1,150 matches
-
peniței orientat spre o anumită literă, un ac precis poziționat pe desenul mozaicului din hol; un strat fin de talc. Memorezi cum cad, la plecare, faldurile perdelei, dispunerea aparentă a ciornelor... Toată casa e o capcană. MAGISTRATUL. Voi guverna iarăși gloata asta infamă! Purtătoare de rabie! Simbol al rebeliunii necontenite! Dezordinea fără scop sigur; idioțenia numită voință populară! Va trebui să hrănesc o haită mereu flămândă, chiar și atunci când e ghiftuită până-n gât! Să-i asigur o viață îndestulată Romancierului, pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
zis că un condeier face parte dintr-o elită. Una din erorile tinereții... Până la urmă, în Stațiune va fi o singură conștiință. Colectivă. În mintea tuturor, sunt modelul. Neputând să-l atingă, vor, uneori, să-l distrugă. Veșnica invidie a gloatei. Am dovedit oricui că este la fel de ticălos ca mine, așa sunt socotit. Doar capete pătrate. Figuri nedefinite. Terne. În timp, vor căpăta ceva din expresia mea. Chinezii sunt asemănători între ei pentru că, de mii de ani, și-au făcut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
frisoane. Sentimentul vinovăției perpetue. Iude fără cauză. În fiecare târgoveț zace un Iago. Un Cain. Când o comunitate nu mai poate fi îndreptată, trebuie distrusă. O voi da pe mâna Castelanului, acesta nu va cruța pe nimeni. Voi pieri odată cu gloata. Cu Magistratul, cu Filozoful, cu iapa de Caravella; cu Autorul care ne însuflețește, pentru că nu există nimic pe lume fără Autor. Îl voi numi chiar așa: Autorul. Undeva, peste mine, hotărăște cele ce se vor petrece în Stațiune. Acum i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
parte a râului, văzduhul părea mai Întunecat, pe măsură ce se Îndepărtau de centrul orașului. Pavajul se termină brusc, iar roțile scrâșniră pe pământul bătătorit. Edificiile zidite lăsaseră locul unei mulțimi de cocioabe din lemn, care străjuiau drumul spre Roma asemenea unei gloate de cerșetori zdrențăroși. Doar din când În când, monotonia peisajului era Întreruptă de umbra mai masivă a vreunei capele, ori de spațiile deschise ale unor podgorii și ogoare. De acum, luminile de pe Ponte Vecchio rămăseseră o amintire și bezna cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Se ridicase. Ceilalți se eliberaseră și ei de angoasa de a trebui să decidă. Acum aveau cu toții un aer mai senin. Aveți vești despre Porta al Prato? Întrebă Lapo. Se pare că au fost văzuți apropiindu-se, dinspre nord, o gloată de leproși, care se Îndreaptă spre Roma. Ei speră ca Jubileul lui Bonifaciu să Îi scape de ulcerații. Și cine știe câți mistificatori și agitatori nu s-or fi numărând printre ei. E nevoie ca priorul Artei negoțului să dea ordin să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi săpat o vizuină, nevoită fiind să scape de lumină. Se mișca grijuliu, atent să se țină pe stânga, În timp ce ecoul propriilor pași Îi revenea amplificat de acustica stranie a acelui loc. I se părea că În jurul lui mișună o gloată, un murmur de glasuri care se jucau de-a prinselea În prăpastie. În acel vălmășag, i se păru că distinge un zgomot de apă. Dintr-o crăpătură a peretelui, un mic șuvoi freatic curgea peste scară, pentru a se precipita
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pumn de bănuți ca să ne lase În pace. Crede-mă, messer Alighieri, noi, tâlharii, suntem Într-o bună tovărășie În cetatea florinului. Dante lăsă să Îi scape un semn involuntar de Încuviințare. Într-adevăr, Între oamenii atârnați În spânzurători și gloata care aplauda nu exista o mare deosebire. Poate că mișelul acela i-ar fi putut fi de folos. — Ai văzut pe careva fugind, nu demult? Întrebă poetul. — Am zărit pe cineva coborând din biserică. — Cine era? Cum era Îmbrăcat? I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să Își Înfrâneze un zâmbet. Parcă Îl vedea: Cecco, În vârful unei clopotnițe, ocărând cu gestul acela scârbavnic. Că tot veni vorba de Bonifaciu, face bani frumoși, cu povestea asta cu Jubileul. Voi sfârși și eu prin a mă alătura gloatei aceleia de pierde-vară care roiește acolo, pe valea Tibrului, ca să-i Îmbogățească pe preoți. Da, peste zece ani, orașul ăsta va fi de nerecunoscut. — E de nerecunoscut de pe acum, murmură Dante. Și nu spre mai bine. Așadar, cunoști cârciuma lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
