259 matches
-
sub apă și reapărând în cu totul alt loc, cu un chiot de triumf. Și eu mă simțeam cuprins de o încântare la fel de nebună, iar marea era veselă și gustul apei sărate era însuși gustul speranței și al bucuriei. Râdeam, gâlgâiam apa din gură, scuipam, mă învârtejeam. Când mi-am întâlnit partenerul derviș-al-mării i-am strigat: — Acum te bucuri c-ai venit la mine? — Da, da, da! Firește, n-a întâmpinat nici o dificultate să iasă din apă, cățărându-se pe stânca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
curiozitate. Înotau atât de aproape de stâncă, încât aș fi putut să le ating. Le-am cercetat boturile ascuțite, mustățile din care picura apa, ochii rotunzi, iscoditori, și grația spinărilor ude, netede, lucioase. Un timp se curbară, se jucară, înghițind apă, gâlgâind, și tot timpul uitându-se în sus la mine. Și în vreme ce le urmăream joaca, nu m-am îndoit nici o clipă că erau făpturi aducătoare de noroc, venite să mă viziteze și să mă binecuvânteze. POSTSCRIPTUM Viața merge înainte Nu există
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fete și neveste, cu poalele sumese în brâu, de li se vedeau pulpele până la șolduri , zdrobe au poama în ritm când domol și legănat de horă, când sacadat ș i precip itat de bătută... Strugurii se prăvăleau sub picioare. Mustul gâlgâia din vrane. Cofe, donițe, oale de lut plecau una după alta, pli ne ochi, neclintite, smirna, pe umerii argaților. Crama vuia și duduia din temelie . În aer pluteau efluvii dulci și acre, amețitoare și iritante, de poamă călcată, de nădușeală
Cotnariul În literatură şi artă by Constantin Huşanu () [Corola-publishinghouse/Science/687_a_1375]
-
poate împiedica această literatură să se manifeste, tocmai "fiindcă ea este o realitate care respiră prudent dar sigur (...) fără prejudecăți, canoane și paragrafe; fiindcă irită; fiindcă sufocă tot ce parvine din mediocritate sau tinde către ea; fiindcă literatura nouă care gâlgâie la barierele inimii și așteaptă să inunde, să se reverse ca o ploaie torențială peste betonul orașelor îmbâcsite de atâtea gâlci intelectuale, nu va mai fi o valiză a cuvintelor potrivite". Într-un gest profetic, anunță o literatură care "să
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
lui Caraion sunt adesea proiecții fantasmatice, grotești ale angoasei. Legătura cu universul acvatic se realizează într-o manieră diferită, nu mai este prezentată aici o lichefiere a lumii care se îndreaptă lent către moarte, căci moartea este deja aici: "diminețile gâlgâie, sângele se scutură-nchegat/ și numai inimile noastre văd cum plouă/ prin seara otrăvită, de holeră" (Autumnală). Sângele și ploaia sunt cele două motive principale care sugerează curgerea, alunecarea continuă spre moarte. Pare să se producă și aici un proces de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Friedrichstrasse. Am văzut Berlinul în 1928, când am stat o lună. Acum, la ora 9 seara, regăsesc minunata stradă Friedrich, la o mică distanță de marele bulevard „Unten den Linden”. Berlinul dă impresia unei cazărmi luxoase în care nu mai gâlgâie exuberanța de odinioară. Muncă, disciplină, încordare pentru ceva, altceva, la care e chemată întreaga națiune. Rămânem în Berlin 10 zile, timp în care voi lua contact cu economia agrară germană. Iau legătura în primul rând cu Institutul de Contabilitate agricolă
30.000km prin SUA. 1935-1936 by Prof. dr. Nicolae Corn??eanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83483_a_84808]
-
directorului, să-i cer socoteală, D. nu mai găsește teancul. L-a ascuns!? Exasperat iau niște ghivece cu pământ și le trântesc pe podele. De abia atunci mi se mai dau cărți pe care le pot arăta ca probă... Dar gâlgâi de indignare... și mă trezesc... *** Dar realitatea e și dânsa „răutăcioasă“! Plouă, cărțile se dărâmă din teancuri la cea mai ușoară atingere, cafeau dă în foc, ușile scârțâie sinistru, neunse la balamale de ani de zile, muște amorțite, trezite brusc
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2205_a_3530]
-
ieșeni (Andrei Hoișie, Gheorghe Popa, Dumitru Oprea, Henri Luchian,Vasile Ișan, Constantin Sălăvăstru etc. ) care i-au convins pe nemți și austrieci pe parcursul mai multor ani că și românii pot fi parteneri de încredere. Totuși, sângele latin continuă să ne gâlgâie prin vene. La Konstantz ne-am asumat libertatea de a interpreta liber un program stabilit de nemți. Am zis că din moment ce-i duminică după-masă și suntem deja osteniți, ce-ar fi să... Numai că neamțu-i tot neamț. La 16 fix
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
