516 matches
-
pildă a simțului social ce s-a născut din experiența traiului comunitar. Toate aceste exemple ne arată, crede N. Ghiulea, fost profesor de „politică socială” la Universitatea din Cluj, că „poporul nostru este primitor la orice idee folositoare de întovărășire” (Ghiulea, 1926, p. 35). Pornind de la aceste premise, el găsește temei pentru a susține diferite forme de „tovărășii” în lumea satului, pentru a apăra interesele clasei țărănești, pentru satisfacerea trebuințelor comune sau în scopul propășirii ei economice. Și la alte popoare
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
a lui Charles Fourier este considerată precursoarea cooperației moderne. Descompusă, viața în falanster ar putea fi comparată cu cooperația de producție, cu cea de consum, cu cooperativele de construire a locuințelor, cu restaurantul cooperatist etc., falansterul fiind „o cooperație integrală” (Ghiulea, 1927, p. 19). Fourier este cel mai important „precursor” al cooperației. Unii dintre elevii săi au făcut însă ca ideile sale să fie larg răspândite, să prindă viață. Doi dintre aceștia au creat falanstere după modelul ilustrului lor înaintaș, dar
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
altul bazat pe „cooperativizarea întregii vieți sociale”. Ideea aceasta solidarist-colectivistă are, desigur, nu numai o rezonanță economică, ci și una socială, educativă, pentru că năzuiește la transformarea personalității umane prin articulare la etosul comunitar. Un alt doctrinar al cooperatismului românesc, N. Ghiulea, care, am mai spus-o, a fost profesor de „politică socială” la Universitatea din Cluj în anii interbelici, de pe pozițiile unuia care credea că „clasele stăpânitoare de astăzi vor lăsa locul altora”, că „lumea merge spre democrație desăvârșită, spre o
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
nouă organizare socială, în care clasele muncitoare să aibă cuvântul întâiu”, gândea și el că mișcarea cooperatistă nu trebuie să fie lăsată să se transforme în una capitalistă. Soluția pentru „înlăturarea și combaterea acestui pericol” era „educația cooperatistă a maselor” (Ghiulea, 1927, p. 7). Pentru afirmarea ideilor cooperatiste, el susținea înființarea unui oficiu de propagandă care să editeze lucrări de exegeză și de popularizare, să „lămurească doctrina cooperatistă și să discute probleme pe care le are de ea de rezolvat în
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
popularizare, să „lămurească doctrina cooperatistă și să discute probleme pe care le are de ea de rezolvat în țara românească”. El mai cerea „școli cooperatiste, institute și societăți pentru progresul ideii cooperației, legături cooperatiste internaționale”. Toată această activitate, credea N. Ghiulea, nu poate fi lăsată pe seama statului, „din cauza concepției capitalist-burgheze care stăpânește ordinea noastră social-economică”. Sarcina propagandei cooperatiste trebuie atunci încredințată cooperatorilor înșiși, ca și asociațiilor culturale, „deoarece cooperația este un puternic instrument cultural și social de educație. Educația cooperatistă, credea
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
deoarece cooperația este un puternic instrument cultural și social de educație. Educația cooperatistă, credea economistul clujean, este una din cele mai bune și mai complete educații sociale, înrâurirea ei asupra maselor este una din cele mai fericite și mai repezi” (Ghiulea, 1927, p. 8). Fraza următoare ar putea figura în orice lucrare de pedagogie contemporană: „Educația simțului social, al iubirii de aproape, al ajutorului reciproc, al dezinteresării și jertfei pentru binele comun, în primul rând, și mai apoi dorința unei bune
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
