282 matches
-
în piesele "Georgia on My Mind" și "Nagasaki". Începând din 1933, Jean Sablon, un cântăreț extrem de popular în epocă, va înregistra 33 de piese împreună cu Django. De asemenea, în înregistrări vor începe să-și facă apariția instrumente de suflat, pian, ghitara și vioara rămânând totuși în prim plan. De asemenea, grupul a avut numeroși invitați de peste ocean, precum Adelaide Hall, Coleman Hawkins, Benny Carter, Rex Stewart și Louis Armstrong. În 1937, solista americană de jazz Adelaide Hall a deschis un club
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
tot de ce-și închipuise Reinhardt. Viața boemă din cluburile pariziene nu avea nici o tangență cu disciplina de fier ce domnea în big-band-ul lui Duke Ellington. Dezordonat, neștiind limba engleză, veșnic în întârziere la concerte, uneori chiar beat și fără ghitară, după cum își amintește Stéphane Grappelli, până la urmă Django Reinhardt își va rata cariera americană. Pe de altă parte, faptul că Duke Ellington nu l-a integrat suficient pe Django în aranjamentele sale complexe, lăsându-l să apară la sfârșit ca
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
din toată lumea. Ultimele înregistrări datează din 8 aprilie 1953, cu Martial Solal la pian, Pierre Michelot la contrabas, Fats Sadi Lallemant la vibrafon și Pierre Lemarchand la percție. Cu acest grup cânta adesea prin cluburile pariziene, utilizând uneori și o ghitară electrică, alteori o ghitară Selmer acustică căreia îi adaptase o doză electromagnetică. Ultimele înregistrări demonstrează perfecțiunea la care ajunsese stilul inovator al lui Reinhardt, realizând fuziunea dintre be-bop și stilul său inconfundabil. În 16 mai 1953, pe cînd se întorcea
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
datează din 8 aprilie 1953, cu Martial Solal la pian, Pierre Michelot la contrabas, Fats Sadi Lallemant la vibrafon și Pierre Lemarchand la percție. Cu acest grup cânta adesea prin cluburile pariziene, utilizând uneori și o ghitară electrică, alteori o ghitară Selmer acustică căreia îi adaptase o doză electromagnetică. Ultimele înregistrări demonstrează perfecțiunea la care ajunsese stilul inovator al lui Reinhardt, realizând fuziunea dintre be-bop și stilul său inconfundabil. În 16 mai 1953, pe cînd se întorcea acasă de la un concert
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
2005, Reinhardt a ocupat locul 66 în clasamentul marilor belgieni. La începutul carierei sale, Django Reinhardt a utilizat numeroase instrumente, multe împrumutate de la fratele său Joseph, numit și "Nin-Nin". Marca de instrumente care l-a consacrat însă a fost Selmer. Ghitarele Selmer, adesea numite Selmer - Maccaferri, fabricate de Henri Selmer & Cie., au o cutie de rezonanță asimetrică și ceva mai mare decât cele normale, eclisă îngustă, iar cele Maccaferri au în plus un rezonator suplimentar interior. Caracteristica principală este deschiderea de
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
faimă, Henri Selmer a decis ca acesta să fie un fel de ambasador al instrumentelor sale pentru tot restul vieții. Din această cauză, Reinhardt nu s-a mai preocupat să achiziționeze propriile instrumente, dat fiindcă putea oricând să ia o ghitară din fabrică pentru teste. Cu toate acestea, a achiziționat una, Nr. 704, în 1948. Este singura ghitară pe care registrele firmei arată că a fost livrată lui Django. Ghitara a fost destinată turneului italian. Deteriorată în timpul turneului, un lutier italian
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
tot restul vieții. Din această cauză, Reinhardt nu s-a mai preocupat să achiziționeze propriile instrumente, dat fiindcă putea oricând să ia o ghitară din fabrică pentru teste. Cu toate acestea, a achiziționat una, Nr. 704, în 1948. Este singura ghitară pe care registrele firmei arată că a fost livrată lui Django. Ghitara a fost destinată turneului italian. Deteriorată în timpul turneului, un lutier italian necunoscut i-a înlocuit partea superioară, utilizând o deschidere circulară, în locul celei ovale, tipice pentru instrumentele Selmer
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
să achiziționeze propriile instrumente, dat fiindcă putea oricând să ia o ghitară din fabrică pentru teste. Cu toate acestea, a achiziționat una, Nr. 704, în 1948. Este singura ghitară pe care registrele firmei arată că a fost livrată lui Django. Ghitara a fost destinată turneului italian. Deteriorată în timpul turneului, un lutier italian necunoscut i-a înlocuit partea superioară, utilizând o deschidere circulară, în locul celei ovale, tipice pentru instrumentele Selmer. Reinhardt a dăruit mai apoi instrumentul lui Grapelli, care la rândul său
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
rămas la acesta până de curând, când a fost vândută la licitație. Lutierul francez Maurice Dupont a restaurat-o conform planurilor lui Selmer, utilizând o placă de molid veche de jumătate de secol, restaurând totodată și tastatura. Cea mai celebră ghitară însă, a fost Nr. 503, cumpărată de Reinhardt în 1940. A fost instrumentul său preferat, cu care a cântat până în ultima clipă a vieții. După moartea sa, soția sa Naguine, a dat-o fiului său Babik, pentru a învăța să
Django Reinhardt () [Corola-website/Science/308605_a_309934]
-
Picasso, Georges Simenon și Jean Cocteau. A lucrat ca sculptor și pictor, trăind din vânzarea lucrărilor sale. Hesselberg a murit în anul 1972, lăsând în urma sa mai multe tablouri, lucrări de grafică și sculpturi, precum și peste 200 de cântece pentru ghitară.
