240 matches
-
a supraviețuirii, dusă până dincolo de imaginabil. A doua piedică o formează indeterminarea scopului 28. Autorul de jurnale are Întotdeauna de ales Între mai multe variante. Fiecare din ele plauzibilă, nici una suficientă cunoașterii. Aproximări pornind din același punct, aspirând doar la fragmentarismul viziunii. Cel care ține un jurnal optează Între a fi istoricul propriului său trecut, transcriindu-și ramificațiile experienței de viață, a afla diagnosticul, trăsăturile unui caracter sau a extrage, din adâncurile inconștientului, exemplele expresivității ființei. Discursul analizant este o construcție
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
notează nu numai ziua, dar și ora Începerii scrierii jurnalului. Însă foarte rar, aproape niciodată, și pe aceea a Încheierii: importantă e plecarea, nu destinația. Jurnalul intim nu (con)duce nicăieri. El readuce un timp, un gest, un eveniment. În fragmentarismul, În repetitivitatea sa Încerci să descoperi un autor și dai peste un om. Data Înscrisă În susul paginii atrage atenția că te afli, totodată, În fața unui timp: timpul vieții unui om, al unei ființe. Adică elementele de care facem de obicei
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
unui viitor incert, dar presimțit. A unui viitor pentru care, În fond, scrie. Legând trecutul de viitor, jurnalul intim tinde să fie, asemenea autobiografiei, o sinteză, sacrificând instantaneitatea ambiției de a instaura o permanență. Un modus vivendi care să Împace fragmentarismul și discontinuitatea cu vocația Întregului și a necontenitului. A concluziei extrase din premise fragile, completând prin imaginație figura retorică a elipsei. Extensiuni temporale Nefiind, În cele din urmă, decât o formă deschisă, o potențialitate, jurnalul intim Încorporează și calitățile unui
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se substituie un martor adevărat: un document, o tradiție, o persoană. Abuzul cronologic nu implică, totuși, permanentizarea unei metode constrângătoare. De obicei, acest tip al definirii temporale acționează pe spații Înguste: introduce sau segmentează un discurs. Fragmentează vocația Însăși a fragmentarismului, subminând-o cu mărturia că discontinuitatea promite Întotdeauna o permanență. După impactul decisiv, după experiența a ceea ce nu poate fi mărturisit cu certitudine, jurnalul intim se stabilizează În una din celelalte două forme. Adevărul este Însă că, de cele mai multe ori
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de iluzie a vieții 67, memoria dobândește unitatea dintre sine și lume, deschizând drum apariției textului, permițând transcrierea tensiunii invizibile, a nevăzutului ce organizează subteranele discursului confesiv. Supusă presiunii timpului, memoria se modifică prin mărturisire. Intrând În patul procustian al fragmentarismului, ea unifică nivelele temporale ale jurnalului. Presiunea ei, mai slabă sau mai puternică, modulează amplitudinea iluziei. După anihilarea completă a senzației de incertitudine, dată de fragmentarismul „demonstrației” implicate de orice act literar, jurnalului Îi rămâne intactă, neintrată În mecanismele devoratoare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
confesiv. Supusă presiunii timpului, memoria se modifică prin mărturisire. Intrând În patul procustian al fragmentarismului, ea unifică nivelele temporale ale jurnalului. Presiunea ei, mai slabă sau mai puternică, modulează amplitudinea iluziei. După anihilarea completă a senzației de incertitudine, dată de fragmentarismul „demonstrației” implicate de orice act literar, jurnalului Îi rămâne intactă, neintrată În mecanismele devoratoare ale rutinei, Încă o misiune: de a-și atinge, prin consecvență, cota maximă a fidelității față de propria-i existență și de propriile-i condiții de funcționare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Oricâți cititori ar avea În vedere, de la unul singur - autorul Însuși -, ca În atâtea cazuri, sau trei-patru, cum pretinde Stendhal ori, pur și simplu, un public larg, jurnalul intim e dominat de clauza secretului 71. Tendință facilitată și de idealul fragmentarismului: suprema condensare. O reducere nu a sensului, ci a formei. Aceasta este și una din rațiunile pentru care jurnalul intim nu este preocupat de stil. Dacă nu admitem că stilul său e Însăși absența stilului - o tehnică a omisiunii și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
mai neînsemnată confruntare internațională. Nu mai vorbim de reprezentanții unor culturi care îmbrățișează umanitățile, erudiția și marile in-folii de sute și sute de ani. Ceea ce nu este cazul din nefericire încă la noi. Un al doilea handicap cultural esențial, alături de fragmentarism cauză și efect în același timp , este mentalitatea pur publicistică, actualistă, improvizată. Adesea inevitabil superficială prin rapiditate necesară, preocupată obsesiv, obligator într-un fel, de a fi mereu la zi, idee care domină în general în cultura română. Că avem
