254 matches
-
a casei: „Dacă doriți să vă lăsați galoșii, vă poate ajuta feciorul, ca să nu vă murdăriți!“ Și i-a arătat unde le e locul. Atunci domnul Crețu s-a fâstâcit tot și s-a uitat la perechile de la ușă: doi galoși ai lui papa, două cizme de șevro ale mamei, două botine cu bumbi și toc ale mele și, alături, șoșonul lui Jacques. Pe mine lucrurile astea mici mă întristează cel mai mult, atât de mult că-mi vine uneori să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cumpărăm lui Jacques șoșoni, pe unul trebuie să-l aruncăm la gunoi. Dan Crețu n-a înțeles de la început, s-a uitat la mine întrebător, s-a uitat la picioarele mele, apoi l-am invitat în casă, își scosese singur galoșii, n-a acceptat ajutorul. L-a văzut pe Jacques, era pe divan, și musafirul s-a făcut, din palid, alb, apoi totul s-a șters de pe fața lui și a rămas golit parcă pe dinlăuntru. L-a invitat papa să
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
îl rog. Mișu sosi imediat și, fiindcă Toader îl prevenise bucuros că e un domn care pare făcut bucăți, își luase geanta la el. Bărbatul era așezat în fotoliu, sub cele două portrete în ulei ale străbunicilor, Toader îi scosese galoșii, iar Alexandru tocmai îl ajuta să și dea jos haina, ceea ce era o operațiune din cale afară de delicată. Până la urmă Toader aduse foarfecele și tăiară haina. Medicinistul văzu imediat că-i o dislocare de umăr. — Ce-ai mai făcut? îl
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
câteva miliarde de intestine pe care la are în dotare. În cele din urmă, poluarea ar putea genera o grevă generală a mugurilor. Sfidarea naturii nu duce decât la plutonul de execuție. Prin râurile noastre nu mai poți pescui decât galoși și sticle de plastic. Natura își motivează orice frunză. Natura se îngrijește de specii, nu de indivizi. Se tocesc imaginile poetice, d-apoi munții. Primăvara transformă inimile îndrăgostiților în chermeze de îngeri. În dimineața zilei de 1 ianuarie 2001 i-
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
timp se ridica ușor ca o umbră din fotoliu și se ducea dincolo să se culce. Doar cînd era singur ca acum pe stradă, frazele Începeau să se adune, Întîi timid, În propoziții simple: uite betoniera cine o fi pierdut galoșul ce fată frumoasă grozave picioare avea Betty O’Connor de unde-i fraza asta parcă așa Începea povestirea pe care am scris-o de mult pe Ghica Tei unde s-a născut Tiberiu e acum o grădiniță casa noastră cu magazia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
așa se ține obrazul subțire. Ea știe ce căuta. Ani de zile a bătut orașul în lung și-n lat, o băbuță măruntă într-o rochie ponosită de catifea, cu guler de dantelă. Așadar iat-o acum, cu picioarele în galoși, tocmai aici, pe scaunul din spatele șoferului în autobuzul roșu care zdrăngăne din toate încheieturile pe drumul său înghețat la marginea orașului, în această dimineață de iarnă. Privește și ea pe fereastră cum privesc toți soarele roșu și rece. Se uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
știu ce au de făcut. Iată că a coborât, fără să alunece. Face câțiva pași mărunți pe gheață, bodogănind. Ce spune? Ce spune? Dar șoptește atât de încet și nedeslușit încât nu se poate înțelege. Mai face un pas și galoșii crănțăne trecând prin pojghița subțire de gheață ce acoperă câmpul de zăpadă. Și picioarele i se afundă în zăpadă, se afundă și parcă n-are fund, stratul de zăpadă. Și? Și? Și gata. Părinte, cred că bărbatu-meu a murit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
fiecare zi, gnomii, gros-planurile cu indivizi grosolani, groapa-n care respiram, grinda, grijania și biserica, În epoca de gheață, să ne mai punem o haină pe noi, În morții mă-sii, c-așa a și murit, cu paltonul pe el, galoșii pe care am refuzat să-i port, radioul cu galenă din copilărie, efectul razelor gama asupra anemonei care eram, unul miraculos, m-a transformat În zombie, așa am izbutit să supraviețuiesc și să invectivez cu răcnete de 10 ori pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
apoi din două-trei fraze te vedeai în carne și oase... Nu-ți lipseau nici chiar gândurile... Ascultă numai cum îl zugrăvește pe un „Viețist”: „Octav Botez, cu înfățișare de mușchetar burghezit după douăzeci de ani (dulci), cu lavalieră moale, cu galoși în loc de pinteni și cortel (permanent) în loc de spadă, trăia într-un fel de extaz, ca adolescenții înamorați. Intra grăbit, saluta, se despacheta (din palton, fularuri, cortele, șoșoni) și rămânea în picioare, între ceilalți, dar pe marginea lor. Se silea să asculte
