1,019 matches
-
Acasa > Poezie > Oglindire > MONOCROMIE Autor: Tania Nicolescu Publicat în: Ediția nr. 2064 din 25 august 2016 Toate Articolele Autorului MONOCROMIE De prea mult ocru acest anotimp bolnav se tânguie-n foșnete aspre uscate tot așa cum nisipul foșnește scurgându-se-n oasele mele când prinsă în șuvoiul de lumină precum o gâză-n chihlimbar încă o dată mă prefac strângând a îndărătnicie pleoapele și agățată cu agilitatea unui acrobat de inconsistența unui zâmbet icteric că nu zăresc prin transparenta
MONOCROMIE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2064 din 25 august 2016 [Corola-blog/BlogPost/383872_a_385201]
-
Acasa > Strofe > Atasament > TÂNJIND A CĂDERE Autor: Ion Mihaiu Publicat în: Ediția nr. 1876 din 19 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Mâna mea dinspre umăr spre cer, fruntea ei subțiată în lumină, sânul rotund conturat în mister, rochia foșnind în cântece plină. Miros de femeie prelung și albastru, umărul meu sprijinind o idee, ochiul adânc cu dulceață de astru, foc răscolit în străfund de scânteie. Buzele aspre cu gustul de sare, părul șoptit în tăcerea de miere, prăpastia coapselor
TÂNJIND A CĂDERE de ION MIHAIU în ediţia nr. 1876 din 19 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383371_a_384700]
-
Acasa > Poezie > Afectiune > A TOAMNĂ, A IARNĂ Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 1989 din 11 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Sub nasturii deschiși pe sânii serii foșnesc copacii murmurând a toamnă, hrănind galopul din copita mării și frunzele ce-au potcovit a iarnă. În ochi de ger și-adapă cerul norii înșeuând colinde-n zbor de fluturi, cristelniță, își sapă-n țarini zorii spălând de patimi umbrele
A TOAMNĂ, A IARNĂ de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1989 din 11 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383583_a_384912]
-
26 februarie 2016 Toate Articolele Autorului Iubito numai nu veni din nou, cu-același colț de rai strivit pe buze, cărări adânci se-nșiră-n părul tău, o toamnă-ți trage clopotul prin frunze! Doar umbra ți-o mai simt foșnind adânc, în patul fără urme de-nserare, se stinge luna când spre cer eu plâng, cerându-ți să te-ntorci cu disperare. Mă răstignesc tăcerile din mine, pustiu-și face zid la umbra mea, eu scrijelesc cu coji de dor
IUBITO NUMAI NU VENI DIN NOU! de DOINA BEZEA în ediţia nr. 1883 din 26 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382950_a_384279]
-
-I îndurare, Ți-a dat odihna în mormânt. Abia acum simt cât de tare Eu te-am iubit, când singur sînt. Te-ai stins, precum o lumânare Sub adierea unui vânt. Vegheat ești de o cruce mare, De doi castani foșnind în vânt Plângând peste al tău mormânt. Rămas bun tată... rău îmi pare.. Te-ai stins, precum o lumânare. MEMORIEI MAMEI MELE S-a dus și mama, spre eternitate Și - dintr-odată - iată-mă orfan. Ce sentiment ciudat, ca pe
IN MEMORIAM de IOAN CIORCA în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383105_a_384434]
-
o fi făcut? Oare nu știu ei, făcătorii de rău și rele că nu noi îl avem pe Eminescu, ci că noi suntem ai Lui! Pirații n-au ce să-i facă Luceafărului! Acesta doar există și-atât. Degeaba se foșnesc cu spume la gură, Luceafărul, LUMINEAZĂ, pe când ei fac întuneric. Și totuși, nu poți să nu te întrebi, măi român curat: de ce ura a ajuns până-n sfere academice? De ce o faptă bună neapărat trebuie pedepsită? Mă mir, mă-nchin și
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/93032_a_94324]
-
în ianuarie 1997, și-a declarat disponibilitatea pentru ceea ce a numit ,,sacrificiul ... XXIV. EMILIA ȚUȚUIANU: VAVILA POPOVICI ÎNTRE ,,ULTIMA PIRUETĂ” ȘI ,,NOPȚI ALBE”, de Emilia Țuțuianu, publicat în Ediția nr. 1577 din 26 aprilie 2015. Un covor de frunze arămii foșnește sub pașii noștri întomnați. Ne bucură mereu toamna, ca un timp al unei delicate melancolii, dar și ca timp al rodului. Suntem în toamna anului 2014. Ultima piruetă, un roman de o delicată vibrație epico-lirică, purtând semnătura scriitoarei Vavila Popovici
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
care m-a emoționat: Piticul din cafea. În plus, încă de acum doi ani, pe adresa redacției revistei romașcane Melidonium poposeau mailuri cu texte purtând semnătura scriitoarei care ne trimitea gânduri, pagini ... Citește mai mult Un covor de frunze arămii foșnește sub pașii noștri întomnați. Ne bucură mereu toamna, ca un timp al unei delicate melancolii, dar și ca timp al rodului. Suntem în toamna anului 2014. Ultima piruetă, un roman de o delicată vibrație epico-lirică, purtând semnătura scriitoarei Vavila Popovici