ordonă soldaților să mărșăluiască spre Santa Maria Novella. Voia ca spionii lui Acquasparta, care cu siguranță dădeau târcoale, să aibă timp să Îi anunțe sosirea. Parcurse cu repeziciune strada care separa locuința lui de nunțiatură. La fiecare pas, vacarmul și gloata sporeau, ca și când toți locuitorii Florenței și-ar fi dat Întâlnire sub Încartiruirea vicarului papal. Pe ultima bucată de drum Îi veni greu să mai Înainteze. Escorta sa era nevoită să Își deschidă drum cu forța prin mulțimea de clerici, negustori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
audiențe și dădea pe dinafară de bărbați și femei care se Înghesuiau așteptând cine știe ce. Poetul Își făcu loc Înghiontind Înspre trepte, Încercând să Își salveze veșmintele și să blestemând rânduielile justiției care Îi interziceau să alunge și să risipească toată gloata aceea. Trecu printr-un salt de prima treaptă, Înțesată de cârpele mizerabile pe care vânzătorii Își expuneau mărfurile. După ce Își recăpătă echilibrul, Începu să urce anevoie, atent să nu se ciocnească de cei care coborau. Fu nevoit să dea Înapoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pomană fără permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe de unde. — Mulți? — Da, tare mulți. Blestemații! Dante se rezemă de pilastru, respirând adânc pentru a-și potoli agitația, iar apoi Își deschise drum prin mijlocul gloatei, spre tavernă. În prag, Teofilo avea aerul că Îl aștepta. Intră hotărât, urmat de spițer, care se dăduse la o parte pentru a-l lăsa să intre. Întrucât Împrejurările deciseseră În locul lui, acum avea să o interogheze pe femeie. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
judecătorilor. Sala de așteptare dădea spre un șantier. De cealaltă parte a străzii se ridica un palat impunător, pe locul căsuțelor din vechiul cartier. Dar exista ceva nesănătos Îndărătul fastului noilor construcții, care se Înălțau printre podgorii pentru a găzdui gloata forfotitoare a orășenizaților veniți de la țară În căutarea norocului. O crăpătură ascunsă precum fisura nevăzută din bronzul unui clopot, pe care numai o ureche exersată o poate percepe Înainte ca acesta să crape pe nepusă masă. Iar urechea poetului, rafinat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
năvălitorilor, păru să se liniștească. Un bărbat bondoc, purtând o armură greoaie, răcnea comenzi În dreapta și În stânga și, Între timp, din ochi, părea să Îl caute chiar pe el. Poetul Îi ieși În Întâmpinare cu repeziciune, deschizându-și drum prin gloata confuză de mușterii. Poate că providența mi te trimite aici, Bargello, zise el. Oamenii aceia se puteau dovedi necesari, dacă voia să o oprească pe dansatoare și să se asigure că nici unul dintre ceilalți nu-și va lua zborul. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
avântară În urmărirea lui Dante, care Începu să alerge disperat de-a lungul malului, cu picioarele poticnindu-se În apa joasă și ridicând stropi de noroi. Alergă până la extenuare, auzind În urmă Înjurăturile și zăngănitul metalic al armurilor. Parcă o gloată de cazangii se rostogolea pe povârnișul prost pavat. Nu se opri nici să se uite În spate, arzând toată energia care Îi rămânea. Începea să simtă cum i se taie răsuflarea, În timp ce un junghi ascuțit Îi prinsese stomacul. Poate că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
care l-am călărit? — Uite-l colea, Măria-Ta, paște! - îndrăzni spătarul Vulture. — Aveam un cal mai mare și te rog nu mă mai întrerupe! - tună Barzovie-Vodă. Unde sunt deci diminețile când mă sculam, mă pieptănam, mă firitiseam și lăsam gloata să vină la mine? Unde-s boierii care-mi îngenuncheau, unde curtenii care mă preamăreau, unde răzășii, câți mai erau? Unde-s mințile luminate, în care capete plecate, sub ce mâini împreunate? Unde-s fripturile, unde torturile, unde mi-s
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
acum, uluind pe toți și toate cu frumusețea-i neobișnuită. Ce zeu muritor și mult prea asemănător celor din ceruri este creatura aceasta atât de diferită de celelalte și cum de-a ajuns aici fără să-și trădeze nepotrivirea cu gloata de primate? De unde, din ce cotlon al existenței a izbucnit prezența ei până nu demult neștiută? Buclele-i înspumate și cu desăvârșire umane îi curg valuri pe umerii lați și mândri, fermecându-l parcă până și pe zeul coborât din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
