770 matches
-
al unui anumit caz nu mai este determinat totdeauna de funcția sintactică a substantivului ci poate rezulta numai din opoziția paradigmatică a categoriei gramaticale a cazului. Așa, de exemplu, funcția sintactică de atribut stă la baza conținutului semantic al cazului genitiv când dezvoltă sensul de ‘posesiune’ sau ‘apartenență’: „În casa prietenului e totdeauna cald.” Dar când cazul genitiv este cerut de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice, conținutul semantic al cazului rezultă numai din opoziția internă cu celelalte cazuri: „El este împotriva prietenului
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
numai din opoziția paradigmatică a categoriei gramaticale a cazului. Așa, de exemplu, funcția sintactică de atribut stă la baza conținutului semantic al cazului genitiv când dezvoltă sensul de ‘posesiune’ sau ‘apartenență’: „În casa prietenului e totdeauna cald.” Dar când cazul genitiv este cerut de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice, conținutul semantic al cazului rezultă numai din opoziția internă cu celelalte cazuri: „El este împotriva prietenului meu.” Prin acest raport de complementaritate în organizarea paradigmei cazuale, între funcția sintactică realizată de substantiv și
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Malta.” (M. Eminescu, I, p. 146). Valori semantice speciale Când este cerut de prepoziția dintre, acuzativul dezvoltă, uneori, sens ‘partitiv’: „Dintre păsări călătoare,/ Ce străbat pământurile/ Câte-o să le-nece oare/Valurile, vânturile?” (M. Eminescu, IV, p. 396) Genitivultc "Genitivul" Conținutul semantic fundamental al cazului genitiv își are originea în funcția sintactică de atribut: „Aleluia, astăzi ca niciodată/sunt fratele obosit/al cerului de jos/ și al fumului căzut din vatră.” (L. Blaga, p. 107) Impus direct de recțiunea nominală
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Valori semantice speciale Când este cerut de prepoziția dintre, acuzativul dezvoltă, uneori, sens ‘partitiv’: „Dintre păsări călătoare,/ Ce străbat pământurile/ Câte-o să le-nece oare/Valurile, vânturile?” (M. Eminescu, IV, p. 396) Genitivultc "Genitivul" Conținutul semantic fundamental al cazului genitiv își are originea în funcția sintactică de atribut: „Aleluia, astăzi ca niciodată/sunt fratele obosit/al cerului de jos/ și al fumului căzut din vatră.” (L. Blaga, p. 107) Impus direct de recțiunea nominală, genitivul dezvoltă, prin intermediul relației de dependență
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Conținutul semantic fundamental al cazului genitiv își are originea în funcția sintactică de atribut: „Aleluia, astăzi ca niciodată/sunt fratele obosit/al cerului de jos/ și al fumului căzut din vatră.” (L. Blaga, p. 107) Impus direct de recțiunea nominală, genitivul dezvoltă, prin intermediul relației de dependență și în strânsă legătură cu diferitele raporturi extralingvistice dintre „obiectele” denumite de cele două substantive din structura grupului nominal (regent și determinant), sensul definitoriu de apartenență și mai multe sensuri derivate. În funcție de planul semantic-lexical al
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
lumina lunii odată s-o vezi/și-apoi s-o trădezi/intrând în întuneric?” (L. Blaga, p. 338), „Voi sunteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni!” (M. Eminescu, I, p. 151) Sensul de ‘apartenență’ maschează uneori sensuri circumstanțiale: • spațialitatea (genitivul locativ): „Amețiți de limbe moarte, de planeți, de colbul școlii,/Confundam pe bietul dascăl cu un crai mâncat de molii.” (M. Eminescu, I, p. 140), „ În cenușa vetrei veghea un motan cu șapte capete...” (M. Eminescu, P.L., p. 12); • temporalitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
