417 matches
-
înspăimântă gândul că nu voi învăța sensul lui a iubi. Că DOI e o renaștere într-o noapte fără sfârșit pe aripile îngerilor ce trag Carul Mare, risipind întrebările aburinde despre sensul lui Poate. Încă visez că apare învăluit în giulgiul îmbrățișărilor izvorânde la umbra sălciei pletoase, murinde de atâta așteptare. RĂMÂN Să știi că rămân pe strada ta, unde-ți ascunzi evadarea. Mi-am închipuit că mi te arăți în nedeslușita încumetare de a mă îmbrățișa. Ți-am mângâiat umbra
MĂ CHEAMĂ SINGURATATEA (VERSURI) de DANIELA GÎFU în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381279_a_382608]
-
1945 (în colaborare cu I. Bujes); Richard Sasurly, I. G. Farben, București, 1945 (în colaborare cu I. Bujes); André Ribard, Minunata istorie a omenirii, București, 1946 (în colaborare cu Octav Mărgărit); James Hilton, Nu suntem singuri, București, 1947; Horace MacCoy, Giulgiurile nu au buzunare, București, 1949; Albert Maltz, Curentul subteran, București, 1951; Tirso de Molina, Don Gil de Ciorap-Verde, București, 1957 (în colaborare cu Ion Frunzetti); Giovanni Germanetto, Memoriile unui bărbier, pref. Palmiro Togliatti, București, 1960 (în colaborare cu Constanța Tudor
SCHILERU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289554_a_290883]
-
de ani. Nu mai este tânără și frumoasă precum nimfele Calipso și Kirke. În plus, este o simplă muritoare. Și totuși, Ulise o preferă. De ce oare? Cum se știe, ea a reușit să reziste ademenirilor și asalturilor pețitorilor invocând neterminarea giulgiului lui Laerte, tatăl regelui Ulise. Ziua îl țese, iar noaptea îl destramă, îl desface. „A desface”, în grecește, se spune analyein (analuvein) - de la care vine actualul „a analiza”, cu sensul de „a elibera pe cineva de legături”26; în Odiseea
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
să se retragă în sălașul meditației și se întoarce în liniștea casei lui Laerte, în care s-a născut și în care va muri. Îl întâmpină și îl îmbrățișează „soața bătrână cu caier de lână”: hiperraționala împletitoare și despletitoare a giulgiului absolut... * Acest Ulise nu mai este tânărul călător de altădată. A devenit un sedentar, pentru că gândește. Imobilitatea este condiția sine qua non a contemplației. Nu poți gândi dacă hălăduiești prin lume. Nomadul, migratorul, turistul nu cugetă; ei văd lumea, adică
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
în deceniul cinci. La aflarea acestui afront, cuplul Ceaușescu hotărăște măsuri drastice. Se încep preparativele. Se lansează întâi zvonul (zvonul, o armă atât de utilizată în Est) că „transcendentalii” sunt niște „sectanți” periculoși care umblă prin instituția lor îmbrăcați în giulgiuri albe, cu lumânări în mână. Ba unii umblă și pe străzi, noaptea, echipați astfel! În acest timp fiecare cercetător este „prelucrat” pentru a avea o atitudine „partinică” la noua ședință ce se pregătea. și totul a decurs conform „liniei trasate
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
personală” mozaicată. Poezia este invocată ca „ivirea cântecului”, „sunet pur”, „ținta hipnotică”, ipostaze metaforice desemnând o dinamică a contrariilor și proiecția spre un plan abstract. După o lungă întrerupere, N. revine în peisajul editorial cu volumul Gara de Est (2003). „Giulgiul inocenței” din Poeme, mărturie a unei lumi magice, se destramă brutal, tărâmul paradisiac, numit prin cuvinte de rezonanță blagiană - „acolo este veșnică vară” -, lasă loc imaginii bibliotecilor „prădate”. SCRIERI: Poeme, București, 1973; Roza și închipuirea, București, 1976; Duminică spre luni
NEGOIŢA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288403_a_289732]
-
1978. Repere bibliografice: Geo Vasile, Exilul inimii, dezamăgirea cuvântului, LCF, 1998, 46; Daniel Cristea-Enache, Obiecte cu personalitate, ALA, 1999, 452; Simion Bărbulescu, Din perspectiva exilului, LCF, 1999, 34; Victoria Milescu, „Meseria exilului”, „Universul cărții”, 2000, 8-9; Geo Vasile, Graffiti pe giulgiul poeziei, CNT, 2002, 21; Mariana Criș, Un limbaj frust, dar păstos de metaforă, LCF, 2002, 27; Simona-Grazia Dima, Regresiune spre origine, „Universul cărții”, 2002, 8-9. M.In.
NICULESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288454_a_289783]
-
ști de altă Lege,/ de Frumos, de Bun și Drept.” Muzicalitatea versului eminescian, imposibil de recunoscut aici, se regăsește în poemele erotice, croite după modelul romanțelor: „! ți-ai crescut parcă anume/ părul cel mai lung din lume,/ ca-ntr-un giulgi să-ți ții într-însul/ trupul tău curat ca plânsul,/ lin pornit și-ncheiat lin,/ ca-ntr-o șoaptă de amin...// eu de-acuma ți-s străin...// nu mai vii și nu mai vin,/ să mă-mbăt de sfântu-ți vin,/ unde
IVANESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287648_a_288977]
-
cum sunt cuvintele rugăciunii din Ghetsimani, plânsul creației din Vinerea Mare sau coborârea în iad. Punctul maxim al acestui avans în sfera nevăzutului este atins de icoana Învierii Domnului, ai cărei martori de primă instanță sunt doar Tatăl, mormântul gol și giulgiul cu miresme. Icoana clasică a Învierii este de fapt icoana pogorârii în iad, ce păstrează câteva elemente esențiale din reprezentarea răstignirii (îngerii revin cu glas de bucurie, iar Crucea este orizontală și apasă, tot la „locul Căpățânii”, peste împărăția morții
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ci adesea le stîrnește; în orice lucru de o frumusețe impunătoare, forța are ceva magic. îndepărtați mușchii noduroși ce par să spargă marmura în care e sculptat Hercule și farmecul acestuia s-a dus! Cînd Ekermann prea devotatul a ridicat giulgiul ce acoperea cadavrul lui Goethe, el a rămas uluit de pieptul masiv al idolului său, care-i evoca un arc de triumf roman. Cînd Michelangelo îl înfățișează pe Dumnezeu-tatăl în formă omenească, observați cîtă vigoare îi acordă. Și, oricît ar
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Queequeg, luminate de aceleași vîlvătăi supranaturale, ardeau pe trupul lui ca niște flăcări albăstrui, din focul Satanei. întreaga priveliște se șterse odată cu lucoare palidă de pe catarge și din nou vasul Pequod și toți oamenii de pe punțile sale fură învăluiți în giulgiul negru al nopții. Peste cîteva clipe, Starbuck, încercînd să înainteze, se izbi de cineva. Era Stubb. Ă Ce mai ai de spus acum, omule? Am auzit cum strigai. Parcă altfel decît adineaori, cînd cîntai... Ă Nu, n-am strigat deloc
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
ucenic pe care Îl iubea Isus”. Aceștia sosesc degrabă, „ucenicul cel iubit” devansându-l pe mai vârstnicul său codiscipol căruia, totuși, i se oferă privilegiul de a intra primul În mormânt. „Ucenicul iubit” se aplecase numai peste intrare și văzuse giulgiurile aruncate pe jos. Scena conține câteva elemente bizare, asupra cărora Însă nu este cazul să ne oprim aici. În primul rând, cei doi intră, privesc giulgiurile „care se odihnesc”, au revelația Învierii (adică a veridicității Scripturii), după care „se Întorc
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
a intra primul În mormânt. „Ucenicul iubit” se aplecase numai peste intrare și văzuse giulgiurile aruncate pe jos. Scena conține câteva elemente bizare, asupra cărora Însă nu este cazul să ne oprim aici. În primul rând, cei doi intră, privesc giulgiurile „care se odihnesc”, au revelația Învierii (adică a veridicității Scripturii), după care „se Întorc la ai lor” fără a-i acorda nici o atenție Mariei Magdalena. Vin, văd și pleacă! În timpul acesta, Maria Magdalena așteaptă la ușa mormântului, „afară”, precizează textul
