1,494 matches
-
sânge și, într-adevăr, în aceeași clipă parcă se simți de-adevărat miros de sânge și n-au mai fost în stare să mănânce și cuvintele s-au stins fără rost pe buze și fiecare a plecat de la ospăț parcă furișându-se, afară, în întunericul care căzuse brusc, ca o piatră... "Ca o piatră de mormânt" îi veni în minte și simiți fiori de gheață-n spate... Chiar se făcuse frig. Acum, sora ei stătea, așa, cu ochii țintă nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Trăia fiecare moment al povestirii lui „tati”. Lia Îl privea cu ochi umed și aduceri aminte din captivitatea ei În Ardealul cedat ungurilor, pe care le suprapunea peste momentele povestite de Nicu. Parcă s-ar fi petrecut ieri... Și-a furișat privirea către Despina, spre a se convinge că de la calvarul trăit atunci au trecut atâția ani! Nu-i venea să creadă. Involuntar, o mână s-a Întins spre a lui Nicu, iar cealaltă către a Despinei. Le-a prins cu
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
puneam Într-un sac. Toate astea le țineam pe tractor. După vreo săptămână și ceva, eram hotărâți s-o ștergem, dar cum să procedăm? ― Când suntem aproape de gară, oprim pentru vreo nevoie ceva și Îl legăm pe Mișa. Apoi ne furișăm cu atenție, urcăm pe marfarul care-i gata de plecare și duși suntem - s-a entuziasmat Drâmbă. ― Dar dacă cine știe din ce motive nu pleacă nici un marfar În ziua aceea și tractorul trebuie să sosească În gară, iar el
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Încotro? - a remarcat Drâmbă. ― Să așteptăm până i se agață locomotiva. Și atunci... Târziu, spre miezul nopții, o altă locomotivă s-a așezat În capul dinspre apus al garniturii. ― Aista-i al nostru, Costache - a sărit bucuros Drâmbă. Ne-am furișat până la tren și am urcat În prima cabină de frânar. „Fie ce-o fi! Frânarii sau mecanicii nu vin câte doi și nu neapărat au pușcă” - gândeam noi. După scurt timp, marfarul a pornit. Nu am avut nimic de Întâmpinat
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
până a ieșit pe poartă... Odată cu primul pas, a dat cu ochii de creasta Șorogarilor, peste care Încă mai scăpărau câteva stele În luptă cu lumina astrului zilei... Când a simțit că gândurile care l-au torturat atâta vreme se furișează din nou ca niște răufăcători, le-a ieșit În cale recitând În gând: „Icoana stelei ce-a murit Încet pe cer se suie: Era pe când nu s-a zărit, Azi o vedem, și nu e.” „Câtă profunzime și până unde
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
Noroc mare, mare noroc că cei cinci copii sunt deja bine rânduiți cu toții pe la casele lor. Când și-a dat seama că a slobozit o nouă udătură, fără control și fără simțire, s-a îmbrăcat sumar și, tiptil, s-a furișat în tindă, de acolo și-a luat toporul și a ieșit în curte. Luna plină de pe cer disipa întunericul și potența asprimea gerului. Zăpada scârțâia la fiecare pas și reflecta steluțe albastre-argintii. În jur nici țipenie de om. Numai câinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
depărtat al soneriei bicicletei confirma plecarea lui Ariton pentru încă două săptămâni cel puțin. Dar gospodarul, la ieșirea din sat, a virat la dreapta și a revenit acasă pe drumul de țarină ce trecea pe la capătul grădinii sale. S-a furișat orbecăind în podul grajdului direct din standoală și și-a luat în vizor întreaga bătătură și casa de vizavi. La un moment de liniște apăsătoare, s-a auzit clempușul porții abia atins de clanța mobilă și în ogradă a pătruns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
se răsfirau grupuri-grupuri pe tot imașul străjuit de ogoare cu diferite culturi atrăgătoare pentru ovine, oricând pregătite de mari stricăciuni. Din tot necazul, Ionela s-a ales și cu oarece bucurii, anume că băiatul cel bubos al scripcarului se mai furișa adesea prin lanurile de păpușoi pentru o partidă de tainică iubire juvenilă. Mai greu le-a fost după ce s-au eliberat câmpurile de recoltă că erau nevoiți să se ferească de ochii curioși ai lumii tocmai prin tufele din luncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
prieteni... Iosefina a rămas încremenită: Și dacă n-a ținut vrăjeala cu fiica, ai încercat la mămica!.. Și m-ai adus în pragul disperării, în preajma morții, Cătăline! Cotoi torcător ce ești! Mi te-ai sălășluit în suflet, mi te-ai furișat în viață, mi te-ai băgat în pat și mi-ai distrus căminul... dar îți mulțumesc pentru marea bucurie de a-mi fi demonstrat adevăratul sens al iubirii! Fie și pentru o clipă! Dar a meritat! Ai jucat ireproșabil rolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