Erik Hesselberg () [Corola-website/Science/308483_a_309812]
-
Chitara ori ghitara (pl. chitare, ghitare ') este un instrument muzical cu coarde ciupite. Ea are un gât lung, delimitat cu ajutorul tastelor (en. "frets"), și o cutie de rezonanță ale cărei ambe fețe sunt plane. În lateral, se formează „umerii” caracteristici, rotunzi, care dau
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
Chitara ori ghitara (pl. chitare, ghitare ') este un instrument muzical cu coarde ciupite. Ea are un gât lung, delimitat cu ajutorul tastelor (en. "frets"), și o cutie de rezonanță ale cărei ambe fețe sunt plane. În lateral, se formează „umerii” caracteristici, rotunzi, care dau corpului forma cifrei
Chitară () [Corola-website/Science/302376_a_303705]
-
în fiecare zi, primul fiind dăruit de regele Franței, Ludovic al XIV-lea. Tradiție și amuzament... Seara se aprind lampioanele în Grand Palace, se aud muzici de pe terasele restaurantelor, multă forfotă, tinerii se amuză povestind întâmplări cotidiene sau cântând la ghitară pe treptele palatelor sau a catedralelor, unii preferă chiar bordura trotuarului. Se creează o atmosferă plăcută, fiecare bucurându-se de o noapte romantică într-un decor renascentist. Mai lipsesc menestrelii și jongleorii de circ pentru ca imaginea să pară medievală... A
AMURGUL ZEILOR by OLTEA R??CANU-GRAMATICU [Corola-other/Science/83091_a_84416]
-
CD-uri, concerte, proiecte, turnee, colaborare cu ICR). Între [[7 mai]]-[[13 mai]] [[2007]] a avut loc în [[România]] un concurs internațional de jazz (""International Jazz Competition""). Dintre compozitorii și interpreții români de jazz contemporani sunt de menționat: [[Decebal Badila]] - ghitara bass, contrabas, pian, compozitor JOE ZAWINUL- INOVATOR CONTINUA STILUL FUSION INCEPUT DE MILES DAVID [[Categorie:Jazz]]
Jazz () [Corola-website/Science/298041_a_299370]
-
din Agnita și a soțului acesteia Anton Maly. Când Irmgard avea 10 ani, mama sa a divorțat de Anton Maly și s-a căsătorit cu un scriitor austriac din Boemia care, pentru a putea trăi, își câștiga existența cântând din ghitară și vânzând asigurări. După ce a absolvit gimnaziul de fete din Sibiu și Școala agricolă din Mediaș, la vârsta de 20 de ani, Irmgard a plecat în Germania, unde a petrecut 5 ani "care i-au marcat existența". În luna mai
Irmgard Höchsmann-Maly () [Corola-website/Science/311323_a_312652]
-
pe unele dintre acestea le-a regizat și a jucat în ele. Testamentul este un record pentru scena basarabeană - se joacă de 15 ani. Gheorghe Urschi a scris câteva volume de nuvele: „Dealul fetelor” (1977); „Insula adolescenței” (1980); „Băiatul cu ghitara” (1981); „Cazuri și necazuri” (1986); „Eu sar de pe fix” (1995), “Scrieri alese în 3 volume (2008) - Primul volum conține nuvele și povestiri, al doilea piese de teatru și al treilea scheciuri, monologuri și scenete de miniaturi. De asemenea, prin anii
Gheorghe Urschi () [Corola-website/Science/312911_a_314240]
-
1974 de Nicolae Covaci, pe versurile poeților Șerban Foarță și Andrei Ujică și apărută pe albumul „Mugur de fluier” (1974, reeditat în 1999 pe CD). Înregistrările au avut loc în formula N. Covaci - solist vocal, double-six, M. Baniciu - solist vocal, ghitară acompaniament, J. Kappl - solist vocal, chitară bas, clopote, C. Petrescu - percuție, V. Sepi - percuție, G. Reininger - percutie, clopote. O nouă versiune a fost înregistrată în 1992 pentru albumul „SymPhoenix/Timișoara”, în formula N. Covaci - chitară solo, double-six, M. Baniciu - solist
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
toate textele pe copertă. Muzica și textul Nicolae Covaci. Piesă compusă în 1999 și apărută pe albumul „În umbra marelui URSS” (2000; reeditat în 2003). A fost înregistrată în formula N. Covaci - solist vocal, chitară solo, motocicleta Honda, E. Krauser - ghitară solo, S. Dankelmann - chitară, F. Tienemann - chitară, L. Cioargă - baterie (sau tobe sintetizate de C. Brylankowski), V. Vaessen - chitară bas, T. Colen - voce. Compusă în anii '60 de Nicolae Covaci și Florin Bordeianu. Înregistrată în 1970 în formula N. Covaci
