601 matches
-
să sară asupra dușmanului. Doctorul și făcuse gestul ca să ia arma la umăr; dar apoi amândoi oamenii își eliberară piepturile de răsufletul comprimat, băgând de samă că blana ursului era presărată de argint de brumă. Fiara pierise încă din ajun, ghemuită acolo. I s-a părut lui Culi - ori într-adevăr s-a simțit luminat? S-a grăbit să se ducă la urs, căutându-i pușcătura; a luat de la un brădui un clomburel, muindu-l în sângele închegat, și l-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
care n-avea să dispară în timp. Dar pentru asta există chirurgi plasticieni, am spus, repetând la rându-mi ce ne spusese doctorul. E adevărat, a aprobat mama. Dar vocea ei suna îndepărtată și înecată. Am deschis ochii repede. Era ghemuită și murmura ceva ce ar fi putut să fie „Biata ta fețișoară“. —Mamă, nu plânge! Nu plâng. —Bun. — Oricum, mi se pare că o aud pe Margaret. Și-a șters repede lacrimile cu un șervețel și a ieșit să râdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
primele care ar recunoaște-o - adoră o ceartă bună. Sau una rea. Orice fel de ceartă, de fapt - întotdeauna au considerat ciondănitul un mijloc perfect legitim de comunicare. Mi-am petrecut viața privindu-le așa cum privește șoarecele o pisică, stând ghemuită, mică și tăcută, ca o furnicuță, într-o fustiță cu franjuri, sperând că, dacă nu mă observau, nu puteau să găsească motiv de ceartă. Cele trei surori mai mari ale mele - Claire, Maggie și Rachel - seamănă cu mama: femei înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
la răstimpuri câte o siluetă fugară după care încercam să mă iau, dar care, de fiecare dată, se topea în ceață. Curând, calul mi-a scăpat. Alergând pe orbecăite, m-am lovit de un copac, de care m-am agățat, ghemuit și dârdâind de frig. Când, după ce viscolul s-a potolit, oamenii au venit să mă caute, zăceam leșinat, îngropat în zăpadă, cu piciorul drept rupt de vreun cal care-și pierduse cumpătul. Se pare că nu stătusem prea multă vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oprește în înaltul cerului și contemplă tot Imperiul ce se întindea sub el, acolo jos, până în provinciile Africa și Asia. Acela era nesfârșitul Imperiu Roman, al cărui cetățean nu simțea că este și pe care fratele său îl apăra. Stând ghemuit, Valerius se întreba ce căuta acolo, atât de aproape de fratele său cel curajos și de barbarii aceia care erau în stare să-i ia viața la fel de repede ca și cum ar fi scos un dinte. Acela era drumul pe care i-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
superioară a scuturilor, acestea se roteau, sprijinindu-se pe coifuri, iar soldații, apărați ca de un acoperiș, se trezeau în fața unui soi de coridor ce ducea direct spre șoldurile și coapsele dușmanilor. Săbiile lor lungi puteau pătrunde drept. Soldații romani, ghemuiți asemenea unor feline, înfigeau lamele în trupurile și în genunchii inamicilor. Unii dintre ei cădeau pe scuturi, iar acestea, ca un pendul, îi trimiteau la cea de-a doua linie din murus. Sărind peste răniți și morți, quazii își pierdeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la picioare, poți îndrepta scutul înainte și în jos, împingând tridentul la pământ. Dacă ești prea sus, vei ridica și vei coborî scutul cu mișcări ample și, prin urmare, lente. Iar tridentul e foarte rapid... Dar dacă stau aplecat și ghemuit, mișcările de apărare a capului și picioarelor nu vor mai fi atât de ample. Valerius ridică scutul cu mâna dreaptă, apucând mânerul din centrul lui. — Nu așa. În mâna dreaptă o să ai sica... Deocamdată, ai rudis-ul. Trebuie să ții scutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Proculus. Unul dintre ele este că forma lui curbată îți îngăduie să-l înclini cu ușurință spre interior. Valerius luă scutul și începu să străbată galeria. Furca atârnată deasupra lui îl obliga să țină genunchii îndoiți și să stea aproape ghemuit. Umărul stâng, care sprijinea scutul, cedă după scurt timp din cauza efortului, brațul deveni rigid, iar Valerius nu mai reuși să încline scutul așa cum îi arătase maestrul. — Odihnește-te o clipă, îi zise Proculus. Valerius se așeză pe iarbă, gâfâind și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aranjatului în spirale și cocuri. Oh, era oare dragoste? Surorii celei mai mici i se alăturaseră câteva dintre cele mai mari. În cele din urmă, reușiră să deschidă ușa rupând micul cârlig care o ținea închisă și-și descoperiră fratele ghemuit încă lângă peretele jilav, numai că, deși căutară îndelung, sticla cu ulei de păr nu era de găsit. — Ce-ai făcut cu sticla cu ulei de păr? îl întrebară ele pe Hungry Hop, ale cărui bucle unse frumos și parfumate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
