1,314 matches
-
de o mâzgă puturoasă în care ciubotele domnești intrară până la glezne. Barzovie-Vodă se uită în jur, căutând o bucată de pământ mai zbicită, dar nu găsi. Atunci se hotărî: căzu în genunchi și strigând cu glas înalt tremurat: „Fii binecuvântată, glie străbună!”, plecă barba în noroi. Mișcare sublimă, dar stângace: pierzându-și firescul centru de greutate aflat în zona masivă a stomacului, corpul ilustrissim se răsturnă într-o rână și Barzovie-Vodă păru câteva clipe, cât dădu din mâini și din picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
văzut bisericile, statuia eroilor, termocentralele și fabricile dintre care puteam să o aleg pe aceea unde, în mod firesc, aveam să lucrez și eu. Apoi sora m-a făcut să simt țara puternică, pașnică, se întindea dincolo de orizont. — Știi, dragă, glia țării e plină la tot pasul de cei morți. Ei sunt și sub pașii tăi. Chiar și aici, sub asfaltul neted. Toți sunt niște eroi cărora trebuie să le fim recunoscători pentru faptul că mașina aceasta ne poate purta atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
ocina sa pe care o putea lăsa moștenire urmașilor care puteau beneficia de averea moștenită dacă rămâneau în sat, pe aceeași moșie. La început, țăranul dependent se putea muta de pe o moșie pe alta, dar , după legiuirea de legare de glie din 1628, plecarea în alt locă se limita, fiind condiționată de o plată numită găleata de ieșire, care se plătea încă din secolul al XV-lea. ranii fără ocină, pierdută din diferite cauze (vânzare, cedare pentru a scăpa de o
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
existență. Ca într‑o secvență filmată cu încetinitorul, mama vede blocurile grele de piatră, crescute din pământul de la Mauthausen, cum îi strivesc pe deținuții vlăguiți. Chiar după încheierea zilei de muncă trebuiau să care bolovanii în jos, pe scări. Iar glia maternă de la Mauthausen nu se apără; o mamă înghite orice. Deși mama s‑a apărat întotdeauna, acum tot ce‑i rămâne sunt maldărele de hârtii care i se estompează în fața ochilor istoviți. Azi mă mai duc și la clubul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
îl înfășoară În tonuri de crepuscul, când toamna prinde iară Sub casca lui de frunze un rod îmbelșugat, Atunci, intrând în simpla, obșteasca armonie Cu tot ce-l limitează și-l leagă, împăcat, În toamna lui, copacul se-nclină către glie. BANCHIZELE Din aspra contopire a gerului polar Cu verzi și stătătoare pustietăți lichide, Sinteze transparente, de străluciri avide, Zbucnesc din somnorosul noian originar. Mereu rătăcitoare, substratul lor închide Tot darul unui soare roșiatec și avar, Apoi, de-a lungul nopții
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
aprinsa torță al cărei scrum sunteți, În vinul desfătării, aleargă să vă scalde, În vinul viu și tare al noii sale vieți... Mulțimi prinse-n vâltoarea efluviilor calde O, voi înfiorate noroade, la pămînt! Zdrobiți centura ființei, topiți-vă cu glia; Iar peste lutul umed și trupul vostru frânt, Enorm și furtunatec să freamăte Orgia!" NIETZSCHE Războinic dur și aprig cuceritor de zări, Să fi-ntreprins asaltul temutelor portale Purtând înfrigurată mândria forței tale Mai sus și mai departe spre noi evaluări
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
stau să pice Din care ramuri hâde - năprasnici șerpi lemnoși Zbucnesc, ca sus în baia albastră să despice Limbi verzi, șuierătoare, prin dinții veninoși. III Dar peste ochi și cuget căzu o deasă sită. Mă tolănii în voie pe caldul gliei sân Și îmi lipii obrazul și tâmpla obosită De scorojita coajă a trunchiului bătrân. L-am alipit. Când, pâcla de gânduri și simțiri Se lămuri deodată în limpezi închegări. Un văl purta deasupra. Din plasa lui subțire Cădea aromitoare năpada