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
discul „Aniversare 35” (1997). Compusă în anii '60 de Nicolae Covaci și Florin Bordeianu, cu text scris de Florin Bordeianu. Înregistrată în 1969 (?) în componența N. Covaci - chitară solo, voce, F. Bordeianu - solist vocal, G. Reininger - orgă electrică, C. Rotaru - ghitară acompaniament, voce, K. Bela - chitară bas, voce, I. Ștefanovici - baterie. A apărut prima oară pe disc în 1998 (pe „Vremuri, anii 60...”). Compusă în anii 60 de Nicolae Covaci și Florin Bordeianu. Textul aparține lui Victor Șuvăgău. A fost înregistrata
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
Vremuri, anii 60...”). Compusă în anii 60 de Nicolae Covaci și Florin Bordeianu. Textul aparține lui Victor Șuvăgău. A fost înregistrata în 1969 (?) în formula N. Covaci - chitară solo, voce, F. Bordeianu - solist vocal, G. Reininger - orgă electrică, C. Rotaru - ghitară acompaniament, voce, K. Bela - chitară bas, voce, I. Ștefanovici - baterie. A apărut pentru prima oară pe discul „Vremuri, anii 60...” (1998). Piesă compusă în anii 60 de Nicolae Covaci și Florin Bordeianu. Autorul textului nu este menționat pe coperta din
Indicele cântecelor de Phoenix () [Corola-website/Science/305008_a_306337]
-
lucrarea lui Benjamin Britten, "Nocturnal after John Dowland for guita"r, compusă în anul 1964 pentru ghitaristul Julian Bream. Această creație cuprinde opt variațiuni pe teme din cântec sau din acompaniamentul de lăută, și care se închid prin interpretarea la ghitară a cântecului însuși. Artiști contemporani au înregistrat din opera lui Dowland. În anul 1999 tenorul John Potter, lautistul Stephen Stubbs, violonista Maya Homburger în colaborare cu interpreții englezi de jazz John Surman și Barry Guy, au înregistrat noi interpretari ale
John Dowland () [Corola-website/Science/313032_a_314361]
-
Menachem Mendel Schneersohn, cunoscut ca al șaptelea și ultimul Rabin din Lubavitch. De atunci, călăuzit în mod sincer de idealuri de dragoste universală pentru oameni, folosindu-și talentul de cântareț trubadur și povestitor carismatic, cu părul lăsat lung și cu ghitara în mână, a difuzat în rândurile tinerilor hippies evrei și o activitate filantropică de asistență morală și socială. Simultan, Shlomo Carlebach provăduia o modalitate de reîntoarcere la religia iudaică și la tradiția părinților sub o formă mai liberală sau tolerantă
Shlomo Carlebach () [Corola-website/Science/313988_a_315317]
-
vitreg la Chișinău. Petre a fost trimis la o școală parohială unde profesorii au constatat că are o voce bună și l-au înscris în corul eparhial, unde a învățat să cânte. Tatăl său vitreg cânta la muzicuță și la ghitară și, dându-și seama de talentul artistic al fiului său vitreg, i-a dăruit ghitara sa. În perioada în care era elev, Petre a reușit să învețe singur să cânte la ghitară. În 1915, în vârstă de 17 ani, Petre
Petre Leșcenco () [Corola-website/Science/319101_a_320430]
-
că are o voce bună și l-au înscris în corul eparhial, unde a învățat să cânte. Tatăl său vitreg cânta la muzicuță și la ghitară și, dându-și seama de talentul artistic al fiului său vitreg, i-a dăruit ghitara sa. În perioada în care era elev, Petre a reușit să învețe singur să cânte la ghitară. În 1915, în vârstă de 17 ani, Petre se înscrie la școala de ofițeri din Chișinău. În anul următor este trimis pe front
Petre Leșcenco () [Corola-website/Science/319101_a_320430]
-
Tatăl său vitreg cânta la muzicuță și la ghitară și, dându-și seama de talentul artistic al fiului său vitreg, i-a dăruit ghitara sa. În perioada în care era elev, Petre a reușit să învețe singur să cânte la ghitară. În 1915, în vârstă de 17 ani, Petre se înscrie la școala de ofițeri din Chișinău. În anul următor este trimis pe front cu gradul de . Revoluția din 1917 îl prinde într-un spital, unde fusese internat după ce fusese rănit
Petre Leșcenco () [Corola-website/Science/319101_a_320430]