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
mormânt. Scena poate fi interpretată În două sensuri, unul nefavorabil, altul favorabil Mariei Magdalena. Favorabil: femeia ajunsă În fața mormântului descoperit Își dă seama că Domnul a dispărut, dar nu pricepe taina Învierii. Îi cheamă pe cei doi discipoli care, văzând giulgiurile Împrăștiate, „au crezut”, adică și-au dat imediat seama că Scriptura s-a Împlinit. Îndată ei pleacă, lăsând-o pe Maria Magdalena la ușa „tainei Învierii” tot atât de perplexă și de Încețoșată ca la Început. Ea nu-și dă seama, plecând
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
se vedea nici urmă de elev din clasele mai mici. Totul era cufundat în întuneric. Doar o ușă, ici, colo, se contură într-un negru mai accentuat pe fondul închis al holului. Mă plimbam încet, fără scop, admirând noaptea și giulgiul ei tăcut. Hoinăream pe holul etajului doi gândindu-mă la diverse lucruri. Epoca în care trăiam era principalul subiect. Mă bântuiau apoi întrebări și presupuneri cu privire la conținutul lăzilor pe care trebuia să le primim dimineață. Mă întrebam dacă comportamentul Anei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
în jurul meu. Nici o lumină, nici o adiere de vânt, nici o șoaptă! Izolare totală. Îmi vedeam mâinile și picioarele, corpul în general, sau ideea lui, cel puțin. Abia începeam să observ locul în care mă aflam. Apoi a început să mă strângă. Giulgiul de pretutindeni se înfășura în jurul meu din ce în ce mai strâns. Eram înghesuit de ceva ce nu vedeam, nu simțeam. Parcă eram într-un autobuz plin cu oameni care nu mai încăpeau și începeau să mă sufoce cu prezența lor, să mă strivească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
intervenția Providenței. Astfel că, de îndată ce șeicul rosti: „Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Dumnezeu, iar Mohamed este trimisul Său“, Khâli profită de ocazie pentru a sări de la locul lui și a da semnalul de plecare spre cimitir. Femeile însoțiră giulgiul până în pragul ușii, fluturând năframe albe în semn de tristețe și de rămas-bun. Boabdil se făcu nevăzut printr-o ușă ascunsă. De acum înainte granadinii din Fès puteau muri liniștiți: silueta lăbărțată a sultanului nu avea să mai vină să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu doar câteva forme albe întrezărindu-se printre umbre. Pe măsură ce ochii i se obișnuiau cu lumina slabă, văzu că prin încăpere erau împrăștiate o mulțime de socluri pe care se aflauă ce anume?ă obiecte, ascunse de cearșafuri albe ca giulgiurile. Aceste fantome tăcute - nici una suficient de mare pentru a fi Trandafirul - erau întrucâtva îngrijorătoare. Iar scârțâitul continua să se audă și aici, ca și în încăperile dinainte... De data asta ușa nu mai era pe peretele opus, ci în dreapta lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
face lumea coerentă. Că tot talentul unui prozator nu este de a copia realitatea, ci de a-i descoperi contururile ireale, fabuloase. Ireale în sensul de ascunse, nu bazaconiile subconștientului, ale incoerentului. Știam că arta prozatorului este de a ridica giulgiul realului (sună pășunist, dar n-am altceva la îndemână) și de a arăta adevărul etern al trecătoarei (na!) clipe. Nu știam nici atunci, după cum nu știu nici acum, cum poți realiza așa ceva. Talentul, munca pe foaia de hârtie, chinurile creației
