KorAP: Find »[drukola/base=ființial & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 12 >

293 matches

Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483

o ființare pentru a fi acea ființare și nu alta (acel obiect intențional și nu altul; "ceva ca ceva", în termeni heideggerieni) "descoperă" nu doar ființarea ca ființare, ci cum este ea tocmai în dimensiunea acelui act intențional. Așa încât, structurile ființiale descoperite (intențional) prin enunț ca mijloc de explicitare a unei înțelegeri ar putea fi următoarele: a) ființarea-la- îndemână (structură obiectuală corespunzătoare intenționalității în forma privirii prealabile); b) "ceva ca ceva" (obiect intențional corespunzător intenționalității ca înțelegere și explicitare); c) ființarea-simplu-prezentă

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
de cele cinci structuri intenționale dezvăluite de enunț și formulate mai sus. Iar acestea din urmă pot fi ele însele dezvăluite numai printr-o căutare susținută de faptul preeminenței ontologice a constituirii (de sine) a Dasein-ului față de orice altă constituire ființială. După cum îl prezintă Heidegger, enunțul nu este desprins total de determinarea sa judicativă. Cele două determinări logice (judicative), formal și alethic, deși resemnificate fenomenologic, socotite, altfel spus, existențiali, nu-i lipsesc enunțului; astfel încât, condiționarea sa (a enunțului) în structura factică

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
nu apare, în structura factică a Dasein-ului, ca un fapt (făptuire) prim (primă) în raport cu alte "facte" din structura existențială a acestuia. Ceea ce înseamnă că puterea sa de acoperire a normativității constitutive în analitica existențială nu este maximă. Să cercetăm structurile ființiale descoperite (intențional) prin enunț ca mijloc de explicitare a unei înțelegeri, încercând, totodată, să obținem un răspuns la cele două probleme tocmai formulate. O asemenea cercetare nu mai ține însă de simpla căutare a elementelor judicativ-constitutive sau non-judicative ale analiticii

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
trebuie uitat o clipă faptul că fiecare constituie o anumită poziție și o anumită funcțiune logică numai în unitatea judecății și prin structura operațională a acesteia, din care cei doi chiar fac parte. Din cele stabilite până aici reiese rostul ființial, obiectual", pentru cei doi "termeni", anume sensul dat de faptul că ei sunt ceva; chiar și în simpla lor posibilitate. De aceea, pozițiile și funcțiunile logice, chiar neidentificate cu termenii înșiși, nu sunt originare în privința acestora din urmă; originar este

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
a accepta o preeminență a termenilor-funcțiuni sau pozițiilor logice în judecată față de aceasta din urmă; termenii-funcțiuni sau pozițiile logice, de o parte, judecata, de alta, sunt, deocamdată, în echilibru. Punerea în formă a rostirii, prin aceste convenții de statut obiectual (ființial) și funcțional al celor doi termeni în unitatea judecății, scoate la iveală, cum spuneam mai sus, faptul unei pre-ființări sau al unei condiții preexistente, care slăbește în ființa sa pentru a se trece pe sine într-o "formă" cu rol

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
paradoxal, intensifică determinația pe care subiectul o căpătase tocmai prin intervenția timpului. Dar de ce se întâmplă aceasta? Operaționalitatea judicativă trebuie să se sprijine pe ceva stabil, pe un fel de "substrat", pe ceva care să fie întărit în dimensiunea sa ființială și să devină o ființare fermă în însuși faptul ei de a ființa, suficient de puternică pentru a suporta greutatea predicativității, adică a tuturor a operațiilor de predicare și a predicatelor corespunzătoare. În plus, întrucât predicarea, care constă în alăturarea

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
cealaltă parte, timporizarea predicatului, care are sensul generalizării acestuia. Întotdeauna predicatul trebuie să fie mai general (constituit cu o sferă mai largă) decât este subiectul. Ceea ce înseamnă că disponibilitatea obiectuală cea mai firească a predicatului este către funcțional, nu către ființial. De aici și rosturile predicatului și predicativității în "teoriile" logice și în formalismele logicii. Poate că nu întâmplător există un capitol de logică a predicatelor în logica simbolică, nu întâmplător a fost pus în discuția logicienilor, filosofilor și matematicienilor statutul

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
și timpul pot fi, în judecată, numai prin ceva anterior lor și numai întrucât acest ceva anterior este prezentuit în judecata însăși. Ceea ce înseamnă că "este" și "timpul" sunt condiționate și tocmai de aceea ele capătă o anumită constanță obiectuală, ființială: într-o judecată, forma temporală a verbului este dată și ea nu poate fi schimbată decât cu prețul schimbării întregului aspect alethic: judecata "Afară este cald" poate fi adevărată sau falsă, însă odată stabilită valoarea sa de adevăr, flexiunea verbului

