480 matches
-
străbunici, stră-străbunici, stră-stră-străbunici, stră-stră-stră-străbunici, stră-stră-stră-stră-străbunici, stră-stră-stră-stră-stră-străbunici, și așa mai departe, ad infinitum, se vor adăuga una după alta, ca frunzele care se desprind din copaci și vor cădea peste frunzele toamnelor trecute, mais où sont les neiges d´antan, la furnicarul interminabil al celor care, Încet-Încet și-au trăit viața pierzându-și dinții și părul, al legiunilor celor cu vederea slabă și auzul dificil, ale celor cu hernie, ale celor cu catar, ale celor care și-au fracturat colul femural, ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
cu mintea Întunecată de alcool, de tutun, de teroare, scos pentru trei zile din orice contact cu lumea din afară? Dar acum se făcuse noapte, noaptea de 21 iunie. Ochii Îmi lăcrimau. Încă de dimineață stăteam fixând ecranul ăla și furnicarul punctiform produs de imprimantă. Fie că ceea ce citisem era adevărat sau fals, Belbo spusese că avea să telefoneze În dimineața următoare. Trebuia să aștept acolo. Mă durea capul. M-am Îndreptat clătinându-mă către dormitor și m-am trântit Îmbrăcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
viață de pocăință și de luptă. Fără a mai vorbi de legământul de castitate, asupra căruia se insistă În mod deosebit, pentru că ăia erau oameni care nu stăteau În mânăstire, ci se războiau, trăiau În mijlocul lumii, dacă putem numi lume furnicarul care era pe timpurile acelea Pământul Sfânt. În fine, regula mai spune că tovărășia unei femei e din cale-afară de periculoasă și că nu pot fi sărutate decât mama, sora și mătușa.” Belbo cârni: „Eee, ia uite, mătușa, eu aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
de liceu hîrjonindu-se și izbindu-se de oameni și de ziduri, bragagii, bulgari de lux cu clopoței de alamă, turci cu acadele... În vreme ce trăsura alerga pe cuburile de granit, Grigore Iuga, ca totdeauna când sosea de la țară în București, privea furnicarul de oameni de pe străzile zgomotoase cu un simțământ de sfială. După viața molcomă de la moșie, forfoteala aceasta îl obosea și-l întrista, cel puțin în primele momente, până se reobișnuia cu ea. Pe bulevardul Colței, aproape de întretăierea cu strada Argintari
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
de preț și pleca să le ducă acasă, chiuind de mulțumire, grăbit să se întoarcă, să mai aleagă ceva până nu se prăpădește tot. Prin ogradă adulmecau cei veniți în urmă, iar mulți dădeau târcoale hambarelor. Conacul deveni curând un furnicar de bărbați, femei, copii, toți îngrijorați să nu le ia alții înainte la împărțire... În răstimp, avocatul Stavrat, după vijelia de pumni care-l amețise de tot în primul moment, profitând de vălmășeala ce a urmat în jurul tânărului Platamonu, s-
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
oscioare pneumatice și cu gheare la umeri, bineînțeles marsupialele: cangurii tronconici, mai mici decât ai fi crezut, lupul cu pungă și alți australi excentrici. Castorul rânjit, gata să-ți facă triunghiul masonic în palmă dacă i-ai fi strâns laba, furnicarul fără Dali și porcul spinos, mai mult spinos decât porc, se strâmbau în vitrina din stânga, arătîndu-și cusăturile și suturile retușate artificial; în dreapta era neamul cilindric al cârtițelor, sobolilor, orbeților și aricilor, mâncători de râme și pupe lăptoase. Și astfel, prin
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
într-o dreptate inexistentă, slăbiciunea isterică ascunsă de masca care mimează rafinamentul și buna-credință, vorbirea intensă ce sub stindardul nevoii eliberatoare de comunicare adăpostește perfid disimularea sinelui și surprinderea, spre propriul avantaj, a deschiderii tainelor celuilalt. Acest zumzet negativ al furnicarului uman primează în cetatea captivității omenescului sub succesiunea ireversibilă a clipelor. Desigur, o asemenea tensiune a felului de a-ți asuma existența nu poate fi impusă tuturor existând individualități insulare și oaze de lumină spirituală ce mențin și salvează cetatea
Transcendența activă by Marius Cucu [Corola-publishinghouse/Science/1085_a_2593]
-
ce nu apucase să știe ce însemnează libertatea, ce însemnează democrația și care abuza de ele ? Cel ce va umbla peste ani prin gazete, prin memoriile noastre, riscă a fi asurzit de un îngrozitor vacarm : zeflemele și acuze neîncetate ! Un furnicar de siluete grotești, ce nu par, ca păpușile de bâlci, să fie mișcate decât de sforile ambi ției și lăcomiei ! Singuri ne descriem astfel, angajați tot timpul în adversități pătimașe, vociferând încontinuu, interpelând cu insolență în Cameră și boicotând proiecte