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
luminii Pe templul ars, pe cerul topit al Salaminii, Un fum gălbui înnoadă prelung, ca un fuior. Am azvârlit cununa, am desfăcut herminii Bogatele-i podoabe de fir. Drept sfânt odor: O lance, iar în dreapta un gladiu lucitor... Aici, în glia greacă ce-și poartă dârz măslinii. Soldat al Demeterei mă voi sădi adânc, Ca, mâine, când iscoade plecate pe oblânc Vor ispiti desișul de sulițe și flamuri, Să scapete persanii, pierind sub orizon! Vor fi zărit, hieratic, cu fulgere drept
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
propriu, ajung chiar până la romantismul tiradei. De remarcat că în Dionisiacă Ion Barbu anticipează pe Blaga din Pașii profetului, făcând să răsune chemarea corului menadelor la desfătările bahice: "O, voi, înfiorate noroade, la pămînt,/ Zborobiți centura ființei, topiți-vă cu glia./ Iar peste lutul umed și trupul vostru frînt,/ Enorm și furtunatic să freamăte Orgia!" Curând poetul nu se va mai recunoaște în aceste versuri nici chiar în splendidul poem După melci, publicat în "Viața romînească", în 1921, în care manierismul
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
Cea mai nobilă și veche Pe moșia strămoșească. Limba noastră-i încântare, Are gust de viță vie Și de România Mare În podgorii pe vecie. Limba noastră de dulci muguri Are gust de busuioacă Distilată din vechi struguri Copți pe glia traco-dacă. Limba noastră-i seva noastră, Are gust de boabă-amară Ce în dulce grai se-ncastră Și în slova seculară. Limba noastră e-o licoare, Are gustul din buchetul Ce îl plânge și îl doare Pe sfinția sa, Poetul.
LIMBA NOASTRĂ de ROMEO TARHON în ediţia nr. 965 din 22 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364334_a_365663]
-
nici cucul Țara era condusă de Ilici zăbăucul! Când am venit în țară nu cred că era iarnă Căci vara dispăruse și nu era nici toamnă. Când am venit în țară domnea o letargie, Parcă-nviase moartea și stăpânea pe glie. Lumea îmbătrânită și îndobitocită Se ducea des la popă, cu viața arvunită. Au șters din calendare luna de primăvară, Au desfi ințat spitale căci erau o povară Doar cârciumi la tot pasul, biserici cu duiumul Poporu-ngenunchiase, le poruncea nebunul! Un
CONDAMNAREA (POEME DE REVOLTĂ) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364332_a_365661]
-
piereau la umbra crucii. Cum am venit acasă cu gând la re-ntregire Refuz să retrăiesc o nouă amăgire Când am venit în țară ne sufoca teroarea Că marile puteri ne-au injectat tumoarea De cancer, să ajungem un popor fără glie În secret veneticii primesc cetățenie. De s-o trezi poporul feriți-vă, tâlhari! Prea mult ne-ați sărăcit, vă spânzurăm, samsari! PLAIURI OLTENEȘTI Reculeg din amintiri Cântece de haiducie Țara-i plină de străini Olteni de mai sunt o mie
CONDAMNAREA (POEME DE REVOLTĂ) de VIRGIL CIUCĂ în ediţia nr. 951 din 08 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364332_a_365661]
-
ordinul Regelui Mihai, înaintea semnării armistițiului cu rușii, România a pierdut baza juridică și morală a apărării drepturilor sale, s-a dezonorat singură." România asfârșit prin a încheia războiul în tabăra învingătorilor, dar împărtășind condiția învinșilor. Am recăpătat totuși jumătatea gliei transilvănene, răpită prin Dictatul de la Viena.Țara a rămas însă, din acest război, cu trupul sfâșiat în nordul și răsăritul ei, prin pierderea Basarabieiși a unei jumătăți din Bucovina. Demnitatea Soldatului român, însă, a rămas neștirbită, a rămas mereu întreagă
ACTUL DE LA 23 AUGUST 1944 ŞI...VOLUNTARII DIN CIOHORĂNI de GHEORGHE PÂRLEA în ediţia nr. 965 din 22 august 2013 [Corola-blog/BlogPost/364350_a_365679]
-