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
propria durată; în plus, nu doar poziția subiectului logic în judecată ne interesează acum, ci și atitudinea pe care subiectul o manifestă, ceea ce înseamnă că el trebuie luat și în sensul de "substrat" (sens obiectual secund), sens imposibil fără determinarea ființială (obiectuală inițială) a subiectului. Timporizarea (determinarea temporală a) subiectului, în toate ipostazele lui, tinde a-l copleși: un subiect în timp este ceva tulburător, tocmai fiindcă, astfel aflat, subiectul nu pare a mai fi el însuși. Pe fondul timporizării, acceptată

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
Atemporalizarea prezentată mai sus ca sursă a sensului de substrat al subiectului nu înseamnă însă o sustragere, pur și simplu, a subiectului de sub determinarea timpului, pentru că aceasta ar însemna dispariția subiectului, ci înseamnă doar o retragere a timpului din constituția ființială a acestuia, pentru ca tocmai această constituție ființială, instituită deja datorită timpului, să prindă în sine și determinarea funcțională a subiectului; subiectul ființează, iar predicatul funcționează, am putea spune (ambele determinări fiind obiectual-judicative). Subiectul se păstrează în propria identitate constituită (prin

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
sensului de substrat al subiectului nu înseamnă însă o sustragere, pur și simplu, a subiectului de sub determinarea timpului, pentru că aceasta ar însemna dispariția subiectului, ci înseamnă doar o retragere a timpului din constituția ființială a acestuia, pentru ca tocmai această constituție ființială, instituită deja datorită timpului, să prindă în sine și determinarea funcțională a subiectului; subiectul ființează, iar predicatul funcționează, am putea spune (ambele determinări fiind obiectual-judicative). Subiectul se păstrează în propria identitate constituită (prin timporizare) numai scăpând, cumva, de amenințarea timpului

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
trebuie să fie el însuși ceva, pentru a putea fi apoi ființare determinată ca subiect? Nu trebuie să aibă propria sa ființare? Dar dacă el ar fi ceva, în-ființat fiind de alt-ceva, nu ar fi el, de fapt, blocat "existențial", ființial, ontologic? Și, până la urmă, nu cumva doar dispoziția noastră către conceptualizare (citește: judicativizare) ne creează o astfel de problemă a timpului și a relațiilor sale cu subiectul etc., dincolo de fireasca problemă a constituirii subiectului? Timpul judicativ este obiectiv, dar nu

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
judecata are printre elementele sale formale și predicatul logic. Acesta, până la un punct, are același regim "temporal" ca și subiectul logic. Ceea ce au diferit a fost deja evidențiat, cel puțin din perspectivă funcțională; dar a fost scoasă în evidență disanalogia ființială și funcțională a celor două poziții ale judecății: subiectul, ca ființare, trece funcțiunea sa în plan secund, în vreme ce predicatul o are tocmai pe aceasta în prim plan, iar ființarea sa este topită în funcțiunea logică proprie. Toate acestea sunt sensuri

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
condiționată: ca ființare și ca funcție. Reprezentând o ființare, predicatul este și el timp (timpul ca ființarea proprie). Totuși, în unitatea judecății, el se deosebește funcțional de subiectul logic; mai mult, are o preeminență funcțională, pusă în evidență mai devreme. "Ființial", el poate reprezenta o însușire a unui subiect; și se întâmplă aceasta, pentru că el se predică despre un subiect: de aici însuși numele său: "predicat". Predicarea nu este la voia întâmplării, ci după anumite reguli de constituire judicativă, corespunzătoare celor

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
orizont logic, poate fi adevărul însuși? Ceea ce nu înseamnă că termenii în cauză ar fi substituibili; a fi adevărul însuși, pentru judecată, înseamnă a fi identic cu adevărul sub un anumit aspect, poate chiar a forma împreună o unitate operațional-obiectuală. Ființial și funcțional, o asemenea identitate rămâne imposibilă; aceasta înseamnă că trebuie deschisă problema scoaterii la iveală a perspectivei din care judecata este adevărul însuși, adică un orizont de constituire diferit de cele deschise până aici. Oricum, admițând o asemenea identitate

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
înainte de toate, unul temporal, reprezentând însăși reflexivitatea timpului, faptul că acesta se raportează la sine însuși. Dar acest dincolo al timpului este conceput nu doar ca veșnicie; de fapt, pentru a fi astfel conceput, trebuie să intervină o instanță care, ființial, are un rang ontologic superior, cum se întâmplă la Augustin: este vorba despre divin. Acest dincolo al timpului apare și ca temporalitate, la Heidegger, dar și aici cu condiția intervenției unei "instanțe" care susține, de fapt, tot ceea ce poate avea

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
vorba despre divin. Acest dincolo al timpului apare și ca temporalitate, la Heidegger, dar și aici cu condiția intervenției unei "instanțe" care susține, de fapt, tot ceea ce poate avea relevanță pentru timp: Dasein-ul; temporalitatea este, pentru acesta, însăși constituția sa ființială fundamentală. Prin introducerea acestui dincolo de timp este depășită aporia judicativă a reflexivității timpului, a raportării la sine a acestuia. Dar este salvat altceva, prin aceasta, în afara unei concepții despre timp care își are originea în conștiința noastră naturală? Nu cumva