ani, rosti și plecă. Vorbea serios. Mă îmbrăcai cât putui de repede și fugii în grabă spre mașină. O pornii și plecai spre casă cu viteză. Condusei ca nebuna, tremurând, hohotind. Parcai la câțiva metri de casă, în care mă furișai. Îmi adunai câteva lucruri, îmi luai toți banii, sărutai cu jind portretul părinților mei pe care îl pusei bine înapoi la locul lui, și plecai. În urmă Angi striga disperat și mă implora. Însă, așa cum eu nu puteam să o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
să-l bagi în seamă. —Ce? Îmi comandați voi mie pe cine să iubesc? — Nu-ți comandăm, dar logic este să iubești pe cine te iubește. Nedorind să asiste la asemenea discuții în care era implicat Matei, Cecilia s-a furișat și luând-o pe cărarea străjuită de măceși a ajuns la restaurat, a intrat comandându-și o cafea. Când Matei, în toiul jocului, a greșit, primind pedeapsa cu sărutarea, a căutat-o din priviri pe Cecilia care dispăruse. —Elena, unde
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
sâmbătă, Elena a ieșit cu Lupaș în oraș. De la o vreme se ținea tot după ea, ca un bodyguard. Acum crescuse, era mare, bine făcut. Dacă nu-l lua cu ea, zgâlția poarta și urla ca lupii. Numai dacă se furișa și pleca neobservată scăpa de compania lui, care ce-i drept și ei îi plăcea. S-a oprit de vorbă cu niște colegi ținându-l pe Lupaș de lesă și spunându-i să stea jos lângă ea. La un moment
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ar fi plecat acasă așa cum îi avertizase pe logodnici. La miezul nopții, după obicei, s-au stins luminile, s-a cântat „Mulți ani trăiască!”, s-au felicitat, s-au sărutat. A fost cel mai cumplit moment pentru Matei. S-a furișat afară 151 pe terasă. Deodată aude sunetul telefonului. Se aștepta la felicitări din partea colegilor și a prietenilor. —Alo! Alo! — Da! Cine mă caută? Nu răspunde nimeni. Cine ești? Spune! Mă faci curios. În pragul noului an, îți doresc să fii
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
ars de vreme, aruncat la gunoi. Când doream să plâng sau să râd, să simt că trăiesc, în țarnă găseam locul minunat pe orice anotimp, loc care nici în a doua viață nu-l voi uita. În viața păsărilor mă furișam, doream ca ele să zbor și ca ele să cânt. Așa se face că fiind împreună cu ele, le ascultam până uitam de mine. Concertul viețuitoarelor de baltă era de neegalat; nu e nimic mai frumos pe pământ. Asistam la concursul
LA DEPĂNAREA FUSULUI by COSTANTIN Haralambie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1621_a_2949]
-
ficat. Iar Diego Alatriste nu se grăbea deloc s-o părăsească. Felinarul răspândea o lumină uleioasă peste portiță când căpitanul bătu de patru ori În ea, cum Îi spusese Saldaña. După ce bătu, degajă mânerul spadei, iar mâna stângă și-o furișă la spate cât mai aproape de cel al vizcainei. De partea cealaltă se auziră pași și portița se deschise fără zgomot. Silueta unui servitor se desenă În prag. — Numele domniei voastre? — Alatriste. Fără alte cuvinte, sluga i-o luă Înainte pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
și bun cunoscător al birocrației și dedesubturilor Curții ești mai la curent. Favoritul vorbise foarte rar, lungind frazele, cu mari pauze Între ele, neslăbindu-l din ochi pe noul venit. Acesta stătea În picioare, ascultând, și din când În când furișa câte o iute privire spre Diego Alatriste. Căpitanul se ținea deoparte, Întrebându-se cum naiba se va termina toată tărășenia. Vorba ceea: adunare de ciobani, oaie moartă. Sau pe punctul de-a fi belită. Olivares nu mai vorbea, ci aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1860_a_3185]
-
pînă departe, e sfîrșitul la care rîvnește călătorul. Să se-așeze, și să privească. La fel, Turnul Babel e o iluzie optică. Un inventar de secrete cu cifrul lor, a căror pătrundere implică, neapărat, călăuzirea: „Trist cetățean, în van te furișezi!/ Sînt ușile închise, precum vezi./ Nici cea de jad, bătută-n roșii ținte,/ Nici cea de lemn, lucrată în arginte,/ Nici cea cu verzi ciorchini de crisalide/ N-au balamale. Nu se pot deschide./ Ci doar această poartă, care nu
Călătorie fără sfîrsit by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/6769_a_8094]
-