un motan cu șapte capete...” (M. Eminescu, P.L., p. 12); • temporalitatea: „...La lucru-i osândiră/ Și le subjugă munca vieții lor întregi (M.Eminescu, I, p. 56). Când relația sintactică dintre cei doi termeni ai grupului nominal are caracter intrinsec, genitivul dezvoltă alte valori semantice: procesualitatea, caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie sintagmelor în care regentul este un substantiv postverbal, se manifestă prin două variante: • genitivul subiectiv; sintagma maschează nominal o relație de interdependență, în care determinantul este elementul activ (subiect, în
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
I, p. 56). Când relația sintactică dintre cei doi termeni ai grupului nominal are caracter intrinsec, genitivul dezvoltă alte valori semantice: procesualitatea, caracterizarea, calificarea, identificarea. Procesualitatea, proprie sintagmelor în care regentul este un substantiv postverbal, se manifestă prin două variante: • genitivul subiectiv; sintagma maschează nominal o relație de interdependență, în care determinantul este elementul activ (subiect, în sintagma propozițională corespunzătoare) în desfășurarea procesualității, caracteristică planului semantic al regentului: „De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
care determinantul este elementul activ (subiect, în sintagma propozițională corespunzătoare) în desfășurarea procesualității, caracteristică planului semantic al regentului: „De treci codri de aramă, de departe vezi albind/ Și-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint.” (M.Eminescu, I, p. 85); • genitiv obiectiv: sintagma maschează nominal o relație de dependență verbală, în care determinantul este elementul pasiv (complement direct, în sintagma verbală corespunzătoare), în desfășurarea procesualității conținută în planul semantic al regentului: „Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării/ Și ridică
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
în sintagma verbală corespunzătoare), în desfășurarea procesualității conținută în planul semantic al regentului: „Căci în propria-ne lume ea deschide poarta-ntrării/ Și ridică mii de umbre după stinsul lumânării.” (M. Eminescu, I, p. 136) Caracterizarea se realizează prin trei variante: • genitivul însușirii; se dezvoltă într-o sintagmă nominală specifică cu regentul un substantiv care absolutizează o trăsătură a „obiectului” denumit prin substantivul determinant: „Mușchiul reavăn, negrul minei/ține cumpăna căldurii” (L. Blaga, p. 218); • genitivul superlativului; se dezvoltă într-o sintagmă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Caracterizarea se realizează prin trei variante: • genitivul însușirii; se dezvoltă într-o sintagmă nominală specifică cu regentul un substantiv care absolutizează o trăsătură a „obiectului” denumit prin substantivul determinant: „Mușchiul reavăn, negrul minei/ține cumpăna căldurii” (L. Blaga, p. 218); • genitivul superlativului; se dezvoltă într-o sintagmă formată prin repetarea în genitiv a substantivului regent, ceea ce generează ideea de superlativ al unei însușiri implicite în planul semantic al substantivului: frumoasa-frumoaselor, minunea-minunilor, răul-răilor etc.; • genitivul calității; se dezvoltă într-o sintagmă prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
o sintagmă nominală specifică cu regentul un substantiv care absolutizează o trăsătură a „obiectului” denumit prin substantivul determinant: „Mușchiul reavăn, negrul minei/ține cumpăna căldurii” (L. Blaga, p. 218); • genitivul superlativului; se dezvoltă într-o sintagmă formată prin repetarea în genitiv a substantivului regent, ceea ce generează ideea de superlativ al unei însușiri implicite în planul semantic al substantivului: frumoasa-frumoaselor, minunea-minunilor, răul-răilor etc.; • genitivul calității; se dezvoltă într-o sintagmă prin care substantivul-determinant atribuie o calitate distinctivă „obiectului” denumit prin substantivul-regent: omul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ține cumpăna căldurii” (L. Blaga, p. 218); • genitivul superlativului; se dezvoltă într-o sintagmă formată prin repetarea în genitiv a substantivului regent, ceea ce generează ideea de superlativ al unei însușiri implicite în planul semantic al substantivului: frumoasa-frumoaselor, minunea-minunilor, răul-răilor etc.; • genitivul calității; se dezvoltă într-o sintagmă prin care substantivul-determinant atribuie o calitate distinctivă „obiectului” denumit prin substantivul-regent: omul dreptății (=omul care se conduce după principiul dreptății), omul riscului (=omul care nu evită (ba chiar le caută) situațiile prezentând diferite riscuri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
