584 matches
-
și, decalată cu o jumătate de oră, ședința începe aproape fără asistență; este reprogramată. Au vorbit despre Freud neurologi și psihiatri notorii, dar și H.H. Stahl (Sociologia freudiană), Mircea Vulcănescu (Psihologia maselor și freudismul), Alex. Mironescu (Originea literară a ideilor freudiene în naturalism și simbolism), I. I. Cantacuzino (Perspectiva integratoare a freudismului); s-a remarcat Mircea Eliade, care a interpretat doctrina lui Freud prin monismul veterotestamentar; cucerit, Emil Cioran a revenit să-l asculte la una din cele trei reluări. Vorbind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286517_a_287846]
-
formă motivațională, „teoria hormică“ aparținând lui W. Mc Dougall (1932). Dinamismul esențial al individului este dat de „impulsurile fundamentale“ care, fiecare, are un corelativ emoțional. Însele sentimentele derivă din instincte prin incorporarea obiectelor în formule primare de relație. b) Libidoul freudian. Cea mai răspândită formă a teoriei motivației pe baza instinctului este doctrina lui Freud: „structura libidoului nu se schimbă niciodată. Libidoul este încărcat de energii instinctive“. Cele două forme majore de manifestare ale libidoului sunt sexualitatea și agresivitatea. Psihicul uman
Motivaţia preadolescenţilor pentru învăţare: între expectanţă şi performanţă şcolară by Adet Nicoleta () [Corola-publishinghouse/Science/1730_a_92280]
-
impresii, convertită apoi în idee. Explicația pentru producerea impresiei de "déjà-vu" se ascunde în ceea ce psihologii numesc modele de suprapunere globală. Este vorba despre situația similară unui eveniment sau mai multora stocate în memorie și accesate involuntar datorită similitudinii. Teoria freudiană susține că o persoană care trăiește senzația "déjà-vu" își amintește spontan o fantezie inconștientă explicație acceptabilă și utilă ca ipoteză de lucru, fie că ne aplecăm asupra intertextului sau ne gândim la Mitul Eternei Reîntoarceri. Merită reținut caracterul inconștient, verificat
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
oare acela că nu poți vorbi de repetiție decât prin diferență sau schimbarea pe care ea o introduce în mintea care o contemplă? Printr-o diferență pe care ea o sustrage repetiției" (Deleuze:1995, pp.115-116). Dacă vom urma ipoteza freudiană despre déjà-vu, atunci ne vom ralia accepțiunii conform căreia repetiția nu ține nici de memorie voluntară, nici de intelect, ci de imaginație: "Ea contractă cazurile, elementele, alunecările, momentele omogene, contopindu-le într-o impresie calitativă internă de o anumită pondere
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
să bem mai mult decât de obicei sau să ne aruncăm în diverse relații, atunci când capacitatea noastră obișnuită de a stăvili și elabora conflicte este depășită (McDougall, 1993). În plan psihanalitic, este bine să amintim importanța acordată în toată opera freudiană motricității, considerată o posibilă descărcare pentru excesul de excitație (această constatare apare încă din „Schița unei psihologii științifice” ș1895/1979ț) sau privită ulterior ca soluție la angoasă (Freud, 1923/1981). În lucrările pe care Freud le-a redactat în colaborare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Persoana își gestionează conflictul dedicându-se satisfacerii nevoilor celuilalt. Spre deosebire de formația reacțională, caracterizată uneori prin sacrificiul de sine, în cazul altruismului persoana primește fie o satisfacție de substituție, fie o satisfacție datorată reacțiilor celorlalți”. Suntem departe de punctul de vedere freudian extrem de critic pe care-l vom expune ceva mai încolo. Acest contrast ne duce cu gândul la anecdota povestită de Jones (1955/1979) în cursul conferinței susținute în fața Asociației Americane de Psihologie, în care vorbitorul insista asupra egocentrismului atribuit visului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pe care-l vom expune ceva mai încolo. Acest contrast ne duce cu gândul la anecdota povestită de Jones (1955/1979) în cursul conferinței susținute în fața Asociației Americane de Psihologie, în care vorbitorul insista asupra egocentrismului atribuit visului în teoria freudiană. Ca reacție la afirmațiile lui Jones, una dintre auditoare s-a ridicat, protestând cu indignare. Ea putea admite prezența egoismului în visele vieneze, dar nicidecum în visele americane, care erau, cu siguranță, cât se poate de altruiste! Această anecdotă l-
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de ei, stătuse ascunsă o persoană normală, lăsând să se deruleze în fața ei, ca un observator dezinteresat, toată fantasmagoria morbidă”. Dacă, în viziunea lui Freud, clivajul eului aparține unei realități topice, M. Klein (1946/1980) va descrie, în prelungirea cercetărilor freudiene despre a doua teorie a pulsiunilor, o altă modalitate de clivaj, aflată la originea relației subiect - obiect și numită de autoare clivaj al obiectului. Este cel mai primitiv mecanism de apărare împotriva angoasei, destinat să aducă eul la o mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
