442 matches
-
lacrima promptă cu zâmbetul inocent, mai și căzând pe gânduri, în cogitații de album, stihuitoarea se simte fericită în cadrul rustic, în vreme ce față de orașul păcătos ea face alergii sămănătoriste. O notă de asprime se percepe în lirica de inspirație socială, unde frazarea amintește de O. Goga și G. Coșbuc. Cele mai izbutite rămân, cu licărul lor de umor, narațiunile în versuri. A tradus, trădându-i prin facilitate, din Goethe, Lamartine, N. Lenau, L. Beckstein, Em. Geibel, Th. Körner, M. Moltke, Petöfi, Fr.
BOTIS-CIOBANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285839_a_287168]
-
a adresat cu precădere valorilor consacrate (mai ales Schiller și Goethe; din literatura română - M. Sadoveanu). Contribuții notabile a adus și în ceea ce privește căile de pătrundere la noi a cărților populare prin filieră germană (Til Buhoglindă, Genoveva de Brabant). Într-o frazare corectă, a tălmăcit, în 1925, tragediile lui Goethe: Stella, Clavigo și Egmont. SCRIERI: Fouqués Lyrik, Berlin, 1907; Limba și literatura germană în universitățile noastre, București, 1908; Creațiunea poetică, cu deosebită privire asupra clasicilor germani, Iași, 1909; Ernst Zahn. O evoluție
BRATU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285869_a_287198]
-
al Academiei RPR) constă, paradoxal, în evocări ale trecutului (satul copilăriei, străbunii, propria adolescență). Dar încă din Cântecele pământului natal (1956) se anunțau tematica și, deopotrivă, limbajul cărților maturității lirice a poetului, prin evocarea orizontului autohton, de dimensiuni arhetipale, prin frazarea simplă și francă, de factură clasică. G. Călinescu remarca această simplitate și o ilustra cu versurile: „Numele meu, în univers,/ E ca o furnică/ Ce cade în mers/ Și iar se ridică...”, ce îi vor fi incitat spiritul ludic, dar
BRAD. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285850_a_287179]
-
München, apoi la Sankt Peter, în Pădurea Neagră, unde a fondat Societatea Internațională „Musicosophia”. Eseistica muzicologului, paginile de prezentare a unor momente și figuri din istoria muzicii, scrise nu numai cu o deplină stăpânire a domeniului, ci și cu anume frazare atașantă, au fost apreciate și au contribuit la apropierea cititorilor de acest spațiu al culturii. Apărut după aproape treizeci de ani de când a fost scris, volumul În dialog cu Emil Cioran (1996) are meritul, și acesta este cel mai important
BALAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285569_a_286898]
-
Neagoe Basarab către fiul său Theodosie e evidentă) arborează un entuziasm auster, un anumit triumfalism tensionat: eul liric își clamează jubilația apartenenței (la patrie, la popor) și a participării la devenirea obștească. Rostirea e deseori prolixă, uneori greoaie sau „aspră”, frazarea ideatico-imagistică e mai degrabă descriptiv-narativă, tonul e declamatoriu. Volumele ulterioare atestă o evoluție către limpiditatea expresiei și o atenuare a tentei vitaliste în favoarea unei viziuni intelectual-contemplative. În Floarea soarelui sau Mâna de lucru (1978), persistă „angajarea” din epistole, slujită, însă
BARGAU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285640_a_286969]
-
publicate mai întâi în reviste și ziare, le va strânge în volumele Note și impresiuni (1896) și Extaz (1908), de ambițioasă paletă (eglogă, doină „în formă poporană”, sonet, nocturnă, pastorală, romanță, aubadă, barcarolă, sonată, baladă, elegie). Deși atentă la melodicitatea frazării, B. nu se prea întâlnește, în stihurile ei, cu lirismul. E sinceră, dar fadă, sensibilă, cadențându-și însă extazele în debitări sălcii. Abia în „peisagii”, unde figurația mitologică e conturată cu o anume grație, și în versurile de palpit amoros
BAIULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285554_a_286883]
-
măsline. Am ieșit din nou pe tărâmul nimănui, iar Scheer mi-a dat indicații să deschid vinul și să-i servesc gustările. Devenisem pajul lui. Mi-a spus să pun caseta cu Mabel Mercer și apoi m-a luminat asupra frazării ei meticuloase. Dintr-o dată a ridicat vocea: ― Poliția! Lasă paharul jos. Mi-am coborât repede paharul de Blue Nun și am mers mai departe, Încercând să părem degajați când poliția statală a trecut prin stânga noastră. Dar acum Scheer imita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de ansamblu, textul este, pe rând, mozaicat, sinuos și contradictoriu, efect al nehotărârii, precum personajul masculin, misterios și provocator precum Adela. Începutul și sfârșitul romanului punctează psihologic evoluția personajului: de la solitudinea malițioasă a notațiilor obiective, laconice, la nostalgia poetică a frazării calde; de la stilul comunicării (cu multe neologisme și formulări eseistice) la stilul emoționării, al evocării tandre, simbolic-realiste. Personajul și textul cresc organic, se intercondiționează. Orice dimensiune a epicului reflectă un pliu al personalității personajului, răspunde unei legitimări, unei logici, unei
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
chiar era în clipa aceea, glasul suna ca o bunăvoință, dar după câteva minute deveni ferm, cu tăișuri, fața îi era ușor severă. Începusem să pricep înaintea cui mă aflu. E adevărat, n-am fost supus nici unei molestări, numai că frazarea trecuse de zona politeții într-o marginalitate abia precaută, și-mi păru rău, nu pentru mine ci pentru el care știa să se poarte și elevat, și care-și dovedea acum o altă înfățișare. Devenise iritat pentru că la întrebarea « De ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
nu înțelesese nimic poate fusese, pentru el, un simplu gest pasager, de neluat în seamă, asemeni atâtor nimicuri fluierate ale vieții. Ea rămase însă cu o anumită încărcătură pe care încerca zadarnic s-o măsluiască în cuvinte. Începu o lungă frazare despre viitor... - Viitorul, domnișoară,...reluai, dar fui întrerupt: - E partea noastră de miracol, domnule judecător. - E adevărat. - Eu, de exemplu, mă văd de cele mai multe ori bunică, odihnindu-mă pe o bancă într-un parc mare, plin cu flori, cu statui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
era din nou capabil să formeze noi amintiri. Karin era gata să mulțumească oricărei puteri pentru asta. Tot mai întreba de două ori pe zi cum ajunsese acolo, dar mai ales ca să conteste până și cea mai mică schimbare de frazare. —Data trecută ai spus altceva. Întreba adesea despre mașina lui, dacă era la fel de praf ca el. Ea îi dădea răspunsuri cât se poate de vagi. Progresul său exterior era uluitor. Până și prietenii lui erau șocați de salturile imense în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
cânte precum ...), și urma titlul cântecului profan, cunoscut de toți. În general, construcția laudei preferă o desfășurare silabică și omofonică, cu o ușoară predominanță a vocii superioare; vocile inferioare sunt concepute ca o susținere armonică; există o corespondență naturală între frazarea melodică și cea textuală, cu momente cadențiale clare; numărul vocilor variază de la trei la patru având un ambitus accesibil. Așadar, aceste compoziții erau adresate cantorilor și instrumentiștilor neprofesioniști, ele nepresupunând abilități deosebite. 4.6 Muzica sacră și Conciliul din Trento
Repere istorice în muzica sacră şi documente magisteriale by Cristian Dumea () [Corola-publishinghouse/Science/101006_a_102298]
-
