293 matches
-
Dumnezeu pentru a acționa într-un sens sau altul. Posibilitățile de opțiune ale ființei umane sunt variate și ele depind de condiționările istorice și sociale, dar și de nevoile spirituale ale omului. Opțiunea trebuie să aibă în vedere factorul intrinsec ființial, disponibilitatea ontologică de a realiza ceva durabil, însă ea trebuie să țină cont și de datul socio-politic existent într-un anumit context istoric. Limitele libertății umane nu pot ieși din dimensiunea istorică a realului, a actualului, căci am asista astfel
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
Crucii, percepută diferit, în funcție de capacitatea harică sau de râvna aspirantului la înduhovnicire. În cadrul acestui Epistolar creștin există o propensiune spre elaborarea unor trepte inițiatice care constituie statutul vieții lăuntrice, a unor norme sau strategii de ordin spiritual pentru modelarea structurii ființiale, contribuind, astfel, la atingerea pragului de comuniune teandrică. Dintre Epistolele Părintelui Arsenie Papacioc reținem: "Scrisoarea către Părintele Ilie Cleopa la moartea Părintelui Paisie", o splendidă "Meditație despre Maica Domnului", un "Cuvânt despre rugăciune, smerenie, iubire" și un "Cuvânt despre Înfricoșata
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
oprește în palmă. Fluturele și frunza devin metafore ale existenței, ale vieții ce trece în "orbitoarea lumină/ De la celălalt capăt", în mod insesizabil, sub imperiul aceleiași așteptări neîmplinite"147. Ceea ce contează cu adevărat se dovedește a fi sufletul, adică intimitatea ființială a poetei, restul reprezentând o iluzie: " Dacă aș fi fost făcută/ Să mă plimb printre frunze de mentă/ Pe margini subțiri de pâraie/ Curgând peste ierburi/ Cu mirosuri străvechi;// Dacă nu mi-ar fi fost/ Zidit între tâmple/ Clopotul a
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
unei esențe cu scopul de a specifica modul uman de existență, precum se procedează potrivit regulilor modelului antropologiei filosofice. Avem de-a face, acum, nu cu o "specificare" a omului printr-un atribut (de esență), ci cu dezvăluirea deosebirii sale "ființiale" (nu specifice) față de lume ca tot. Operațiile care structurează demersul acestui model de reconstrucție a umanului sunt: a) afirmarea unității modului-uman-de-a-fi și, în urmare, reconstrucția ființei omului în raport cu unitatea lumii (care capătă semnificație numai în acest orizont al "ființei omului
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
mesele întinse / Și cu fețele aprinse, / Tot cu casele-ngrijite, / Cu buni oaspeți locuite, / Și la anul să trăiți, / Să vă găsim înfloriți, / Ca merii, ca perii, / În timpul primăverii / Și ca toamna cea bogată / Și de toate-ndestulată."165 Aceeași contopire ființială dintre om și cosmos o întâlnim și în ceremonialul de trecere. Aici, cosmicul devine o metaforă a umanului, metamorfoza fiind posibilă în urma facerii și desfacerii legăturilor ritualice: "A nostru tânăr împărat / Fiind foarte însetat / La un izvor s-a aplecat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
viața omului / Cum îi bradul muntelui, / Naște, crește, înflorește / Și ușor se prăpădește!"236 Dansul circular, însoțit de recitativul tematic, are rolul de a înstăpâni și de a îmblânzi datul sorții. Fracționarea versurilor din cadrul liniei melodice simbolizează tocmai acest du-te-vino ființial al propriei meniri, dialogul recitativ având rolul de primum movens care consacră ritualic destinul: Hai bădiță, hai de mână, / Să-nvârtim hora română, / Hora dragă, bat-o vina, / Mândru joc din Bucovina! Hora și cu cântecu / Îi tot una cu
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
și cum ar trebui să fie. El face o comparație între starea decăzută în care se află și cea pe care a avut-o în casa părintească. în momentul acela, se produce în el o tensiune extraordinară, o răsturnare valorică ființială, care îi impune o analiză lucidă și sinceră a propriei persoane. în acel moment, el își vede vechile simțăminte spulberate, fostele idealuri ca fiind frivole, tot entuziasmul de altădată epuizat de clocotul vieții ușoare, și le înțelege ca pe niște
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
Ipostază infinit mai complexă și mai dificilă, pentru că, dincolo de empatia autorului pentru eroul-personaj care îl bîntuie, îndoielile se strecoară tot mai insidios în mintea cititorului. Într-o țară sfîșiată, precum Irlanda, care e locul unui combatant zdrobit de Istorie, obosit ființial, purtat de un război pe care nu și l-a dorit? Cu sobrietate și discreție, Chalandon (devenit Antoine în text) mînuiește măiestru cuvinte precise, lacrimi și tăceri pentru a alcătui acest jurnal-confe siune-biografie, asumat de Tyrone Meehan, agent dublu, membru
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