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
în "pointillismul" lui Seurat sau, mai general, în "fovism", trimite la un primitivism, la o întoarcere la arhaismul naturii umane ilustrându-se în multiple moduri în actualitatea socială. Umbra lui Dionysos, în aspectele sale de forfotă și, stricto sensu, de furnicar, proiectându-se asupra metropolelor noastre, este expresia unei sălbăticii pe care o credeam suprimată. Dar acest "om sălbatic" rupând lanțurile unei domesticiri de lungă durată poate fi, de asemenea, "cifrul" unui nou raport cu natura. Un soi de totalitate a
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
puțin sumbră, un principiu vital pe care îl avem în comun cu animalele. Este această vitalitate pe care o putem observa în diversele agitații ce punctează viața societăților noastre. Poate chiar, cum o spune Gilbert Durand, trebuie să vorbim de "furnicar" ca mod de a fi în contact constant cu celălalt 79. Ce pulsiune ciudată aceast primum relationis a cărui dimensiune animală o uităm prea frecvent. Există în acest principiu vital un sens profund complet impersonal. Este vorba aici de un
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sergentului Cicoare. Da’ unde era „leitenantul” lor? Cum de nu s-a trezit? - a întrebat locotenentul. Cred că a gustat cu spor din samahoancă și dormea buștean - a răspuns Trestie. Întrebarea-i pe unde ne strecurăm la ai noștri, fiindcă furnicarul odată stârnit greu se liniștește. Ia să aud ce spuneți? Eu cred că ar fi nimerit să urmăm drumul pe unde am venit - a propus sergentul Cicoare. Tare mă tem că rușii au și început să tropotească chiar pe drumul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
nu pară cuiva ciudat faptul, dar nu concepeam această nuntă fără prezența Alexei.) I-am trimis invitația prin curier special, ca să am siguranța că a primit-o. Și cu toate astea n-a venit. Degeaba căutam s-o descopăr prin furnicarul nuntașilor. Această căutare insistentă (nu reușeam să mă împac cu absența Alexei) atrase oarecum atenția unor rude. Chiar Cecilia care observa atât de greu, mă întrebă: ― Pe cine tot cauți? ― Fericirea, i-am spus dînd-o prin glumă, cu toate că numai de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
și, de data aceasta, am visat ceva foarte încîlcit. Locuiam, încă, pe Bulevardul Eroilor și mă dusesem să beau un ceai la barul din stația de metrou. Când a venit ospătarul să ia comanda, s-a revărsat de pe scară un furnicar de călători, gălăgios și, oarecum, agresiv, care nu se mai sfârșea. M-a cuprins o spaimă teribilă. Ceea ce vedeam prin geamul barului mi se părea monstruos. Am luat-o la fugă. M-am pomenit într-o încăpere goală, văruită de
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
gânduri și, apoi, renunță să-și continue povestea. Părea nemulțumit de niște lucruri pe care nu le putea lămuri până la capăt. 62. Am coborât cu liftul și, la capătul unui alt coridor, unde a trebuit să ne strecurăm printr-un furnicar de pacienți, am pătruns într-o sală plină de persoane în halate albastre și cu măști de tifon. M-am străduit să par brav, să nu mă comport ca o cârpă. Doar când am urcat treptele mesei pe care urma
Deșertul pentru totdeauna by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295604_a_296933]
-
acum lumina roșiatică se stinge iute peste zidurile de cărămidă roșie, tocite de vreme, ale caselor; În aer plutesc glasuri și undeva muzică, iar noi zăcem aici, atomi orbi În adîncuri de celulă, atomi cenușii și fără glas În tristețea furnicarului uman al pămîntului, iar gloria noastră a pierit, numele noastre s-au uitat, puterile ni se scurg ca ale pămîntului sfredelit, În timp ce zăcem aici În noapte, iar rîul curge la vale... iar timpul Întunecat se hrănește din măruntaiele noastre ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
sînge negru, de rasă neagră, astfel Încît precizia rece, izolarea și conduita severă ce definesc viața popoarelor nordice - ca un grăunte singuratic, mărunt, jalnic și totuși plin de măreția personalității sale - sînt zdrobite Într-o clipă de acest Întuneric nestăvilit. Furnicarul uman fără număr și fără vîrstă se dezvăluie Într-o clipă În toată grozăvia sa neexplorată și ajunge să te obsedeze mai tîrziu În vis, chiar dacă n-ai văzut mai mult de cinci sau șase asemenea chipuri pe stradă. La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