EMILIA ȚUŢUIANU [Corola-blog/BlogPost/383059_a_384388]
-
tufa mai mare. Aici vorbești când ești întrebat! Ce cătați pe pământurile noastre? — Pribegim, spuse spătarul Vulture. Nu te lua după cum arătăm, căci soarta noastră fuse crudă astă dată. Suntem fețe mari, boierești. Du-ne la mai marele tău. Tufa foșni nehotărâtă: — Ascultă, băi arătare, dacă minți și dacă nu ești ce sugerezi că ești, și-l tulbur degeaba pe han, ți-a plânge iapa de milă. — Să fie precum zici, cinstite tătar, răspunse spătarul. Când tot alaiul tătărăsc și-al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
-o, frate, pe Mădălina asta, și spune ce-a făcut ursu! - grăi supărat Stejeran. — Păi ce să facă? Tu ce-ai fi făcut în locul lui? S-a uitat el cât s-a uitat, după care a oftat o dată de-au foșnit brazii, s-a aplecat, a pus câinii jos cu grijă, cum ai pune două oale pline, și-a revenit în patru labe și s-a dus cătinel pe unde i-o fi fost bârlogul, săracu! Și în fiecare seară venea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
greutate capul specific rasei sale și aruncă pe sub potcoava mustății un mormăit amenințător, dar tandru: „Cosette!...” Țigăncușa îi surâde, apoi, încărcată de farfurii, talgere, căni, cuțite, hangere, fuste, bluze, mărgele, brățări, cercei, iese spre bucătărie pe lângă masa noastră, a povestitorilor, foșnind și lăsând în urmă un parfum de o tristețe iremediabilă. Mulțumit, Kir Haciaturian își reia plimbarea. în fond, are și el dreptate: a crescut-o de mică. Episodul 51 LA MASĂ, LA îNCEPUTUL SECOLULUI AL XVII-LEA — Ei, ce serviți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
Metodiu. Toate astea sunt făcute să te uiți, dar să te folosești de ele - ioc! Drept să-ți spui, eu n-aș da o pădurice de foioase pe toată balta asta luminată! în pădure e tihnă și răcoare, cântă păsările, foșnesc frunzele, mai faci un foculeț, mai frigi o ciozvârtă, pe când în palat numai vopsele, pâră și zavistie. Spune tu, fiule, unde cad mai multe capete, în pădure sau în palate? — Sincer vorbind - răspunse Iovănuț - în pădure. N-am văzut și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
realizat cea mai comodă sinucidere. Despre cer, despre teritoriile promise, despre nebuloasele roze, În care sufletul se lăfăie gol goluț ca un prunc durduliu, vorbiți voi, fetelor, care sorbiți absintul și țîțele vi se umflă și dinspre sex, unde puful foșnește ca un mănunchi de iarbă proaspătă, vă năpădește o boare metafizică. Aici În fața mea e un coș plin cu gogoșari scofîlciți. Am intrat În octombrie, părinții vecinilor mor la azil nespovediți, neîmpărtășiți și fără lumînare. Copiii bat mingea. Inima mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
ieșea noaptea din șopru și se vîra mintenaș În soba mică cu săcurea izinită de sînge ca scoasă din borîndău; avea mustețe negre și ierea numa-n nădragi și se preumbla În patul meu pe dușeg și fulgii de la gîști foșneau...“. Am văzut țigani fericiți. Și ce bine Îmi semăna eroina din film, În furoul ei vechi cu breteaua ruptă, parcă eram eu la șaptesprezece ani. MÎine trebuie să merg să plătesc lumina. Pe somația de plată „București“, Într-un chenar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cruci de piatră cu inscripții slavone din an În an descresc le Înghit brazdele pline de verze de dovleci și sfeclă roșie luna mă urmărește degetele reci ale mamei cînd mă aplecam la patul ei să-mi lege cravata ce foșnește În urma mea tăcerea unor pași de gumă se apropie se Îndepărtează tenișii ăia primiți de Izi de la gioint Îi erau prea mici i-am purtat trei veri băiatul are talent dreiful lui imbatabil i-am luat un set lui Paul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
praf tremurătoare, suspendate deasupra unui deșert cenușiu. Cu cît mă umflu și mă Înalț peisajul se micșorează. Dune mărunte, vălurite pretutindeni, pe bănci, În jgheaburi, În gurile pubelelor, pe capota cărucioarelor de copii, pe căpăcelele sticlelor de lapte, dune care foșnesc amețind toate formele, aneantizînd culorile Într-o singură lumină albă, spectrală. Mă clatin Într-un craniu, sînt creierul lui uscat, scîrțîitor. Produc idei de praf care se scurg lent undeva În adînc, pe fundul unei clepsidre ce nu mai poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