prin care substantivul-determinant atribuie o calitate distinctivă „obiectului” denumit prin substantivul-regent: omul dreptății (=omul care se conduce după principiul dreptății), omul riscului (=omul care nu evită (ba chiar le caută) situațiile prezentând diferite riscuri). Identificarea se realizează prin trei variante: • genitivul denumirii; genitivul individualizează, prin substantive proprii, un „obiect” din clasa căruia face parte: „Moștenitor eu sunt al iernii./ Mai curge-ngheț pe apa Cernii.” (L. Blaga, p. 364); • genitivul categoriei; se dezvoltă într-o sintagmă în care substantivul regent denumește
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
substantivul-determinant atribuie o calitate distinctivă „obiectului” denumit prin substantivul-regent: omul dreptății (=omul care se conduce după principiul dreptății), omul riscului (=omul care nu evită (ba chiar le caută) situațiile prezentând diferite riscuri). Identificarea se realizează prin trei variante: • genitivul denumirii; genitivul individualizează, prin substantive proprii, un „obiect” din clasa căruia face parte: „Moștenitor eu sunt al iernii./ Mai curge-ngheț pe apa Cernii.” (L. Blaga, p. 364); • genitivul categoriei; se dezvoltă într-o sintagmă în care substantivul regent denumește categoria largă
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
caută) situațiile prezentând diferite riscuri). Identificarea se realizează prin trei variante: • genitivul denumirii; genitivul individualizează, prin substantive proprii, un „obiect” din clasa căruia face parte: „Moștenitor eu sunt al iernii./ Mai curge-ngheț pe apa Cernii.” (L. Blaga, p. 364); • genitivul categoriei; se dezvoltă într-o sintagmă în care substantivul regent denumește categoria largă în care se înscrie obiectul denumit de substantivul determinant: „Nichifor Lipan s-a arătat totdeauna foarte priceput în meșteșugul oieritului.” (M.Sadoveanu, X, p.516), „Dar mai
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a arătat totdeauna foarte priceput în meșteșugul oieritului.” (M.Sadoveanu, X, p.516), „Dar mai cumplita lui vinovăție,/ Ticăloșit de crima îndoielii,/ E c-a simțit în sânge o frăție/ Și-o solidaritate cu rebelii.” (T. Arghezi, I, p. 466); • genitivul metaforic; cele două substantive ale sintagmei nominale dezvoltă între ele un raport de identificare metaforică: „Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o desleagă.” (M. Eminescu, I, p. 132) Sensul de ‘apartenență’ este dezvoltat de cazul genitiv și prin intermediul unei relații de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
T. Arghezi, I, p. 466); • genitivul metaforic; cele două substantive ale sintagmei nominale dezvoltă între ele un raport de identificare metaforică: „Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o desleagă.” (M. Eminescu, I, p. 132) Sensul de ‘apartenență’ este dezvoltat de cazul genitiv și prin intermediul unei relații de interdependență, când substantivul în genitiv realizează în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: Cartea este a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ale sintagmei nominale dezvoltă între ele un raport de identificare metaforică: „Noaptea-adânc-a veciniciei el în șiruri o desleagă.” (M. Eminescu, I, p. 132) Sensul de ‘apartenență’ este dezvoltat de cazul genitiv și prin intermediul unei relații de interdependență, când substantivul în genitiv realizează în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: Cartea este a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra, împotriva, în jurul, în spatele etc.), planul său semantic se amplifică prin
