688 matches
-
îi va trebui între o jumătate de zi și trei sau patru zile întregi pentru a parcurge două sute de metri. "Hei, tu de colo!... Înaintează!... Dă înapoi!... Stai așa!... Întoarce!..." Cine strigă și de unde? Vocea se aude dintr-un difuzor. Ghereta de control este departe în față, la o sută de metri. E prevăzută cu geamuri fumurii. Candidatul la trecere, cu permisul în mână (este un privilegiat, un obișnuit al traseului, altminteri nu și-ar mai fi asumat riscul), înaintează ezitant
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
cap când vocea nu-i cere nimic sau înaintează cu brațele legănându-se pe lângă corp în loc să se oprească. Atunci vocea metalică devine urlet, vinovatul înmărmurește pietrificat, iar zăvozii de la picioarele stăpânilor lor, aflați de o parte și de alta a gheretei, se ridică în picioare și latră smucindu-se în lesă. Percheziția corporală era minuțiosă, dar parcă nu așa de high-tech ultima dată când am trecut pe aici, cu părintele Jean-Baptiste Humbert, care venea la lucru pe șantierul lui arheologic, un
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
încercând să se revanșeze printr-un citat devenit răuvoitor prin trunchiere. Cățărându-mă, în orașul vechi, pe acoperișul pensiunii austriece, descopăr în cartierul arab supraaglomerat și, din cauza lipsei de spațiu, dezvoltat pe verticală o panoramă de terase amenajate, încadrate de gherete sau de cazemate, cu steaua lui David fluturând semeț ici și colo. Casele palestinienilor sunt cumpărate pe bani grei, altele fac obiectul expulzărilor, mi s-a arătat și un ultim etaj aparținând lui Sharon. Cucerirea începe uneori cu acoperișurile, de
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
unei familii de coloniști tineri. Pe terasa transformată în debara, se usca lenjerie, ca la Neapole. Geamuri sparte, ferestre cu grilaj, deșeuri, fiare vechi. Un WC cu ușa batantă pe palier. Dominând această șandrama parcă gata să se prăbușească, o gheretă ultramodernă, prevăzută cu termopane și împrejmuită cu sârmă ghimpată; înăuntru, în fața unui perete plin cu ecrane video, un gardian cu kippa tocmai termina de controlat camerele de supraveghere instalate pe scări și pe străduța în pantă. De fapt, nu atât
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
vârful muntelui Măslinilor, de difuzoarele asurzitoare de la Emmaus, pe scurt, de viață. Drumul care urcă spre nord de-a lungul malului apusean nu se apropie niciodată prea tare de lacul Tiberiada. Cum te apropii, cum vezi o barieră sau o gheretă. Neîndoielnic, Palestina istorică s-a schimbat mai mult în cursul ultimului secol decât în cele douăzeci care l-au precedat, iar inversiunea în timp promisă de turismul spiritual se întrerupe brutal, din lipsă de trambulină senzorială. Efluviile n-au operat
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
mai mult sau mai puțin adormiți pe scaunele lor, mirosind puternic și nerași pe deasupra (sala de așteptare mirosea a urină), atunci când am descoperit, peste Iordan, fete în battle-dress, vameșe, polițiste sau pur și simplu femei în timpul stagiului militar, stând în gheretele lor cu geamuri blindate, cu comenzile electronice la umăr. Unele drăguțe, ușor machiate și chiar o, ce surpriză! zâmbitoare. Fantasme erotice posibile, poate chiar li se sugerează să le provoace (capcană? Șiretlic turistic?) Dar ce ușurare: în sfârșit, acasă. În
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
a și dat ordin să fim imediat încarcerați 24 de ore. Jandarmul ne-a și luat și ne-a dus într-o cameră care era perete în perete cu sala de materiale, rezervată ca închisoare, prevăzută în interior cu patru gherete de lemn în care spațiul nu-ți permitea să stai decât în picioare, cu doar o spărtură în dreptul capului, să poți răsufl a, fără să privești în afară. În cele 24 de ore, cât am stat în această gheretă, ne-
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
patru gherete de lemn în care spațiul nu-ți permitea să stai decât în picioare, cu doar o spărtură în dreptul capului, să poți răsufl a, fără să privești în afară. În cele 24 de ore, cât am stat în această gheretă, ne-a trecut os prin os, așa de chinuiți ne-am simțit, când am ieșit de acolo eram țepeni, nu puteam aproape să m ergem! Ia-mă de păr! Anii grei de ucenicie am reușit să-i învingem, să încheiem
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
