967 matches
-
se gudură taifunul să-i intre, cerului, în grații; Eol își scutură furia și-ngenunchează ramul gol, Galbene frunze eșuează pe buza unui vechi atol. Pândește Indra, ca o fiară, cu fulgere, stângând în brațe, Să-arunce tunete și ploaie peste grimase de paiațe; Scâncesc pe lujeri trandafirii și după verde iar tânjesc E moartea scrisă-n legea firii și diavoli, lacrimi, pârjolesc. Și totuși, în deșertul rece, culorile-s o oază vie, Coșmarul brațelor orfane s-a frânt în dulcea armonie
LA BEAUTÉ DU MAL de VIOLETTA PETRE în ediţia nr. 1777 din 12 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/384691_a_386020]
-
În fața sa, o doamnă cu pălărie, pe bicicletă, într-o zi însorită de vară. Își întoarce prudent capul. Pînă și Timpul s-a oprit pentru o clipă. Cu mîinile pe genunchi, respiră adînc. Pe fața-i gânditoare se întrezărește o grimasă. Deziluzie, împovărare, resemnare... Continuă să pedaleze. Și mai repede, zîmbind sub pălărie. Există oameni care sunt într-o permanentă competiție cu orele, zilele, anii, iar setea pentru cunoaștere îi ține captivi între mii de tomuri. Stau de vorbă astăzi cu
Din categoria: O femeie face carieră. Interviu cu Daniela Gîfu [Corola-blog/BlogPost/92984_a_94276]
-
cioareci. Valentin ținea minte și un amănunt amuzant, când nici nu începuseră încă bine să mănânce, unul dintre oșeni descoperise în iahnia de fasole o bucățică de ață. O ridicase cu vârful furculiței, ușor rumenit la obraz, și cu o grimasă de dezgust o arătase celuilalt, zicând apoi că el din așa ceva nu mai mănâncă. Crezuse că, iuți din fire, cum îi cunoștea a fi, vor face scandal, că se vor lega de bietul chelner, care nu știa încotro să se
TRIBUL CU PĂLĂRIILE MICI de DAN FLORIŢA SERACIN în ediţia nr. 2072 din 02 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383140_a_384469]
-
La ce bun?! Se conectă la realitate abia când se găsi în fața odăii Marietei. Deschise ușa încetunel, pitulată în spatele imensului buchet. După salutul firesc, înaintă spre pat în vârful picioarelor, să nu tulbure liniștea încăperii. Marieta îi răspunse printr-o grimasă ce se voia zâmbet și două lacrimi i se prelinseră spre tâmplele adâncite. Abia de mai semăna cu Marieta de altădată! Fața i se alungise extrem de mult, nasul i se subțiase, iar ochii, ochii, și așa mici de la natură, deveniseră
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
criminală nu ține de funcția dumitale? — Da, firește... dar... ce mai Încoace și-ncolo, aș prefera să vezi cu ochii dumitale. Te rog. Această din urmă solicitare părea să-l fi costat mult. Dante Îl țintui cu privirea, În timp ce o grimasă Îi Încrețea colțurile gurii sale subțiri. Nu cu ochii se vede, Bargello, ci cu mintea. De mintea mea ai dumneata nevoie. Dumneata, ca și ceilalți orbi. Ai făcut bine că ai venit la mine. Și mulțumește-i sfântului Ioan Botezătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
asemănătoare cu aceea a figurilor alegorice din sacrele reprezentații. Însă trupul Însuși era alcătuit din pietre de culoare diferită. Capul fusese realizat din plăcuțe de aur fin, smălțuite cum se cuvine pentru a reda adâncimea ochiului, relieful părului și detaliul grimasei de durere ce părea să Îi marcheze fața bărboasă. Pieptul și brațele erau din argint, iar abdomenul, până la zona inghinală, era din plăcuțe de cupru bătut, În timp ce gamba stângă, ce părea să susțină greutatea corpului, plasată În acea poziție de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lovise violent peste față, când Își dăduse seama că Își trasa Împrejur, cu sângele picioarelor rănite, un soi de hotar, ca pentru a se Închise În perversitatea lui. — Mă lovești pentru că sunt În mâna ta, susurase prizonierul Înăbușindu-și o grimasă de durere. Dar, dacă ai fi tu În mâna mea, eu ți-aș deschide ochii asupra adevărului, În loc să ți-i Închid cu focul, așa cum faceți voi cu mine. Dacă eu aș fi În mâna ta, ar Însemna că lumea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