virtuți transfiguratoare, magice. De fapt, scandinavii sunt mari povestitori, iar vraja creațiilor lor, deși atît de diferită de "realismul magic" al sud-ameri canilor, nu e cu nimic mai prejos, natura nefiind pentru ei simplu decor al acțiunii, ci materie organică, ființial integrată vieții. Mulți comentatori se întreabă de unde le vine această pasiune a povestirii, dacă se datorează vechilor tradiții orale vikinge, transmise în nesfîr șitele nopți de iarnă petrecute în jurul unui foc, sau dacă acest dinamism cu accente inedite își are
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
din aspectele cele mai atrăgătoare ale demonstrației moriniene e mai fidel lui Heraclit decît lui Marx sau lui Hegel, în aceea că e convins de existența unor contradicții constitutive vieții. Contradicții ce nu trebuie neapărat depășite, pentru că ele ne hrănesc ființial. A trăi de moarte, a muri de viață, cum spune filosoful din Efes... În esență, dincolo de judecățile și verdictele cu certitudine susceptibile de interpretări și amendări multiple, Edgar Morin se revendică de la o gîndire recursivă, în buclă, în care cei
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
Ideea acestei epopei cosmice în care rolul principal îl deține, desigur, Dumnezeu, einsteinian numit "Bătrînul", i-a venit autorului, pare-se, într-o seară de vară mediteraneană, cînd, la ieșirea din mare, a fost cuprins de un soi de cutremurare ființială și și-a pus întrebările pe care și le pun din zorii omenirii gînditori "de meserie" sau simpli cugetători: ce caut eu aici?, de ce există ceva mai degrabă decît nimic?, există ceva după moarte? și, evident, există Dumnezeu?. Întreaga desfășurare
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
insolent, care a continuat să cearnă viața, oamenii și pe Dumnezeu prin sita ironiei sale tonic asasine, croindu-și o cale regală printre toți scepticii parizieni. Saltul fără plasă de protecție într-o limbă spre care nimic nu îl chema ființial le-a fost benefic amîn durora. El și-a maturizat și disciplinat gîndirea, și-a canalizat excesele, și-a desăvîrșit mijloacelor de expresie, învățînd să plîngă în spatele măștii și să urle cu gura închisă. Dar nici limba franceză nu a
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
limită a singurătății sale și prag al dialogului pustiitor dar necesar cu Celălalt, sete neostoită de Unu, exprimată de paradoxul suprem: "Dumnezeu este, chiar dacă nu este." (NN) Înfrîngerea vitalismului balcanic printr-un laconism elegant l-a smuls din matricea sa ființială, eliberîndu-l de o condiționare trupească. Cioranul român își transpunea viața în cuvinte; Cioranul francez viețuiește în cuvînt, trece de la cuvînt la trăire, ridică expresia la demnitatea de experiență originară, lăsînd să se dezvolte acea sămînță de ironie paradoxală, universală, infinită
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
bună măsură, de natura dictaturii judicativului, și atitudinea fenomenologică, oarecum liberă față de aceste reguli. Fenomenul are în alcătuirea sa două elemente: datul și nimicul, ambele posibile, pe rând și în unitatea lor, printr-o/pentru o conștiință, ea însăși dependentă ființial, cumva, de "ființarea privilegiată", omul. Cel dintâi, datul, este fenomenul în calitatea sa de "obiect" recunoscut ca atare de o conștiință, ca fiind ceva, înlăuntru-i sau în afară; cel de-al doilea, nimicul, este corelativul obiectului, în măsura în care acesta se
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
al doilea, nimicul, este corelativul obiectului, în măsura în care acesta se legitimează (sau măcar tinde să capete un sens prin conștiința însăși) pe temeiul propriei identități "obiectuale", ca nefiind ceva. Fenomenul însă ține în propria sa ființă dat și nimic, unitatea sa ființială fiind înaintea acestora. Desprins însă de conștiința care l-a recunoscut (constituit), rămas însă "semnificativ" tocmai prin/pentru aceasta, fenomenul poate răspunde, cu sine însuși, printr-o continuă refacere de sine, cumplitelor forțe din interior reprezentate de dat și de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și, desigur, trebuie să fie, altminteri nefiind posibilă nici măcar ipoteza: dacă există ceva ... Însăși ipoteza aceasta cere existența, ceea ce face ca ipoteza să devină, paradoxal, o "idee" apodictică. În termeni fenomenologici: nimicul dat ca atare este un fapt de evidență ființială; poate că acest nimic care se dă este ființa însăși (ceea-ce-este), dar avem de-a face aici cu o altă problemă. Conștiința aceasta care "se joacă" cu ipoteza nimicului și, apoi, cu apodicticitatea ideii de existență a nimicului ca dat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o ființare pentru a fi acea ființare și nu alta (acel obiect intențional și nu altul; "ceva ca ceva", în termeni heideggerieni) "descoperă" nu doar ființarea ca ființare, ci cum este ea tocmai în dimensiunea acelui act intențional. Așa încât, structurile ființiale descoperite (intențional) prin enunț ca mijloc de explicitare a unei înțelegeri ar putea fi următoarele: a) ființarea-la- îndemână (structură obiectuală corespunzătoare intenționalității în forma privirii prealabile); b) "ceva ca ceva" (obiect intențional corespunzător intenționalității ca înțelegere și explicitare); c) ființarea-simplu-prezentă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de cele cinci structuri intenționale dezvăluite de enunț și formulate mai sus. Iar acestea din urmă pot fi ele însele dezvăluite numai printr-o căutare susținută de faptul preeminenței ontologice a constituirii (de sine) a Dasein-ului față de orice altă constituire ființială. După cum îl prezintă Heidegger, enunțul nu este desprins total de determinarea sa judicativă. Cele două determinări logice (judicative), formal și alethic, deși resemnificate fenomenologic, socotite, altfel spus, existențiali, nu-i lipsesc enunțului; astfel încât, condiționarea sa (a enunțului) în structura factică