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
sau dacă, totuși, cartea bate viața. Oricum, bat vînturi ostile autorilor. Știu că apariția antologiei de studii etnologice și mitologice, Meșterul Manole, n-a fost pentru Magda U. o bucurie. Pe copertă, o femeie de-o urîțenie rarissimă, cu bărbia galoș. Fotografia era tăiată de-un grilaj ("zidul" lui Manole) de-un verde bășit, cum îl numea Cornel Șoitu, pe cînd lucram la "Ora". Verzaliul cu pricina invada paginile de publicitate, la concurență cu bojogiul. "Fac sindrom alergic la verdele ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
-
ușii era unul dintre aceștia. Purta o căciulă groasă care îi venea până peste urechi și se oprea în sprâncenele stufoase. Paltonul, rămas larg încă din vremurile tinereții, îl purta cu gulerul ridicat, acoperindu-i ce mai rămăsese din urechi. Galoșii, care nu se desprinseseră de pământ decât pentru a păși peste pragul de la intrare, se târșâiau pe mochetă, dând mersului greoi o viclenie de pândar. Iar dacă prin ochelarii groși, legați cu sfoară de melcii urechilor, se vedea dinăuntru spre
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
nasul pulsându-i ca o inimă. — Da’ de ce nu-ți iei mai bine ceva de mâncare ? Sau să-i pui la bancă... Am tot ce-mi trebuie, spuse bătrânul, dând o valoare ușor exagerată sforii cu care erau legați ochelarii, galoșilor lătăreți și paltonului cu coatele subțiate. Îi făcu semn să se apropie, ca pentru a-i împărtăși un mare secret : Băncile or să dea faliment, au băgat de-alea, cum le spune, calculatoare și or să iasă din priză, o să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
rânjetul de pe figură, că era cât se poate de satisfăcut. Clopoțelul vesti, la fel de voios, ieșirea bătrânului. El nu făcea deosebire între cine intra și cine ieșea, cu atât mai puțin între norocoși, păgubiți și cei care, ca bătrânul, își târșâiau galoșii, nefiind nici de unii, nici de alții. Nemaifiind nicio primejdie, Jenică desfăcu mapa în care înfipsese, unul lângă altul, ca pe niște guvizi uscați, lozurile. Cum două raze betege, care abia se strecuraseră prin fereastra gălbejită, îi ajunseseră până pe frunte
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de parcă nu ar fi de ajuns, are coatele subțiate, gulerul tocit și un aer de căpătuială, trăsnind a naftalină, își agață pe nas niște ochelari groși, ca două sifoane, tremură de parcă ar dârdâi lângă o plită stinsă și-și târșâie galoșii ca Moș Coprol. Și să-l vezi, pe urmă, când răscolește prin farfuria cu lozuri ori prin castronul cu numerele de loto. Degetele nu-i mai tremură, părul i se adună smocuri și se încrețește, ochii nu-i mai fug
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
-tău, Dumnezeu să-l odihnească. Toată lumea la mare, să se zbânțuie ! Aia nu e odihnă, te- ntorci mai obosit decât ai plecat. — Azi chiar că am muncit, șopti Jenică, tot cu ochii în jos, acolo unde nu-l slăbeau vedenia galoșilor târșâiți ai bătrânului și degetele grăsune ale femeii, strângând cutele fustei. Am muncit, reluă Jenică, dar n-a fost degeaba. Ar trebui să-ți dea ăștia o primă, îi netezi maică-sa câteva șuvițe de pe creștetul care începea să chelească
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
căpăta un înțeles straniu. — E și ea femeie, cugetă Maca. Dacă-i e milă e bine. Te mai lasă în pace. Da’ frumoasă căciulă mai ai ! De când ai început să te încalți pe cap ? Trage-ți într-o zi și galoșul peste urechi, să arăți ca un episcop... — Azi-noapte n-a venit deloc, continuă bătrânul, cu ochii mari și uscați, ca de pește. Numa’ dimineață, când îmi luam medicamentele... — Lasă, unchiule. Trebuie să trăiască și ele. Bătrânul nu păru dispus la
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
vechilor păduri și șoapta pâraielor; să mai fi admirat luna oglindindu se în ape, în loc să fi fost ținut între morții vii în casa din strada Plantelor. Meșterul ar fi fost și astăzi între noi. Meșterul cu paltonul cel larg , cu galoșii enormi, cu fața senină, care te muia cu zâmbetul și cu versul lui cel nesfârșit de dulce. (Apare în Fântâna Blandusiei, Nr. 10, decembrie 1889). Nu prea știm ce putem lua de bun din acest text care pare literatură și
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
