556 matches
-
A. Pearson, care susține că gnosticismul reprezintă o rebeliune În cadrul iudaismului și, prin urmare, În multe cazuri se Întemeiază pe exegeze rabinice ale textelor biblice și ale textelor din Haggadah; chiar atunci cînd legăturile lui directe cu iudaismul au slăbit, gnosticismul se dovedește În continuare Înclinat, În virtutea unui atitudini antiiudaice, să facă speculații asupra Scripturii evreiești 22. O ipoteză evoluționistă ce stabilește În Samaria rădăcinile gnosticismului a fost dezvoltată recent de Jarl E. Fossum 23; i-am dedicat, În altă publicație
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și ale textelor din Haggadah; chiar atunci cînd legăturile lui directe cu iudaismul au slăbit, gnosticismul se dovedește În continuare Înclinat, În virtutea unui atitudini antiiudaice, să facă speculații asupra Scripturii evreiești 22. O ipoteză evoluționistă ce stabilește În Samaria rădăcinile gnosticismului a fost dezvoltată recent de Jarl E. Fossum 23; i-am dedicat, În altă publicație, o recenzie favorabilă 24. Această ipoteză se bazează În mare măsură pe existența unor tendințe samaritene și iudaice binitariene sau diteiste, potrivit cărora lumea n-
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de Alan F. Segal Într-o carte importantă 25. Ele se fac simțite În concepțiile filozofice ale lui Filon și Numenius; și totuși, ele nu justifică antagonismul vădit care Îi leagă și Îi desparte totodată pe cei doi Dumnezei ai gnosticismului. Căutarea originilor gnosticismului nu reprezintă singura preocupare a științei moderne. Nu mai departe de anii douăzeci s-a impus conștiința că adevăratele probleme ale gnozei nu sînt nici originea ei și nici clasificările. În anii 1924-1925, H.H. Schaeder putea, astfel
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Segal Într-o carte importantă 25. Ele se fac simțite În concepțiile filozofice ale lui Filon și Numenius; și totuși, ele nu justifică antagonismul vădit care Îi leagă și Îi desparte totodată pe cei doi Dumnezei ai gnosticismului. Căutarea originilor gnosticismului nu reprezintă singura preocupare a științei moderne. Nu mai departe de anii douăzeci s-a impus conștiința că adevăratele probleme ale gnozei nu sînt nici originea ei și nici clasificările. În anii 1924-1925, H.H. Schaeder putea, astfel, să scrie, criticîndu-l
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sau mai puțin fortuite, care constituie expresia imaginară a acestor probleme. N-ar trebui să fie intitulată Problemele principale, ci mai degrabă Elementele stilistice principale ale gnozei”26. O dată cu Hans Jonas (1934) se face prima tentativă de a defini esența gnosticismului prin invarianți. La Începutul anilor treizeci invarianții nu ajunseseră Încă la modă. Definirea fonemului În lingvistică drept „invariant” datează de la N.S. Trubețkoi (1939) și a fost Îmbunătățită ulterior de către alt lingvist, Roman Jakobson, care a introdus conceptul de „trăsături distinctive
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a fost Claude Lévi-Strauss, la sfîrșitul anilor patruzeci 27. Cu toate că mai tîrziu Lévi-Strauss a dezvoltat conceptul de „transformare” care nu mai conține asemănări cu fonologia, În mod destul de surprinzător, tezele sale timpurii au fost urmate În mare măsură de cercetătorii gnosticismului; aceștia au Încercat să stabilească un set de „trăsături dinstinctive”, În raport cu care gnosticismul, creștinismul, platonismul, iudaismul și alte religii s-ar situa drept „invarianți” de tipul fonemului. Hans Jonas a recunoscut că gnosticismul este dualist și, prin urmare, diferit de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
a dezvoltat conceptul de „transformare” care nu mai conține asemănări cu fonologia, În mod destul de surprinzător, tezele sale timpurii au fost urmate În mare măsură de cercetătorii gnosticismului; aceștia au Încercat să stabilească un set de „trăsături dinstinctive”, În raport cu care gnosticismul, creștinismul, platonismul, iudaismul și alte religii s-ar situa drept „invarianți” de tipul fonemului. Hans Jonas a recunoscut că gnosticismul este dualist și, prin urmare, diferit de orientările non-dualiste; a mai stabilit, de asemenea, că este anticosmic și nu procosmic
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
fost urmate În mare măsură de cercetătorii gnosticismului; aceștia au Încercat să stabilească un set de „trăsături dinstinctive”, În raport cu care gnosticismul, creștinismul, platonismul, iudaismul și alte religii s-ar situa drept „invarianți” de tipul fonemului. Hans Jonas a recunoscut că gnosticismul este dualist și, prin urmare, diferit de orientările non-dualiste; a mai stabilit, de asemenea, că este anticosmic și nu procosmic și că se Înfățișează În două variante: una moderată și alta radicală. A numit gnosticismul de tip moderat siro-egiptean, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
