460 matches
-
și în legătură cu următoarele două componente psihologice ale „stresului psihologic”: conceptul de „pericol” (amenițare), care poate fi definit ca un proces de anticipare a „răului”(a acelor consecințe nedorite pentru individ), și conceptul de „neliniște” comun de altfel și fenomenelor de „frustrație” ei „conflict”, și care desemnează reacția afectivă a subiectului. Acomodarea, la „pericol” presupune încercarea de a-l elimina; cu cât mai grav este răul anticipa cu atât mai mare va fi efortul de a face față situației și mai inten
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
ar putea afecta.). Richard S. Lazarus (op. cit., p. 176-177) consideră că ar trebui făcută distincția între conceptele de „pericol” și „frustratie”. Dacă în cazul pericolului, arată Lazarus, un rău este anticipat, dar el nu s-a produs încă, în cazul frustrației, răul a avut deja loc. Pericolul reprezintă, deci, starea psihologică de orientare în viitor” și implică aceptarea de către subiect a unor acțiuni preventive (ex. când un elev sau student este amenințat să eșueze la un examen important, el face eforturi
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
deja pierdut sau pe cale de a fi pierdut inevitabil); „răul” ne mai putând fi prevenit, se cer acțiuni corective de tolerare sau înlăturare a acestuia. Posibilitatea de a face față pericolului include, astfel, strategii diferite de acelea folosite în cazul frustrației. Între aceste două, realități psihologice noi considerăm că, exită, totuși, raporturi de intercondiționare, de influențare reciprocă: fenomenul frustrației, ca fenomen care angajează aproape întreaga personalitate, se desfășoară întotdeauna pe fondul unei anumite „disponibilități” sau „stări de pregătire” și presupune posibilitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
corective de tolerare sau înlăturare a acestuia. Posibilitatea de a face față pericolului include, astfel, strategii diferite de acelea folosite în cazul frustrației. Între aceste două, realități psihologice noi considerăm că, exită, totuși, raporturi de intercondiționare, de influențare reciprocă: fenomenul frustrației, ca fenomen care angajează aproape întreaga personalitate, se desfășoară întotdeauna pe fondul unei anumite „disponibilități” sau „stări de pregătire” și presupune posibilitatea anticipării, pe parcursul desfășurării frustrării, a consecințelor viitoare nefavorabile (pe care „răul”, deja produs, le poate cuprinde). Psihiatri D.A.
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
pună întrebări în legătură, cu situația lor viitoare, cu consecințele răului pe care le anticipau (ex. „Cât de periculos sunt rănit?”, „Voi rămâne desfigurat?” etc). Conceptul de neliniște joacă si el un rol important în teorii le „stresului” și ale „frustrației”. Aceste două fenomene sunt întotdeauna studiate împreună, deși sfera lor, așa cum am văzut, nu coincide decât parțial, răspunsul emoțional comun constituind doar o latură, un aspect al reacției generale a personalității față de evenimentele stresante și frustrante. Înțelesurile tradiționale acordate termenulu
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și de variabilele individuale ale personalității, de experiența în astfel de situații (mai precis de reacțiile de acomodare pe care le-a învățat, pentru a preveni riscul și pentru a se mobiliza în astfel de condiții). „Stresul psihologic”, ca și „frustrația”, este, de obicei, rezultatul „conflictului”. Un exemplu de analiza a stresului bazat pe conceptul de conflict găsim la Grinkel și Spiegel (op. cit., p. 345). Acești arată că în timpul unei situații de luptă aeriană, conflictul exprimă disputa dintre câteva necesități interne
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
împlinirea datoriei, în ciuda pericolului continuu și a fricii generate de aceasta. Uneori conflictul și emoția persistentă produc simptome nevrotice puternice care „compromit” reușita comportamentului aviatorului, fiind necesară spitalizarea. * * * „Pe baza considerațiilor efectuate mai sus cu privire la semnificația psihologică a conceptului de „frustrație”, la raporturile existențe între „frustratie” și celelalte fenomene intervenite în procesul adaptării („conflictul” și „stresul”), putem contura o serie de concluzii care constituie, de fapt, însă și poziția noastră față de „fenomenul de frustrație” și, totodată, optica în care ne vom
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sus cu privire la semnificația psihologică a conceptului de „frustrație”, la raporturile existențe între „frustratie” și celelalte fenomene intervenite în procesul adaptării („conflictul” și „stresul”), putem contura o serie de concluzii care constituie, de fapt, însă și poziția noastră față de „fenomenul de frustrație” și, totodată, optica în care ne vom desfășura analizele ulterioare. 1) „Frustrația” trebuie înțeleasă ca un fenomen psihologic reacție caracterizează nivelurile personalității. Dacă „frustrația primară se situează la un nivel de generalitate a „privațiunii”, semnificând de obicei nesatisfacerea unei tendințe
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