CÂTE UNUL Autor: George Safir Publicat în: Ediția nr. 340 din 06 decembrie 2011 Toate Articolele Autorului Mai ară, Doamne, câte unul, În van, desțelenind pământul, Tăind de-a valma teiul, prunul, Uitând c-a fost întâi - cuvântul! Și lasă glia bună, grasă, În tihnă să se odihnească Și seamănă pe lângă casă, Doar viță, ca să-l amețească. Când vine toamna să culeagă, Înjură că recolta-i slabă, Dar uită că, la normă-ntreagă, Atâți-au fost: un moș și-o babă
MAI ARĂ, DOAMNE, CÂTE UNUL de GEORGE SAFIR în ediţia nr. 340 din 06 decembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364496_a_365825]
-
păgâne în încercarea aspră de-A Fi și de-A RĂMÂNE o patrie de Albe, o patrie de grâne nevoia de unire se preumbla prin sate heraldică-mpăcare cu munții și cu marea caizi perfizi și spâni însângerară zarea sfințitei glii române jertfită prin tratate apolodori servili măsoară iarăși apa satrapilor târzii să le întindă pod o funciară vrere reașezară matca în davele străbune cu iz de voievod ninge la Alba de Întâi ale iernii își sapă temelia veșniciei un neam
DOR ROTUND de GEORGE NICOLAE PODIŞOR în ediţia nr. 242 din 30 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/361504_a_362833]
-
Mitică? - Lipsa de credință, lipsa de educație, faptul că s-au populat artificial orașele, că s-au industrializat. S-a construit enorm de mult, s-a adus forță de muncă de la țară. Și pe țăran, când l-ai rupt de glia lui și l-ai băgat în mahala, a luat ce este mai rău. Și a devenit mârlan. Nu mai este orășeanul care știa că nu trebuie să scuipe pe jos, că nu trebuie să arunce semințe pe jos. Așa era
INTERVIU CU MAESTRUL TUDOR GHEORGHE... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 250 din 07 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/361456_a_362785]
-
voi veni, atunci când va să fie, Să mă aștepți, la margine de râu! Eu voi fi mort..., acolo tu ești vie, Cu flori în păr și-n fota prinsă-n brâu... Eu nu voi ști, dar tu-mi alegi în glie Loc de popas și mă vei ține-n frâu. Când voi veni, atunci când va să fie, Să mă aștepți, la margine de râu! Când voi veni, tu să-mi întinzi, zglobie, Buchet de flori cules din lan de grâu, Să
FILE DIN VOLUMUL CELEI CE NU MAI ESTE de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 915 din 03 iulie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363954_a_365283]
-
ai fost cu noi Și nu ne-ai lăsat singuri la război... Ne-ai îmbărbătat în viață și luptă: "La arme, copii, țara nu-i pierdută!" Lupta a-nceput, un pas n-am cedat... Dușmanul învins-am, și-am eliberat Glia sfântă-a Țării, plai nemuritor... Mamă fără seamăn, Mama tuturor! Marin Voican-Ghioroiu Referință Bibliografică: La aniversarea LIMBII ROMÂNE / Marin Voican Ghioroiu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1699, Anul V, 26 august 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Marin Voican
LA ANIVERSAREA LIMBII ROMÂNE de MARIN VOICAN GHIOROIU în ediţia nr. 1699 din 26 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/362949_a_364278]
-
de 7200 km pătrați, materializate în țaă și în lume. O cercetare de astăzi, pentru mâine și pentru cel mai sigur viitor”. Omul sfințește locul și cartea de față se bazează pe mărturii ale unor oameni legați cu dragoste de glie. Avem peste 300 de pagini cu puls, pagini vii care se mișcă în fața ochiului atent al cititorului. O carte la care, spuneam, o să revin fie și doar pentru că pașii mă vor purta pe acele meleaguri vreodată și aș vrea, după ce
O LECŢIE VIE DE ISTORIE ŞI CULTURĂ DE MARE CLASĂ de GABRIELA ANA BALAN în ediţia nr. 1699 din 26 august 2015 [Corola-blog/BlogPost/362944_a_364273]
-
