KorAP: Find »[drukola/base=flexiune & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...9 10 11 ...49 >

1,201 matches

Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644

o anumită identitate distinctă, fie prin categoriile gramaticale strict specifice, fie prin gruparea specifică a categoriilor gramaticale în realizarea planului semantic al flectivului. Se disting în primul rând trei grupuri de clase lexico-gramaticale: 1. clase lexico-gramaticale cărora le este proprie flexiunea după gen, număr și caz; sunt unități lexicabile declinabile; flexiunea lor este numită, de altfel, declinare: substantivul, adjectivul, pronumele; substantivul cunoaște și categoria determinării 3; 2. clase lexico-gramaticale cărora le este proprie flexiunea, numită de regulă conjugare, după categoria gramaticală

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
fie prin gruparea specifică a categoriilor gramaticale în realizarea planului semantic al flectivului. Se disting în primul rând trei grupuri de clase lexico-gramaticale: 1. clase lexico-gramaticale cărora le este proprie flexiunea după gen, număr și caz; sunt unități lexicabile declinabile; flexiunea lor este numită, de altfel, declinare: substantivul, adjectivul, pronumele; substantivul cunoaște și categoria determinării 3; 2. clase lexico-gramaticale cărora le este proprie flexiunea, numită de regulă conjugare, după categoria gramaticală a timpului: verbul; 3. clase lexico-gramaticale cărora le este proprie

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
1. clase lexico-gramaticale cărora le este proprie flexiunea după gen, număr și caz; sunt unități lexicabile declinabile; flexiunea lor este numită, de altfel, declinare: substantivul, adjectivul, pronumele; substantivul cunoaște și categoria determinării 3; 2. clase lexico-gramaticale cărora le este proprie flexiunea, numită de regulă conjugare, după categoria gramaticală a timpului: verbul; 3. clase lexico-gramaticale cărora le este proprie categoria gramaticală a intensității: adverbul și adjectivul. Clasa verbului prezintă identitatea cea mai bine marcată; flectivul cuvintelor aparținând acestei clase își datorează planul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
deictic (timpul, persoana etc.), sintactic (cazul, diateza), pragmatic (determinarea, modul etc.). Cu originea în aceste raporturi externe, categoriile gramaticale își dezvoltă conținutul lingvistic specific prin desfășurarea unor raporturi interne, de opoziție, între doi sau mai mulți termeni. Intervenind în desfășurarea flexiunii specifice diferitelor clase lexico-gramaticale, categoriile gramaticale își diferențiază conținutul în funcție de acestea. Conținutul categoriei gramaticale a numărului, de exemplu, are natură semantică în flexiunea substantivului și pronumelui lup/lupi, acesta/aceștia, dar își are originea într-un raport sintactic în flexiunea

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
specific prin desfășurarea unor raporturi interne, de opoziție, între doi sau mai mulți termeni. Intervenind în desfășurarea flexiunii specifice diferitelor clase lexico-gramaticale, categoriile gramaticale își diferențiază conținutul în funcție de acestea. Conținutul categoriei gramaticale a numărului, de exemplu, are natură semantică în flexiunea substantivului și pronumelui lup/lupi, acesta/aceștia, dar își are originea într-un raport sintactic în flexiunea adjectivului și a verbului: lup sur - lupi suri, el merge/ei merg. Existând în planul limbii ca ansamblu de termeni înscriși într-o

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
flexiunii specifice diferitelor clase lexico-gramaticale, categoriile gramaticale își diferențiază conținutul în funcție de acestea. Conținutul categoriei gramaticale a numărului, de exemplu, are natură semantică în flexiunea substantivului și pronumelui lup/lupi, acesta/aceștia, dar își are originea într-un raport sintactic în flexiunea adjectivului și a verbului: lup sur - lupi suri, el merge/ei merg. Existând în planul limbii ca ansamblu de termeni înscriși într-o relație de opoziție specifică, în funcție de raportul care le-a generat, categoriile gramaticale se actualizează în planul vorbirii