nici măcar nu știu să semnez numele. Și la călcat gloata în picioare. Săracu. Am auzit în megafonu ăla cum își dădea duhu. A făcut așea ca un pârț din gât. Așea un fel de prrrț și se-auzea cum îi gâlgâie mucii-n gât. Mi-e-mi pare rău de criticu ăsta sau ceo fii fost da’ cre că șia căutato cu lumânarea. Dacă vrei și tu carte mai bine comandă pă intărnet căi mai bine. Numa să zici tu acolo la ăia
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
senzații pe Tolstoi. Dostoievski depășește epicul exterior și psihologicul. Fenomenele nu-l interesează prin ele însele, fiindcă esența vieții nu stă în fenomene. Ele sunt apariții secundare. Trebuie căutat izvorul lor cel mai adânc. Iar acest izvor ascuns, din care gâlgâie în suflet fenomenele psihologice și se revarsă în afară întâmplările și faptele, e spiritul, pe care îl vede până în profunzimile abisului, în demonica lui înstrăinare de Dumnezeu și până pe culmile vecinătății cu Dumnezeu Descoperirea acestui spirit ascuns, focar central din
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
este o buclă de timp colectiv, o suspendare a timpului său personal. Din pricina scării cu pricina pe care o face bucăți într-o intimitate furioasă, ratează el Revelionul cu colegii lui. Deși se declară tragic, el e comic. Umorul lui gâlgâie fie din situații penibile în care tot cade de popa prostu, fie din limbaj. Limbajul bețivului este cel lipsit de logică, și plin de confuzii zemoase. Limbajul naivului e al unuia de se tot miră, născând un irezistibil comic al
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
ei și sperase, ca noi toți, de altfel, să ajungă aici cât mai târziu. Acum, preotul își modula ultima litanie pe fondul greco-bizantin al bătrânului isonar, în timp ce cu mâna dreaptă făcea deasupra moartei semnul sfintei cruci cu sticla, din care gâlgâia vinul roșu, simbol creștin al sacrificiului suprem. La o distanță cam de vreo 10 metri de scena pe care v-am relatat-o, ascunzându-se de vipia nemiloasă a soarelui în coroana unui vișin umbros, doi guguștiuci dezbăteau, în graiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
Friedrichstrasse. Am văzut Berlinul În 1928, când am stat o lună. Acum, la ora 9 seara, regăsesc minunata stradă Friedrich, la o mică distanță de marele bulevard „Unten den Linden”. Berlinul dă impresia unei cazărmi luxoase În care nu mai gâlgâie exuberanța de odinioară. Muncă, disciplină, Încordare pentru ceva, altceva, la care e chemată Întreaga națiune. Rămânem În Berlin 10 zile, timp În care voi lua contact cu economia agrară germană. Iau legătura În primul rând cu Institutul de Contabilitate agricolă
30.000 km prin SUA (1935-1936) by Nicolae Cornăţeanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/820_a_1717]
-
s-a sădit demnitatea... S-ar putea, cu adevărat, ca descălecătorul întregirii să fie și el, românul din nordul peste care mai bântuie crivățul înstrăinării. Căci în el s-a descolăcit voința, s-a descătușat memoria. Căci în venele sale gâlgâie năvalnic sângele mazililor și răzeșilor de odinioară. Sol al Bucovinei vestiri este el, românul nord-bucovinean.” Când asemenea semnale sunt emise și receptate de copii și tineret, mesajul, neîndoios, încolțește, rodește. Pe ansamblu, Miorița marchează un început de renaștere la Cernăuți
BUCOVINA ÎN PRESA VREMII /vol I: CERNĂUŢI ÎN PRESA VREMII 1811-2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/460_a_970]
-
-ți măi frați Ce sunteți Întunecați? Încotro alergăm Unde ne Îndreptăm? Liturghia am lăsat, De porunci Noi am uitat, Și cu toții alergăm În afaceri ne băgăm Cât mai mult să câștigăm Viață bună să avem Confort și lux mare Vinul gâlgâie-n pahare Pe furiș viața s-a dus Tinerețea s-a ascuns Bătrânețea-i haină grea N-o poftește nimenea Și-a rămas la mine-n casă, Să dorm noaptea nu mă lasă, Gânduri, gânduri tot mereu: Ce-am făcut
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
câte ni s-au păstrat în scris: un fel de tacla superioară, în care de atâtea ori avântul verbal confiscă pentru sine inițiativa povestitoare și chiar se aruncă în deplină neatârnare. Vorbele, făcute astfel, de un continuu suflu euforic, să gâlgâie și să clocotească, ajung la neașteptate răsfățuri ritmice și își răspund cu potriviri de sunete, asociindu-se singure mai mult după sonorități, decât după înțeles. Cum ar fi de exemplu: ‘‘ Poate acesta-i vestitul Ochilă, frate cu Orbilă, văr primar
CREANGĂ ŞI COPIII by POPA M. RODICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/631_a_1267]
-