maiestatea Bisericii și scurtul veac al lui Bonifaciu. De altminteri, Încă dinainte de a Îmbrăca straiele de prior, am avut prilejul de a constata opoziția dintre intențiile papei și sfatul, cuvântul și faptele mele. Fața lui Acquasparta se Încordă Într-o grimasă. — Se pare că Încăpățânarea domniei tale nu s-a domolit, cu toate că responsabilitatea rolului pe care Îl Îndeplinești ar trebui să te Îndemne la atitudini mai Împăciuitoare. Ce anume Îți induce atâta siguranță? Ești cu adevărat atât de sigur că faptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pe urmele fugarului. Părea să poarte uniforma polițailor. Speră că va izbuti să-l prindă. Cine era pungașul acela? Îl Întrebă apoi pe Giannetto, care Încă mai azvârlea blesteme și obscenități Împotriva adversarului său. — Nu știu, răspunse acesta cu o grimasă de durere care Îi accentua expresia de șoarece. Nu-l cunosc. Unul nou, care de câteva zile dă târcoale prin părțile astea și cere de pomană fără permisiunea Breslei. Sunt mulți ca el, de o vreme Încoace, veniți cine știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de catedră până când atinse cu pieptul suprafața din lemn. — Comuna se interesează de binele și de răul Florenței. Astăzi de rău. Rectorul era derutat. Se așteptase la obișnuita solicitare de favoruri sau de bani. Ce Înseamnă asta? Întrebă cu o grimasă. — Am Însărcinarea de a conduce cercetările pe seama supliciului suferit de meșterul Ambrogio. — Meșterul mozaicar... Am aflat. Dar nu Înțeleg ce are de a face cu Calimala... — Nici eu. Cel puțin nu până acum. Tocmai de aceea explorez diferitele căi ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În picioare, În mijlocul Încăperii. — Răsplata. Capul Îl durea din nou. Niște Înțepături ușoare, nu mâna de fier din anumite nopți, ci atingerea ușoară a unui vechi dușman ce nu se vrea uitat. Mușchii de pe față i se contractară Într-o grimasă. Simțea cum durerea Antiliei Îl Învăluia precum inelele șarpelui pe care Îl purta pe piele. Flacăra opaițului părea să Îi brodeze În jur o luminiscență putredă, aidoma celei a algelor descompuse, pe care o văzuse ivindu-se În delta Padului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
oare revocarea exilului? Cine știe cine Îl informase pe câinele acela de o hotărâre ce trebuia să rămână secretă până la executare. Dar era inutil să Își mai bată capul. Oricare dintre ceilalți cinci priori putea fi În serviciul cardinalului. Călugărul făcu o grimasă. — Biserica nu nutrește nici o preocupare pentru destinul oamenilor care se Înfruntă În cetatea voastră. Și nici nu cere revocarea nici unui surghiun: În curând, mâna noastră va fi cea care va Închide sau va deschide porțile Florenței, iar toți cei drepți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își dăduseră jos nădragii și Își arătau dosul În semn de dispreț. Deodată, În centrul pasajului apăru un bărbat călare. Era un ins corpolent, cu capul masiv Încadrat de o barbă albă și deasă. Fața poetului se crispă Într-o grimasă, dinaintea acelei priveliști. Chiar și de la distanță și În lumina vagă a făcliilor, Înțelesese de Îndată cine era. — Blestematul, șuieră glasul lui Bargello, care se adăpostise lângă el. Corso Donati, căpetenia acelor tâlhari. În loc să facă pace, e aici ca să Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Ierusalimului, sub vechiul Templu. Și multă lume a crezut că se căuta comoara israeliților. Aurul ofrandelor, Chivotul alianței... Unii și-au imaginat chiar că se pornise În căutarea Graalului. Sminteli. Nu-i nimic acolo. N-a fost niciodată nimic. O grimasă i se așternu trecător pe chip. Un junghi din pricina rănii, sau durerea dezamăgirii. — Zeii nu au pășit niciodată pe pământ. Acolo nu există decât miraje. Pietre arse de soare și de flăcările asediilor. Numai urma unei științe străvechi, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Încurajam caraghios În gând Întoarcerea la viață: hai, băiețică, hai, copăcel-copăcel... Cu mâini Încă nesigure, Adam a desfăcut capacul tubului verde cu medicamente, a scos două dintre tabletele maronii la care apelase mai devreme și le-a Înghițit cu o grimasă de nemulțumire. Erau, pesemne, foarte amare. Am remarcat din nou zbaterea inestetică a cicatricei de la tâmpla stângă, și mintea mi-a zburat instant la piciorul amputat al marelui profesor, al fostului mare profesor, ca să mă exprim corect. Până când medicamentul și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
a un fel de calcul, pentru că altfel nu știu cum să-l numesc. Orice are cifre, la mine e calcul sau adunare. Sunt un bou desăvârșit, am mai spus-o. - Care e, asta? EMBED Equation.DSMT4 - Asta e, da, zice el, prinzând grimasa îngrijorării lumii, fără să vrea, pentru că este foarte expresiv acest Bogdan al meu. Își încrucișează brațele și așteaptă ca eu să trag o concluzie. Zadarnic însă. Mă uit la ceea ce îmi arată degetul său pătrat și încerc, chinuit, să dau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