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
filosofiei, care, pe baza celor stabilite până acum, nu ar avea nici un sens, dar care poate căpăta un sens dacă gândim timpul nu doar funcțional, adică dacă nu-l gândim doar ca timp-agent al în-ființării, ci și în sens propriu-zis ființial, ca fiind, dincolo de orice funcție de constituire judicativă? În plus, fideli ideii după care orice fapt care capătă sens prin reducția judicativă este ceva, adică o ființare, fiindcă judecata prelucrează, prin chiar operațiile de timporizare, constituindu-și astfel obiectul corelativ, timpul

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
ar trebui, pe baza experimentelor filosofice evocate mai sus, să încercăm să scoatem ideea preeminenței umanului de sub constrângerile judicative fapt neîmplinit în filosofiile celor numiți pentru a o reformula non-judicativ? Preeminența judicativă a ființării conștiente conduce către singurătatea și singularitatea (ființială) a omului; de aici, poate, chiar dificultatea constituirii sensului de Celălalt și, în urmare, a ființării sale. Sau poate că singurătatea și singularitatea conduc spre această preeminență, cu totul discutabilă, pe măsură ce judicativul își slăbește puterea de a constitui? Deși problema

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
fapt, am putea desface această problemă în patru întrebări: 1) De ce timpul este ființare? 2) Care este "principiul" ființării reflexive și deschise? 3) Ce înseamnă ființare deschisă către Celălalt? 4) De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și ființială, sau de ce este judicativă, nu și non-judicativă? Nu putem însă răspunde la aceste întrebări înainte de a lua act de fenomenul reformalizării logos-ului, determinat de proiectarea și reproiectarea logicii simbolice. 4.8. Fenomenul reformalizării logos-ului; redistribuirea sensurilor predicative în

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
restrângerea competențelor judicativului constitutiv, poate chiar slăbirea autorității dictaturii judicativului? Celălalt aspect, formal, ar putea susține singur judicativul; totuși, dictatura judicativului, așa cum ea s-a ivit prin cea dintâi formalizare a logos-ului, adună cele două aspecte într-o unitate ființială și funcțională, care dictează reguli discursului (faptului de a gândi, faptului de a rosti și făptuirii înseși). Ceea ce înseamnă că retragerea unuia dintre cele două aspecte poate atrage dispariția celuilalt. Dacă, prin reformalizarea logos-ului, aspectul alethic dispare, și aspectului

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
de exemplu, aceasta are câteva ipostaze principale: "semn", "obiect", "propoziție atomară", "stare de lucruri", "propoziție" (compusă), "stare de lucruri complexă", "ansamblul propozițiilor", "lume", "formă logică", "imagine" etc. Desigur, la Frege, la Russell și la alți logiciști din prima perioadă, accentul ființial al elementelor noii logici este chiar mai clar decât la Wittgenstein. Timpul pare însă a lipsi în această formulă a ființării din perspectiva logicii noi; dar strict formal, timpul trebuie să fie în act, de vreme ce avem ființare; mai mult, ființarea

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
temporale a ființării deschise către Celălalt era desfășurată prin patru întrebări: 1) De ce timpul este ființare? 2) Care este "principiul" ființării reflexive? 3) Ce înseamnă ființare deschisă către Celălalt? 4) De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și ființială, sau de ce este judicativă, nu și non-judicativă?214 Nu se încearcă aici o schiță ontologică, răspunzând la astfel de întrebări. Este continuată, de fapt, reducția judicativă a judicativului printr-o schimbare de orizont. Această schimbare este necesară, dată fiind o

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
conștiente), precum și sensurile originare ale acesteia reflexivitatea și deschiderea reprezintă fenomenul semnificativ în reducția judicativă. Câteva dintre corespondențele dintre cele două sensuri de timp vor fi comentate mai departe. 4. De ce preeminența ființării reflexive și deschise este funcțională, nu și ființială, sau de ce este judicativă, nu și non-judicativă? După cum s-a dovedit mai sus, timpul este ființarea determinată pe care el chiar, timpul însuși, o în-ființează (prefer acest vocabular "ontologic" dat fiind contextul tematic). Rezerva sa întru în-ființare reprezintă tocmai "puterea

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
în fapt, astfel. Timpul nu reprezintă pur și simplu instrumentul ființei, ci este ființa însăși trecută în ființare; și nu constituie doar o formă a ființării, ci ființarea însăși pe care o în-ființează. Și tocmai datorită identității sale funcționate și ființiale el poate fi împlinit în timporizarea realizată ca prezentuire a ființării conștiente care îngăduie, totodată, chemarea trecutului și survenirea viitorului. Paradoxal, odată trecut în ființare conștientă, desăvârșit în propria sa ființă, timpul trece asupra ființării chiar și accentul ființial al

Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]