frustratie” și celelalte fenomene intervenite în procesul adaptării („conflictul” și „stresul”), putem contura o serie de concluzii care constituie, de fapt, însă și poziția noastră față de „fenomenul de frustrație” și, totodată, optica în care ne vom desfășura analizele ulterioare. 1) „Frustrația” trebuie înțeleasă ca un fenomen psihologic reacție caracterizează nivelurile personalității. Dacă „frustrația primară se situează la un nivel de generalitate a „privațiunii”, semnificând de obicei nesatisfacerea unei tendințe sau nevoi de natură biologică în schimb „frustrația secundară” este mult mai
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
contura o serie de concluzii care constituie, de fapt, însă și poziția noastră față de „fenomenul de frustrație” și, totodată, optica în care ne vom desfășura analizele ulterioare. 1) „Frustrația” trebuie înțeleasă ca un fenomen psihologic reacție caracterizează nivelurile personalității. Dacă „frustrația primară se situează la un nivel de generalitate a „privațiunii”, semnificând de obicei nesatisfacerea unei tendințe sau nevoi de natură biologică în schimb „frustrația secundară” este mult mai complexă și mai diferențiată prin contextul său psiho-social (al relațiilor interpersonale și
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
desfășura analizele ulterioare. 1) „Frustrația” trebuie înțeleasă ca un fenomen psihologic reacție caracterizează nivelurile personalității. Dacă „frustrația primară se situează la un nivel de generalitate a „privațiunii”, semnificând de obicei nesatisfacerea unei tendințe sau nevoi de natură biologică în schimb „frustrația secundară” este mult mai complexă și mai diferențiată prin contextul său psiho-social (al relațiilor interpersonale și integrarea personalității în sistemul de valori și norme etico-sociale). Uneori, conceptul de „frustrație” este folosit într-o accepțiune prea restrânsă, pentru a desemna fie
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
obicei nesatisfacerea unei tendințe sau nevoi de natură biologică în schimb „frustrația secundară” este mult mai complexă și mai diferențiată prin contextul său psiho-social (al relațiilor interpersonale și integrarea personalității în sistemul de valori și norme etico-sociale). Uneori, conceptul de „frustrație” este folosit într-o accepțiune prea restrânsă, pentru a desemna fie numai „situația” frustrantă, fie numai „stările psiho-fiziologice” specifice trăite de subiectul frustrat, sau numai „reacțiile comportamentale” ale acestuia; alteori, conceptul de „frustrație” este folosit într-un sens prea general
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
valori și norme etico-sociale). Uneori, conceptul de „frustrație” este folosit într-o accepțiune prea restrânsă, pentru a desemna fie numai „situația” frustrantă, fie numai „stările psiho-fiziologice” specifice trăite de subiectul frustrat, sau numai „reacțiile comportamentale” ale acestuia; alteori, conceptul de „frustrație” este folosit într-un sens prea general, ca denumire doar a unei probleme și nu a unei realități psihice existente, clar conturate, ceea ce-l face difuz, nespecific și lipsit de o definiție riguroasă. Ceea ce credem că trebuie precizat în legătură cu nota
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
sens prea general, ca denumire doar a unei probleme și nu a unei realități psihice existente, clar conturate, ceea ce-l face difuz, nespecific și lipsit de o definiție riguroasă. Ceea ce credem că trebuie precizat în legătură cu nota definitorie a fenomenului de frustrație, în raport cu alte fenomene psihice care sunt implicate în procesul de adaptare a personalității, sunt următoarele lucruri: dacă forma „primară” a frustrației poate fi înțeleasă numai prin privațiune (blocarea unei pulsiuni, tendințe organice și prin descărcarea uneori nediferențiată, a tensiunii, în
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
difuz, nespecific și lipsit de o definiție riguroasă. Ceea ce credem că trebuie precizat în legătură cu nota definitorie a fenomenului de frustrație, în raport cu alte fenomene psihice care sunt implicate în procesul de adaptare a personalității, sunt următoarele lucruri: dacă forma „primară” a frustrației poate fi înțeleasă numai prin privațiune (blocarea unei pulsiuni, tendințe organice și prin descărcarea uneori nediferențiată, a tensiunii, în forma „secundară” a frustrației, starea de privațiune este finalizată și conștientizată fie prin atribuind altei persoane intenția de a ne deposeda
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
psihice care sunt implicate în procesul de adaptare a personalității, sunt următoarele lucruri: dacă forma „primară” a frustrației poate fi înțeleasă numai prin privațiune (blocarea unei pulsiuni, tendințe organice și prin descărcarea uneori nediferențiată, a tensiunii, în forma „secundară” a frustrației, starea de privațiune este finalizată și conștientizată fie prin atribuind altei persoane intenția de a ne deposeda de un bun sau de un drept, fie având conștiința unor cauze de ordin subiectiv, intrapersonal, a unei deposedări de ordin natural, ereditar
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
În acest ultim caz, persoana aflată în asemenea stare de tensiune este înclinată să caute un prilej de descărcare a tensiunii, oricât de neadecvată ar fi ea, creând, astfel, prilejuri de conflicte reale și obiectivă cu semenii. 2) Fenomenele de „frustrație”, „conflict” și „stres” sunt în raporturi de interdependență, fiecare din ele putând fi consecința celuilalt: frustrația se dezvoltă din conflict (gratificarea uneia din cele două tendințe intrate în competiție implică frustrarea celeilalte), generându-l la rându-i (mai ales atunci când