a spus: — Asta e regula și pentru că asta e regula, procedez ca atare. Și soarele răsare la răsărit și apune la apus, nu? Pe lângă datoria de a descuia și a încuia Poarta, Paznicul mai trebuia să își ascută uneltele. În gheretă se aflau tot felul de obiecte - securi, tesle, cuțite - și el își petrecea fiecare clipă liberă ascuțindu-le. Acestea căpătau o strălucire ciudată, de gheață. Nu era o strălucire exterioară, ci venea parcă de undeva din interiorul obiectelor. Sau cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Se pare că pe fată n-o deranja, pentru că își vedea mai departe de niște desene imaginare pe care le făcea pe abdomenul meu cu vârfurile degetelor. 10 La capătul lumii Zidul Era o după-amiază noroasă. Am luat-o spre ghereta Paznicului și am văzut Umbra dându-i o mână de ajutor. Reparau o căruță. O duseseră pe locul viran și-i înlocuiau scândurile. Paznicul le rindeluia, iar Umbra le bătea cu ciocanul, așezându-le la locul lor. Nu mi s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
ca să terminăm ce-am început, zise el în timp ce mai rindeluia o scândură. Umbra mi-a aruncat o privire scurtă și și-a văzut mai departe de treabă. Mi-am dat imediat seama că era supărată pe mine. Am intrat în gheretă și m-am așezat la masă în așteptarea Paznicului. Masa era plină de tot felul de mărunțișuri. Oare nu făcea ordine decât atunci când își ascuțea uneltele? Cești și farfurioare murdare, zaț de cafea, pipa, rumeguș... Singurele aflate într-o ordine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din urmă s-a deschis ușa. Nu era Paznicul, ci Umbra. N-avem cum să stăm de vorbă acum, șopti ea trecând pe lângă mine. Am venit să iau doar niște cuie din magazie. A deschis ușa din capătul celălalt al gheretei, a intrat în magazie și a luat o cutie. — Trec direct la subiect, zise Umbra în timp ce-și alegea niște cuie. Trebuie să faci o hartă a orașului. Cât mai repede cu putință. Nu întreba pe nimeni nimic. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
având în capăt doar tufișuri spinoase, gata să mă înghită. Nu-mi rămâne, în asemenea cazuri, decât să încerc să le înfrunt sau să fac cale-ntoarsă. Mi-am început investigațiile cu partea de vest, adică cu poarta de vest din apropierea gheretei Paznicului. Am ocolit orașul în sensul acelor de ceasornic. În partea de nord a porții se află câmpii întinse, pline de buruieni crescute până la înălțimea taliei. Adevărul este că-ți poți croi drum printre ele dacă vrei. Am văzut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
locuia undeva între oraș și lumea din afară. Eu nu pot ajunge acolo, Umbra n-are voie să intre în oraș. Singurul loc în care ne putem întâlni este acea îngrăditură care se numește țarcul umbrei. Se află chiar în spatele gheretei Paznicului. Deși i se spune „țarc“, nu e de fapt decât o palmă de pământ. E puțin mai mare decât grădina unei case și are un gard solid de fier împrejmuit cu sârmă ghimpată. Paznicul a scos legătura de chei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
există o cameră la subsol. Acolo chiar că nu intră pic de curent. Recunosc că nu-i hotel, dar e oricum un adăpost. Vrei să intri? — Nu, o să stăm de vorbă aici. Începuse să mă doară capul din pricina mirosului din gheretă. Chiar dacă era puțin cam răcoare, preferam să respir aer curat. — Bine, ți-o aduc aici, zise Paznicul și intră singur în cabană. Mi-am ridicat gulerul și m-am așezat pe banca de sub ulm. În așteptarea Umbrei, am scormonit pământul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
nici unul din voi. Sper că înțelegeți ce vreau să zic. Am încuviințat. Poate că avea dreptate. Dacă ne lipeam la loc, iar o lua de la capăt cu ritualul despărțirii. Paznicul a încuiat portița cu cheia și s-a retras în gheretă. Eu și Umbra ne-am uitat după el. Imediat după aceea, Umbra s-a așezat lângă mine. Eu continuam să scormonesc pământul cu talpa ghetelor. Umbra purta un pulover grosolan, pantaloni de lucru și ghetele pe care i le procurasem
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
începe să bănuiască ceva, o să-mi fie și mai greu să lucrez la planul de evadare. Dacă te-ntreabă ceva, spune-i că nu prea ne-am înțeles. — Bine. — Cum a fost? m-a întrebat Paznicul când am intrat în gheretă. Ți-a făcut plăcere s-o vezi după atâta vreme, nu? — Știu eu ce să zic? Am clătinat dezamăgit din cap. — Așa se întâmplă mereu, spuse el satisfăcut. 25 În țara aspră a minunilor Mâncare, fabrică de elefanți, capcană Era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