din capul său erau ca lianele din junglă, se încolăceau, îl sufocau. Trebuia să se elibereze, să arate lumii ce caracter avea. Și sie însuși. În drumul ei spre pădure, Kulfi trecu atât de aproape de locul în care acesta stătea ghemuit, că marginea secerii îi gâdilă nasul, dar merse mai departe fără să-l observe. Nu se opri nici să vadă ce era cu Sampath, sau cu restul familiei, ceea ce era mai bine, pentru că altfel ar fi putut să observe absența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
îmi repugnă din ce în ce mai mult să privesc în față faptul că gura tuturor femeilor a jucat într-un anume fel rolul de gazdă pentru a bărbatului... Toate. Fără nici o excepție. Chiar și scumpele noastre bătrânele, sanctificatele bunicuțe, până și fosilele chircite, ghemuite ca papagalii aflați prin colțurile sălilor din localuri - toate au făcut-o. Fir-ar al dracului să fie. Toate au făcut-o, sau o vor face cât de curând... în zece, douăzeci de ani, o vor fi făcut-o toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a recăpătat cunoștința, Virgil s-a ridicat nesigur, și-a pus pălăria la loc pe cap și, fără să-i mulțumească, a pornit spre capătul îndepărtat al Drumului Pietruit și la un moment dat a căzut peste Piatră, care stătea ghemuit acolo. Elfrida și-a strâns buzele, atinsă de jignirea pe care o resimte cel căruia nu-i e apreciat ajutorul. Ignatius spusese întotdeauna că Virgil Jones nu era în toate mințile și era clar că avusese dreptate. îl paralizase vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
Prin urmare - sau, vânătoarea, altfel zis, urmărirea sau căutarea - este îndeletnicirea cea mai veche și mai prețuită a omului. Faptul că ai ajuns aici te face, probabil, să simți un imens sentiment de împlinire. Vultur-în-Zbor își privi sora: zdrobită, servilă, ghemuită slugarnic într-un colț, ignorată de stăpânul ei. Poate că e mai bine să călătorești mânat de speranță, zise el. Prepelicarul, cea care îl servea pe Grimus de o veșnicie, o veșnicie în care fusese ignorată. Vultur-în-Zbor a presupus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
De-acum nu mai exista nici o Poartă. Insula Calf era din nou un loc unitar. Treptele coborau până la casa lui Liv, devenită solidă și vizibilă. Odată cu sfârșitul vuietului, venise și sfârșitul Subdimensiunii. De-acum nu mai existau stafii. Prepelicarul stătea ghemuită la capătul treptelor și rămase nemișcată atunci când cei trei oameni ajunseră în dreptul ei. Ei au trecut pe lângă ea fără să vorbească. Femeia în văluri negre ieși din căsuța ei neagră. Prepelicarul a privit-o cum vorbește cu cei trei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
hohotul de plâns s-a amplificat, a căpătat un ecou neauzit până atunci, părea să fie al unei femei mature sau chiar al mai multora. Își amintește că a privit În sus, printre frunzele și inflorescențele plantelor Între care stătea ghemuit și a văzut Cloșca cu pui, Calea Laptelui, puzderia de stele care nu purtau atunci pentru el nici un nume. Plăcerea lui de a sta ascuns În timp ce era căutat și cineva plângea pentru că nu-l poate găsi diminuase brusc. Să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
era. Da’ stăteau toți În casele lu aldi tac-su. D’acolo s-a și dus amândoi la război și tot Ionică, săracu, nu s-a mai Întors.“ I. rubus Idaeus „Eeee, război, război!“ - zise unul dintre bătrânii care stăteau ghemuiți chiar În apropiere de Gelu Popescu, lângă peretele de lut al Încăperii. Până atunci nu zisese nimic, băiatul aproape că nici nu-i observase prezența. Cuvântul lui, plasat În singurele câteva secunde de tăcere pe care le permisese volubilul povestitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
lui arde o lampă cu petrol, iar În dreapta, puțin Întors cu spatele, stă În picioare un bărbat cu beretă marinărească. Acesta privește peste umăr. Un grup de persoane Îmbrăcate destul de diferit și printre care se află și o femeie stau ghemuite, cu un genunchi la pământ și cu celălalt picior sprijinit pe talpă (o poziție asemănătoare cu startul de jos Într-o cursă de atletism). Țintesc cu niște puști vechi un inamic pe care nu-l vedem. Ei se află pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