un mod cât mai flexibil și cât mai apropiate cele două componente aflate față în față. Distanța stabilită ar putea fi un criteriu pentru evaluarea caracterului său patologic. Prezentat de obicei în manieră spațială (punctul de vedere topic al metapsihologiei freudiene), clivajul poate face trimitere, ca în exemplul următor, și la aspecte care țin de un clivaj temporal între două moduri de funcționare a psihicului. Pentru a ilustra acest clivaj al obiectului, să ne inspirăm din rezumatul clinic al terapiei aplicate
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
urmele tatălui său, A. Freud (1936/1993) nu reține contrainvestirea printre cele 10 mecanisme de apărare propuse în lucrarea sa. În schimb, Bergeret (1972/1986) va face din contrainvestire prima noțiune studiată ca metodă de apărare și descrisă după modelul freudian al refulării. Istorictc "Istoric" Contrainvestirea este descrisă de Freud în textul său intitulat „Refularea” (1915b/1968): „Refulatul exercită în direcția conștientului o presiune continuă, care trebuie echilibrată printr-o contrapresiune continuă. Menținerea refulării presupune așadar un consum constant de forță
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Contrainvestirea, energie pusă în slujba eului pentru a se proteja împotriva interiorului, poate fi regăsită într-un număr mare de operații defensive, începând cu refularea, așa cum am putut vedea în prezentarea contribuției freudiene ilustrate mai târziu de exemplul lui Frismand (1988). Putem spune că mecanismul contrainvestirii servește drept suport pentru ansamblul mecanismelor de apărare. Astfel, am putea vorbi despre „deplasare prin contrainvestire” sau de „proiecție prin contrainvestire”. Conferindu-le o încărcătură energetică nu
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
incitând la a da sau la a primi reparații morale, în ritmul fiecăruia dintre partenerii aflați în interacțiune”. Cu următorul caz, prezentat de Lamagnère (1994), intrăm în patologia pură. O exagerare caricaturală a nevoii de curățenie - ca reacție, după teoria freudiană, la gustul pentru mizerie din perioada anală - lasă să se întrevadă ceea ce în prezent numim o tulburare obsesională compulsivă. Pentru pacient, „faptul de a merge la toaletă constituie problema cea mai importantă. El trebuie să se dezbrace integral înainte să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
deplasare, de substituție; cealaltă - de permanență, de stabilitate, de constanță” (Neyraut, 1984). Patologiile identificării sunt delimitate astfel în identificări isterice, pe de o parte, și identificări endocriptice melancolice sau delirante, pe de altă parte, ambele categorii trebuind raportate la distincția freudiană între identificările secundare, isterice și narcisice. „Identificarea isterică” în calitate de model de identificare cu dorința celuilalt este descrisă de Freud încă din Interpretarea viselor (1900/1967). Identificarea cu un terț este o manieră de a ajunge la posedarea obiectului. Punându-i
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Acestea ar putea fi pentru copil, în cadrul jocului, premisele unei identificări cu un agresor încă nepersonificat în mod conștient. Ferenczi (1933/1982) va utiliza mai târziu expresia „identificare cu agresorul”, dar într-un cu totul alt sens, deoarece, în urma lucrărilor freudiene despre isterie, ea va fi pusă în legătură cu seducția reală exercitată de către adult asupra copilului. În articolul intitulat „Confuzie de limbă între adulți și copil”, Ferenczi vorbește despre actualitatea dureroasă a practicilor incestuoase la adulți, dezvăluite de atunci în număr mare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
copilului lor. Istorictc "Istoric" Prima menționare a întoarcerii către propria persoană a fost făcută de Freud în „Pulsiuni și destine ale pulsiunilor” (1915a/1968). În scrierilesale ulterioare, el a dat mai multe exemple ce ilustrează acest mecanism care, în textele freudiene, figurează de obicei sub numele de „întoarcere asupra propriei persoane (sau către propria persoană) sau asupra propriului eu”. Definiția dată anterior nu ține seama de unul dintre cele două exemple prezentate de Freud (1915a/1968) pentru a ilustra acest mecanism
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
proiecția pare să ridice mai multe probleme decât rezolvă efectiv, ceea ce nu o împiedică să fie un mecanism esențial pentru înțelegerea vieții psihice individuale sau colective, normale sau patologice. Istorictc "Istoric" Vocabularul psihanalizei (Laplanche și Pontalis, 1967) prezintă toate orientările freudiene, semnalate între 1894 și 1927, în raport cu acest concept de proiecție văzut sub aspectul său defensiv. Freud (1894/1974) introduce termenul „proiecție” în legătură cu nevroza de angoasă. Această stare morbidă, în care rolul factorilor actuali ar trebui să fie dominant, este însoțită
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
