58,766 matches
-
unei opere "pentru cunoscători", foarte apreciată de critică dar care nu a avut succes de public decît în 1991, datorită filmului realizat după Toate diminețile lumii, cu Gérard Depardieu în rolul principal. De fapt, revistele și suplimentele literare ale ziarelor franceze au acordat încă din septembrie largi spații lui Pascal Quignard și celor trei cărți ale sale - Umbrele rătăcitoare, Despre odinioară și Abisuri - care domină "la rentrée" prin singularitatea lor absolută. Pierre Assouline le numea OLNI obiecte literare neidentificate - și ele
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
o regăsește cu încîntare". Quignard par lui-même i "Lire" și "Magazine littéraire" din septembrie au publicat ample convorbiri cu cel care, spărgînd tiparele genurilor și încercînd o recucerire etimologică a limbii, se distinge strălucitor din avalanșa celor 700 de romane franceze și străine ce au invadat odată cu toamna librăriile din Franța. În interviul luat de Catherine Argand în "Lire", Quignard mărturisește că, pînă la moartea tatălui său, s-a străduit de dragul lui să joace anumite roluri - să predea, să lucreze la
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
Premiul Goncourt (unde a obținut în runda finală două voturi), Gérard de Cortanze a cîștigat Premiul Renaudot la al cincilea tur de scrutin, după o luptă foarte strînsă. Despre romanul premiat, Assam (Ed. Albin Michel), am aflat din revistele literare franceze că face parte dintr-o saga familială, alături de cărțile precedente, Viceregii și Ciclon. Criticul literar, gazetarul, poetul și romancierul Gérard de Cortanze a ținut sub tăcere timp de decenii legendele familiei sale prestigioase, descendentă a unor prinți piemontezi, pînă cînd
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
aristocrat rebel ce detesta Curtea cu nobilii ei împopoțonați" și trăia mîndru, retras în castelul lui. O existență ce va fi tulburată de Napoleon Bonaparte care, în 1802, își face intrarea în Torino. Castelanul, prins între voracitatea austriacă și cea franceză, încearcă să-și păstreze independența și pleacă într-o expediție în India, pe urmele unui prieten, Percy Gentile, care voia să aducă în Europa cultura ceaiului. În provincia indiană Assam, care dă titlul romanului, Aventino va trăi o adevărată inițiere
Premiile toamnei franceze by Adriana Bittel () [Corola-journal/Journalistic/14611_a_15936]
-
legendele hagiografice cu cea mai mare popularitate, cunoscută fiind în toate literaturile creștine. Așa cum aflăm din studiul filologic semnat de Maria Stanciu-Istrate, legenda a ajuns în Occident încă de la sfârșitul mileniului întâi, cea mai veche atestare înregistrând-o în literatura franceză unde Vie de Saint Alexis este mai vechi decât Chanson de Roland. Legenda Sfântului Alexie - mort undeva între 417-427 - redactată în original în limba siriacă, a fost repede tradusă în greacă și latină, ceea ce explică amploarea răspândirii sale și, poate
Legende pentru toți by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14647_a_15972]
-
pe de o parte, ideea de protecționism care vine în contradicție cu însăși evoluția limbii. O limbă nu se protejează prin lege, ci se cultivă prin școală și prin alte mijloace. În orice caz, felul cum proceda pe vremuri Academia Franceză cu limba franceză nu mai este posibil în epoca actuală, în care schimburile, informația și prefacerile lingvistice sînt incomparabil mai mari și mai rapide. Un ministru al Culturii din Franța a reușit recent să se facă ridicol interzicînd să se
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
parte, ideea de protecționism care vine în contradicție cu însăși evoluția limbii. O limbă nu se protejează prin lege, ci se cultivă prin școală și prin alte mijloace. În orice caz, felul cum proceda pe vremuri Academia Franceză cu limba franceză nu mai este posibil în epoca actuală, în care schimburile, informația și prefacerile lingvistice sînt incomparabil mai mari și mai rapide. Un ministru al Culturii din Franța a reușit recent să se facă ridicol interzicînd să se spună și să
Legea Pruteanu by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/14640_a_15965]
-
Ioana Pârvulescu În luna octombrie, Colegiul Noua Europă l-a avut ca invitat pe Profesorul Toma Pavel de la Universitatea din Chicago, unde predă literatură franceză și literatură comparată. Toma Pavel a ținut, în fața unei săli pline ochi, o conferință cu titlul Morala și frumosul. Toma Pavel s-a născut la București în 1941, fiu al unui cunoscut avocat și al Ameliei Pavel, istoric de artă
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