mea, mă întrebă: - E bună? Pronunță aceste cuvinte de parcă ar fi avut în față un copil, clătinând interogativ-afirmativ din capul ei cărunt. - Buunăă, am spus eu în batjocură, fără să afirm sau să neg. Am pronunțat acest cuvânt cu o grimasă de dezgust, de parcă eram gata să vomit, în timp ce privirile noastre se întâlneau: a mea, tăioasă și plină de ură, a ei, caldă, plină de iubire și radiind numai suflet. Acest moment a durat mult, timp în care am urmărit cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
reușise să treacă de el. Din păcate, acum el era deasupra vâlvei și nu putea să o alunge de acolo. Bestia părea că frământă trupul moșneagului, apăsându-i cu forță abdomenul și coșul pieptului. Îi vedea fața deformată într-o grimasă de durere și gura larg căscată în încercarea de a trage aer în piept. Nu mai era timp de pierdut, lovi cu sete de mai multe ori în același loc, împungând cu vârful ca și cum s-ar fi folosit de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
e turnul de la Santa Croce... ăsta ar trebui să fie locul gâfâi șeful gărzilor, arătând spre o clădire din depărtare. Priorul se oprise ceva mai Încolo, la jumătatea urcușului, Încercând să Își desprindă Încălțările din apă și noroi. Cu o grimasă de dezgust, Își smulse de pe pulpă o lipitoare, azvârlind-o cât colo. În locul unde ventuza mușcase din carne, un pârâiaș de sânge Îi pătase pielea. Își spălă rana cu un strop de apă, apoi fixă nerăbdător mișcările neîndemânatice ale lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cârpa scămoșată dintr-o parte a gâtului mai amintea de masacru. O mână milostivă dezbrăcase și spălase trupul. Dante se apropie ca să observe din nou chipul acela, pe când Cecco se oprise la o anumită distanță, cu fața strâmbată Într-o grimasă. Observă trăsăturile greoaie, marcate de trecerea anilor. Și nasul, deviat ca din pricina unei fracturi mai vechi. Îl cuprinse din nou acea senzație pe care o Încercase și la han. Mai văzuse acel chip, se gândi el, trecându-și mâna peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
a fost omorât, iar eu nu știam ce să fac. Întrebați-l pe Rigo, el știe tot. Am sperat să mă caute cineva. Apoi... asta... - Rigo e mort. Asasinat, ca și bătrânul arhitect. Fața lui Fabio se schimonosi Într-o grimasă de groază. - Dar eu... eu nu știu nimic! Am fost Însărcinat, la Veneția, să vin la Florența și să trag la hanul Îngerului. Acolo, cineva urma să se folosească de munca mea. Am călătorit mereu sub escortă. Dante Îl fixă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
se scurgă câteva clipe. - Pietra! strigă ea mai apoi, Întorcându-se spre camerele femeilor. La urma urmei, ești un client bun, adăugă ea cu o jumătate de zâmbet. Pe terasă apăru chipul unei fete. Recunoscându-l pe Dante, făcu o grimasă. - Caut-o pe mută și vino cu dânsa În camera mea, Îi porunci Lagia. Fata se mărgini să Încuviințeze din cap, după care se făcu nevăzută. - Urmați-mă, domnia ta... și nobila doamnă, Îi zise apoi lui Dante, aruncându-i o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În picioare, În lumina uneia dintre ferestre. Părea adâncit Într-o meditație profundă, cu capul Înclinat și cu ochii Închiși. Pe fața sa, marcată de vreme, rețeaua de riduri parcă se accentuase În ultimele ceasuri, săpând brazde până la os. O grimasă de suferință Îi altera expresia ce purta Îndeobște pecetea unei seninătăți conferite de o viață bogată și Închinată artelor liberale. Dante avu impresia că era afectat de o durere insuportabilă, ca și când un junghi neașteptat i-ar fi devorat măruntaiele. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să fac pentru domnia ta, priorule? - Dumneata știi totul despre acest oraș. Cine și cât dă, cine și cât datorează. Și, mai cu seamă, activitățile ce se desfășoară aici, cine le Îndeplinește și unde. Celălalt Își miji ochii, cu o imperceptibilă grimasă de mulțumire. Apoi se feri printr-un zâmbet ușor. - Ești prea generos În a-mi lăuda umilele Însușiri. Mai curând breslele, cu registrele lor de zonă, sunt cele care țin socoteala precisă a activităților desfășurate de membri, În diferitele lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
umflându-se În pene. Am controlat deja, dar nu lipsește nimic. Sus, În dormitor, e o casetă de fier, plină cu florini. Nu a fost mâna unui hoț aceea l-a omorât, ci mâna răzbunătoare a servitorului. Dante făcu o grimasă dezamăgită. Dacă străjerii puseseră mâna pe acel nevinovat, nimic nu-l mai putea salva, se gândi el cu amărăciune. Nici măcar autoritatea sa de prior, care se apropia oricum de scadență. Văzu Într-un colț covorul de rugăciune al nenorocitului, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]