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
la singular; morfemul ă marchează sensul gramatical ‘singular’ pe care îl conține în opoziție cu morfemul e („El își face case.”), purtător și marcă a sensului ‘plural’. Categoriile gramaticale determină variațiile flectivului din structura binară (rădăcină+flectiv) a cuvântului, orientând flexiunea specifică a claselor lexico-gramaticale ale vocabularului. Flexiunea nominală, proprie substantivului și adjectivului, se realizează prin categoriile gramaticale de gen, număr, caz și determinare și este, în general, o flexiune sintetică. Flexiunea pronominală, caracteristică pronumelui, se realizează prin categoria gramaticală specifică

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
singular’ pe care îl conține în opoziție cu morfemul e („El își face case.”), purtător și marcă a sensului ‘plural’. Categoriile gramaticale determină variațiile flectivului din structura binară (rădăcină+flectiv) a cuvântului, orientând flexiunea specifică a claselor lexico-gramaticale ale vocabularului. Flexiunea nominală, proprie substantivului și adjectivului, se realizează prin categoriile gramaticale de gen, număr, caz și determinare și este, în general, o flexiune sintetică. Flexiunea pronominală, caracteristică pronumelui, se realizează prin categoria gramaticală specifică a persoanei și prin categoriile gramaticale nespecifice

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
determină variațiile flectivului din structura binară (rădăcină+flectiv) a cuvântului, orientând flexiunea specifică a claselor lexico-gramaticale ale vocabularului. Flexiunea nominală, proprie substantivului și adjectivului, se realizează prin categoriile gramaticale de gen, număr, caz și determinare și este, în general, o flexiune sintetică. Flexiunea pronominală, caracteristică pronumelui, se realizează prin categoria gramaticală specifică a persoanei și prin categoriile gramaticale nespecifice de gen, număr și caz. Flexiunea se realizează, în general, sintetic sau supletiv. Flexiunea verbală, caracteristică verbului, se realizează prin categoriile gramaticale

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
flectivului din structura binară (rădăcină+flectiv) a cuvântului, orientând flexiunea specifică a claselor lexico-gramaticale ale vocabularului. Flexiunea nominală, proprie substantivului și adjectivului, se realizează prin categoriile gramaticale de gen, număr, caz și determinare și este, în general, o flexiune sintetică. Flexiunea pronominală, caracteristică pronumelui, se realizează prin categoria gramaticală specifică a persoanei și prin categoriile gramaticale nespecifice de gen, număr și caz. Flexiunea se realizează, în general, sintetic sau supletiv. Flexiunea verbală, caracteristică verbului, se realizează prin categoriile gramaticale specifice de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
se realizează prin categoriile gramaticale de gen, număr, caz și determinare și este, în general, o flexiune sintetică. Flexiunea pronominală, caracteristică pronumelui, se realizează prin categoria gramaticală specifică a persoanei și prin categoriile gramaticale nespecifice de gen, număr și caz. Flexiunea se realizează, în general, sintetic sau supletiv. Flexiunea verbală, caracteristică verbului, se realizează prin categoriile gramaticale specifice de diateză, timp, mod, aspect și prin categoriile nespecifice număr, persoană și gen. Flexiunea verbală se realizează deopotrivă analitic (voi cânta) și sintetic

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
caz și determinare și este, în general, o flexiune sintetică. Flexiunea pronominală, caracteristică pronumelui, se realizează prin categoria gramaticală specifică a persoanei și prin categoriile gramaticale nespecifice de gen, număr și caz. Flexiunea se realizează, în general, sintetic sau supletiv. Flexiunea verbală, caracteristică verbului, se realizează prin categoriile gramaticale specifice de diateză, timp, mod, aspect și prin categoriile nespecifice număr, persoană și gen. Flexiunea verbală se realizează deopotrivă analitic (voi cânta) și sintetic (cânt-a-se-m). Adjectivul și adverbul cunosc o categorie gramaticală