care se poate întemeia o cultură solidă și o civilizație capabilă de progres”. Care sunt „ideile sociale” pe care se sprijină „doctrina cooperatistă” și în ce măsură aceste idei răspund nevoii de educație socială a maselor? „Ideea primordială a cooperației, scrie N. Ghiulea, este asociația.” (ibidem, p. 43 și urm.) Acest principiu social al asociației este „în mare cinste în concepția de viață a muncitorilor”, el fiind opus „concurenței”, principiu al capitalismului. Grupați în asociații, muncitorii pot rezista mai bine presiunii capitaliste. A
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Altă idee este aceea a necesității proprietății colective, capabile să aducă mai multe foloase sociale. Averea publică poate contribui la „răspândirea folosinței atâtor comori de artă, atâtor servicii publice” care altfel nu ar fi accesibile decât numai câtorva, credea N. Ghiulea, devenind astfel unul dintre precursorii ideii moderne de educație permanentă. Democrația, ideea stăpânirii și conducerii poporului prin sine însuși este încă o idee a cooperației care poate fi privită din unghiul pedagogiei sociale. Nu avem decât să o comparăm cu
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
comparăm cu „educația pentru democrație” care figurează ca finalitate în orice sistem educativ contemporan și recomandat de UNESCO. În sfârșit, prin cooperație se poate ajunge la transformarea socială a regimului social-economic, idee dinamitardă pentru timpul acela. Pentru că, prin „transformare”, N. Ghiulea înțelegea „dărâmarea regimului capitalist”, „ridicarea prestigiului muncii”, „repartiția beneficiilor între cei ce le-au dat naștere”, „întărirea proprietății colective pusă în serviciul public”, idei care au dat naștere unor orientări noi în viața socială (Punerea lor în practică s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Filipescu, C., 1943, Obștea, satul și noul regim agrar, București. Galan, A.G., 1926, Nașterea și dezvoltarea cooperației moderne, București. Galan, A.G., 1938, Ce este cooperația. Gândirea și sistemele cooperației în România, București. Ghica, Ion, 1956, Opere, vol. I, ESPLA, București. Ghiulea, Nicolae, 1926, Asociațiile țărănești, Editura Cartea Românească, București. Ghiulea, Nicolae, 1927, Cooperația. Faptă. Idee. Doctrină, Editura Cartea Românească, Cluj. Haret, Spiru, 1905, Chestia țărănească. Herseni, Traian, 1982, Sociologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Ionescu-Pașcani, T.C., 1925, Cooperația școlară, București. Ionescu-Pașcani
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
București. Galan, A.G., 1926, Nașterea și dezvoltarea cooperației moderne, București. Galan, A.G., 1938, Ce este cooperația. Gândirea și sistemele cooperației în România, București. Ghica, Ion, 1956, Opere, vol. I, ESPLA, București. Ghiulea, Nicolae, 1926, Asociațiile țărănești, Editura Cartea Românească, București. Ghiulea, Nicolae, 1927, Cooperația. Faptă. Idee. Doctrină, Editura Cartea Românească, Cluj. Haret, Spiru, 1905, Chestia țărănească. Herseni, Traian, 1982, Sociologie, Editura Științifică și Enciclopedică, București. Ionescu-Pașcani, T.C., 1925, Cooperația școlară, București. Ionescu-Pașcani, T.C., 1931, Cooperația școlară și învățământul cooperativ, Institutul Național
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Homo europeus). Foarte dense și profitabile, îndeosebi pentru istoria literară, sunt rubricile „Însemnări” și „Revista săptămânii”, cu numeroase și exacte aprecieri critice privind operele unor importanți scriitori ce se afirmau în acea perioadă. Alți colaboratori: Horia Petra-Petrescu, Petre Suciu, N. Ghiulea, I. Nissipeanu, Sever Dan, Octav G. Lecca, Maria Ștefănescu Cesianu ș.a. M.Pp.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287501_a_288830]