desfătările trupești numai cel ce le-a Încercat.“ „Fiul Domnului a Încercat patimile“, zise Petru. „Minunile lui sînt mărturia nevinovăției“, adăugă un ucenic al lui Petru. „Minunile nu sînt deloc mărturia nevinovăției“, zise Simon. „Minunile slujesc ca supremă dovadă În fața gloatei Încrezătoare. Moda asta a introdus-o nefericitul vostru evreu care a sfîrșit-o pe cruce.“ „Așa poate vorbi doar cel care stăpînește o astfel de putere“, i-o Întoarse Petru. În acel moment Simon sări de pe butoi și se proțăpi În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
că făptura aceea care se apropia de nori era chiar Simon zis Făcătorul de Minuni, Întrucît nu-i mai puteai distinge trăsăturile chipului. Se uita la norul acela alb mijind ochii, vrînd parcă să se lepede de vedenia care amăgise gloata. Căci dacă Într-adevăr silueta cenușie care urca spre nori, În cer, era Simon, atunci minunea Lui, deci adevărul credinței creștine, era doar unul dintre adevărurile aceste lumi, nu și singurul; atunci lumea era o taină, atunci credința era amăgire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
Întoarcă, era dusă să-i Întîmpine pe legionarii lui Decie, ori poate să mai dreagă ceva pe la cuștile cu fiare sălbatice, deși cîțiva dintre ei rămăseseră, totuși, de strajă, la intrarea În grotă, cît durau pregătirile hecatombei, la care mulțimea, gloata păgînilor, avea curînd să se desfete. 6. Și iar veniră cu torțe, care luminau altcumva grota, parcă mai sfredelitor, veniră cu cîntări și psalmi; copiii purtau făclii și icoane, iar peștera vuia de cîntările lor pioase, de rugăciunile lor, răsunau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cîntărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trîmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plînsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care-i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de sîngele purpuriu al soarelui cald, așadar, atunci simți duhoarea purtătorilor săi, sudoarea capetelor lor rase și ale subsuorilor, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
la spate, ca un tîlhar. Doar că toate acelea aveau să fie de scurtă durată, pînă să ajungă cu trăsura În bulevard, unde era așteptat de mulțimea gălăgioasă, adusă din tot imperiul. Printre bătăile sacadate ale tobelor se auzea murmurul gloatei, un freamăt amenințător, văzu chiar pumni ridicați În semn de ură. Gloata chiuise la pronunțarea sentinței, căci mulțimea Îi ovaționează doar pe stăpînitori. Conștiința acelui gînd Îl va copleși. Capul i se lăsă pe piept, umerii i se chirciră de parcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de scurtă durată, pînă să ajungă cu trăsura În bulevard, unde era așteptat de mulțimea gălăgioasă, adusă din tot imperiul. Printre bătăile sacadate ale tobelor se auzea murmurul gloatei, un freamăt amenințător, văzu chiar pumni ridicați În semn de ură. Gloata chiuise la pronunțarea sentinței, căci mulțimea Îi ovaționează doar pe stăpînitori. Conștiința acelui gînd Îl va copleși. Capul i se lăsă pe piept, umerii i se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
pe stăpînitori. Conștiința acelui gînd Îl va copleși. Capul i se lăsă pe piept, umerii i se chirciră de parcă se aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se Încovoie și mai mult de spate. De-ajuns ca gloata să simtă că l-a părăsit curajul, că i s-a frînt mîndria. Scena provocă chiote de bucurie. (Căci gloatei Îi place să vadă cum se frîng cei mîndri și curajoși.) La capătul bulevardului, acolo unde Începea curia aristocrată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
aștepta la o lovitură (chiar fu aruncată o piatră) și se Încovoie și mai mult de spate. De-ajuns ca gloata să simtă că l-a părăsit curajul, că i s-a frînt mîndria. Scena provocă chiote de bucurie. (Căci gloatei Îi place să vadă cum se frîng cei mîndri și curajoși.) La capătul bulevardului, acolo unde Începea curia aristocrată și unde mulțimea se mai rărise, el ridică ochii. În lumina zorilor, la un balcon, văzu o pată de un alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cartea, Întrucît figura de stil Își făcuse din plin efectul. „CÎnd deci noi - adică ei - vom stăpîni mapamondul, vom socoti de datoria noastră ca acest cuvînt - libertate - să fie exclus din dicționare, Întrucît Încarnează o forță vitală, din care pricină gloata devine o haită de fiare Însetată de sînge.“ Este adevărat că aceste fiare adorm de fiecare dată cînd se Îmbată cu sînge și atunci pot fi ușor ferecate În lanțuri. Armata fanatizată, Înarmată cu o astfel de Învățătură, o pornea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]