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
prin categoriile gramaticale nespecifice de gen, număr și caz. Flexiunea se realizează, în general, sintetic sau supletiv. Flexiunea verbală, caracteristică verbului, se realizează prin categoriile gramaticale specifice de diateză, timp, mod, aspect și prin categoriile nespecifice număr, persoană și gen. Flexiunea verbală se realizează deopotrivă analitic (voi cânta) și sintetic (cânt-a-se-m). Adjectivul și adverbul cunosc o categorie gramaticală a intensității, realizată cu preponderență analitic: scrie/scris/frumos/mai frumos, foarte frumos. Mijloace de exprimare a sensurilor gramaticaletc "Mijloace de exprimare a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
variabilei din structura bipolară a claselor lexico-gramaticale) prin morfeme gramaticale, constituind un sistem la nivelul limbii și actualizându-se, în mod frecvent, ca alomorfe (cel mai adesea variante fonetice contextuale) în structura textului. În legătură cu cele două modalități de desfășurare a flexiunii românești, sintetică și analitică, morfemele sunt morfeme conjuncte, morfeme interne și morfeme libere. În funcție de realizarea lor fonetică în raport cu morfemul rădăcină, morfemele gramaticale sunt morfeme continue sau morfeme discontinue. Morfeme conjunctetc "Morfeme conjuncte" Morfemele conjuncte sunt morfeme specifice flexiunii sintetice; ele

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
desfășurare a flexiunii românești, sintetică și analitică, morfemele sunt morfeme conjuncte, morfeme interne și morfeme libere. În funcție de realizarea lor fonetică în raport cu morfemul rădăcină, morfemele gramaticale sunt morfeme continue sau morfeme discontinue. Morfeme conjunctetc "Morfeme conjuncte" Morfemele conjuncte sunt morfeme specifice flexiunii sintetice; ele fac corp fonetic comun cu morfemul lexical (rădăcina). În funcție de poziția față de rădăcină (sau tema lexicală), între morfemele conjuncte se cuprind: • sufixele; morfeme care urmează rădăcinii sau temei lexicale; caracterizează mai ales flexiunea verbală, unde exprimă timpul și modul

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
conjuncte" Morfemele conjuncte sunt morfeme specifice flexiunii sintetice; ele fac corp fonetic comun cu morfemul lexical (rădăcina). În funcție de poziția față de rădăcină (sau tema lexicală), între morfemele conjuncte se cuprind: • sufixele; morfeme care urmează rădăcinii sau temei lexicale; caracterizează mai ales flexiunea verbală, unde exprimă timpul și modul (în forma cânta-se-m, sufixul -se este morfem de m.m.c.p., -ea, din vorb-ea-m, morfem de imperfect, -înd, din cânt-înd, morfem de gerunziu), dar intervin uneori și în flexiunea nominală: -isim, în

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
caracterizează mai ales flexiunea verbală, unde exprimă timpul și modul (în forma cânta-se-m, sufixul -se este morfem de m.m.c.p., -ea, din vorb-ea-m, morfem de imperfect, -înd, din cânt-înd, morfem de gerunziu), dar intervin uneori și în flexiunea nominală: -isim, în exprimarea superlativului, la adjective: o pasăre rarisimă; • prefixele: morfeme care preced rădăcina sau tema lexicală. În limba română clasa prefixelor cu sens gramatical este puțin numeroasă; se întâlnesc în flexiunea adjectivului, în exprimarea categoriei gramaticale a intensității

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
de gerunziu), dar intervin uneori și în flexiunea nominală: -isim, în exprimarea superlativului, la adjective: o pasăre rarisimă; • prefixele: morfeme care preced rădăcina sau tema lexicală. În limba română clasa prefixelor cu sens gramatical este puțin numeroasă; se întâlnesc în flexiunea adjectivului, în exprimarea categoriei gramaticale a intensității; prefixele arhi-, stră-, supraetc. exprimă superlativul: străveche, supraaglomerat, arhicunoscut. În flexiunea verbală prefixul aexprimă un sens aspectual, dar caracterizează numai două verbe: a adormi și a amuți. Observații: Întrebuințarea ca morfeme gramaticale a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
prefixele: morfeme care preced rădăcina sau tema lexicală. În limba română clasa prefixelor cu sens gramatical este puțin numeroasă; se întâlnesc în flexiunea adjectivului, în exprimarea categoriei gramaticale a intensității; prefixele arhi-, stră-, supraetc. exprimă superlativul: străveche, supraaglomerat, arhicunoscut. În flexiunea verbală prefixul aexprimă un sens aspectual, dar caracterizează numai două verbe: a adormi și a amuți. Observații: Întrebuințarea ca morfeme gramaticale a prefixelor este accidentală; ele nu ating, nici generalitatea sufixelor (se, de exemplu este morfem de m.m.c.p.