refularea devine pentru Freud un mecanism de apărare ca toate celelalte, rămânând totodată și un „proces aparte”. Pentru a explica cititorilor săi refularea, Freud utilizează mai multe imagini. Iată cinci dintre ele, în ordinea cronologică a apariției lor în scrierile freudiene: - o fantomă care duce, pe tărâmul umbrelor, o existență nebănuită, până în momentul în care iese de acolo și ia în stăpânire corpul istericului (1892-1893/1984). Câțiva ani mai târziu (1895/1965), Freud completează această imagine, dând asigurări că „fantoma răscumpărată
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
care-i conferă psihozei condiția esențială, cu structura ce o separă de nevroză”. Exemple tc "Exemple " Vom prelua de la Fenichel (1945/1953) următoarea ilustrare clinică ținând de psihologia infantilă cotidiană și care confirmă cum nu se poate mai bine aserțiunile freudiene pe tema refuzului. Unul dintre pacienții supuși curei psihanalitice rememorează o amintire pe care o situează pe la vârsta de patru ani, când dormea în patul părinților. „Tatăl său descoperindu-se din greșeală, copilul văzu penisul patern și fu îngrozit de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de studii de caz. El vorbește despre un „drum regresiv” al excitației pentru a descrie procesul de halucinație în sensul precis pe care Freud avea să i-l dea cinci ani mai târziu în Interpretarea viselor (1900/1967). În scrierile freudiene, noțiunea de „regresie” apare în ultimul capitol al Interpretării viselor, în care ea este prezentată ca un mecanism de apărare „minor”, de o importanță mult mai mică decât refularea, când, de fapt, regresia este o componentă însemnată a refulării. Orice
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
adultul se eliberează de opresiunea exercitată de existență grație plăcerii pe care o provoacă umorul. În 1927, când cancerul său era deja într-o stare avansată, el consacră studierii acestui mecanism un articol intitulat chiar „Umorul”. O întoarcere la viziunea freudiană se înregistrează în DSM-IV (1994/1996), care trece umorul la rubrica celor mai adaptate funcționări defensive. Exempletc "Exemple" În cele trei exemple prezentate de Freud la începutul secțiunii dedicate umorului din Cuvântul de duh și relația sa cu inconștientul (1905
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ceea ce este în joc în majoritatea situațiilor contemporane. O repet: acest lucru este constatat, dar este, paradoxal, negat. Și totuși faptul este acolo. Subiectul cartezian, stăpân și posesor al naturii, ca și subiectul inconștientului, pe care se sprijină esențialul psihanalizei freudiene, acel subiect nu mai este actual. În ceea ce mă privește, spun asta de mult timp65. Dar este de ajuns, pur și simplu, să deschizi ochii pentru a observa că diferitele mulțimi post-moderne se sprijină în mod esențial pe dispariția subiectului
by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
fenomenelor nevrotice dintr-o perspectivă teoretică nouă, care reușește să dea o explicație nouă rezistenței bolnavilor de a conștientiza cauza tulburărilor lor de comportament. Deși sunt puțini analiști și critici care își permit să arunce punți de legătură între teoria freudiană a inconștientului și evoluționismul darwinist, ele pot fi imaginate și considerate valide între anumite limite. Aceasta pentru că explicarea inconștientului, Freud o face prin inocularea subtilă a simbolului existenței unui Homo primitivus, aflat la originea personalități tuturor oamenilor, a reflectării lor
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
având în față, de astă dată, traumele sufletești ale soldaților de după război, nevrozele pe care aceștia le dobândiseră în timpul luptelor, care reprezentau o materie primă mai complexă ce nu mai putea fi explicată doar în termenii inițiali ai teoriei. Psihanaliza freudiană a ajuns astfel cu necesitate încadrată de cea individuală a lui Adler și de cea analitică a lui Jung. În anul 1923, Freud publică eseul său cu titlul Eul și Supraeul, care stă dovadă a turnurii care a avut loc
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
acest fel Freud este nevoit să recunoască faptul că la baza nevrozelor de acest fel stă mai puțin instinctul sexual cât cel de conservare, disponibil a se refula și a fi luat în considerare într-o etiologie a nevrozelor. Teoria freudiană preia problematica instinctului direct din biologia darwinistă, unde acesta se raporta nemijlocit la legea luptei pentru existență, la cea a selecției caracterelor avantajoase etc. care se manifestă în natură. Freud a făcut însă referire doar la om, doar la comportamentul
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]
-
la Zurich. Divergențele dintre ei au apărut relativ repede, și au dus în final la ruptură. Aceasta a fost declarată prin apariția lucrării lui Jung cu titlul Metamorfozele și simbolurile libidoului, apărută în anul 1912, în care este criticată teoria freudiană pentru îngustimea sa conceptuală. Era o critică făcută cu punct de plecare în propriile studii experimentale în domeniul inconștientului. După părerea sa, diversele forme de vise nu pot fi explicabile doar prin refularea dorințelor. Pentru a aduce noi fundamente în favoarea
by MIHAI -IOSIF MIHAI [Corola-publishinghouse/Science/970_a_2478]