bancă, iar potențialele mele comentarii au fost descurajate imediat după „Bună” - n-am mai apucat să zic nimic. „Nu te uita așa că citesc Bruckner, mi-a dat-o cineva, nu-mi place neapărat, dar degajă un feeling mișto, are o frazare interesantă. Ție nu-ți place? Mai scrii? Bineînțeles că scrii. Tu scriai mereu. De ce nu-mi dai niciodată să citesc ce scrii?” Am ajuns devreme, soarele arunca o lumină portocalie. În Lăptărie încă nu dăduseră drumul. Era opt fără zece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
Și totuși am văzut ce ascundeau ferestrele semenilor mei: masacrele, Îngenunchierile... Versuri ca acestea anunță Încă din prima secvență a cărții din 1932 și o importantă schimbare de ton, menținută pe Întreg parcursul ei: e timbrul lamentației elegiace, Într-o frazare mai amplă, eliberată În mare măsură de mai vechea, strălucitoare Încărcătură imagistică mai gravă acum, cu solemnități de verset biblic și cu un patos al confesiunii doar sporadic Întîlnit În poemele anterioare. Avîntul versificației muzicale din Colomba sau Incantații se
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
la fel de comod, în vreun fotoliu - tinde să se identifice). Astfel se creează, pe nesimțite, un straniu efect de verosimilitate 359, autorul invitându-ne să intrăm - îndată ce întredeschidem cartea - într-o lume ce nu pare cu totul diferită de a noastră. Frazarea „ca de proză” întărește și ea această impresie, contribuind totodată la frustrarea așteptărilor cititorului inocent, convins de atotputernicia principiului modernist-simbolist, conform căruia în poezie nu trebuie spuse povești. Însă, în fapt, așa cum remarca pe bună dreptate Matei Călinescu, poetul nostru
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
cu aceștia, e de domeniul evidenței; mai toți comentatorii liricii lui Doinaș trimit așadar la ei, inclusiv la Nietzsche, la Rilke și Ungaretti, la Barbu, la Blaga. Intră în discuție aici acele dominante subiective care instituie un limbaj ideizat, o frazare riguroasă controlată strict. Sintaxa interioară a textelor doinașiene, refractară brumozităților, pune în valoare sensurile, reliefurile, semnificațiile mecanismele unui recitativ calm. Decantate lexical și perspectivizate filozofic, ideile (construcțiile aforistice) beneficiază de arta unui geometru al formelor limpezi care, făcându-și un
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
surdină ironiei sau e de-a dreptul pasional. Când problematizează la modul grav (ca în Treptele iertării, în Macarale la marginea orașului și în alte pagini), rostirea, alta decât cea ținând de "realismul" străzii, e mai puțin personalizată. În totul, frazarea eruptivă din tinerețe, comportă, o dată cu Aventuri lirice, o tonalitate grațios-gânditoare. Că, încrezător în fenomenul românesc, polemistul se înscrie printre prestigioșii creatori de frumos-spiritualizat, e de domeniul evidenței. Cu aproape patru decenii în urmă, el vorbea despre europenismul nostru: "Să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
poezia altora; se dezlămurește, înălțându-se. Poezia născută din poezie este o poezie moartă. Am sentimentul că mă nasc cu fiecare cuvânt pe care-l rostesc" preciza el, cu câteva luni înaintea sfârșitului. Ici-colo se întâlnesc la Nichita moduri de frazare à la Jacques Prévert (Lecția despre cub, Lecția despre cerc, Pușca); în niște voioase Strigături se întrevede Miron Radu Paraschivescu din ale lui Cântice țigănești. Atras de toate, îl vedem trecând de la arhaica epopee orientală Ghilgameș la Cartea lui Iov
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
mai ales puterea / de a nu fi fost fiind (...) Când nu mai ești, e ca și cum / nici n-ai fi fost. / A fi, e ca și cum / nici n-ai fi fost, / a-e-i-o-u, u-o-i-e-a, / A și E / și I și O / și U". Frazare similară în Cinesunt eu? Care-i locul meu în cosmos? În douăzeci și două de versuri de treisprezece ori "Eu": "Eu sunt făcut de Dumnezeu, pentru că / eu l-am făcut pe Dumnezeu (...) // Eu sunt cuvântul "sunt" / Eu sunt urechea care