Zidul care împrejmuia orașul, dar când ne-am apropiat și am privit mai atent, am constatat că pe alocuri era ciobit și mult mai aspru la pipăit. De spatele clădirii era lipită o căsuță din cărămidă. Ca mărime, semăna cu ghereta Paznicului. Avea ușă și ferestre la care atârnau saci pentru cereale în loc de perdele. Coșul de pe casă era înnegrit de fum. Oricum, existau semne că locuia cineva acolo. Am bătut la ușă de trei ori, dar nu mi-a răspuns nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
încălțat mocasinii. Astfel mi-am irosit eu o parte din timpul meu prețios pe un scaun, lângă un șir de uscătoare și mașini de spălat. Ceasul arăta douăsprezece și șaptesprezece minute. 32 La capătul lumii Agonia umbrei Am deschis ușa gheretei și l-am văzut pe Paznic tăind lemne pentru foc. — S-a cam adunat zăpada, zise el cu toporul în mână. Au murit patru animale în dimineața asta. Or să mai moară și mâine. E o iarnă îngrozitor de friguroasă. Mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
început fâșii albe, subțiri, apoi tot mai groase și mai întunecate... pe măsură ce ardeau animalele. Paznicul era deci în crângul cu meri. Zăpada îmi ajungea până la genunchi și înaintam greu, dar încercam să mă grăbesc ca să ajung cât mai repede la ghereta lui. Era liniște în jur. Toate zgomotele fuseseră absorbite de zăpadă. Vântul nu bătea, păsărelele nu ciripeau. Se auzea doar zăpada scârțâind exagerat de tare sub pașii mei. Am găsit ghereta goală, soba stinsă era caldă încă, masa plină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
să mă grăbesc ca să ajung cât mai repede la ghereta lui. Era liniște în jur. Toate zgomotele fuseseră absorbite de zăpadă. Vântul nu bătea, păsărelele nu ciripeau. Se auzea doar zăpada scârțâind exagerat de tare sub pașii mei. Am găsit ghereta goală, soba stinsă era caldă încă, masa plină de farfurii murdare. Pipa Paznicului trona în mijlocul mesei. Trăiam cu senzația că o să pice din clipă-n clipă și o să-mi pună mâna lui mare pe umăr, ca de obicei. Uneltele ascuțite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
au îndreptat iar spre cer. — Nu-mi simt picioarele, spuse Umbra. Am tot exersat ca să nu amorțesc de atâta stat în pat, dar se pare că a fost prea mică încăperea aceea nenorocită. Am ieșit din țarc, am intrat în gheretă și am pus cheile la loc. Dacă aveam puțin noroc, Paznicul nu avea să observe prea curând dispariția noastră. — Încotro o luăm? am întrebat. — Spre lacul de sud, zise Umbra. — Lacul de sud? Ce naiba e acolo? Un lac, ce să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
drum. Peste o oră sau o oră și jumătate se întoarce Paznicul și o să plece în căutarea noastră de îndată ce își va da seama că am dispărut. N-are nici un rost să mai zăbovim pe-aici. După ce-am ieșit din gheretă, n-am văzut nici un om pe stradă. Cât despre urmele din zăpadă, se distingeau două categorii: unele care veneau spre gheretă și erau ale mele; altele care se îndreptau spre Poartă și erau ale Paznicului. Se distingeau și urmele căruței
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
da seama că am dispărut. N-are nici un rost să mai zăbovim pe-aici. După ce-am ieșit din gheretă, n-am văzut nici un om pe stradă. Cât despre urmele din zăpadă, se distingeau două categorii: unele care veneau spre gheretă și erau ale mele; altele care se îndreptau spre Poartă și erau ale Paznicului. Se distingeau și urmele căruței. Mi-am luat Umbra în cârcă. Slăbise și era ușoară, dar tot nu mi se părea simplu să traversez dealul cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
-
din planul de pază și se va referi, în special, la amenajările și instalațiile existente cât și la cele necesare; la mijloacele tehnice de pază și alarmare existente și necesare și la dotările cu mijloace tehnice de pază și alarmare, gherete sau foișoare, uniforma și însemnele distinctive cu care sunt dotați cei din personalul de pază. Cel de al V-lea capitol al planului de pază se referă la Modul de acțiune, legătura și cooperarea cu alte organe cu sarcini de
Îndrumatul societăților specializate în pază și protecție by Ioan CIOCHINĂ-BARBU, Dorian Marian () [Corola-publishinghouse/Administrative/1224_a_2366]