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
prilej de descărcare a tensiunii, oricât de neadecvată ar fi ea, creând, astfel, prilejuri de conflicte reale și obiectivă cu semenii. 2) Fenomenele de „frustrație”, „conflict” și „stres” sunt în raporturi de interdependență, fiecare din ele putând fi consecința celuilalt: frustrația se dezvoltă din conflict (gratificarea uneia din cele două tendințe intrate în competiție implică frustrarea celeilalte), generându-l la rându-i (mai ales atunci când starea, de frustrație este rezultatul unui act de atribuire subiectivă, nejustificată, a intenției răuvoitoare). Situația contrariantă
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
stres” sunt în raporturi de interdependență, fiecare din ele putând fi consecința celuilalt: frustrația se dezvoltă din conflict (gratificarea uneia din cele două tendințe intrate în competiție implică frustrarea celeilalte), generându-l la rându-i (mai ales atunci când starea, de frustrație este rezultatul unui act de atribuire subiectivă, nejustificată, a intenției răuvoitoare). Situația contrariantă trebuie să dobândească, prin semnificația pe care i-o acordăm, un caracter amenințător (stresant) suficient de puternic pentru a fi considerată, ca frustrantă; la fel, persistența pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și „stres” nu trebuie să ducă însă la identificarea lor, la lărgirea exagerată a sferei noțiunii de frustratie, înglobând în ea toate cazurile de obstacole sau de interferențe, care împiedică obținerea obiectului-scop. Ceea ce formează, nota distinctivă/definitorie a fenomenului de frustrație este - după cum arătam - sentimentul privațiunii, pe care subiectul frustrat îl explică fie prin nedreptatea pe care i-o pricinuieste altcineva, fie prin cauze găsite în propriul mediu inten, în propriile inaptitudini și incapacități. Acest sentiment restrânge, prin urmare, aria situațiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
care subiectul frustrat îl explică fie prin nedreptatea pe care i-o pricinuieste altcineva, fie prin cauze găsite în propriul mediu inten, în propriile inaptitudini și incapacități. Acest sentiment restrânge, prin urmare, aria situațiilor în care se poate vorbi de „frustrație”: nu toate situațiile în care rezultatul acțiunii este resimțit ca „insucces”, sau ca „eșec”, determină apariția sentimentului de frustrație. Este necesar ca situația, frustrantă respectivă (de opoziție, contrariere sau conflict) să fie însoțită, de un afect puternic și de conștiința
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
propriul mediu inten, în propriile inaptitudini și incapacități. Acest sentiment restrânge, prin urmare, aria situațiilor în care se poate vorbi de „frustrație”: nu toate situațiile în care rezultatul acțiunii este resimțit ca „insucces”, sau ca „eșec”, determină apariția sentimentului de frustrație. Este necesar ca situația, frustrantă respectivă (de opoziție, contrariere sau conflict) să fie însoțită, de un afect puternic și de conștiința, privațiunii, a deposedării de un drept, de un bun individual. În acest înțeles, fenomenul frustrației este specific lumii umane
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
determină apariția sentimentului de frustrație. Este necesar ca situația, frustrantă respectivă (de opoziție, contrariere sau conflict) să fie însoțită, de un afect puternic și de conștiința, privațiunii, a deposedării de un drept, de un bun individual. În acest înțeles, fenomenul frustrației este specific lumii umane, implicând, de cele mai multe ori, un raport social direct în care „bariera, obstacolul, se identifică cu persoane concrete considerate, pe drept sau pe nedrept, rău intenționate (față de individul frustrat). Fenomenul frustrației înregistrează, în lumea umană, un salt
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
bun individual. În acest înțeles, fenomenul frustrației este specific lumii umane, implicând, de cele mai multe ori, un raport social direct în care „bariera, obstacolul, se identifică cu persoane concrete considerate, pe drept sau pe nedrept, rău intenționate (față de individul frustrat). Fenomenul frustrației înregistrează, în lumea umană, un salt calitativ, desemnând - așa cum arată V. Pavelcu - „un raport social și conștient între ceea ce ni se cuvine și ceea ce datorăm noi, între drept și obligație”. Pentru toate celelalte situații, în care obstacolul are un caracter
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]
-
și obligație”. Pentru toate celelalte situații, în care obstacolul are un caracter impersonal, în care „eșecul”, „insuccesul”, nu este resimțit sub forma „sentimentului privațiunii/deposedării”, adecvați sunt alți termeni: „sentimentul eșecului”, „senzația propriei neputințe” etc. 3) Nu există fenomene de frustrație în sine, rupte de realitatea exterioară și de personalitatea umană, ci mai ales moduri personal de a simți și de a trăi sentimentul de frustrație. Astfel, un sentiment de frustrație poate avea ca dominantă fie tendința de a învinge obstacolul
[Corola-publishinghouse/Science/2141_a_3466]