creștin. Sângele său de dac a animat dorul de absolut al transcendenței divine prin cultul zamoxian ale nemuririi. Radu Gyr a scris atât de frumos, încât s-a dăruit Cerului mistic, ca o taină ce-a odrăslit profetic, cântându-și Glia pe strunele veșniciei, crezând în Dorul-Dor ce l-a durut, pe vremelnicia dintre Nistru și Prut, înverzind în inima sa cerul nădejdii că jertfa sa și a confraților săi au înomenit divina Iubire a lui Dumnezeu pentru Neamul nostru preaales
SURÂSUL DIVIN ÎN LACRIMA LUI RADU GYR de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363007_a_364336]
-
Prin iubire a urcat în conștiință Taborul să nu moară în noi, niciodată credința: veșmânt durabil al Crucii, el, luptătorul pentru cei ce nu și-au mărturisit suferința. Divin poet, al îngerilor har și suferință, dăltuit în cremenea din milenara glie, în sfântul său Stihar al inimii voință, și-a creat o nouă și-o sfântă Românie. El fiind triumf și când a fost înfrângeri, văzduhul plin de curcubeele răscrucii, i-au zămislit năprasnice furtuni și îngeri suind din Râpa Robilor
SURÂSUL DIVIN ÎN LACRIMA LUI RADU GYR de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1537 din 17 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/363007_a_364336]
-
îl privește înmărmurit. PRINȚESA: (către cavaler) Niciodată n-am știut de istoria asta. CONTESA: Conte, poate că Paloș este curios să afle câte ceva despre tine... CONTELE DRACULA: Am ales această libertate a vieții eterne de după moarte ca să nu-mi părăsesc glia strămoșească întru apărarea neamului. Dar se pare că sacrificiul a fost în zadar. Trădătorii acestui popor se înmulțesc ca ciupercile după ploaie...( Face o pauză, iar în liniștea de afară se aude vuietul vântului ce se lovește cu furie de
REGATUL LUI DRACULA (I) (SCENARIU FILM) de ION NĂLBITORU în ediţia nr. 1068 din 03 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/362936_a_364265]
-
Troienind ca altă dată. Prin păduri vedenii ard Frigul brumei strașnice Turme mici aburc grăbite Spre sălașuri tainice Munții clatină ninsoarea Cețuri văile strecoară Iarna a acoperit cărarea Viscolul ne împresoară. Cojocelul alb al iernii Stă frumos pe-a țării glie Moșul vine tras pe sănii Într-a nopții feerie Neaua-i parcă mai sfioasă Răsăritu-i plin de stele Însă una-i mai frumoasă Domnul mic stă printre ele. Referință Bibliografică: Cojocelul alb al iernii. Mihai Condur : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593
COJOCELUL ALB AL IERNII. de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 1082 din 17 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363364_a_364693]
-
plecat alene pe cărare, Tu ai venit cu dimineți în ceață Și mi-ați lăsat doar tristă sărutare... Bucurie în iarnă Cu hlamida ta cea albă Ai acoperit câmpia Și-ai prins pomilor o salbă De argint ca-n toată glia. Râuri par că sorb din halbă, Întețindu-și veselia... Cu hlamida ta cea albă Ai acoperit câmpia. Saltă-n trepte bucuria Înflorind ca flori de nalbă Și pe deal, copilăria Strigă fără fel de jalbă, Sub hlamida ta cea albă
ANOTIMPURI de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 1082 din 17 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363472_a_364801]
-
insista pe cuvinte, domnul academician sugerează reflecții prin discursul de la tribuna Parlamentului în legătură cu faptul că începând cu 1990 s-au făcut și se fac exproprieri de terenuri, benefice liotei excrocilor, primarilor, marilor latifundiari, clasei politice, că se impune revenirea pe glia tuturor românilor a sabiei dreptății, după spusele lui Alexandru cel Bun: „țara nu mai are decât sabia sa!”. Sau după ale principesei Ileana: „suntem singura țară din lume în care succesul nu are succes!”! Întreg discursul domnului academician pune întrebări
DINU C. GIURESCU. DISCURS DEMN, DENS ŞI RAMIFICAT ÎN REALITATE de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1081 din 16 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/363477_a_364806]