deși este și asta important, ci pentru că la curs nu se mulțumeau să asculte, ci puneau întrebări, contestau sau completau punctul meu de vedere și pe cel al autorilor pe care îi predam, pe scurt, erau ascultători activi. în ce privește publicul francez sau american în general, mi-e însă greu să judec. în profesia mea, am cunoscut mai cu seamă un public universitar, care, la drept vorbind, nu mi se pare foarte diferit de la o țară la alta. Oamenii care își dedică
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
și aceste volume. Au perfectă dreptate. Ceea ce rămâne este plin de substanță. Dar la Joyce ce să tăiem? Probabil aproape totul. Nici Camil Petrescu nu-l înghițea pe Joyce, dar la el, sînt sigură, era din cauza unei lecturi prin intermediul traducerii franceze, nu știu cît de fidelă pe la 1930. Mă îndoiesc că traducerea franceză, excelentă și de altfel revăzută chiar de Joyce, ar fi fost rațiunea pentru care Camil Petrescu nu-l aprecia pe Joyce. Bănuiesc că îl irita virtuozitatea stilistică (remarcabilă
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
Dar la Joyce ce să tăiem? Probabil aproape totul. Nici Camil Petrescu nu-l înghițea pe Joyce, dar la el, sînt sigură, era din cauza unei lecturi prin intermediul traducerii franceze, nu știu cît de fidelă pe la 1930. Mă îndoiesc că traducerea franceză, excelentă și de altfel revăzută chiar de Joyce, ar fi fost rațiunea pentru care Camil Petrescu nu-l aprecia pe Joyce. Bănuiesc că îl irita virtuozitatea stilistică (remarcabilă) care plutește, ca să spun așa, singură în spațiu. Iată o metaforă prin
Toma Pavel: "Nouă ne place lumea asta păcătoasă, cu cărți..." by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/14629_a_15954]
-
din când în când, de piele... Poate că e un obicei recent al celor aleși, survenit după marile mișcări sociale ale secolelor trecute, să freieze dinadins vulgul, clasa opusă din care se născură caractere memorabile, - vezi spiritualul Beaumarchais, crainicul revoluției franceze. Astfel se explică și raitele zilnice ale lui Georgică în lumea lacului Herăstrău plină de oameni simpli, modești, unde căpătase faima unui șahist redutabil... Cu atât mai puțin mi-ar fi venit să recurg acum în mod deschis la apelațiunea
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
În materie de pictură, ea jura doar pe Corot, al cărui peisaj ciuruit de raze - văzut împreună la parter cu puțin înainte - o fascinase: un copac bătrân bătut de soare aruncând prin frunzișul stufos scăpărări dumnezeești de lumină în iarba franceză. Urcând anevoie scările de fier incomode ca de incendiu, gâfâind cu opriri dese în torentul gălăgios de turiști sub acoperișul bătrânei Gări dezafectate dixneuviemsiècle, m-am oprit sus de tot la mansardă, - pe impresioniștii săraci urmărindu-i și aici soarta
Reflexe pariziene XII by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14656_a_15981]
-
avatarurilor lui Dinu Rogojeanu. Cartea de față este, într-adevăr, un compromis - interesant, de altfel - între proiectul unui roman și ideea "vieții ca roman". C. D. Zeletin s-a remarcat de-a lungul vremii prin traduceri din limbile italiană și franceză (este primul traducător în românește al Poeziilor lui Michelangelo și al ediției integrale a Florilor răului de Baudelaire), recompensate cu numeroase premii - dar și ca poet, prozator, eseist. Formația sa de bază, cu toate acestea, este cea de medic. Pentru
Vremurile autorilor by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14646_a_15971]
-
a-l vedea cît mai urgent, pe loc chiar, tradus în română... F.T.: Da, aceasta a fost și dorința celorlalți români pe care i-am cunoscut. Numai că, nevinovată cum sunt, mi-a fost dat totuși să resimt forța editurii franceze (e vorba de Gallimard n.n.). O putere care depășește cu mult dimensiunile a tot ceea ce mi-a fost dat în cursul vieții să resimt ca "putere". Mă refer la o putere tendențioasă. E foarte regretabil acest lucru, dar știu în
Cu Friedgard Thoma, dincolo de Ușa interzisă by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/13992_a_15317]
-
avut ocazia să-i vadă și audă "pe viu" pe autori plasați solid pe lista succeselor de librărie: pe Leon de Winter, pe Veronique Olmi, o autoare de mare succes în Franța, care s-a întîlnit cu publicul la Institutul francez. Roger Willemsen, moderatorul TV și autor de cărți ( ultima fiind o foarte interesantă călătorie prin Germania profundă) a prezentat gala din incinta Filarmonicii cologneze. Textele lui Gabriel García Márquez au prins glas în lectura actorului Mario Adorf. Totuși imperativele și
Literatura în vremuri de război by Rodica Bin () [Corola-journal/Journalistic/14047_a_15372]
-
Cronicar Glucksmann și războiul din Irak După Robert Radeker, profesor de filosofie și membru al comitetului de redacție al revistei Les Temps modernes (vezi România literară, nr. 14, p. 32), iată, un alt intelectual francez de stînga, André Glucksmann, denunță în International Herald Tribune (22 februarie, adică înainte de începerea războiului) poziția Franței chiraquiene față de intervenția anglo-americană din Golf. Argumentele lui Glucksmann sînt următoarele: Chirac n-avea rațiune morală să se alieze cu Putin și cu