-
răul: operațiile făcute de ei au într-adevăr niște efecte. Filosoful a fost în mai multe rânduri pe câmpuri de bătălie și a asistat la demonstrarea talentelor lor: extrag schije, gloanțe de archebuză, pun la loc țesuturile grav răvășite de ghiulele de tun, de răni de sabie ori de vârfuri de lance. Medicul aruncă prafuri în ochi; chirurgul acționează și vindecă efectiv ceea ce poate fi vindecat. Montaigne neagă tot ce este irațional în etiologia bolilor - pedeapsa zeilor ori a lui Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Flacăra”). Poeziile din sumar pun în evidență eclectismul publicației: G. Bacovia (Pastel, semnată V. G. Bacovia), G. Topîrceanu (Cântec), Mihai Codreanu (Somnul rozelor), B. Fundoianu (Iarnă, „Charme dangereux”), Enric Furtună (De pe stâncă), Al. Dumbravă, I. Davidescu (Cântec), Al. Vâjâianu, C. R. Ghiulea, B. Lăzăreanu, Dinu B. Arbore, Mihai I. Bantaș. Cu titlul Fragment din „Marea epopee”, Al. Macedonski figurează cu o traducere a capitolului Epoda roșie din romanul Thalassa. Alături de Pagini dintr-un confesional, o nuvelă a lui B. Fundoianu, în general
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290711_a_292040]
-
și discută pe Tristan Tzara, Ion Vinea, B. Fundoianu, Ilarie Voronca, Mihail Cosma, Stephan Roll, Romulus Dianu, Sergiu Dan”. Un articol mai substanțial este dedicat „Biletelor de papagal”, care, „în rarefiata noastră publicistică, cu reviste apărând la mari intervale, asemeni ghiulelelor dintr-un tun răpciugos care se strică după fiecare tragere [...], sunt tirul rapid al unei mitraliere perfecte”. Numele noi lansate de publicația condusă de Arghezi „sunt îndrăznețe și dinamice, ca mugurii care au supt din seva unui pământ curățat de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290381_a_291710]
-
se plimbă în jurul biroului. Se aplecă deasupra mea, sprijinindu-se cu laba lui enormă de lemnul biroului și zâmbi. Apoi, fără să i se schimbe câtuși de puțin expresia, mă pocni peste venele gâtului cu un pumn greu ca o ghiulea de fier. Nu-și luase cine știe ce avânt pentru lovitura asta. Și totuși, parcă am fost decapitat. Mi-a venit în gură un gust de fiere. Simțeam în ea și sânge. N-am auzit altceva decât un bubuit în creier. Stătea
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
director Vespasian I. Pella. Printre redactori, până la război, s-au aflat Panait Zosân, Șt. Antim, I. Duscian, A. Steuerman-Rodion (responsabil al rubricilor literare). Începând cu septembrie 1917 devine director V. I. Radu, iar în corpul redacțional intră Șt. Vlădescu, C. R. Ghiulea, Stejar Ionescu, G. Spina, M. Săveanu, Mihail Sevastos, Adrian Pascu. După 1925 direcția va fi luată de C. R. Ghiulea (până la sfârșitul lui 1948). Printre numeroșii redactori din perioada interbelică la O. s-au aflat Virgil Gheorghiu, Aurel Leon, I. Berg
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
responsabil al rubricilor literare). Începând cu septembrie 1917 devine director V. I. Radu, iar în corpul redacțional intră Șt. Vlădescu, C. R. Ghiulea, Stejar Ionescu, G. Spina, M. Săveanu, Mihail Sevastos, Adrian Pascu. După 1925 direcția va fi luată de C. R. Ghiulea (până la sfârșitul lui 1948). Printre numeroșii redactori din perioada interbelică la O. s-au aflat Virgil Gheorghiu, Aurel Leon, I. Berg, iar după război - George Dem. Loghin, N. Barbu ș.a. De la primele numere interesul pentru viața culturală și, mai ales
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
C. Argeșanu ș.a. Câteva rubrici miscelanee apărute ani la rând, dar în perioade diferite, au constituit de asemenea unul dintre punctele de atracție ale ziarului. Între acestea, „Oameni și lucruri” a lui Rodion (A. Steuerman), „Însemnări”, ținută de Renovatus (C. R. Ghiulea), iar după 1930 de Al. Pogonat, sau „Aspecte”, aparținând lui G. Spina. Demne de semnalat sunt și notele, inteligente, spirituale, intitulate Scrisori din Paris, avându-l ca autor pe D. Carabulea (semna și Aleb). La fel, polemica în legătură cu limba română