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
M. Eminescu, I, p. 132) Sensul de ‘apartenență’ este dezvoltat de cazul genitiv și prin intermediul unei relații de interdependență, când substantivul în genitiv realizează în complementaritate cu un verb copulativ, funcția de predicat analitic: Cartea este a prietenului meu. Când genitivul este impus de recțiunea unor prepoziții (locuțiuni prepoziționale) specifice (asupra, deasupra, contra, împotriva, în jurul, în spatele etc.), planul său semantic se amplifică prin sensuri cu originea în alte funcții sintactice: • complement indirect, când dezvoltă sensul propriu dativului - destinația: „Ah! Acele gânduri
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
mormânt/Se scutură salcâmii de toamnă și de vânt.” (M. Eminescu, I, p. 129), „Naintea nopții noastre îmblă/Crăiasa dulcii dimineți.” (M. Eminescu, I, p. 204) Observații: Sensurile condiționate de funcții sintactice realizate în sintagme verbale sunt dezvoltate și de genitivul impus de prepoziții (locuțiuni prepoziționale) în sintagme nominale: „Apoi revoluțiile. În tot anul o revoluțiune contra aristocrației.” (M. Eminescu, P. L., p. 81), Au tăiat teiul din fața casei. Dativultc "Dativul" Sensul fundamental al cazului dativ își are originea în funcția
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
-e, -i, -Ø, -le: copile, făpturi, femei, ste-le, Mari-i 2. V.: -lor: copilelor La substantivele neutre opoziția de caz se suprapune peste opoziția de număr. 2. Prepoziții-morfem. Fixează identitatea cazurilor, în planul expresiei, patru prepoziții morfem: -a; marchează cazul genitiv prepozițional; se construiește cu substantive determinate de pronume de cuantificare: „Gândi adânc... asupra egalității a două hipotenuze.” (M.Eminescu, P.L., p. 67), „Miroase florile-argintii/Și cad, o dulce ploaie,/Pe creștetele-a doi copii/ Cu plete lungi, bălaie.” (M. Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de pronume de cuantificare: „Gândi adânc... asupra egalității a două hipotenuze.” (M.Eminescu, P.L., p. 67), „Miroase florile-argintii/Și cad, o dulce ploaie,/Pe creștetele-a doi copii/ Cu plete lungi, bălaie.” (M. Eminescu, I, p. 179); -de; marchează cazul genitiv prepozițional, frecvent mai ales în limbajul popular și în limbajul poetic: „O mamă, dulce mamă, din negură de vremi/ Pe freamătul de frunze la tine tu mă chemi.” (M. Eminescu, I, p. 189); -la; marchează cazul dativ prepozițional; este o
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
T. Arghezi, I, p. 446) 3. Articolul-morfem. Prin natura sa de categorie sintactică, cazul este strâns legat de categoria determinării. Rămâne în afara determinării numai cazul vocativ. Nominativul și acuzativul pot dezvolta toate gradele de determinare (deci, și determinarea Ø) iar genitivul și dativul au, sau determinare hotărâtă, sau determinare nehotărâtă; sunt incompatibile cu determinarea Ø. Datorită acestui sincretism caz - determinare, extins și la categoria gramaticală a numărului, deci: caz-determinare-număr, se înlătură, prin formele articolului, omonimiile de la nivel dezinențial. La masculin, la
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
studente-lor În interiorul sincretismului număr-caz-determinare, articolul hotărât distinge formele omonime de genitiv-dativ singular - nominativ-acuzativ-genitiv-dativ plural: studente-i vs studente-le, studente-lor. Articolul posesiv-genitival, morfem cu formă variabilă după gen și număr: a, al, ai, ale, semnalează sau marchează situarea substantivului în genitiv, prin prezența sa în sintagme nominale genitivale: „Reia-mi al nemuririi nimb/ Și focul din privire.” (M.Eminescu, I, p.177), „Cerul stelele-și arată,/Solii dulci ai dulcii liniști.” (M. Eminescu, I, p. 103) Morfemul al marchează numai sensul
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]