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu apare, în structura factică a Dasein-ului, ca un fapt (făptuire) prim (primă) în raport cu alte "facte" din structura existențială a acestuia. Ceea ce înseamnă că puterea sa de acoperire a normativității constitutive în analitica existențială nu este maximă. Să cercetăm structurile ființiale descoperite (intențional) prin enunț ca mijloc de explicitare a unei înțelegeri, încercând, totodată, să obținem un răspuns la cele două probleme tocmai formulate. O asemenea cercetare nu mai ține însă de simpla căutare a elementelor judicativ-constitutive sau non-judicative ale analiticii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie uitat o clipă faptul că fiecare constituie o anumită poziție și o anumită funcțiune logică numai în unitatea judecății și prin structura operațională a acesteia, din care cei doi chiar fac parte. Din cele stabilite până aici reiese rostul ființial, obiectual", pentru cei doi "termeni", anume sensul dat de faptul că ei sunt ceva; chiar și în simpla lor posibilitate. De aceea, pozițiile și funcțiunile logice, chiar neidentificate cu termenii înșiși, nu sunt originare în privința acestora din urmă; originar este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a accepta o preeminență a termenilor-funcțiuni sau pozițiilor logice în judecată față de aceasta din urmă; termenii-funcțiuni sau pozițiile logice, de o parte, judecata, de alta, sunt, deocamdată, în echilibru. Punerea în formă a rostirii, prin aceste convenții de statut obiectual (ființial) și funcțional al celor doi termeni în unitatea judecății, scoate la iveală, cum spuneam mai sus, faptul unei pre-ființări sau al unei condiții preexistente, care slăbește în ființa sa pentru a se trece pe sine într-o "formă" cu rol
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
paradoxal, intensifică determinația pe care subiectul o căpătase tocmai prin intervenția timpului. Dar de ce se întâmplă aceasta? Operaționalitatea judicativă trebuie să se sprijine pe ceva stabil, pe un fel de "substrat", pe ceva care să fie întărit în dimensiunea sa ființială și să devină o ființare fermă în însuși faptul ei de a ființa, suficient de puternică pentru a suporta greutatea predicativității, adică a tuturor a operațiilor de predicare și a predicatelor corespunzătoare. În plus, întrucât predicarea, care constă în alăturarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cealaltă parte, timporizarea predicatului, care are sensul generalizării acestuia. Întotdeauna predicatul trebuie să fie mai general (constituit cu o sferă mai largă) decât este subiectul. Ceea ce înseamnă că disponibilitatea obiectuală cea mai firească a predicatului este către funcțional, nu către ființial. De aici și rosturile predicatului și predicativității în "teoriile" logice și în formalismele logicii. Poate că nu întâmplător există un capitol de logică a predicatelor în logica simbolică, nu întâmplător a fost pus în discuția logicienilor, filosofilor și matematicienilor statutul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și timpul pot fi, în judecată, numai prin ceva anterior lor și numai întrucât acest ceva anterior este prezentuit în judecata însăși. Ceea ce înseamnă că "este" și "timpul" sunt condiționate și tocmai de aceea ele capătă o anumită constanță obiectuală, ființială: într-o judecată, forma temporală a verbului este dată și ea nu poate fi schimbată decât cu prețul schimbării întregului aspect alethic: judecata "Afară este cald" poate fi adevărată sau falsă, însă odată stabilită valoarea sa de adevăr, flexiunea verbului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
propria durată; în plus, nu doar poziția subiectului logic în judecată ne interesează acum, ci și atitudinea pe care subiectul o manifestă, ceea ce înseamnă că el trebuie luat și în sensul de "substrat" (sens obiectual secund), sens imposibil fără determinarea ființială (obiectuală inițială) a subiectului. Timporizarea (determinarea temporală a) subiectului, în toate ipostazele lui, tinde a-l copleși: un subiect în timp este ceva tulburător, tocmai fiindcă, astfel aflat, subiectul nu pare a mai fi el însuși. Pe fondul timporizării, acceptată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]