se oprea, parcă Înainta, parcă se zvîrcolea aici și parcă Încremenea dincolo Într-un ritm intens și unduitor, nesfîrșit de complex și de uimitor, și care totuși se Îndrepta parcă spre un scop și o forță centrală, inexorabilă. Așa arăta furnicarul uriaș de oameni văzut de la distanță, dar, cînd treceai pe lîngă el la mică distanță, totul se spărgea În mii de imagini minuscule, strălucitoare, vii, bogate, În mii de clipe de viață care mi se păreau atît de familiare, atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pentru că ea nu vorbește niciodată. Dar simt nevoia să fie În preajma ei, să i se destăinuie, să-și reverse cuvintele peste tăcerea ei: ochii ei mari și liniștiți le trezesc dorința de a vorbi. Între timp, Rosen zîmbește. Astfel, În timp ce furnicarul uman fără număr al pămîntului fremăta În jurul meu, stăteam acolo și mă gîndeam la aceste lucruri și la acești oameni. Mă gîndeam la domnul Rosen, la femeia aceea și la sora ei, la miile de clipe ciudate și tainice ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nici o ființă omenească, iar eu nu puteam face nimic altceva decît să-mi zdrobesc viața și creierii de asfalt, cum făcuse omul acela, sau să Înnebunesc cumplit către o moarte mînioasă printre atîția alți atomi fără nume, fără chip, ai furnicarului uman de pe fața pămîntului. Am văzut-o, Încătușată fără scăpare de viața imensă, complexă și coruptă a orașului - o viață ucigătoare, perversă și sterilă, ce sălășluiește lent În uriașele Încăperi ale nopții strălucind de finețea vătămătoare a mîndriei și urii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
din noapte, uluit și dezorientat, neavînd nici un țel și nici un loc spre care să mă Îndrept, purtînd În mine același haos și aceeași neliniște, am luat-o În jos pe scări și am ieșit din strada uriașă, palpitînd de mișcarea furnicarului de atomi ce se Înghesuiau și alergau mînați de dorința de a se arunca Înapoi În propriile lor celule, aceeași care-i Îndemnase să iasă pe stradă În seara aceea. Ne scurgeam, așadar, din noaptea liberă Înapoi În aerul fetid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
nu-i era ușor de stabilit - puțin peste cincizeci de ani, dar nu mai mult de cincizeci și cinci. Și, de-ai fi căutat În lung și-n lat portretul ideal al trecătorului obișnuit, imaginea amalgamată a atomului pierdut În furnicarul uman, n-ai fi putut găsi an exemplar mai potrivit. Singurul său semn distinctiv era acela că nu se distingea prin nimic de alte milioane de oameni. Avea trăsăturile omului pe care-l vezi de o mie de ori Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
această înălțime, aerul era curat și răcoros și producea un efect exhilarant. Rămase un moment în picioare lângă bariera înaltă dincolo de care transportorul se odihnea. Primul pas, își zise, este trecerea dincolo de barieră. Era simplu la bază. Locul era un furnicar; cu greu ar putea fi observat un om în plus. Problema consta în intrarea acolo fără să fie văzut cum se materializează. Fără regrete, își zise. acum că se hotărâse. Întârzierea ușoară provocată de accidentul său - scăpase din ascensor prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ele masturbîndu-se rapid de cîteva ori, ceea ce-l scutea de așa ceva două-trei zile după aceea. Cînd făcea o pauză să asculte, sunetele obișnuite veneau de la mașini și de la tictic-tictic-ul ceasului din turn. Uneori ajungeau pînă la el sunete de la un furnicar de încăperi, bucătării și coridoare din spatele clădirii, iar în jurul prînzului, în timpul săptămînii, se auzea un zăngănit înăbușit dinspre o sală folosită drept cantină de una dintre școli din zonă. Unicul vizitator regulat era bătrînul pastor, care venea seara, după ce primea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
drept arme niște bâte scurte. La început păreau un pârâiaș, apoi un râu, apoi un fluviu, și în sfârșit, o mare de oameni purtând șorțuri ușoare de culoare brun și sandale cafenii, toți înarmați cu bâte. Pădurea forfotea ca un furnicar, numai că furnicile erau oameni care se năpusteau dezlănțuiți în toate direcțiile. Mașinile reacționau primele. Lungile rânduri de suflante ce pluteau în aer îi scuipau lungile limbi de foc sfârâitor în direcția atacatorilor. Armele cu ochire automată adăugară bubuitul lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
niciodată picior de om urcând spre gudronul fierbinte al acoperișului. Eu însumi m-am aventurat o singură dată până la marginea lui împrejmuită doar cu un jgheab de tablă subțire. De acolo am putut vedea cum mișuna jos, în stradă, un furnicar de oameni cât unghia și m-a cuprins amețeala... Odăița noastră avea doi metri lungime și doi lățime. O găsise Zenobia. Avea și mobilă : o sofa ieșită de mult la pensie și un scaun, încă bun. Altceva n-ar mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]