ce le populează. Imaginea cea mai puternică, însă, a fost cea a teatrului. M-am gîndit la frumusețea sobră a celui din Severin, la cel din Oravița. Poveștile Liei Manțoc despre așezămîntul acela dădeau ocol, împreună cu noi, trecutului. Ne-am furișat înăuntru contra unei sume simbolice. Am pășit în aproape ruinele unei splendori ce abia se mai putea recompune cu ajutorul imaginației și al celor care îi păstrau memoria de altădată. "Se renovează", ni s-a spus. "N-apucăm noi!...", am răspuns
O seară la Caracal by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/7436_a_8761]
-
numără câteva clipe feciorelnice cu cât înaintez în vârstă cu atât timpul sufletului meu întinerește când va fi să mor el se va naște cu adevărat IULIE cu aspru lătrat tăinuit la piept printre răgușitele gâtlejuri ale cocoșilor el se furișează prin întunericul nopții în geamurile caselor aruncând la întâmplare bolțile purpurii și de după înrumenita beznă aleargă pofticios de ea el însuși înfierbântându-se de la propriul sânge ardent după care mult timp după aceea în răchitișul de dincolo de râu nu-și
Leons Briedis by Leo Butnaru () [Corola-journal/Journalistic/6811_a_8136]
-
Nimeni nu-i însoțește). Ca și melcul (simbol lunar, al veșnicei reîntoarceri), a cărui urmă băloasă lasă albul mișcării permanente. E greu să nu te gândești la Isis, Muma tuturor lucrurilor. "Abia a scăzut lumina lămpii/ și trupul Mamei se furișează/ în penumbra odăii. / Ea ce nu vrea să ne părăsească și vorbește / o limbă tot mai neclară,/ un dialect al absenței. / Ea ce mă face să înțeleg/ că morții nu există/ că moartea e doar clipa ce ne leagă de
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
al staulului/ am privit ziua părăsind placenta întunecată a nopții./ De mii de ori am privit-o cum își trage/ chircită și cu / picioarele tremurânde, trupul firav din mlaștina /beznei. Cum lasă în urmă cenușa unor vise obscure./ Cum se furișează prin capilarele pline de un sânge / viclean spre arterele orizontului. Cum lasă să se usuce/ pe pielea ei nouă mucozitățile dezagreabile ale / somnului. Cum ridică de pe ochi vălul tulbure al / întunericului și așează pe rotundul irisului un filtru/ de ceață
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
an? / Unde, pe-al lumii putred portulan/ se-nalță pulberi de fierbinte vară?" (II) Polizarea stilistică aleasă pentru această a doua parte atinge uneori perfecțiunea unei mult recitate poezii populare, eventual a unui bocet: "Supărarea-i pe câmpie/ tu te furișezi în vie. Fercirea-i pe cărare/ tu pășești peste răzoare./ De la măr pân' la cireș/ firul de paing e des/ nu-l poți rupe, nici descoase/ doar de ai oțele-n oase./ Tu nu ai oțel nici fier/ doar un fir
Soarele alb, soarele negru by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/7595_a_8920]
-
numele tehnic dat bietului Dumnezeu - nu mai întîlnim azi la nimeni. Transcendentul a încetat să mai fie o problemă teoretică; ceea ce înseamnă că a părăsit metafizica și s-a refugiat în religie. S-a lepădat de teorie și s-a furișat în rugăciune. Și astfel, religia și-a luat revanșa în fața unei discipline care, secole de-a rîndul, a înecat-o sub faldurile interpretărilor oțioase. Transcendentul se trăiește, nu se teoretizează. La el nu se ajunge pe cale logică, prin silogisme călăuzite
Metaphysica naturalis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/7515_a_8840]
-
Constantin Țoiu Când mergea, totul se legăna sau scârțâia în jur de corpolența ei triumfătoare. (Femeie mare, solidă.) Nu se auzea nimic mergând, plutea, o mignonă subțirică. Părea că nu pășește, că se furișează, figură trasă de trișor care filează des cartea. Sânii depărtați unul de altul, plantați înspre umeri, de unde aerul că nu-și vorbesc... Erau, în fine, nemțoaice multe și blonde... "Viața, bufonul timpului." (Shakespeare) * O voce străină răsună în biroul spațios
Contoare... și controlor de lumină by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/7524_a_8849]
-
șezut și-am plâns... Dulce Tamisă, curgi lin, până ce-mi termin cântul. Dulce Tamisă, curgi lin, căci nu vorbesc nici tare și nici mult Dar în spatele-mi într-o pală rece-aud Sunetul oaselor si rânjetul de hârcă. Un șobolan se furișa încet prin vegetație Târându-și burta slinoasă pe mal În timp ce pescuiam în canalul plictisit Într-o seară de iarnă în spatele fabricii de gaz Gândind la a regelui, fratelui meu, epavă Și-a regelui, tatălui meu moarte înaintea-i. Trupuri albe
Tărâmul pustiirii, 1922 by T.S. Eliot () [Corola-journal/Journalistic/7094_a_8419]