Hans Jonas a recunoscut că gnosticismul este dualist și, prin urmare, diferit de orientările non-dualiste; a mai stabilit, de asemenea, că este anticosmic și nu procosmic și că se Înfățișează În două variante: una moderată și alta radicală. A numit gnosticismul de tip moderat siro-egiptean, iar pe cel radical, adică maniheismul, l-a denumit iranian. O altă trăsătură a gnosticismului pe care a stabilit-o Jonas privește așa-zisul sistem vertical sau alexandrin, pe care gnosticismul Îl Împărtășește cu neoplatonismul și
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
asemenea, că este anticosmic și nu procosmic și că se Înfățișează În două variante: una moderată și alta radicală. A numit gnosticismul de tip moderat siro-egiptean, iar pe cel radical, adică maniheismul, l-a denumit iranian. O altă trăsătură a gnosticismului pe care a stabilit-o Jonas privește așa-zisul sistem vertical sau alexandrin, pe care gnosticismul Îl Împărtășește cu neoplatonismul și care constă dintr-o ierarhie de principii, inferiorul derivînd totdeauna din cel de deasupra 28. Caracteristic pentru scenariile mitice
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
și alta radicală. A numit gnosticismul de tip moderat siro-egiptean, iar pe cel radical, adică maniheismul, l-a denumit iranian. O altă trăsătură a gnosticismului pe care a stabilit-o Jonas privește așa-zisul sistem vertical sau alexandrin, pe care gnosticismul Îl Împărtășește cu neoplatonismul și care constă dintr-o ierarhie de principii, inferiorul derivînd totdeauna din cel de deasupra 28. Caracteristic pentru scenariile mitice „moderate” este ceea ce Jonas a numit devoluție - respectiv un eveniment catastrofic, care, la un moment dat
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lină a ființei. Însă, după cum a arătat Ugo Bianchi, un astfel de eveniment „devoluționar” este și un element constitutiv al platonismului din toate timpurile. O altă trăsătură a fost adăugată de eruditul german Hans-Martin Schenke, care a făcut observația că gnosticismul conținea ideea consubstanțialității dintre partea spirituală a ființei omenești și divinitatea transcendentă. Principiul antropic este astfel negat: oamenii nu aparțin acestei lumi și nici nu se conformează ci. Cu toate că au mai fost stabilite, de către Învățați precum Carsten Colpe și Ugo
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ființei omenești și divinitatea transcendentă. Principiul antropic este astfel negat: oamenii nu aparțin acestei lumi și nici nu se conformează ci. Cu toate că au mai fost stabilite, de către Învățați precum Carsten Colpe și Ugo Bianchi, și alte cîteva trăsături distinctive, definiția gnosticismului ca invariant este deja completă atunci cînd se afirmă că „gnosticismul este o religie dualistă, caracterizată printr-un dualism anticosmic (fie moderat, fie radical; dacă e unul moderat, atunci include un sistem vertical devoluționar) și prin ideea de consubstanțialitate a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu aparțin acestei lumi și nici nu se conformează ci. Cu toate că au mai fost stabilite, de către Învățați precum Carsten Colpe și Ugo Bianchi, și alte cîteva trăsături distinctive, definiția gnosticismului ca invariant este deja completă atunci cînd se afirmă că „gnosticismul este o religie dualistă, caracterizată printr-un dualism anticosmic (fie moderat, fie radical; dacă e unul moderat, atunci include un sistem vertical devoluționar) și prin ideea de consubstanțialitate a omenirii cu originile ei noncosmice”. Dar și această definiție se dovedește
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
uman (universul). Și, În fine, platonismul Îi concepe și el pe oameni ca literalmente Înrădăcinați În divinitate, prin Intelectul lor, și fiind astfel consubstanțiali cu divinitatea. Atunci care mai e folosul „trăsăturilor distinctive”, din moment ce ele nu pot face diferența dintre gnosticism, platonism și creștinism? După cum s-a arătat mai sus, astfel de tentative de a defini gnosticismul ca invariant nu au fost complet lipsite de rezultate, Întrucît ne-au dat posibilitatea să stabilim, pînă la urmă, un sistem simplu de opoziții
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
divinitate, prin Intelectul lor, și fiind astfel consubstanțiali cu divinitatea. Atunci care mai e folosul „trăsăturilor distinctive”, din moment ce ele nu pot face diferența dintre gnosticism, platonism și creștinism? După cum s-a arătat mai sus, astfel de tentative de a defini gnosticismul ca invariant nu au fost complet lipsite de rezultate, Întrucît ne-au dat posibilitatea să stabilim, pînă la urmă, un sistem simplu de opoziții care permit o trecere În revistă rapidă a diferențelor dintre iudaism, platonism și creștinism, pe de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
au fost complet lipsite de rezultate, Întrucît ne-au dat posibilitatea să stabilim, pînă la urmă, un sistem simplu de opoziții care permit o trecere În revistă rapidă a diferențelor dintre iudaism, platonism și creștinism, pe de o parte, și gnosticism, pe de alta. Iudaismul, platonismul și creștinismul Întrupează premisele ascunse ale culturii elenistice, În măsura În care subscriu la principiul unei cauze inteligente și bune, care a creat lumea, și au În comun principiul antropic. În contrast cu ele, gnosticismul este un fenomen de contracultură