cu desăvârșire strada pe care nu se mai vedea acum decât răniți și morți. Am fost față la acest înfiorător măcel. Am văzut cu ochii mei mulțime de răniți care se zvârcoleau de durere, mulțime de morți din trupul cărora gâlgâia încă sângele cald, mulțime de bucăți de creieri și sfărâmături de cranii împrăștiete pe pavè102, și toate aceste... pentru ce?... Pentru că un om în ambițiunea lui inconscientă, amețit de lingușitorii și exploatatorii ce scontau deja viitoarea lui Domnie, crezu momentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
deloc, sunete hârșâite, șterse, iar din cealaltă îmi curgea un fel de rugină scârboasă, un sânge gros, n-am cum să știu exact ce putea să fie. De o vreme-ncoace, la intervale regulate, puroiul, buboiul plesnea și simțeam sângele gâlgâind acolo pe unde bănuiam că se află ciocănelul, scărița, trompa lui Eustache. Din cauza asta m-am și internat. Deocamdată e suficient că știți atât. Întotdeauna mi-au displăcut cei care își expun nonșalant infirmitățile, se laudă cu ele. Cerșetorul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
în care nu pulsa decât gândul de a mă arunca de aici, de sus, până acolo, peste masa cu pateuri în gură și bere în mână, împiedicându-i - o clipă, două, trei - să huruie la Praga, să înfulece și să gâlgâie aici, să-și pună Tomnaia noci la difuzoare. Era prima oară când încercam acest impuls și nu știu cum am ajuns - pe picioare sau pe sus - la garderobă, unde femeia citea fără glas lângă fetiță din cartea cartonată; i-am întins tichetul
Supraviețuirile 6. În jungla unui bloc de gheață by Radu Cosașu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2292_a_3617]
-
În mare ca o rană cicatrizată. Valurile mușcă din ea și o micșorează. Acum cîteva zile au aruncat din nou o meduză gelatinoasă care a putrezit la soare. Dar sunetul apei și soarele atenuează sila de moarte. Viața continuă să gîlgîie nerușinată și luminoasă lîngă peștii morți cu ochii bulbucați, azvîrliți pe nisip după aproape fiecare furtună printre scoicile ce Întunecă plaja ca o invazie de termite. Singura piramidă pe care o cere aici nisipul este emoția de a simți această
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
în prezentul referen- tului invocat de operă. Lumea operei lui Caragiale s- ar suprapune peste lumea lui Caragiale, persoana empirică evocată de cei care l-au cunoscut sau i-au văzut piesele peste cea a autorului de comedii în care gâlgâie un râs gros. Aceasta pentru că pe baza unui contract mimetic pe care autorul părea să-l fi semnat cu contemporaneitatea s-a văzut în opera scriitorului o expresie a epocii, tranzitivă, descriptivă, captivă temporal, și prin aceasta tranzitorie, efemeră. Apropierea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a neamului românesc, cum s-ar zice, constată Țamblac. Ne-a dezbinat vitregia istoriei. Bunicii noștri, Alexandru și Mircea, s-au avut ca frații. Din păcate, nu la fel au făcut fii și nepoții lor. După cum vezi, în vinele noastre gâlgâie același afurisit sânge mușatino-basarab. Ce vrei dovadă mai bună că suntem "o singură țară", cum visa să fim marele voievod al Transilvaniei, Iancu Corvin de Hunedoara... Cronicarii mărturisesc că în vechime chiar am fost "o singură țară". Voichițo, te-ai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
de plecare spre Moldova s-a risipit. Acuma, de-or veni... la anu', poate... la anu' de-or mai veni... La anu'?!... șoptește Ștefan aiurit. La anu'?! Gherasim smulge plosca din mâna unui boier, râde și trage dușcă după dușcă, gâlgâind. Iisuse... La anu'... Fantastic... murmură Ștefan. I se moaie picioarele... Cade în genunchi.... Se face ghemotoc la pământ, cu fruntea la pământ. Rămâne așa, neclintit, în tăcere, ghemuit. Boierii se uită uluiți la Ștefan și nu știu ce să creadă: "Ce face
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
în gâtlej... Singur... Neînfrânt... "Allah!! Allah!!" L-au împresurat... Și-am văzut cum împăratul, străpuns, tăiat de zeci de iatagane, s-a prăbușit ca un trunchi retezat, dar, și în cădere, râdea, hohotea încă... Și-acum îmi răsună hohotul acela gâlgâit de sângele ce-l îneca în valuri... Și, totuși, era în hohotul acela ceva sfidător, ca un triumf al spiritului asupra forței brutale. Învinsese!... Noi, "eroii", continuă el după o tăcere în care se reculege cu ochii plecați, am dat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Alexandru bate din palme, cu bucurie: L-ai răzbunat pe bunicu'! Capul descăpățânat s-a rostogolit într-o mocirlă. Își găsise tronul. L-am ridicat de chică: picura cu noroi și sânge... Am văzut multe trunchiuri descăpățânate, cu ciotul gâtului gâlgâind de sânge înspumat, dar niciodată nu m-a cuprins o scârbă mai mare privind stârvul acela ce se zbătea în spasmele morții. Am ridicat ochii spre cer: "Te-am răzbunat tăicuță!! am strigat eu. Dormi în pace". Și, din ziua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]