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
un tempo rememorativ elegiac și răbufniri tonale dure, insule de pax magna și accente de "blues" american, toate vorbind despre un posedat de miraje. Poet în tot ce atinge! Eros și Thanatos, iluminări de gânditor nesistematic și aleanuri afective în frazare folclorică, antinomii întemeind un confubulatorium antrenant, plin de surprize, toate (de o neistovită sinceritate confesivă) acționează în nesfârșite modulații variaționale. "Sunt un poet comun, / un individ comun ca orișicare (...) Posed o fabuloasă experiență a sărăciei (...) / am mers după frumusețe ca
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
și simbolisme de infra-text; în totul, figurație naturistă și transpoziții în melos dualități în serie configurând o mitologie subiectivă pe fundalul erosului universal. Bipolarități în care nu e nici tristețe, nici narcisism. Autoscopia merge în pas cu apropierea de Ceilalți. Frazarea clară, liniară, nu exclude efectele metafizice de adânc. Dincolo de unduiri și dubii se succed refrene tonifiante; numai moartea e linie dreaptă din clipa ultimă a existenței în infinit. Funcționează, vădit, în aceste Poeme, un magnetism general-uman, o trăire a erosului
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
tranzițiile fulgurante ale comunicării în devenirea lor intimă, iată preocupări temerare. A face poezie și din "buletinul de analize", a crede că "o fi o lege a poeziei tot lucrul trăznit" acestea convin îndrăznelilor unui spirit expansionist, cu imaginație torențială. Frazarea dezlegată, sinuoasă, ramificată nu cunoaște obstacole: fugi, băiete, în păpușoi e vaca, ehe, stă, cică, ascunsă, acolo, în recoltă, de frică, vine taurul, o locomotivă vine din cer: ce?... bă, ești nebun, unde vezi tu tren, să o calce?... păi
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu ele un nou univers..." (Ghitare la Contrescarpe"). Se discern analogii cu Blaga; stări de grație, extatice, alternează cu viziuni solemn-metafizice (Universală, Întoarcerea lui Cain); obsedează pythagoreica nostalgie a supremei armonii cosmice: "Tu încă păstrează / proporția pură..." (Secțiunea de aur). Frazarea bate aici, și în alte poeme, spre gnomic. Monologul ceremonios, exhortativ, deschis zborurilor înalte, se vrea unul transtemporal; miraj și cânt merg laolaltă, în indiviziune, recitativul ridicându-se peste abisuri, balansând între un orgoliu franc și suferința de a nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
construcție paralelă cu piesa pe care o găsim în unele montări. O sumă de soluții regizorale, aplicate indiferent de natura textului, de esența lui. Există la ora actuală un presupus cod teatral, un amestec de ritual, de zgomote, gesturi, de frazare ritmică a cuvintelor. Un anume tip de comunicare cu sala, utilizat indiferent de substanța piesei, sau stabilind contacte intermitente cu ea. Rezultatul e desigur steril. Ajungem la schematism, la monotonie, la spectacole asemănătoare pe texte complet diferite. Deci la un
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
nici nu știam pînă acum de vreun italienist român care să fi scris ficțiune direct în italiană, să fie publicat și pe deasupra și premiat. Era timpul ca, în fața adevărului, ignoranța și îndoielile noastre să se spulbere. Exactă și fosforescentă este frazarea lui Octavian Soviany din prefața la A fi mereu în miezul realului. Atent să nu cadă în apologie, criticul vorbește despre o profuziune de măști ale omului baroc ce-ar fi Marin Mincu. Polemistul și creatorul aspiră la generalitatea ideilor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]