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Avea ea o teorie. Spunea că, în începuturi, smalțul păpușilor nu se vedea. Olarul le poleise cu un fel de abur, duh și lumină, care le făcea să pară asemeni îngerilor. Dar păpușile au vrut să afle ce era sub giulgiul acela în care le învăluise Olarul. Și l-au tot sfâșiat, l-au tot sfâșiat până n-a mai rămas decât smalțul ultim. Spunea Ester că d-aia multilateral dezvoltata noastră e așa de aiuritoare: ne sfâșiase sufletele și ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
clipă, nemișcat, În Înaltul zidului. Noaptea se lăsa acum inexorabil. Zgomotul pașilor se stinse În bătaia vîntului. Am sărit de partea cealaltă și am pătruns În grădină. Bălăriile se congelaseră În lujere de cristal. Statuile Îngerilor doborîți zăceau acoperite cu giulgiuri de gheață. Suprafața fîntînii era Înghețată Într-o oglindă neagră și lucioasă din care se ridica doar brațul de piatră al Îngerului scufundat, ca o sabie din obsidian. Lacrimi de gheață Îi atîrnau de degetul arătător. MÎna acuzatoare a Îngerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
noastră fugară pe acest pământ sunt fulgerări scurte drapate cu bucurii și pătimiri, căderi și înălțări, înfrângeri și biruinți, și aceasta depinde de cum îți interpretezi rostul tău, departe de Dumezeu, sau în slujba Sa și a iubirii aproapelui, îmbrăcat în giulgiul muncii și veșnicei dăruiri, cu sufletul urcând și trupul coborând. Am plecat cu sufletul ușurat, încărcat de emoții și planuri viitoare. Am privit înapoi Fortul 13 Jilava. Părea un imens cavou, cu celule reci, întunecate și umede. Aici au pătimit
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
și cu vechii dușmani „biblici” strigă să fim iarăși răstigniți, pregătind noi legi criminale antiumane. Dar noi nu vom săruta călcâiul Irodiadei, și nu vom cere capul Sfântului Ioan Botezătorul, și le vom răspunde cu nefrica morții, păstrându-ne neîntinat giulgiul demnității umane și legile dumnezeiești, sub ploile oricăror lovituri. Noi, legionarii nu mai avem de ales. Pe pământ sau ape, moartea e tot moarte. Zbirii vor rămâne iarăși umiliți în fața tăriei noastre, căci nu ne vor putea îngenunchia, destrăma și
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]
-
În cot până când ajunse cu jumătate de corp afară. „Primește-mă, Dumnezeule mare, În brațele tale... ” șopti, și Își dădu drumul să cadă În universul alb de sub el. Căderea dură, parcă, o veșnicie. Nu știa decât că era Învelit În giulgiul imaculat al zăpezii și că plutea spre celălalt liman, Într-un frig care se transforma, Încet, În căldură. Undeva se auzeau urletele lupilor. Tot mai aproape. Haita se apropia În goană. Oană auzi chiar și zgomotul pașilor lor, erau mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
să nu plângi pleoapa ta cea albă‐vineție s‐ o cobori și sufletul să‐ ți strângi! tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐nfașă tot în alintare și în giulgi, Maica mea de suferinți frumoasă toate‐a tale‐ s sfinte și sunt dulci, tu, cămașa lui Hristos, cămașă, ca‐ntr‐ un leagăn iară să mă culci, ca pe pruncii negrăiți mă‐ nfașă tot în alintare și în giulgi! TURNUL (fragment
Cuvinte despre poeți şi poezie. In: OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]