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
nici generalitatea sufixelor (se, de exemplu este morfem de m.m.c.p. pentru toate verbele), nici caracterul lor sistematic. • dezinențele: morfeme care urmează altor sufixe din structura cuvântului sau direct rădăcinii; exprimă categoriile de gen, număr, caz și persoană în flexiunea nominală, pronominală și verbală: elev-Ø/ elev-i; simplu/simplă; cânta-m/cânta-i, cânta-i/cânta-ți etc.) Dezinența poate fi urmată, în flexiunea nominală, numai de morfemele determinării; în structura morfematică a substantivului cartea, vocala e este morfem de

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
sufixe din structura cuvântului sau direct rădăcinii; exprimă categoriile de gen, număr, caz și persoană în flexiunea nominală, pronominală și verbală: elev-Ø/ elev-i; simplu/simplă; cânta-m/cânta-i, cânta-i/cânta-ți etc.) Dezinența poate fi urmată, în flexiunea nominală, numai de morfemele determinării; în structura morfematică a substantivului cartea, vocala e este morfem de singular, iar vocala a, morfem al determinării definite, pentru substantive feminine la singular. La pronume dezinențele intră în mod frecvent în flexiunea internă a

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
urmată, în flexiunea nominală, numai de morfemele determinării; în structura morfematică a substantivului cartea, vocala e este morfem de singular, iar vocala a, morfem al determinării definite, pentru substantive feminine la singular. La pronume dezinențele intră în mod frecvent în flexiunea internă a acestora, fiind cel mai adesea urmate de particula deictică -a, dar și de alte elemente lingvistice: acel-ui-a/acel-ei-a/acel-or-a. Intră între morfemele conjuncte și articolul definit, morfem al sensului categorial de determinare maximă sau definită: studentu-l

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
exprimă concomitent ‘determinarea definită’, ‘singularul’, ‘nominativul’. Întrucât morfemul-articol variază în funcție de genul substantivului, morfemul a marchează totodată și apartenența termenului fata la clasa substantivelor feminine, semnalează, adică, sensul lexico-gramatical de gradul II ‘genul feminin’. Morfeme internetc "Morfeme interne" Morfemele interne caracterizează flexiunea sintetică, fiind, spre deosebire de morfemele conjuncte, nedetașabile de morfemul-rădăcină; au, adică, natură lexico-gramaticală. Intră în această categorie: • formele supletive din flexiunea pronominală și verbală: forma eu se opune, ca marcă de persoana I, formei tu, prin rădăcină; în același mod intră

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
la clasa substantivelor feminine, semnalează, adică, sensul lexico-gramatical de gradul II ‘genul feminin’. Morfeme internetc "Morfeme interne" Morfemele interne caracterizează flexiunea sintetică, fiind, spre deosebire de morfemele conjuncte, nedetașabile de morfemul-rădăcină; au, adică, natură lexico-gramaticală. Intră în această categorie: • formele supletive din flexiunea pronominală și verbală: forma eu se opune, ca marcă de persoana I, formei tu, prin rădăcină; în același mod intră în opoziție cu mă, în interiorul categoriei cazului și cu noi, în interiorul categoriei gramaticale a numărului; • formele pronumelui care realizează, prin

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
și verbală: forma eu se opune, ca marcă de persoana I, formei tu, prin rădăcină; în același mod intră în opoziție cu mă, în interiorul categoriei cazului și cu noi, în interiorul categoriei gramaticale a numărului; • formele pronumelui care realizează, prin opoziție (flexiune) internă, distincția de gen: acesta/aceasta (e/ea), de număr: acela/aceia (l/i), aceea/acelea (e/le). Morfemul Øtc "Morfemul Ø" În organizarea sistemică a categoriilor gramaticale, sensurile gramaticale iau naștere prin dezvoltarea unor relații de opoziție între doi

[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]