din casa luminată. Se trezi că alergă fără voia lui peste fâneață spre gardul casei. Se propti de gard și se uită cu atenție prin fereastră. Mai multe femei În vârstă se mișcau cu iuțeală prin casă. Sub fereastră stătea ghemuit un câine care gemea Încetișor, scheuna, scâncea, dar nu lătra la Grințu sau poate, În mod ciudat, nici nu-i simțise prezența. O recunoscu printre femeile de dincolo de fereastră pe bătrână. Abia când auzi din nou răcnetul acela Își dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
profesorul Grințu (Îi va lua locul lui Valedulcean În sistemul de relații Întreținute de Zare?). Acum din nou exagerezi, sări peste cal, dar În altă direcție decât Înainte! V. Urmele istorice ale brutăriei nr. 4* Îl vedeam pe fereastră. Stătea ghemuit (ca un om pe care-l doare stomacul) și În jurul lui se adunau toți ceilalți muncitori ai șantierului. Purta mustață-muscă și o pălărie cenușie, boțită. Mi se Întâmpla adeseori să mă apropii de fereastra clasei pentru a verifica dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
putea, așadar, panorama peste toate acestea și abia la urmă de tot, după un colț al construcției deja Începute, aparatul ar descoperi cercul de bărbați strânși la un loc ca pentru un joc de zaruri. Unul singur dintre ei stă ghemuit. Nici jos, cum stau alții, direct pe iarba veștedă care a acoperit cândva terenul de fotbal și de instrucție premilitară al comunei G. și va dispărea În curând sub trotuare, betoane, locuri de trecere, și nici În picioare cum stau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
ordine aproximativă pe drumuri noroioase, părăsind, printre casele mici cu arhitectură amestecată (românească, turcească, europeană!), cartierele de margine ale orașului Medgidia. Unitatea În mișcare este Batalionul 2 Administrativ, iar funcția de „șef de cuptor“ de care G.P., zis Bobocică, vorbitorul ghemuit, tocmai a adus vorba, nu Înseamnă decât onoarea de a conduce spre front un cuptor de făcut pâine instalat pe o căruță trasă de boi. Aceasta este, deci, funcția lui G.P. Gradul - caporal! În ziua de Florii, 30 martie, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
Kelly din ușă, iar ea sări de pe scaun și se Îndreptă spre sala din față. Mi-am concentrat atenția asupra lui Simon, care stătea În stânga mea, Înainte de a observa că un fotograf făcea subtil poze fără flash, dintr-o poziție ghemuită, În colț. Mi-am amintit de prima cină media la care mă târâse Will când aveam paisprezece ani și venisem În vizită din Poughkeepsie. Și În seara aia tot la Elaine fuseserăm, tot la o petrecere pentru o carte și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
-l dor, îndreptându-se într-un vârtej amețitor spre mijloc. Are halucinații. Acolo sus pe povârniș, un bătrân se agață de peretele stâncii; poartă cizme și pălărie roșie. Vederea lui Jonathan capătă intensitatea unei lupe și-l vede pe bărbat ghemuit ca un păianjen, coborând spre el cu capul în jos. În răstimpuri, se mai oprește și se lasă pe spate ca să-și aplice o pudră albă pe mâini dintr-o pungă pe care o are la centură. Alteori, rămâne atârnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
fâșii de piele împletite. Când încep să danseze, fac cerc în jurul meu. Gura le miroase a usturoi. Cântă îmitând sunete de animale. N-am mai văzut niciodată un dans atât de răvășitor. Femeile se află mai tot timpul în poziție ghemuită, iar. „cozile“ lor seamănă cu niște excremente înșirate. Nu cumva să te miști! strigă călugărul când observă că încerc să-mi dezmorțesc picioarele. Dansatoarele țâșnesc într-o parte și merg să încercuiască stâlpul. Se rotesc ca niște pui decapitatți, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
a auzit trosnind un geam. Nu era vîntul. „Pesemne a sărit mîța”, bănui el, și, urmat de coana Sofica, care se înarmase cu o mătură, a pus mîna pe lumînare și s-a îndreptat către cămară. Într-un colț ședea, ghemuit, un om. Pe fața lui speriată se mișcau, galbeni, doar ochii. Văzîndu-i pe cei doi, îi scăpă peste cap și leșină. Bătrînii recunoscură în el pe feciorul plăpumarului Berl Aizic. Mai bărbătoasă, coana Sofica a tras lîngă fugar un scaun
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]