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
himeră. Nu e de mirare că, într-un astfel de regim, tot ce se poate obține, în cel mai bun caz, și numai cu o bază culturală anterioară serioasă (caz extrem de rar), sunt doar unele fragmente. Vom spune deci că fragmentarismul de acest tip constituie încă unul din viciile esențiale ale culturii române actuale. Vom reveni și asupra acestei probleme. Nu mai puțin periculoasă cultural și cu urmări catastrofale de lungă durată este și obsesia, să-i spunem, actualistă. De a
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
să folosim această expresie tradițională chiar și pentru nemulțumirea critică personală față de o astfel de stare de lucruri... Am spune totuși, din perspectiva idealului nostru cultural, că o astfel de situație este, în orice caz, total negativă. Improvizația permanentă și fragmentarismul inevitabil, discontinuitatea și spontaneitatea, fără nici o bară de direcție, abolirea tacită, dar continuă și definitivă, a preocupărilor de studiu, specializare, competență reală aprofundată (și alte exigențe de acest gen) fac din astfel de materiale mari obstacole ale dezvoltării intelectuale. în
POLITICĂ ŞI CULTURĂ by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/873_a_1589]
-
Constantin Trandafir a contabilizat deja elementele anticipatoare: "În afară de interesul pentru proza scurtă și pentru realitatea cotidiană, sunt de găsit în scrierile caragialiene o bună capacitate de autoreflecție, joc al spiritului și al scenariilor textuale, procedeul înregistrării stenografice, triumful stilului conversativ, fragmentarism și indeterminare, inserții metatextuale, referențialitate și autoreferențialitate, ironie, ambiguitate, pastișă, parodie, etc. Încât nu-i exagerat a zice, într-un limbaj de dată mai recentă, Caragiale pune în mișcare, intuitiv și deliberat, o complexă mașinărie textuală și astfel avem de-
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în termenii lui Caragiale din Câteva păreri. Preferința pentru genul scurt și foarte scurt, de la schițe și "momente", la comprimatele Cronici, Felurimi, Instantanee, Gogoși, Zig-Zag-uri, Anecdote, etc., formând "o singură carte mozaic"11, este la Caragiale o ilustrare a unui "fragmentarism avant la lettre"12. Observația îi aparține chiar lui Mircea Horia Simionescu, cel care prefațează și selectează textele din volumul I. L. Caragiale, Momente și schițe (1993), fapt ce vorbește de la sine despre cunoașterea și însușirea sugestiei scripturale caragialiene. În ciuda dimensiunilor
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
reunite postum în Valori ale culturii populare românești (I-II, 1987-1988). Un compartiment însemnat al operei lui F. îl constituie studiile de folclor comparat, aplicate, în cea mai mare parte, tot la eposul tradițional versificat și cântat. Cercetătorul opinează că fragmentarismului trebuie să-i fie opus studiul monografic, apelului la traduceri să-i fie preferat recursul decis la documentele în limbile respective, examenului univoc să-i ia locul considerarea faptelor pe un câmp larg, parțialismul să cedeze locul inventarului de subiecte
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287059_a_288388]
-
cronotopul universului închis, prin reprezentarea (schematic) contorsionată a lumii, populată de oameni-voci-manechin. Majoritatea prozelor sunt parabole și par a fi construite, într-o manieră bizară, prin înțesarea metaforelor sau a nucleelor liricoide sau eseistice pe un vag schelet epic. Cultivarea fragmentarismului și a rupturilor epice sau finalul, imprevizibil, obscurizează și mai mult conținutul unor scrieri ce par emanația unei schizoidii auctoriale. În general, aspectul de incoerență vine din amalgamarea mai multor formule tematice și narative, din beția de cuvinte sau din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288981_a_290310]
-
anterioare, pentru că oricât s-ar „actualiza” o cultură, ea trebuie să rămână ceea ce este, chiar dacă există niște adepți ai „coborârii literaturii În stradă”. Antimetaforismul este egal cu antiliteratura Desubstanțializarea lumii, omogenizarea prin cumul, prin aglomerare, prin suprapunere, retorica, practica textuală, fragmentarismul, cultivarea luciditații ironice, spiritul livresc, parodierea, cultul realului, al cotidianului, În dauna idealizarii și imaginației sunt trăsături Întâlnite În foarte multe situații cu mult Înainte de proclamarea postmodernismului. Cei mai importanți reprezentanti ai postmodernismului poetic românesc s-au folosit de formule
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]