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
cântăreț al toamnei, ambele din 1919) I.M. Rașcu analizează, cu observații subtile, poezia Litanii a lui Tudor Arghezi și versurile lui G. Bacovia. Alături de Rașcu fac critică literară A. Steuerman-Rodion, Eugen Herovanu, M. Sevastos, Octav Minar, iar după 1920, C. R. Ghiulea, Dinu Răutu, C. Săteanu, Val. Gr. Chelaru, Virgil Gheorghiu, Al. Pogonat, Al. Dimitriu-Păușești, I. Fr. Botez. Se traduce, mai ales pentru foileton, din operele lui L. N. Tolstoi, Maupassant, Daudet, Baudelaire, Verlaine, Pierre Delcourt, Edmondo de Amicis, Hermann Losch ș.a.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288547_a_289876]
-
1917 și iunie 1918, iar a doua din octombrie 1937 până în iunie 1938. Un numar omagial dedicat lui I. L. Caragiale deschide fiecare serie, bucurându-se de colaborările lui Victor Eftimiu (Amintiri despre Caragiale), G. M. Zamfirescu, Sandu Teleajen și C. R. Ghiulea. Alte numere îi omagiază pe Petre Liciu, Al. Davila, B. Delavrancea. Versuri semnează Ștefan Ciubotărașu, Al. Davila, în timp ce G. M. Zamfirescu, Adrian Păscu, Paul Al. Georgescu, Sandu Teleajen, C. Vernescu-Vâlcea, N. N. Tonitza, G. M. Vlădescu, Octav Botez, G. Ivașcu, Const.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290108_a_291437]
-
operau numai în Europa, deci aceste trupe au format grosul oștirii otomane în lupta de la Vaslui. Evident, n-a putut lipsi un corp de artilerie, care atunci nu avea rol de a sparge frontul, deoarece nu se cunoștea folosirea mitraliilor, ghiulelele fiind din piatră sau din fontă, făceau mai mult zgomot decât pagube de vieți omenești, rolul fiind mai mult de a impresiona și speria. Dacă în bătălia de la Vaslui, din ordinul sultanului, au participat cei 10.000 de ieniceri, 8
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]
-
se repetau, autoritățile și cetățenii nu puteau sta cu mâinile încrucișate, ci propuneau: „să ne ajutăm singuri!" Personalități precum V. Georgescu- Bârlad, D. Ionescu-Botoșani, N. Alexandrache. M.Șt. Graur, V. Beldie, T. lacobescu, H. Șerbănescu, C. Gongolopol, Pr. Gh. Popescu, N. Ghiulea, G. Simionescu, P. Bețianu, preot Iacomi înaintau parlamentului țării un proiect de lege ca din taxele locale să se înființeze un fond cu destinație exclusivă lucrărilor edilitare desinate regularizării apelor amintite. Proiectul de lege dezbătut de Adunarea Deputaților din 16
VASLUI. TRADIŢIONALISM… Oameni și întâmplări by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Science/91666_a_92808]
-
extrem de lentă a armelor în primele șase secole ale existenței lor și rapiditatea extraordinară a procesului în cel de-al șaptelea secol sunt ilustrate de istoria artileriei. Tunurile cu care turcii au asediat Constantinopolul în 1453 puteau să tragă cu ghiulele de 362 de kilograme pe o distanță de 60 de metri, trăgând 7 salve pe zi și una pe noapte. În 1650 un tun cu o ghiulea de 4 kilograme putea să tragă în linie dreaptă la o distanță de
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]
-
Tunurile cu care turcii au asediat Constantinopolul în 1453 puteau să tragă cu ghiulele de 362 de kilograme pe o distanță de 60 de metri, trăgând 7 salve pe zi și una pe noapte. În 1650 un tun cu o ghiulea de 4 kilograme putea să tragă în linie dreaptă la o distanță de 160 de metri, în timp ce 200 de ani mai târziu distanța de tragere a unui tun englezesc cu ghiulele de 4 kilograme era de 2,74 kilometri. După cum
[Corola-publishinghouse/Science/2126_a_3451]