un anume interes. Figura lui îmbrăcată în haina încheiată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
Fii atent, Duncan, îi zise domnul Thaw. — Da, nu vrem s-o împrăștiem înainte de a ajunge acolo, spuse Duncan. Era surprins să-l vadă pe taică-său cutremurat. Urcară dealul pe o cărare pietroasă, înecată în garduri vii îmbobocite și ferigi. Mai sus se transformă într-un drumeag de căruțe peste un cîmp verde, apoi o luară printr-o spărtură într-un canal de piatră secat care dădu apoi într-o cărare nisipoasă, printre ierburi sălbatice, unde cîntau corle. Lîngă cărare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ceață care se lasă. Polei străzile pînă cînd reflectară cerul străveziu, iar un pescăruș care zbura deasupra străzii păru că plutește sub ea. Orașul părea suspendat între întinderi de aer cenușiu, iar ferestrele se ridicau și mîini puneau pe pervaze ferigi în ghivece pentru a fi udate. Ploaia îndulci suferința lui Thaw. începu să se simtă încrezător și să-și imagineze cum o să vină adesea spre Laird’s. Chiar și atunci cînd o să fie foarte bogat, o să meargă pe străzile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
despărțite de buruieni și pietre prăvălite. La început, coborîrea e ușoară, apoi ajunge la stînci mai abrupte și trebuie să se agațe de stînci desprinse din vîlcele, care se prăbușesc și alunecă. Pe ultimii metri cade și se întinde pe ferigile uscate, zicîndu-și: Mă doare și nu-mi place. Pe un picior are o zgîrietură care sîngerează și îl doare umărul. Se simte lipicios și transpirat, inima îi bate cu putere și își zice: Trebuie să fac o baie. își dă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
de pași și voci care mergeau în direcția opusă. Vocile se mișcau în grupuri de doi sau trei și vorbeau liniștit și nedeslușit, cu excepția unui cuplu care părea că se ceartă. — ...o formă de viață ca mine și tine. — ...iată ferigi și iarbă... — Ce-i atît de frumos la iarbă? în timp ce treceau printr-o mulțime invizibilă de copii care trăncăneau, simțiră pe fețe picături adevărate de ploaie, iar ceața deveni aurie și se ridică. Drumul drept, taluzat pe alocuri, se întindea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
groaznic. Ciuperca e o formă de viață, ca tine și ca mine. Ca tine, poate. Nu-i ca mine. Lanark era fascinat. Uitîndu-se îndeaproape, merse în jurul ciorchinelui și simți cum încheieturile îi sînt atinse scurt de ceva ușor. — Rima, sînt ferigi și iarbă. Ce găsești tu frumos la iarbă? — E mai bună decît un deșert plin de roți ruginite. Haide, e o pantă. S-o urcăm. — De ce? Mă doare spatele, și ziceai că ești obosit. Dincolo de ciuperci, drumul se pierdea sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ruginite. Haide, e o pantă. S-o urcăm. — De ce? Mă doare spatele, și ziceai că ești obosit. Dincolo de ciuperci, drumul se pierdea sub un taluz excesiv de înalt. Lanark se cățără și Rima îl urmă bodogănind. Urcară printre grozamă, rugi și ferigi, iar el se simțea fericit că au hainele care-i apărau de frig. Ceața albă se risipi pînă ieșiră într-un întuneric luminos, sub un cer imens înstelat. Se aflau lîngă o autostradă cu zece benzi, care se întindea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
fost deja testat? — Nu. Dar eu știu cum să falsific rezultatele de laborator. Barry Sindler se lăsă pe spate, în fotoliu. Perfect. Capitolul 4 Sub cupola înaltă a copacilor, jungla era întunecată și tăcută. Nici o adiere de vânt nu deranja ferigile uriașe până la nivelul umerilor. Hagar își șterse sudoarea de pe frunte, aruncă o privire în spate, spre ceilalți, și continuă să înainteze. Expediția avansa tot mai adânc în jungla din zona centrală a Sumatrei. Nimeni nu vorbea, iar lui Hagar îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ducem - izvoare - deschise subt haină. Sporim nesfârșirea c-un cântec, c-o taină. [1930] * MUNTE VRĂJIT Intru în munte. O poartă de piatră încet s-a-nchis. Gând, vis și punte mă saltă. Ce vinete lacuri! Ce vreme înaltă! Din ferigă vulpea de aur mă latră. Jivine mai sfinte-mi ling mînile: stranii, vrăjite, cu ochii întorși se strecoară. Cu zumzet prin somnul cristalelor zboară albinele morții, și anii. Și anii. [1930] * PLAJĂ Platanii suri și cedrii-n mare semințiile și-
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
văzu pe Loïc ridicîndu-și fratele de jos și Înălțîndu-și paharul gol. - Dați de băut! RÎsetele reîncepură. Indecente și răsunătoare. * * * De pe mare se răspîndea o ceață albicioasă care aureola creasta recifelor cu un halou vaporos, ca un suflu umed. Pe faleză, ferigile unduiau blînd sub mîngîierea brizei. Luna În creștere acoperea cu o lumină lividă locul numit Ty Kern. Menhirii nu erau nicicînd mai impunători decît În acel clarobscur În care se iveau precum niște mase Întunecate gata să prindă viață. Fără ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
la Încheietura mîinii. Devenise atent. - Și celălalt? Ea zîmbise agățînd de brățară un talisman de botez. De atunci, brățara n-o mai părăsise. PÎnă noaptea trecută. Degeaba Își chinuia Nicolas memoria Încercînd să Înțeleagă cum putuse brățara să ajungă printre ferigi, nu-i veneau În minte decît imaginile toride ale Îmbrățișărilor lor. Dragostea pe care o simțea pentru ea era atît de violentă Încît Îl speria. Pentru ea, era gata de orice. Mai ales să treacă sub tăcere numele asasinului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
să-mi conducă pașii. O ură viscerală. Atunci am văzut-o. *** Gwen mergea repede pe potecuța pe care ceața Începea s-o Învăluie și privea uneori În urma ei, cu senzația limpede că este urmărită, dar nu vedea decît landa și ferigile Înecate În penumbra vătuită. Un trosnet o făcu să tresară iarăși. Scotoci cu privirea Împrejurimile, În van. Grăbi pasul, chinuită de o neliniște difuză care sporea. Foșnete furișe. Pași rapizi. Respirația cuiva? Părăsi poteca, o tăie de-a curmezișul landei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
o reaminti pe tînăra femeie cu plete lungi care-i bîntuia nopțile de atîta amar de ani. Avea gîtul tăiat? Cum de fusese cu putință așa ceva? Era ultimul... Într-o străfulgerare, Își aduse aminte că văzuse o umbră mișcîndu-se printe ferigi lîngă tumulus... Să fi rămas unul din ei În urmă? Să se fi ascuns Christian acolo În loc să se ducă după ajutoare? Dar Pierric? Îl văzuse părăsind plaja cînd Îi cărau pe cei doi bărbați În grotă. Nu, Pierric avea doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și mai mare, un munte se ridică, îi cresc aripi și zboară, zboară ca pițigoiul prin cer, aripile îi ard în soare, cade pe pământ, îi cresc țancuri și stânci, vin ploi, îi cresc păr și barbă de mușchi și ferigi, plouă mereu, muntele se năruie, se îngroapă în noroi, bălți acum peste tot, bălți și iar bălți, când răsare în sfârșit din nou soarele, totul mișună de săbioară și nuferi și nenumăratele făpturi argintii ale bălții, pești, anghile, brotaci, țipari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]