că ai văzut, ieri, un extraterestru în vizită prin Italia, cu Giulia am sporovăit de toate, mult despre mare și călătorii, nimic despre nevroze. M-a trimis să-mi cumpăr papucii ăia oribili de cauciuc, care arătau mai mult a galoși și care zile întregi mă făcuseră să mă întreb la ce folosesc, trecând pe lângă tarabele unde erau vânduți, și de ce s-ar încălța cineva cu asemenea urâțenii. Mă lămurise Giulia că făceau toți banii, chiar neatractivi cum erau, pentru că te
[Corola-publishinghouse/Science/84984_a_85769]
-
muncii intelectuale, dă glas frustrărilor: "E nesfârșit de urât orașul acesta. Priviți toate străzile pline de un fel de ciulama specială, priviți atâți trecători murdari până la ceafă de noroi, stropiți de automobile ca de stropitori, abia târându-și paltoanele și galoșii [...] De zece ori omul coboară de pe trotuar ca să ocolească o groapă cu apă și țâșnește din nou imediat sus ca să nu-l strivească vreun automobil"4. Străzile pavate și luminate, bulevardele largi, clădirile impozante, cafenelele boeme sau magazinele cu fațade
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
a anului 1934, magazinul „Monna Lisa” punea în vânzare „asortimente bogate în stofe de damă, pentru pardesie, tailleur-uri, rochii, în cele mai variate și moderne țesături”, precum și mătăsuri „ultima creație”. Haine de gata, cizmulițe pentru doamne și domișoare, șoșoni și galoși marca Cislaved puteau fi procurate de la magazinul „Ruleta de Aur”, patronat de H. Guttman, sau de la magazinul administrat de Lazăr Goldenberg. Preocupările feminine legate de afișarea „unei talii suple și a unui contur elegant” - o adevărată obsesie în epocă -, au
Fizionomii urbane şi structuri etno-sociale din Moldova : (1864- 1938) by Alin Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1172_a_2215]
-
Și cînd am ajuns la Frankfurt unter Oder, vinea lumea În geam și zicea „no, ăștia sînt sași care le-a adus din România”, eram cheli, știți ce era, cheli, cheli, cheli eram, așa ne-a tuns, și-aveam niște galoși din alea așa lungi, izmene din alea albe și legat cu sfoară pe-aicea, plîngea, plîngea lume ca altceva. Cei care s-au Întors direct În România au intrat În țară pe la Sighet - o crudă ironie, deoarece la acea vreme
[Corola-publishinghouse/Science/1866_a_3191]
-
câteva asocieri nefericite de noțiuni insuficient asimilate de către semnatarii scrisorilor și ai altor acte oficiale: "astfel că reclamațiile care s-au depus în contra noastră, noi le respingem ca nule și neînfundate"153, "trenul 1001 venea din sex contrariu"154, "neavând galoși că i-a furat unii de la alții rămânând cleptomani la picioare"155, "corpul delicat"156 (în loc de "corp delict"), "o semnez personal și grafolog"157 etc. În descendența lui Rică Venturiano, Diomed S. semnează o scrisorică de amor în care neologismele
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
următorul fragment, interesanta elongație a dialogului de la cel care amintește de flecăreala benignă din schița lui Caragiale, la cel care anticipă surprinzător absurdul comic ionescian: CLIENTUL: Când ți-am spus adineaori că port numărul treizeci și opt, mă gândeam la galoși. Scoate galoșul și-l pune pe tejghea.) Vezi și dumneata: nu e treizeci și opt? OPTICIANUL (iritat): Când v-am întrebat ce număr purtați, ca optician nu mă puteam gândi la încălțăminte. CLIENTUL: Și trebuie să te superi? La urma
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
interesanta elongație a dialogului de la cel care amintește de flecăreala benignă din schița lui Caragiale, la cel care anticipă surprinzător absurdul comic ionescian: CLIENTUL: Când ți-am spus adineaori că port numărul treizeci și opt, mă gândeam la galoși. Scoate galoșul și-l pune pe tejghea.) Vezi și dumneata: nu e treizeci și opt? OPTICIANUL (iritat): Când v-am întrebat ce număr purtați, ca optician nu mă puteam gândi la încălțăminte. CLIENTUL: Și trebuie să te superi? La urma urmei și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
pune pe tejghea.) Vezi și dumneata: nu e treizeci și opt? OPTICIANUL (iritat): Când v-am întrebat ce număr purtați, ca optician nu mă puteam gândi la încălțăminte. CLIENTUL: Și trebuie să te superi? La urma urmei și ochelarii și galoșii nu sunt tot ai mei? Și crezi dumneata, domnule optician, că natura nu a prevăzut nici o legătură între numere? Crezi că numărul ochiului nu corespunde deloc cu numărul piciorului? Am spus că numărul meu de acasă este una sută șaptezeci și doi
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]