iau de la capăt. Voiam să o sun pe Lee după-amiază și să aranjez cu ea să vină să o vadă. Gândul m-a umplut de entuziasm. Avea în sfârșit un sens, era un pas înainte în viața mea. Frunzele îmi foșneau sub picioare. Mi-am adâncit mâinile în buzunarele de la jachetă și mi-am îndreptat umerii pentru prima dată, auzind cum trosnesc vertebrele din zona gâtului și coloana cum se destinde. Voiam să merg până la cel care dormea dus sub copaci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
am oferit timp să se îndepărteze și apoi m-am extras din ghearele mașinăriei. Sala era plină de adolescenți slabi și plini de coșuri, îmbrăcați într-un fel de costumații sport scumpe, care, la fel ca o rochie de seară, foșneau când mergeai. Acum se auzea ca și cum fiecare puști s-ar fi răsucit să se holbeze la mine, cu toții prostiți de uimire. Am pășit cu nonșalanță spre ieșire. Vedeam deja stația de autobuz și când a ajuns autobuzul erau atâția oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
închisă de la balcon, în întuneric, se vedea cum fața de masă se zbate ca o batistă fluturată de rămas-bun în gară. Ținând-o ne Sonia de braț, în căutarea comutatorului, am început să pipăi cu palma tapetul de pe perete, care foșnea tare. Mâna Soniei, însă, mă trăgea ușor spre ea. Atunci, o luai în brațe, o strânsei la piept și o pornii așa în direcția în care se vedea albind o coloană dincolo de care, pe cât îmi aminteam eu, se afla patul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
ridică balanța cântarului astfel încât șnururile să se întindă, și tereziile cu greutăți să atingă masa. Continuând să țină cântarul cu o singură mână, Hirghe deschise cu mâna în care avea lopățica gura pachetului în care introduse lopățica. Hârtia începu să foșnească și am observat că în pachetul albastru e un alt pachet din hârtie albă, cerată. Pe lopățica de os, scoasă cu maximă grijă din săculețul care foșnea, se afla o grămăjoară de praf alb. Era foarte alb și strălucea cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
în care avea lopățica gura pachetului în care introduse lopățica. Hârtia începu să foșnească și am observat că în pachetul albastru e un alt pachet din hârtie albă, cerată. Pe lopățica de os, scoasă cu maximă grijă din săculețul care foșnea, se afla o grămăjoară de praf alb. Era foarte alb și strălucea cum strălucesc cristalele de naftalină. Foarte atent, Hirghe lăsă să cadă din acest praf în pachetul de pe cântar și, cu cealaltă mână, ridică sus balanța. Terezia cu greutatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
manifestarea exterioară a acesteia. Mik, Nelly și Zander se întorc în cameră. Desfac pe brațul fotoliului pachețelul meu cu praf, cer de la Mik periuța de dinți și mai trag două prize. O fac nu pentru mine, ci pentru ei. Hârtia foșnește, cocaina sare la fiecare foșnet, dar eu fac totul cum trebuie și nu risipesc nici un fir. Senzația de ușurință și de bucurie o pun pe seama îndemânării mele. Mă las în fotoliu. Mi-e bine. Înăuntrul meu, raza observației luminează atent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la vale, umflat de ploaie. Porțiunile drepte erau foarte scurte iar curbele în vârf de ac se succedau una după alta. Vuietul apei începea să se stingă rămânând în urmă. Începuse să sufle un vânt slab ce făcea pădurea să foșnească. Nu putea să spună de ce dar avea senzația că nu era singur. Simțea că cineva îl privea insistent din adâncul pădurii. Un fior îl străbătu din cap până-n picioare, ciuli urechile oprindu-se pe loc. Undeva în dreapta, dincolo de marginea pădurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
pe loc cu inima bubuindu-i în piept. De data asta nu mai încăpea nici o îndoială. Ceva mare și greu sărise foarte aproape, la numai câțiva pași depărtare. Auzise foarte clar și simțise totodată pământul tremurând. Apoi frunzele începură să foșnească, ca și cum cineva sau ceva se venea spre locul unde se afla el. Părul de pe ceafă i se zbârli, în timp ce un frison rece i se scurgea pe spinare. Nu mai avea scăpare. Să fugă, era prea târziu, nu avea nici o șansă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
au de gând. Din păcate, acum, acest lucru nu mai era atât de simplu. Peste tot mișunau oamenii de la Pinforest, iar el ținea neapărat ca prezența lui să rămână deocamdată neobservată. Tresări când, undeva, în apropiere, auzi frunzele de pe jos foșnind ușor. Deveni atent și privi neliniștit în direcția de unde se auzise zgomotul. Cineva se apropia de locul unde se afla. Se lipi de trunchiul copacului lângă care își stabilise punctul de observație. Oare îl dibuiseră paznicii? Puseseră cei de la Pinforest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]