REVISTA REVISTELOR by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/14052_a_15377]
-
mult, era foarte blândă cu noi, dar, în același timp, severă. Nu ne dădea voie să facem nimic incorect, ne dădea peste degete pentru orice lucru nefăcut cum trebuie - era important cum mănânci, cum vorbești; persista vechiul obicei german și francez de a educa sever copiii acasă. Pe de altă parte, era încă moda ca în casă să se vorbească franțuzește, ceea ce face ca, la vârsta de 12 ani - eu -, și 15 ani - fratele meu -, ne-a dus interni la un
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
interni în Franța. Cred că mama era oarecum întârziată cu politica; nici măcar nu mai era la modă să faci studii în străinătate, dar ea ținea să continue oarecum o tradiție de familie - tatăl meu fusese intern în Germania , la Liceul Francez din Berlin, bunicul făcuse Bacalaureatul în Franța pe la 1870... Dar, între timp, liceele noastre deveniseră de nivel european, așa că noi, din lumea pe care o frecventam, reprezentam o excepție cu plecarea în străinătate. Deci asta a fost viața mea între
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
Clemenceau și alții) și se retrage de la guvern, este numit Vaida-Voevod și i se recomandă să devină cât mai repede mason, ceea ce a și făcut, pentru că odată intrat într-o lojă franțuzească putea să aibă influență asupra presei, asupra negociatorilor francezi, cum s-a și întâmplat. În orice caz, când au venit marile dictaturi de dreapta în Italia, în Germania, i-au "fugărit" pe masoni. - În memoriile dumneavoastră faceți o apreciere interesantă și anume aceea că, după război, n-ar fi
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
nu atât din dragoste sau plăcere, ci de nevoie; încetul cu încetul îmbătrâneam și nu-mi convenea ideea de a reveni la cincizeci de ani în Europa și a-mi căuta de lucru, mai ales ca străin (nu mă naturalizasem francez atunci). Am stat, deci, în Africa până la șaizeci și opt de ani după care m-am întors în Franța ca secretar general al Casei Românești - o instituție culturală creată acolo de curând, iar după 1989 m-am repezit înapoi în
Neagu Djuvara by George Arion () [Corola-journal/Journalistic/13985_a_15310]
-
Tudorel Urian Cuvîntul "democrație" are rol de cheie franceză în viața politică actuală. Este argumentul suprem, menit să încheie triumfal orice discuție în contradictoriu și să justifice orice decizie, fie ea cît de aberantă. În numele democrației vorbesc miile de demonstrați ieșiți în stradă și forțele venite să-i reprime
De la Tocqueville la corectitudinea politică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14057_a_15382]
-
ideală a democrației. La drept vorbind, cam prea ideală" (p. 16). În teorie, totul sună bine și frumos. Problema apare atunci cînd aceste principii generoase trebuie aplicate în practică. Se știe, principalul simbol al suveranității poporului a fost, în timpul Revoluției Franceze, ghilotina. Ea a fost opusă în imaginarul colectiv simbolului absolutismului, întruchipat de Bastilia (mai degrabă pustie în timpul cuceririi ei de către revoluționari). Tot în numele suveranității poporului au vorbit fasciștii, naziștii și comuniștii, iar războaiele (citește masacrele) care au însîngerat harta lumii
De la Tocqueville la corectitudinea politică by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14057_a_15382]
-
documentării, ultimul număr al Analelor reunește nume prestigioase, alături de altele în plină afirmare: Andrei Cornea, Mădălina Vârtejanu, Ennio Sanzi, Bogdan Burtea, Luminița Munteanu, Arion Roșu, Radu Bercea, Florentina Vișan, Șerban Toader și Sanda I. Ducaru. Studiile sunt redactate în limbile franceză, engleză, germană și italiană, fiind evidentă intenția de integrare a periodicului în fluxul internațional al literaturii de specialitate. Regretabil ori pur și simplu firesc, profilul academic și tirajul de colecție fac această publicație cu totul inaccesibilă cititorilor neinstituționalizați, dar cu
Eveniment la unISOn by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/14080_a_15405]
-
în uzul vorbirii curente, iată, intrase, așa dar, nu prin efracție, ci în chip firesc, fără să mi se pară nici caraghios, nici pretențios, cuvântul purtând până mai ieri un ștaif de-o palmă. De la latinescul dissentio, deci, de unde în franceză dissention care înseamnă ca și la noi ce înseamnă. Nu eram în lumea lui Caragiale. Eram pe terenul unei conversații corecte. Iar despre cei doi n-ai fi greșit dacă ai fi spus că erau niște profesori. Dar care era
La persoana întâi by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14088_a_15413]