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe de o parte, și gnosticism, pe de alta. Iudaismul, platonismul și creștinismul Întrupează premisele ascunse ale culturii elenistice, În măsura În care subscriu la principiul unei cauze inteligente și bune, care a creat lumea, și au În comun principiul antropic. În contrast cu ele, gnosticismul este un fenomen de contracultură În măsura În care neagă atît principiul inteligenței ecosistemice, cît și principiul antropic. Cel mai asiduu dintre partizanii metodologiei invarianților este, fără Îndoială, Învățatul italian Ugo Bianchi. El a atribuit un număr de trăsături distinctive Întregului sistem al
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de contracultură În măsura În care neagă atît principiul inteligenței ecosistemice, cît și principiul antropic. Cel mai asiduu dintre partizanii metodologiei invarianților este, fără Îndoială, Învățatul italian Ugo Bianchi. El a atribuit un număr de trăsături distinctive Întregului sistem al dualismului occidental, de la gnosticism la catharism: anticosmism, antisomatism, metensomatoză (reîncarnare), encratism, docetism, de multe ori și vegetarianism. Analiza efectuată În profunzime ne arată că aceste trăsături pot, Într-adevăr, caracteriza unele dintre orientările Occidentului, nu Însă și pe altele. Încercarea lui Bianchi de a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dovedit extrem de problematică, după cum se va vedea În continuare. Într-adevăr, Bianchi a putut releva existența majorității trăsăturilor dualismului occidental la orficii greci ai Antichității, cărora Platon le este mult Îndatorat, și a putut trage concluzia că, pe anumite căi, gnosticismul derivă din speculațiile orfice 29. Am arătat În capitolul precedent că sistemele speculative sînt alcătuite din anumite „cărămizi”. Acestea pot fi Îngrămădite la nimereală, În aranjamente fortuite, sau combinate În funcție de anumite criterii ierarhice. La Începutul secolului nostru, unul dintre cei
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ele prin reflectare asupra problemei. Fie ca aceasta să slujească drept o ilustrare limpede asupra punctului nostru de vedere cu privire la „geneza” și la „transmiterea cognitivă” a ideilor, care este opus perspectivei unui anume istoricism elementar. Deși am arătat deja că gnosticismul - ca orice idee sau sistem de idei - nu și-a putut avea originea În altă parte decît În mintea omenească, istoricului Îi revine sarcina de a stabili cît mai precis cu putință cînd s-a petrecut acest lucru și care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
altceva decît să descrie un șir de posibilități, Însă nu ne pot ajuta să stabilim adevărul: 1. Revelația este veritabila doctrină a lui Simon, restul e născocire (+/-); 2. Simon nu poate să fi scris Revelația, el fiind adevăratul părinte al gnosticismului (-/+); 3. Simon nu este nici gnostic, nici autorul Revelației (-/-); 4. Simon este atît cel dintîi gnostic, cît și autorul Revelației, mai Întîi unul, apoi celălalt (+/+). Învățați din toate timpurile au fost fascinați de cîte una din aceste ipoteze. Nici nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
ipoteza 1 (+/-) și ipoteza 4 (+/+), Însă numai datorită distracției crase, căci nu pare să fi băgat de seamă contradicția dintre Simon, cum este el Înfățișat de ereziologi, și Revelație. După ei, Revelația este opera neîndoielnică a lui Simon și precedă gnosticismul. A fost scrisă sub influența stoică, hermetică, platonică și filonică 36. Înainte de a merge mai departe, să examinăm sumar dosarul de gnostic al lui Simon. Mărturia cea mai importantă se datorează lui Irineu, care este sursa principală de informație pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
al platonismului din secolul al II-lea43. Însă doctrina originală a lui Simon n-ar fi nici gnostică. Toate informațiile cu privire la Simon au fost deformate de către ereziologi, care au Încercat să facă din el un gnostic, atribuindu-i trăsături ale unui gnosticism creștin ulterior 44. Cu cîteva deosebiri, aceasta este și teza lui Gerd Lüdemann: Irineu Îi va atribui lui Simon elemente din doctrina lui Basilide și din cea a adepților lui Carpocrate 45. Simone Pétrement Îl urmează pe Beyschlag, accentuînd ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
lui de precizie În privința identității Îngerilor cerești, spre un sistem embrionic În care Dumnezeul Vechiului Testament este una din cele șapte planete care guvernează lumea și determină trupul și sufletul inferior al oamenilor. Asta are de spus, În linii mari, gnosticismul. Este limpede că o asemenea ipoteză „evoluționistă”, avansată de ereziologi, nu este decît una dintre multe altele. Accentul pus de gnostici pe negativitatea Stăpînilor cosmici ar putea fi ceva nou, Însă elementele constituente există Încă de la sfîrșitul secolului al III
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]